REPORTAJ
Pianista
O cheamă Ioana Cristina Ionescu, dar îi place doar Ioana Ionescu, pentru că sună melodios... Este pianistă de profesie, dar crede că mai are mult pînă departe... La 26 de ani, după un drum anevoios, început la 7 ani la Liceul de Artă din Slobozia, face ceea ce își dorește acum și de-acum înainte: cîntă la pian. Deocamdată nu aici, ci în Olanda... O performanță cu care puțini se pot mîndri, dar despre care Ioana vorbește cu prudență: «Nu întotdeauna am fost așa de sigură pe mine. Dar am realizat că ceea ce am eu, darurile mele de la Dumnezeu, sînt altfel. Toată lumea spune că am o abilitate extraordinară „de a da din degete“. E un dar pe care l-am primit nativ...».
Fata care «frînge» pianul
Am reîntîlnit-o într-o zi de luni, 12 august, în sala Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, după 7 ore de repetiție în fața pianului Yamaha, «un pian cu un tușeu unic pentru mine», după cum avea să ne spună. Preț de minute bune l-am ascultat și noi, de dincolo de ușă, cu teama că nu va rezista și clapele se vor frînge sub degetele ei. Ne-am amintit că am aplaudat-o, cu ani în urmă, la un concert de muzică de cameră al sopranei Mirela Bunoaica, în aceeași sală. Și-atunci ne-a fost teamă pentru pian... Nu ne-am putut abține și, jumătate de oră mai tîrziu, am întrebat-o... «O să încerc să vă explic. Toată lumea spune cît de frumos e Mozart... Sau Chopin, sau Debussy... Pentru că toată lumea cunoaște muzica lor. E muzică popular clasică, dacă îmi este permis să spun așa. Mie însă îmi plac nuanțele, îmi place complexitatea... Cea a lui Arcadi Volodos, de exemplu, un pianist care încă trăiește... Îmi place Bartók, care a scris o muzică mai dură, care nu gîdilă plăcut urechile, dar care are armonii ciudate... Are o sonată pentru pian foarte frumoasă, unica lui sonată pentru pian... Sau sonata pentru două piane, pe care am cîntat-o foarte mult în Olanda, cu o prietenă. O piesă complexă, o piesă de show! Sînt conștientă că e o muzică greu digerabilă pentru marele public, dar mie îmi place pentru că a scris-o... foarte ritmic! E fascinant pentru că ritmul lui este mai aproape de muzica tradițională a țărilor noastre... Vesticii nu au așa ceva în muzica lor, nu știu să „frîngă“ pianul, cum vă place să spuneți dumneavoastră!».
O pianistă cu «foarte multe diplome»
Ioana Ionescu pare, la prima vedere, un copil bine crescut. Cuminte, zîmbitoare, politicoasă... Chiar prea politicoasă, fiindcă, deși speriată de ideea acestei forme de publicitate, n-a vrut să deranjeze cu un refuz. «Cu ce să încep? Cu școala de-aici, cu Liceul „Dinu Lipatti“, unde am plecat în clasa a VII-a? Sau trebuie să vorbesc despre Conservator, unde am absolvit la secția de interpretare muzicală pian? Ce anume trebuie să spun? Despre diplome? Pentru că mereu sînt întrebată de ele... Așa am ajuns să conștientizez că, de fapt, sînt o pianistă cu foarte multe diplome» ne spune aproape stînjenită. O întrebăm care este cea mai importantă pentru ea. «Niciuna!». Cel mai mult o bucură o bursă, bursa la Universitatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra, în Germania, pe care a obținut-o în anul IV de studiu. «A fost salvarea mea! Mi s-au deschis ochii și astfel am îndrăznit să plec în Olanda, unde am făcut doi ani de master. Acum sînt licențiată și, așa cum v-am mai spus, pianist cu diplomă...». Deși profesionistă, Ioana Ionescu nu concertează în România, ci în Olanda, unde deja se află, acum la momentul publicării acestui articol: «Toată lumea se uită la Clayderman și spune: vai, ce mare pianist! Nu e! E, dacă vreți, un fel de Andreea Bănică... Așa înveți să cînți în clasa a II-a! Și descopăr că fiecare țară are un Clayderman. Au și în Olanda unul, la fel de celebru! Am să vă dezamăgesc, eu nu cînt așa! Cred că pot, n-am încercat, dar nu consider că felul acesta de a cînta muzica mă reprezintă sau reprezintă generația din care fac eu parte...».
Pe locul marilor compozitori
Ca orice pianist la început de carieră, Ioana este preocupată exclusiv de șlefuirea calităților sale interpretative. Vorbește despre ele lucidă și conștientă de valoarea pe care a atins-o după aproape 20 de ani de muncă: «Cînt la pian de 20 de ani și nu consider că știu tot. Știu din ce în ce mai mult, e adevărat... Pentru că tot timpul învăț. Și sînt bucuroasă că pot, deși nu înțeleg cum reușesc! Am colegii care pot improviza cu o ușurință fantastică. Eu nu pot... Eu sînt sclava partiturii. Iar pentru un concert de o oră și 20 de minute repet 6 luni. Și nu, nu e mult, mi s-a mai adresat întrebarea asta. Pentru că ceea ce fac, fac cu plăcere, cu bucurie... Pot repeta pînă la 10 ore pe zi, șapte zile din șapte, din păcate nu mai am atîta timp la dispoziție. De acea, oriunde găsesc un pian, profit de el...». Pentru că respinge o carieră facilă, Ioana a ales calea aspră a concertelor pentru un public restrîns, la rîndul lui profesionist. «Locul marilor compozitori a fost luat de marii interpreți. Sînt foarte mulți acum. Și foarte buni. La fel de buni precum marii compozitori de altădată. Și nu e o afirmație hazardată... Noi îi știm pe Beethoven, Mozart, Liszt drept compozitori. Dar nu trebuie uitat că ei au fost și mari interpreți. Liszt a fost considerat un fenomen al Europei, cel mai mare pianist al tuturor timpurilor... Paganini a fost și el celebru pentru tehnica sa! Nu, nu și Ioana Ionescu! Nu rîdeți de mine... Ioana Ionescu studiază, încă, pianul. Și are momente în care cîntă și mental. Pleacă de la pian, pentru că trebuie, și cîntă în continuare...».
5 Septembrie 2013, 15:28 (10824 vizualizări - 2 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(8 Septembrie 2013, 15:28)
IOANA este foarte modesta cand vorbeste despre ea.Ca sa ajunga aici a muncit fff.mult ,a renuntat la copilarie ,papusile ei au fost partiturile.Cine a ajutatat-o ?.Va raspund eu ,doar parinti pentru ca statul roman nu face nimic pentru acesti tineri extraordinari si de aceia ei pleaca in alte tari.Va rog hai sa facem ceva ca ei sa ne incante cu tineretea lor ,cu muzica lor minunata .
(7 Septembrie 2013, 07:49)
Ma bucur ca ati inceput sa scrieti si articole despre oameni care intradevar realizeaza ceva si performeaza intr-un domeniu. Nu pot decat sa ii doresc sa devina o mare interpreta , asa cum merita. Eu cred ca si in Slobozia s-ar gasi un public consistent, insa trebuie un pic promovate spectacolele de presa locala , iar cei de la Centrul Cultural sa faca si altceva decat sa bea cafele si targuri cu imbracaminte, sa organizeze saptamanal spectacole cu artistii talentati din orasul nostru. Trebuie sa promovam un pic cultura , bunul gust si bunul simt.