Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Unirea Slobozia-Rapid București 1-0

3 puncte pentru 5000 de inimi!

De un sfert de secol, stadionul din Slobozia nu a mai văzut asemenea afluență de public. Rapidul a strîns pe «1 Mai» mare parte dintre microbiștii Sloboziei, dar a a dus cu sine de la București și o entuziastă galerie formată din 600 de suporteri alb-vișinii... În teren, antrenorul Viorel Moldovan a opus Unirii cea mai bună garnitură, cu Daniel Pancu în rol de căpitan. Spectacolul din tribune l-a depășit cu mult pe cel din teren, cele două echipe anihilîndu-se reciproc în cea mai mare parte a jocului. Pancu a avut prima ocazie de gol a meciuluil, dar mingea șutată de el dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri s-a odihnit în brațele lui Dobre. Slobozia a replicat în minutul 33, cînd Florea a pătruns pe stînga singur cu giuleșteanul Drăghia. Portarul oaspeților a faultat, iar arbitrul a dictat corect penalty. Lovitura a fost transformată de Liviu Mihai, mingea poposind în plasă după ce a lovit transversala. Rapidul a replicat tăios, și la propriu și la figurat. Lukanovic a scăpat singur cu Dobre (’37), dar în loc să lovească mingea, piciorul atacantului a lovit capul portarului nostru. Din fericire, Leo a continuat jocul, iar prestația sa a fost foarte bună. De aici și pînă la final partida a însemnat o luptă surdă la mijlocul terenului, cu rare inserții în careurile celor două echipe. Cel mai mult de lucru a avut arbitrul întîlnirii, care a arătat  nu mai puțin de 10 cartonașe galbene. Unirea obține cea mai mare victorie din istoria clubului, 1-0 cu Rapid București și ocupă un nesperat loc 4, cu 13 puncte, la 3 lungimi de prima poziție ocupată chiar de echipa perdantă. 3 puncte imense care au bucurat peste măsură pe cei 5000 de spectatori prezenți la meci, record greu de bătut în perioada următoare...

19 Octombrie 2013, 17:58 (7265 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

Comentariile cititorilor:


:)):
(21 Octombrie 2013, 18:28)
Nu-l mai injura nimeni pe Mihalcea acum?
xxx:
(21 Octombrie 2013, 11:36)
de ce nu scrieti si de fete la handbal ca merita din plin
nemultumitu':
(21 Octombrie 2013, 09:53)
Rapiduletu' a pierdut trenuletu ' ! Culmea - la Slobozia ! Nu stiu ce va deranjeaza mai mult : ca a fost invinsa , sau  de cine a fost invinsa? Ha,ha ! Hai UNIREAAAA!
traian serban.:
(20 Octombrie 2013, 21:04)
Hai Rapiduletu.
tuciu:
(20 Octombrie 2013, 20:34)
Strigau "tiganii"? Slobozitii strigau ...? Tusea si junghiu ... Ciob si oala sparta ... Vaideienii (ca asa s-ar chema nobilii slobozeni strigatori) si-au uitat obarsia si acum se considera arieni .... La drept vorbind cine stie cati rapidisti nu se trag din asta urbe ...?
nini:
(20 Octombrie 2013, 12:53)
Nu mi-a placut galeria Unirii,pentru ca scandau la un moment dat (pe langa injuraturi) Tiganii,Tiganii. Pacat ca erau doar niste copii si aveau o foarte mare ura in glasul lor referitor la aceasta etnie.
galerie Slobozia:
(20 Octombrie 2013, 11:58)
Domnu' de la independet vrem si noi pozele de la meci ...va rugam ...daca puteti sa lasati o adresa de email !! va multumesc

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
12 Iul 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Miercuri, 10 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat trei percheziții domiciliare, în comuna Axintele, la proprietățile deținute de un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 17:50
(9712 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Luni, 15 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma calculării cifrei ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 15:10
(14320 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 11 ianuarie 2024, pe strada Ialomiței din localitatea Sudiți, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 11:40
(4024 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5394 din 15 decembrie 2023, privind principalele aspecte legate de întocmirea și ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:55
(14684 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Luni, 8 ianuarie 2024, în jurul orei 09,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 32 de ani, din Urziceni, în vederea verificării documentelor personale precum și ale ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:45
(8110 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului Ciolacu să nu-și mai bată joc de elevi, să taie de la «speciali» și să dea banii pentru transport școlar, nu invers

