Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Pianista

Pianista

O cheamă Ioana Cristina Ionescu, dar îi place doar Ioana Ionescu, pentru că sună melodios... Este pianistă de profesie, dar crede că mai are mult pînă departe... La 26 de ani, după un drum anevoios, început la 7 ani la Liceul de Artă din Slobozia, face ceea ce își dorește acum și de-acum înainte: cîntă la pian. Deocamdată nu aici, ci în Olanda... O performanță cu care puțini se pot mîndri, dar despre care Ioana vorbește cu prudență: «Nu întotdeauna am fost așa de sigură pe mine. Dar am realizat că ceea ce am eu, darurile mele de la Dumnezeu, sînt altfel. Toată lumea spune că am o abilitate extraordinară „de a da din degete“. E un dar pe care l-am primit nativ...».

Fata care «frînge» pianul
Am reîntîlnit-o într-o zi de luni, 12 august, în sala Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, după 7 ore de repetiție în fața pianului Yamaha, «un pian cu un tușeu unic pentru mine», după cum avea să ne spună. Preț de minute bune l-am ascultat și noi, de dincolo de ușă, cu teama că nu va rezista și clapele se vor frînge sub degetele ei. Ne-am amintit că am aplaudat-o, cu ani în urmă, la un concert de muzică de cameră al sopranei Mirela Bunoaica, în aceeași sală. Și-atunci ne-a fost teamă pentru pian... Nu ne-am putut abține și, jumătate de oră mai tîrziu, am întrebat-o... «O să încerc să vă explic. Toată lumea spune cît de frumos e Mozart... Sau Chopin, sau Debussy... Pentru că toată lumea cunoaște muzica lor. E muzică popular clasică, dacă îmi este permis să spun așa. Mie însă îmi plac nuanțele, îmi place complexitatea... Cea a lui Arcadi Volodos, de exemplu, un pianist care încă trăiește... Îmi place Bartók, care a scris o muzică mai dură, care nu gîdilă plăcut urechile, dar care are  armonii ciudate... Are o sonată pentru pian foarte frumoasă, unica lui sonată pentru pian... Sau sonata pentru două piane, pe care am cîntat-o foarte mult în Olanda, cu o prietenă. O piesă complexă, o piesă de show! Sînt conștientă că e o muzică greu digerabilă pentru marele public, dar mie îmi place pentru că a scris-o... foarte ritmic! E fascinant pentru că ritmul lui este mai aproape de muzica tradițională a țărilor noastre... Vesticii nu au așa ceva în muzica lor, nu știu să „frîngă“ pianul, cum vă place să spuneți dumneavoastră!».

O pianistă cu «foarte multe diplome»
Ioana Ionescu pare, la prima vedere, un copil bine crescut. Cuminte, zîmbitoare, politicoasă... Chiar prea politicoasă, fiindcă, deși speriată de ideea acestei forme de publicitate, n-a vrut să deranjeze cu un refuz. «Cu ce să încep? Cu școala de-aici, cu Liceul „Dinu Lipatti“, unde am plecat în clasa a VII-a? Sau trebuie să vorbesc despre Conservator, unde am absolvit la secția de interpretare muzicală pian? Ce anume trebuie să spun? Despre diplome? Pentru că mereu sînt întrebată de ele... Așa am ajuns să conștientizez că, de fapt, sînt o pianistă cu foarte multe diplome» ne spune aproape stînjenită. O întrebăm care este cea mai importantă pentru ea. «Niciuna!». Cel mai mult o bucură o bursă, bursa la Universitatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra, în Germania, pe care a obținut-o în anul IV de studiu. «A fost salvarea mea! Mi s-au deschis ochii și astfel am îndrăznit să plec în Olanda, unde am făcut doi ani de master. Acum sînt licențiată și, așa cum v-am mai spus, pianist cu diplomă...». Deși profesionistă, Ioana Ionescu nu concertează în România, ci în Olanda, unde deja se află, acum la momentul publicării acestui articol: «Toată lumea se uită la Clayderman și spune: vai, ce mare pianist! Nu e! E, dacă vreți, un fel de Andreea Bănică... Așa înveți să cînți în clasa a II-a! Și descopăr că fiecare țară are un Clayderman. Au și în Olanda unul, la fel de celebru! Am să vă dezamăgesc, eu nu cînt așa! Cred că pot, n-am încercat, dar nu consider că felul acesta de a cînta muzica mă reprezintă sau reprezintă generația din care fac eu parte...».

