Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița bea «apă otrăvită»

Nici nu s-a uscat bine apa, pardon, cerneala, de pe autorizația sanitară de funcționare eliberată pentru SC Urban Slobozia de Dan Noel, directorul Direcției de Sănătate Publică Ialomița, și un nou scandal se profilează la orizontul administrativ. Potrivit datelor furnizate de către aceeași instituție, apa pe care o beau ialomițenii este infestată cu nitrați, nitriți și E. coli. Cea mai periculoasă situație este cea semnalată de către consilierii locali de la Perieți, localitate în care de peste 7 ani locuitorii beau «apă otrăvită».

Apa din Ialomița, un pericol pentru sănătatea publică
De ani buni, scandalul apei de la Slobozia monopolizează atenția opiniei publice. În fapt, problemele constatate în capitala județului sînt similare în tot județul, iar localitățile din mediul rural se confruntă cu situații mai grave decît cele semnalate în orașe... Practic, susțin oficialii Sistemului de Gospodărire a Apelor Ialomița, «pînza freatică subterană a județului este sensibilă la nitriți și nitrați, care afectează compoziția chimică a apei». În acest moment, la nivelul județului există peste 100 de foraje, dintre care 40 sînt monitorizate permanent. Cu puține excepții, calitatea probelor de apă prelevate din aceste foraje este sub parametri legali, fapt confirmat oficial și de către oficialii Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Astfel, la Grivița, Mihail Kogălniceanu, Sudiți, Ciochina, Gheorghe Doja, Perieți, Cosîmbești, Ciulnița, Reviga, Traian, Valea Ciorii, Balaciu, Săveni și Munteni Buzău «se înregistrează depășiri semnificative ale amoniului și fierului». La fel se întîmplă și în celelalte localități, însă aceste depășiri sînt sensibil mai mici, iar administrațiile din localitățile respective încearcă să asigure o calitatea corespunzătoare a apei furnizate populației. Singurele localități în care apa furnizată populației este bună sînt Dridu, Fierbinți Tîrg, Urziceni, Fetești, Stelnica, Bordușani și Țăndărei... Pentru toate celelalte, susține Mihaela Dumitrescu, purtător de cuvînt DSP Ialomița, situația e binecunoscută: «În majoritatea zonelor din Ialomița se înregistrează probleme în ceea ce privește potabilitatea apei. Multe dintre localități nu au stații conforme de tratare a apei. Per total, în județ există doar 3 stații de potabilizare de ultimă generație care pot face ca apa să fie conformă!».

Perieți, izvorul cu «apă otrăvită»
Deși fiecare dintre localități se confruntă cu situații particulare care merită mediatizate, situația constată la Perieți este una alarmantă. La începutul acestei veri, alarmați de sesizările locuitorilor din cele 5 sate aparținătoare comunei, consilierii locali au solicitat DSP o poziție publică în această problemă.  Rezultatul analizei a parvenit la sfîrșitul lunii august și sînt mai mult decît alarmante. «Sistemul de alimentare al comunei Perieți, format dintr-un foraj, două rezervoare de înmagazinare și stația de clorinare amplasat în localitatea Stejaru a fost autorizat sanitar cu program de conformare în anul 2005, la finalizarea proiectului. După extinderea frontului de captare și rețelei de distribuție în localitatea Misleanu, Fundata și Stejaru, Primăria Perieți a solicitat (...) eliberarea altei autorizații sanitare de funcționare. Din buletinele de analiză fizico-chimice și microbiologice efectuate în 2010 în vederea autorizării (...) s-au constatat depășiri ale paramentrilor de potabilitate pentru fier, amoniu și azotiți în aproape toate punctele de recoltare și pentru indicatorii microbiologici într-un punct de pe rețeaua de distribuție. (...) Ultimele analize efectuate, cele din 28.09.2011, au constatat depășiri la parametrul amoniu în toate probele și cloriformi fecali într-o probă. (...) Demersurile pentru obținerea autorizației sanitare de funcționare au fost sistate de către Primărie ca urmare a rezultatelor necorespunzătoare ale probelor de apă. În prezent, Primăria nu are contract cu DSP Ialomița pentru efectuarea analizelor de monitorizare a calității apei distribuite populației» se arată în adresa remisă de DSP. Orice comentariu, dincolo de acest raport oficial, este de prisos. Vom mai reaminti doar că, la Perieți, pentru finalizarea lucrărilor la rețeaua de apă a localității s-au cheltuit circa 4 milioane de lei, o parte dintre aceste fonduri reprezentînd fonduri europene alocate prin programul SAPARD... Proiectul a fost finalizat în 2004, dar el a fost extins și în anii următori la nivelul celor 5 sate din componența comunei. În acest moment populația consumă «apa otrăvită» furnizată prin rețeaua publică, iar autoritățile locale nu au informat niciodată locuitorii cu privire la pericolul imediat sau pe termen lung la care se expun...