Incompetența și ipocrizia Guvernului PSD-PNL îngroapă și Educația, după ce a adus Sănătatea într-o criză fără precedent, în care zilnic este pusă în pericol viața pacienților. În plină iarnă, elevii din ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 14:05
(19197 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va asigura implementarea la nivel județean a prevederilor Legii nr. 111 din 21 aprilie 2022, privind reglementarea ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 13:10
(14879 vizualizări - 1 comentariu)


244 controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 388 mii de lei

În perioada 30 noiembrie 2023-5 ianuarie 2024, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul structurilor de control, a realizat 244 de controale oficiale specifice în unități ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2024, 18:40
(3473 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Beat și fără permis, la volan

Joi, 4 ianuarie 2024, pe raza localității Platonești, polițiștii ialomițeni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 33 de ani. Cu ocazia testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemie de 0,9 ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:50
(8835 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori că ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:20
(17991 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 9 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:40
(16216 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Ciolacu refuză să deblocheze posturi esențiale în zeci de spitale din România. PSD și PNL să înceteze bătaia de joc la adresa pacienților și a cadrelor medicale!

Situația dramatică de la Spitalul de Copii «Dr. Victor Gomoiu» din Capitală, unde Camera de Gardă riscă să fie închisă din lipsă de personal, este rezultatul deciziilor proaste ale Guvernului PSD-PNL și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:15
(17651 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Pe raza municipiului Slobozia, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32 mii de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2024, 15:30
(6003 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Platonești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost descoperit de polițiști conducând un autovehicul fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit de oamenii ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 17:15
(3939 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 285 mii de lei, în minivacanța de Anul Nou

În minivacanța de Anul Nou, polițiștii au intervenit la 371 de evenimente, din care 343 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 17:00
(16567 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători în siguranță cu jandarmii ialomițeni

Sărbători în siguranță cu jandarmii ialomițeni

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței de Anul Nou, 65 misiuni de ordine publică, dintre care 3 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 14:20
(10115 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false referitoare la RO e-Factura

ANAF atenționează asupra unei campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabililor li se solicită «Fișele Client și Fișa Furnizor (dacă este cazul) pentru facturile emise ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 11:35
(15681 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 261,468 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului III/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin Centrele Județene efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 iulie-30 septembrie 2023 (trimestrul ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 13:05
(10081 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că un grav accident s-a produs pe DN2, în zona localității Cotorca. Un autoturism s-ar fi izbit frontal de un autocamion ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 09:05
(3476 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de polițiștii din Urziceni au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării peste 800 kg de articole pirotehnice. Astfel, miercuri, 27 decembrie ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:55
(12255 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Tânăr de 17 ani fără permis, surprins la volanul unei mașini «sustrase» din curtea locuinței sale

Miercuri, 27 decembrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 25 de ani, din Bărbulești. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:45
(4959 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și băuți, la volan

Sâmbătă, 23 decembrie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Slobozia, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 16:10
(2822 vizualizări - 0 comentarii)


Raport al structurilor MAI după minivacanța de Crăciun

În contextul minivacanței de Crăciun, structurile teritoriale ialomițene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat, în perioada 22-26 decembrie 2023, o serie de acțiuni în scopul siguranței ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:35
(7370 vizualizări - 0 comentarii)


Jarul căzut din sobă, cauza unui incendiu produs la o casă din Nicolești

Marți, 26 decembrie a.c., în jurul orei 3,20, Detașamentul de Pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Nicolești. Pentru misiune ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:20
(3973 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A intrat cu mașina într-un gard

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:15
(4311 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Fetești: Reținut pentru «furt»

Vineri, 22 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Fetești. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile a doi bărbați, de 37 și ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2023, 21:00
(3692 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Fetiță de ani 10 ani, rănită de o petardă. A fost transportată de urgență la un spital din București!

Vineri, 22 decembrie a.c., o fetiță de 10 ani din localitatea Iazu a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, cu multiple răni în zona feței. Micuța s-a jucat cu o petardă pe care nu a manevrat-o ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 14:00
(13467 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Posibil drogat la volan

Joi, 21 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 27 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale, precum și a autoturismului ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:55
(3312 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:45
(6583 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 21 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia gorun. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:40
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...