Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Coșmarul de la blocurile ANL

Coșmarul de la blocurile ANL

Dacă nu ai o pilă în primărie, o relație (nu, nu e același lucru!), un sponsor cu trecere în mediul administrativ sau dacă nu te-ai născut într-o zodie norocoasă, apartamentele ANL aflate la dispoziția autorităților locale sînt doar un vis... La Slobozia însă, visul s-a transformat în coșmar. Chiriașii din blocurile ANL de pe Nordului trăiesc de două luni fără gaze și se tem că vor ajunge să înghețe de frig în această iarnă. În replică, autoritățile locale susțin că au făcut tot posibilul pentru deblocarea situației de care sînt responsabili și ridică din umeri. Iar situația de repetă, aproape la indigo, în toate ANL-urile din oraș...

Proștii plătesc, «pilele» fac datorii
Pe Șoseaua Nordului din Slobozia, în anul 2010, administrația locală a recepționat două blocuri ANL nou-nouțe, cu cîte trei scări fiecare. În 2013, doar chiriașii uneia dintre cele 6 scări de bloc au datoriile plătite la zi, cei de la T1, scara A. Acest amănunt este însă nesemnificativ... Tot la T1, dar la scara C, locuiește Iuliana Huzea, chiriașul cu cele mai mari datorii dintre toți locatarii ANL din oraș: 6173 de lei. Iar T2, potrivit acelorași date oficiale furnizate de primărie, este blocul ANL cu cele mai mari debite. Tot din oraș. Pentru aceste debite, dar nu numai din cauza lor, susțin «locatarii singurei scări de bloc ANL care plătește», cele două blocuri au fost debranșate de la rețeaua de gaz în urmă cu două luni. Deși locatarii evită să se recomande, nu ezită să explice cum s-a ajuns aici: «Sînt aici din 2010. O vreme a mers bine, plăteau toți... Apoi au văzut că se poate și altfel. Așa au ajuns de ne-au tăiat gazele, acum două luni. Am înțeles că sîntem singura scară de bloc care plătește. Restul nu, că lucrează la Poliție, la Procuratură, prin instituții... N-ar fi așa de mult... Pe vară, ajungem undeva la 300 de lei, iar pe timp de iarnă se dublează. Dar nu asta-i problema... Problema e că administratora, care lucrează la primărie, nu reușește să gestioneze problema debitelor...». «De aceea, acum suferim toți, și cei care plătesc, și cei care nu plătesc...» ne explică una dintre chiriașe. Mai curajoasă, Gențiana Topală, are și o altă explicație decît incompetența administrației locale. «Cînd am vorbit cu administratora, s-a scăpat și mi-a spus că s-a făcut o încurcătură... Adică a plătit din banii noștri datoriile pentru scara vecină. Nu știu dacă e așa, că pe urmă n-a mai vrut să ne dea amănunte... Problema e că datoriile se acumulează și o să ajungem să ne prindă iarna fără căldură. Noi avem copil mic, nu putem sta în condițiile astea...» explică ea. Ca o palidă compensație la lipsa gazului și, implicit, a apei calde, unii dintre locatari au investit în boilere. Însă cheltuielile au crescut exponențial, iar chiriașii susțin că plătesc, în continuare, apa rece «pe post de apă caldă».

Autoritățile susțin că «fac eforturi»
Mihaela Neagu este funcționarul Primăriei însărcinat cu gestionarea situației în cazul tuturor celor 5 blocuri ANL din oraș. Cunoaște situația și susține că, din punctul de vedere al autorităților, s-au făcut toate demersurile pentru revenirea la normalitate. «Sînt 6 imobile în gestiunea noastră, ANL-urile și blocul G1. La T1 și T2, din cauza întîrzierilor la plată, s-au reziliat contractele de furnizare a a gazului. Eu, ce pot să vă spun?, e că, la 1 iulie, am achitat debitele și am trimis contractul pentru T1 la Distrigaz. De-abia azi (n. red.- joi, 29 august 2013) le-au primit înapoi. E vorba de doar de T1, acolo unde datoriile sînt plătite la zi...» ne-a explicat ea. Cu sau fără contract de la Distrigaz, situația din blocurile ANL continuă să rămînă explozivă. Cu aproximativ o lună înainte, în ședința din luna iulie a Consiliului Local Slobozia, primarul Alexandru Stoica a declarat că va trece la evacuarea chiriașilor rău-platnici și că va face demersuri pentru contorizarea separată a celor care plătesc. De-atunci, un sigur chiriaș a fost evacuat, însă datoriile acestuia au rămas, ele urmînd a fi plătite de către chiriașii rămași. Referitor la situația de la blocurile T1 și T2, același primar Alexandru Stoica a reiterat declarația anterioară: «Ce pot să le fac eu? Să se separe! Altfel nu merge! Unii plătesc și unii n-au nicio treabă... Noi nu putem interveni!». Parțial, declarația primarului este justificată. Contractele încheiate de către Primăria Slobozia cu locatarii din blocurile ANL prevăd «o perioadă de grație la plata facturilor» de 3 luni de zile. Pe de altă parte, chiriașii care doresc să se se separe de centrala termică comună nu o pot face din motive de natură tehnică... Și, evident, administrația locală este conștientă de această realitate.

