Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Partidul din garsonieră

Mișcarea Populară, agresivă și grobiană

Partidul din garsonieră

Sîmbătă, 28 septembrie a.c., într-una dintre garsonierele blocului G5 din Slobozia, a fost înființată filiala județeană a Partidului Mișcarea Populară. La eveniment au participat «oamenii de la București» ai partidului, sub directa îndrumare a președintelui partidului Eugen Tomac. Conform declarațiilor oficiale, filiala are puțin peste 300 de membri și este condusă de Silviu Necula, un agent de vînzări care «n-a mai făcut niciodată politică»...

O filială politică de garsonieră
Săptămîna trecută ne plîngeam că deșertul politic local este așa de întins încît sîntem nevoiți să consemnăm elucubrațiile lui Gheorghe Dinu, candidatul Alianței Lege și Ordine la alegerile din 2004 și, cu puțin noroc, și din 2014. Ne cerem public scuze acestuia! Pentru că astăzi ne simțim obligați să consemnăm (în numele interesului public pe care îl clamăm toți, deopotrivă!) apariția nou-nouță a unei filiale a Partidului Mișcarea Populară. Ședința de înființare a filialei județene s-a desfășurat sîmbătă, 28 septembrie a.c., la orele 13,00, într-o garsonieră din sediul firmei Gamatel din Slobozia. La eveniment au participat Eugen Tomac, președintele partidului, alături de «oamenii de la București» ai partidului, cum ne-au fost prezentați inițial. Președintele filialei se numește Silviu Necula, nu a mai făcut nicioată politică și activează «în domeniul vînzărilor», după cum el singur a declarat. Filiala are, potrivit declarațiilor oficiale, un număr de 344 de membri la nivel local și 56 mii de membrii la nivel național, este extrem de activă pe Facebook și, potrivit sondajelor, a atras peste 5 la sută din intențiile de vot ale alegătorilor... Revenind în Ialomița, în singura sa declarație publică coerentă, Silviu Necula a precizat că intenționează înființarea de filiale în principalele orașe ale județului. «Aceasta este ședința de înființare. Intenționăm ca în cel mai scurt timp să deschidem filiale în principalele orașe ale județului, iar apoi și în mediul rural...» a declarat el.

Tomac, un lup deghizat în oaie mormonă
Motivul pentru care am decis însă mediatizarea acestui eveniment nu îl reprezintă însă datele consemnate mai sus, ci contactul cu Eugen Tomac, președintele partidului. Dincolo de clasicul limbaj de lemn al neo-politicienilor, dincolo de încercările grosolane de manipulare și discursul agramat și inconsistent («Partidul Mișcarea Populară are drept... ăăă... noțiunea noastră de doctrină izvorăște din principiile creștin-democrate, ne tragem seva din experiența și istoria partidului popular european, credem că România are nevoie astăzi de un partid puternic, de un nou partid hotărît ca să facă o altfel de politică, pentru că cetățenii români, avem această convingere, vor altceva de la clasa politică»), Eugen Tomac a surprins prin agresivitate și grobianism. În cadrul conferinței de presă în care a anunțat înființarea filialei, el s-a arătat iritat de întrebările reporterilor, le-a considerat «stupide și irelevante» și și-a manifestat explicit dezaprobarea în legătură cu modul în care presa reflectă acțiunile politice inițiate de către Mișcarea Populară. Adăugați la aceste derapaje publice și atacurile verbale furibunde la adresa liderilor clasei politice actuale, dar și pe odele servil-patetice adresate președintelui Traian Băsescu și aveți imaginea clară a unui lider-fantomă, lipsit de scrupule și capabil de orice pentru a-și atinge scopul pentru care partidul a fost înființat, respectiv acela de a oferi un măr politic otrăvit electoratului...

3 Octombrie 2013, 09:40 (7854 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


eu:
(14 Octombrie 2013, 09:00)
oameni ca tine mai Sorine,ar trebui sa stea dracului cu gura inchisa,din cauza unora ca tine o ducem asa de bine acum.sau esti un pomanagiu al ajutorului social creat de Nastasica?
sunt satul de jigodii:
(4 Octombrie 2013, 11:47)
aceiasi marie cu alta palarie
SORIN:
(4 Octombrie 2013, 08:46)
Sper ca dl. Marian Costea, patronul GAMATEL, să nu sprijine această făcătură politică de rahat. Pe marele To(lo)mac n-am avut ocazia să-l aud, să-i cunosc "stilul", dar, apropierea lui Gelu Vișan e mai mult decât relevantă. Acest mameluc oltenesc, care n-a mai avut loc pe niciunde, a găsit o "gaură" în curul lui Băsescu, doar-doar o prinde și el o "fâsâită" tare urât mirositoare. P.S.: Atenție, scuzele se prezintă, nu se cer.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
107 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Venituri de 657,84 milioane de lei, colectate în primele 7 luni

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat, în primele 7 luni ale anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 657,84 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 17:20
(7561 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 23 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29107, fiind înregistrate 23 de cazuri noi față de ziua de joi, 25 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 16:15
(3858 vizualizări - 0 comentarii)


Întâlnire cu Istoria sub patronajul Ligii Aeriene Române

În urma protocolului de colaborare între Liga Aeriană Romană și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în data de 21 august a.c., 16 beneficiari ai Centrului de Plasament ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 17:15
(7997 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 25 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29084, fiind înregistrate 30 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 24 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 16:15
(5702 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Restituirea taxei auto