Pe locul marilor compozitori
Ca orice pianist la început de carieră, Ioana este preocupată exclusiv de șlefuirea calităților sale interpretative. Vorbește despre ele lucidă și conștientă de valoarea pe care a atins-o după aproape 20 de ani de muncă: «Cînt la pian de 20 de ani și nu consider că știu tot. Știu din ce în ce mai mult, e adevărat... Pentru că tot timpul învăț. Și sînt bucuroasă că pot, deși nu înțeleg cum reușesc! Am colegii care pot improviza cu o ușurință fantastică. Eu nu pot... Eu sînt sclava partiturii. Iar pentru un concert de o oră și 20 de minute repet 6 luni. Și nu, nu e mult, mi s-a mai adresat întrebarea asta. Pentru că ceea ce fac, fac cu plăcere, cu bucurie... Pot repeta pînă la 10 ore pe zi, șapte zile din șapte, din păcate nu mai am atîta timp la dispoziție. De acea, oriunde găsesc un pian, profit de el...». Pentru că respinge o carieră facilă, Ioana a ales calea aspră a concertelor pentru un public restrîns, la rîndul lui profesionist. «Locul marilor compozitori a fost luat de marii interpreți. Sînt foarte mulți acum. Și foarte buni. La fel de buni precum marii compozitori de altădată. Și nu e o afirmație hazardată... Noi îi știm pe Beethoven, Mozart, Liszt drept compozitori. Dar nu trebuie uitat că ei au fost și mari interpreți. Liszt a fost considerat un fenomen al Europei, cel mai mare pianist al tuturor timpurilor... Paganini a fost și el celebru pentru tehnica sa! Nu, nu și Ioana Ionescu! Nu rîdeți de mine... Ioana Ionescu studiază, încă, pianul. Și are momente în care cîntă și mental. Pleacă de la pian, pentru că trebuie, și cîntă în continuare...».

5 Septembrie 2013, 15:28 (11061 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Sava Georgeta:
(8 Septembrie 2013, 15:28)
IOANA este foarte modesta cand vorbeste despre ea.Ca sa ajunga aici a muncit fff.mult ,a renuntat la copilarie ,papusile ei au fost partiturile.Cine a ajutatat-o ?.Va raspund eu ,doar parinti pentru ca statul roman nu face nimic pentru acesti tineri extraordinari si de aceia ei pleaca in alte tari.Va rog hai sa facem ceva ca ei sa ne incante cu tineretea lor ,cu muzica lor minunata .
Dan:
(7 Septembrie 2013, 07:49)
Ma bucur ca ati inceput sa scrieti si articole despre oameni care intradevar realizeaza ceva si performeaza intr-un domeniu. Nu pot decat sa ii doresc sa devina o mare interpreta , asa cum merita. Eu cred ca si in Slobozia s-ar gasi un public consistent, insa trebuie un pic promovate spectacolele de presa locala , iar cei de la Centrul Cultural sa faca si altceva decat sa bea cafele si targuri cu imbracaminte, sa organizeze saptamanal spectacole cu artistii talentati din orasul nostru. Trebuie sa promovam un pic cultura , bunul gust si bunul simt.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Grevă a transportatorilor

Slobozia: Grevă a transportatorilor

Greva generală a transportatorilor blochează circulația autobuzelor din Slobozia către București. Transportatorii locali au ales să nu efectueze joi, 11 octombrie 2018, nicio cursă către Capitală. Aceștia ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2018, 13:20
(5451 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 19 octombrie 2018, orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți», eveniment care va avea loc ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2018, 19:10
(5327 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cutremure în interval de o oră!