11 Septembrie 2013, 10:29 (24363 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Locatarii Cartierului Transmim au restanțe la plata utilităților
Asociațiile de Locatari din Slobozia refuză să plătească serviciile de salubrizare
Ialomița: Firmele falimentare sărăcesc bugetele locale

Comentariile cititorilor:


liliana:
(11 Septembrie 2013, 17:59)
Closca plateste?
BOBUTz:
(11 Septembrie 2013, 17:51)
Sunt altii care stau 8 persoane si sunt trecute 1 persoana. Dar primaria stie si tace. De ce? Zic io................
Un locatar ANL-ist:
(11 Septembrie 2013, 14:55)
   Problema cea mai mare pe care o intampina locatarii ANL este ca de ceva vreme programul de incasari este cel mai tampit din toata Romania!!! Verificati si dezvoltati subiectul! Este inadmisibil ca un administrator de bloc sa aiba program intr-o zi de dimineata pana la 12, si in ziua urmatoare de la 12 la 16! In afara acestui program se zice ca e program de teren pana la completarea normei de 8 ore...numai ca din pacate nu specifica pe ce teren se deplaseaza...pe la ANL-uri in nici un caz! In cazul in care intr-una din locuinte sunt doi tineri salariati la firme private cu program de lucru pana la ora 17...cum reusesc sa isi plateasca acestia intretinerea? In fiecare luna stai sa te rogi de sef sa-ti permita sa pleci de la locul de munca ca sa platesti intretinerea? Pentru ce? Toti administratorii de blocuri din oras au cel putin doua zile pe saptamana in care se poate achita pana seara la ora 20! Numai in acest caz nu se poate!    In afara de asta, puteti verifica in decursul anului 2013 cat concediu a avut doamna administratora de la ANL 2002,2003,2007, care pe langa faptul ca face greseli non-stop, nici nu prea vrea sa munceasca! Ar trebui solicitat si efectuat un control amanuntit asupra activitatii acesteia! Daca te duci cu vreo doleanta la dansa ori da din umeri, ori ridica tonul (nu tine cont ca e o amarata de administratora cu studii medii si cel din fata ei probabil e mult mai scolit decat dansa, nu tine cont de faptul ca este platita ca sa fie in slujba noastra, din contra se simte proprietar de bloc si noi niste amarati pe care prin bunavointa ne accepta ca si chiriasi).    Se taxeaza bani pentru femeia de servici si materiale necesare acesteia, iar noua ni se lipeste afis sa-i lasam pe rand bidoane cu apa la usa si dupa ce spala pe scara miroase a mort! Si pe langa treaba asta nici nu face curatenie...e cam scumpa la vedere...ca si doamna administratora dealtfel! La ANL2007 se incaseaza bani pentru canalizare, dar URBAN-ul uita
Adina:
(11 Septembrie 2013, 14:12)
Iuliana Huzea nu este cumva nevasta da dom politist si profesoara la Cuza? :P
Maria:
(11 Septembrie 2013, 14:10)
@Vasile: Cristina Andreiu sta la T1 scara A, scara care in articol apare ca fiind singura fara datorii :)
Vasile:
(11 Septembrie 2013, 12:38)
Din cauza lu' Andreiu Cristina (fiica lui Parvu de la Perieti) am ajuns noi in halul asta. Individa asta are datorii de 2000 lei la intretinere.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 08 Oct 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19865 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20543 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20198 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20607 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19582 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19655 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...