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita informează contribuabilii care au achitat taxele auto (taxa specială, taxa pentru emisiile poluante, timbrul de mediu) și care nu au beneficiat de restituire ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 12:30
(7023 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În iulie 2022, s-a rambursat TVA de peste 14,73 milioane de lei

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 14,73 milioane de lei, cu 9,49 milioanei ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 12:15
(19450 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 31 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 24 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29054, fiind înregistrate 31 de cazuri noi față de ziua de marți, 23 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 August 2022, 16:40
(2551 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 incendii în 24 de ore

În cursul zilei de luni, 22 august 2022, pompierii ialomițeni au raportat 5 intervenții pentru stingerea unor incendii pe teritoriul județului Ialomița. Primul dintre acestea a fost stins în satul Piteșteanu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 17:50
(6493 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident cu 3 autoturisme pe A2

O intervenție soldată cu victime a avut loc luni, în jurul orei 8,00, pe Autostrada A2, la km 156. Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 17:40
(10394 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 38 de noi cazuri de COVID-19

Marti, 23 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29023, fiind înregistrate 38 de cazuri noi față de ziua de luni, 22 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 17:20
(6251 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 august 2022, termenul de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 august 2022, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 16:45
(7483 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Recrutare și selecție candidați

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară în perioada următoare activități de recrutare și selecție a candidaților pentru participarea la concursul de admitere-programul de studii universitare ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 14:10
(21367 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Un mort și șase răniți, în urma unui accident rutier

Cotorca: Un mort și șase răniți, în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit marți, 23 august a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Cotorca. În urma impactului dintre două autoturisme, o persoană a decedat și alte șase ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 12:45
(6975 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificări la transportatorii de persoane

IPJ Ialomița: Verificări la transportatorii de persoane

În dimineața zilei de luni, 22 august a.c., în intervalul orar 6,00-9,00, polițiștii din cadrul structurilor rutiere ale IPJ Ialomița au desfășurat o acțiune pe linia transportului public de persoane. ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 19:35
(10386 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a polițiștilor la Stația de Taxare de pe Autostrada A2

Acțiune preventivă a polițiștilor la Stația de Taxare de pe Autostrada A2

Luni, 22 august a.c., la Stația de Taxare Fetești pe Autostrada A2, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2 București-Constanța și polițiștii de frontieră ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 19:25
(12472 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 22 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28985, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de duminică, 21 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 16:10
(2410 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Trei echipaje de pompieri din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 15:10
(5865 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Accidente la Grivița și Țăndărei

Vineri, 19 august a.c., în jurul orelor 15,30, două echipaje de pompieri din Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au fost solicitate să intervină la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 14:55
(12128 vizualizări - 0 comentarii)


MADR acordă ajutoare excepționale producătorilor agricoli din sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează potențialii beneficiari că, în perioada 19 august-2 septembrie 2022 inclusiv, primește ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 12:25
(11871 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Și-au pierdut viața căzând într-un canal

Doi bărbați, în vârstă de 38 și 53 de ani, au murit duminică, 21 august a.c., în timp ce se aflau la serviciu. Împreună cu un alt coleg, un bărbat de 34 de ani, aceștia au încercat să curețe un canal de ...[citește_toată_știrea]

21 August 2022, 21:40
(8373 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 21 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28959, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 20 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 August 2022, 16:35
(1648 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la o hală de sortare a deșeurilor

Pompierii din Slobozia au intervenit în seara zilei de sâmbătă, 20 august a.c., în cazul unui incendiu produs la o hală de sortare a deșeurilor, amplasată pe raza municipiului Slobozia. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

21 August 2022, 03:15
(13017 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 20 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28956, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 19 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 August 2022, 16:50
(2170 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Distrugere de muniție rămasă neexplodată

ISU Ialomița: Distrugere de muniție rămasă neexplodată

Specialiștii pirotehniști din cadrul ISU Ialomița au executat joi, 19 august a.c., o acțiune de distrugere controlată a unor elemente de muniție neexplodate, identificate în urma misiunilor de asanare executate ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 19:30
(7460 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoții ar fi recoltat 30 ha de floarea-soarelui!

Reprezentanții unei firme cu profil agricol din Balaciu au sesizat Poliția după ce hoții ar fi recoltat 30 hectare de floarea-soarelui. Paguba provocată se ridică la peste 200 mii de lei, fiind culeasă ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 18:10
(7454 vizualizări - 2 comentarii)


Razie organizată de polițiști, la Țăndărei

Joi, 18 august a.c., polițiști au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei, în vederea prevenirii infracționalității stradale și reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 18:00
(4867 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Țăndărei razie


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 19 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28939, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de joi, 18 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 16:15
(4825 vizualizări - 0 comentarii)


Tabără de vară pentru copii, organizată de Catedrala Urziceni

Tabără de vară pentru copii, organizată de Catedrala Urziceni

În perioada 16-18 august a.c., copiii din cadrul gruplui de cateheză «Vlăstare Ortodoxe» au participat la o tabără de vară organizată de Catedrala Urziceni. Tabăra s-a desfășurat la Bușteni, pe Valea Prahovei ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 14:40
(7209 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 22 august a.c., Centrul Cultural «Ionel Perlea» va fi gazda expoziției de pictură, organizată de artistul Dan Constantinescu-Cocoru. Evenimetul începe de la orele 17,00. ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 14:00
(10037 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 242 de candidați, prezenți la ultima probă a Bacalaureatului de toamnă 2022

Sesiunea august-septembrie 2022 a Examenului Național de Bacalaureat s-a încheiat joi, 18 august a.c., cu proba la alegere a profilului și a specializării, fiind organizată la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 12:00
(14001 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...