3 cutremure au avut loc în județul Ialomița, în decursul unei singure ore. Cel mai puternic a avut magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter, scrie Mediafax. Potrivit Institutului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2018, 20:30
(6096 vizualizări - 4 comentarii)


Perieți: Mort în accident

Perieți: Mort în accident

Coliziunea dintre un autocamion și un autoturism produsă joi, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 19,00, în comuna Perieți, a condus la decesul șoferului din turism, un bărbat în vârstă de 61 de ani. Echipajele ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 13:10
(5461 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi tineri suspectați de «furt din autoturism», reținuți

Polițiștii slobozeni cercetează doi tineri, de 17 și 18 ani, pentru «furt calificat», cei în cauză fiind reținuți pentru 24 de ore. Astfel, polițiștii au identificat doi tineri de 17, respectiv 18 ani, ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 11:35
(5255 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți internațional, depistați de polițiștii ialomițeni

Marți, 2 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJIalomița au acționat pe raza județului, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 11:20
(5456 vizualizări - 0 comentarii)


Maternitatea Urziceni, una dintre maternitățile pe care «Salvați Copiii» le dotează cu aparatură medicală vitală prematurilor

În România, nașterea rămâne discriminatorie: o maternitate lipsită de aparatură medicală vitală poate însemna, pentru un copil născut prea devreme, o salvare venită prea târziu. Este cazul Maternității ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 11:10
(7188 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte» a ajuns la ediția a 27-a

Luni, 1 octombrie 2018, la orele 12,00, a debutat a 27-a ediție a «Salonului Anual de Carte» organizat de către Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița. Prestigioasă prin prisma longevității, ediția ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2018, 12:10
(6978 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Au fost înlocuiți 20 de președinți de secții de votare la Referendum

Ialomița înregistrează primele probleme în procesul de organizare a scrutinului pentru Referendumul de modificare a Constituției, care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie 2018. Astfel, 20 de președinți ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2018, 20:20
(8120 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Contrabandist de țigări, prins de polițiști

Urziceni: Contrabandist de țigări, prins de polițiști

Un tânăr, de 31 de ani, din Urziceni, este principalul suspect într-un dosar de contrabandă cu țigări, instrumentat de polițiștii Ialomițeni. Oamenii legii au efectuat la locuința sa o percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 20:00
(5198 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 1-5 octombrie a.c., orele 6,30-17,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație a rețelelor de electricitate. Aceste ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 18:40
(7672 vizualizări - 1 comentariu)


ITM Ialomița: Constructori amendați

În cursul anului 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat acțiuni de control în cadrul unei campanii de instruire și informare cu privire la activitățile din domeniul construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 18:25
(4735 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Caravana «Fii pregătit!»

Sâmbătă, 29 septembrie a.c., între orele 10,00-17,00, va ajunge în orașul Slobozia caravana SMURD «Fii pregătit!». Aceasta va fi amplasată pe bulevardul Chimiei, în Piața Unirii și are ca scop instruirea ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 18:15
(5550 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în loc. Cosâmbești, jud. Ialomița
angajează
ȘOFERI AUTOCAMION
Cerințe:
-studii medii
-permis de conducere categoria B și C+E
-experiență în conducerea
autocamioanelor >3,5 to minim 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități:
-participă la operațiunile de încărcare
și descarcăre a autovehiculului
Beneficii:
-pachet salarial atractiv
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune
atât la sediul din Cosâmbești
cât și pe următoarea adresă de
email: [email protected]
Relații se pot obține și
la telefon 0749/082.231

28 Septembrie 2018, 13:05


Urziceni: S-a înecat la pescuit

Marți, 25 septembrie 2018, în jurul orelor 14,00, un apel primit la Dispeceratul ISU Ialomița semnala prezența a doi bărbați în zona unei amenajări hidrotehnice din beton, aflată pe râul Ialomița, în apropierea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 12:05
(5911 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni înecat