18 Septembrie 2013, 15:32 (5398 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(24 Septembrie 2013, 14:46)
Am vazut, sau mai bine am citit multe randuri in care ura, dispretul, indignarea sau revolta, batjocora, etc au fost exprimate intr-un mod mai mult sau mai putin gazetaresc, asa cum unii au pretentii iar altii mai putin, vis-a-vis de apa pe care unii incearca sa ne-o bage fortat pe gat sustinand ca este potabila, bla, bla, bla ... un lucru este cert: II DOARE IN CUR DE NOI.  Sunt niste LEPRE, care au pus stapanire pe acest oras cu girul prostilor din toate categoriile posibile, al pupincuristilor din toate domeniile de activitate, al lasilor si nemernicilor. Sa va ia dracu' pe toti.
Bingo:
(23 Septembrie 2013, 15:32)
Ciupercatule,tovarase maior de garzi patriotice si toata conducerea acestui judet si oras,daca mai aveti putina demnitate iesiti pe rand la antena 1 si dati explicatii.Va asteptam cu drag.
-ANONIM:
(20 Septembrie 2013, 11:55)
NU MAI CREDEM ,NIMIC, NUMAI MINCIUNI ,MINCIUNI, CE SA MAI CREDEM??????///////////////
IPSE:
(20 Septembrie 2013, 11:44)
GENOCID ! ! ! Si nimeni nu se sesizeaza ! ! ! Se asteapta probabil sa murim in chinuri ,dar ne cam meritam soarta ! ! !
SORIN:
(20 Septembrie 2013, 08:49)
Pe vremuri se punea mare preț pe "grija față de om", expresie, ca  multe altele, luată în derâdere de mulți futuristo-fripturiști ai zilelor noastre. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva cu douăzeci și cinci de ani în urmă, ar fi căzut multe capete. La propriu. Și ce, nu era bine?! E mai bine astăzi, când "oficialii" români nu știu cum să-și umple buzunarele și conturile, nu știu câte case, mașini și multe altele să-și "tragă"?! E mai bine astăzi, când organele care ar trebui să se ocupe de pedepsirea infractorilor de toate felurile sunt mână-n mână cu aceștia?! Nu sunt deloc nostalgic, dar aș vrea să se aplice legea în țara asta, așa cum este ea: stufoasă și cu multe lacune. Dar cine s-o facă, d-alde  Cristudor & gașca?!
perieti-patitu:
(19 Septembrie 2013, 21:40)
Daca la Perieti asa sta situatia,de ce nu se sisteaza distributia apei otravite si tragerea la raspundere a celor vinovati.Asta nu se numeste cumva GENOCID.Consiliul judetean,DSP,Protectia consumatorului,Politia judeteana,toate organele de raspundere din acest judet pe care ii platim cu bani nostri de ce nu se autosesiseaza sa ia masurile ce se impun in astfel de situatii.SE imbolnavesc si mor oameni bai fratilor......
slobozitu':
(19 Septembrie 2013, 18:18)
Zau? Cei care carau apa ca inecatii de la Perieti la Slobozia s-au otravit? Dar apa din comuna patorita de Tecu, cum o fi? La Sf Gheorghe.Gata, atat ca-i dam apa la moara moldoveanului si lui Stoica. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
388 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12475 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13753 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12136 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(13950 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10889 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15568 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(12978 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10515 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10782 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10876 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14618 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14238 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11377 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10631 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9032 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(11018 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10377 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10121 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11530 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13142 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15437 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11444 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(15969 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11245 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11268 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10454 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(11134 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12574 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:00
(10065 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:59
(15836 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...