Cosâmbești: Prins cu aproape 100 kg de pește în portbagaj

Polițiștii ialomițeni acționează periodic în vederea apărării patrimoniului piscicol și combaterii faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal. Astfel, a fost depistat, pe raza localității Cosâmbești ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 11:45
(5777 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente în Ialomița: Două persoane decedate, patru rănite

În cursul zilei de marți, 25 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere. Primul eveniment s-a produs în jurul orelor 16,00, în apropiere de comuna Sinești și s-a soldat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 11:15
(5643 vizualizări - 0 comentarii)


Deținătorii de câini periculoși, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada septembrie-decembrie 2018, polițiștii ialomițeni desfășoară acțiuni de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicați câinii periculoși sau agresivi și de verificare a modului de respectare ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 11:05
(5343 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu la Țăndărei

Joi, 27 septembrie 2018, de la orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează în orașul Țăndărei un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 10:45
(5313 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 19 octombrie 2018, orele 9,00, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți». Evenimentul se va desfășura la Slobozia, în ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2018, 20:20
(5433 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Și-a pierdut viața strivit de un utilaj

Un bărbat de 37 de ani din comuna ialomițeană Adâncata și-a pierdut viața marți, 25 septembrie 2018, în urma unui accident de muncă petrecut pe raza județului Bistrița Năsăud. Bărbatul lucra la amenajarea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2018, 18:30
(6170 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Atenție la înșelăciuni!»

În perioada septembrie-octombrie 2018, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează activități informativ-preventive în cadrul campaniei de prevenire a infracțiunilor de înșelăciune «Atenție ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 19:25
(4890 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 240000 de lei, 30 de permise reținute

Polițiștii au intervenit, în perioada 21-23 septembrie, la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Astfel, la acest sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au fost angrenați în 26 de ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 19:20
(4972 vizualizări - 0 comentarii)


Corul Academic «Divina Armonie» va concerta la Hramul Catedralei Episcopale Slobozia

Luni, 1 octombrie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, va sărbători hramul de toamnă al Catedralei Episcopale «Acoperământul Maicii Domnului ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 18:20
(5601 vizualizări - 0 comentarii)


A treia ediție a campaniei «Educația-prioritate a Bisericii», derulată în parohiile Protopopiatului Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, în parohiile din Protopopiatul Urziceni a fost derulată cea de-a treia ediție a proiectului social-filantropic «Educația-prioritate a Bisericii», în ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 18:05
(6999 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Recoltei 2018», la Slobozia

Primăria Municipiului Slobozia vă invită la Sărbătoarea Recoltei, în perioada 29-30 septembrie 2018. La «Zilele Recoltei 2018», roadele pământului vor fi etalate pe tarabe de către cei mai gospodari producători ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 17:55
(3838 vizualizări - 0 comentarii)


«Centenarul Filmului Românesc», la Slobozia

Municipiul Slobozia intră pe harta celor o sută de orașe din țară care găzduiesc «Centenarul Filmului Românesc», un proiect de anvergură națională inițiat de Agerpres. Sâmbătă, 29 septembrie 2018, la Casa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 12:40
(2917 vizualizări - 0 comentarii)


AJFOM Ialomița: Locuri de muncă în agricultură-Spania, campania 2019

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, prin serviciul de ocupare EURES România, oferă 950 locuri de muncă vacante în Spania pentru munca sezonieră în agricultură la recoltarea căpșunilor ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 11:10
(3141 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Și-a înjunghiat fiul cu un cuțit

Polițiștii ialomițeni au deschis o anchetă într-un posibil caz de «tentativă de omor». Un bărbat este cercetat penal după ce, în cursul nopții de marți, 18/19 septembrie 2018, și-a înjunghiat fiul cu un ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 17:25
(4913 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pește fără documente, confiscat de polițiști

Fetești: Pește fără documente, confiscat de polițiști

Polițiștii ialomițeni au acționat marți, 18 septembrie a.c., pe raza județului, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Direcției de Ordine Publică, în vederea apărării patrimoniului piscicol și combaterii ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 17:05
(4870 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...