EVENIMENT
Focare de păduchi în școlile din Ialomița
Școlile din Ialomița sînt adevărate focare de păduchi. Un raport al Direcției de Sănătate Publică arată faptul că, de la începutul acestui an școlar, numărul cazurilor de pediculoză înregistrat în unitățile de învățămînt din județ a crescut. Profesorii dau vina pe sărăcia lucie și mizeria în care trăiesc elevii ialomițeni. «Majoritatea cazurilor provin din familiile sărace...» declară Luminița Trifan, directorul Școlii Generale Săveni, una din unitățile de învățămînt care se confruntă de ani buni cu problema păduchilor din clase.
Școli pline de păduchi
Potrivit datelor oferite de oficialii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Ialomița, în urma examenelor medicale efectuate la începutul acestui an școlar s-a constatat o creștere a numărului cazurilor de pediculoză. Astfel, dacă la finele anului școlar 2012-2013, în Ialomița, la școală, erau descoperite 142 de cazuri de pediculoză, în toamnă numărul acestora a ajuns la 188. «Deși au trecut doar cîteva luni de la ultimul control, se constată o creștere a acestor cazuri. Noi facem tot ce putem pentru a nu se ajunge la epidemii!» ne-a declarat Mihaela Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în școlile din mediul rural. Fruntașe sînt școlile generale din comunele Traian, Săveni și Grivița, unități în rîndul cărora au fost semnalate, în medie, 10-12 cazuri de pediculoză. Cadrele didactice susțin faptul că cei mai mulți dintre elevii care vin cu păduchi la școală provin din familii modeste, care trăiesc în mizerie... La Săveni, de exemplu, deși controlul s-a finalizat, un nou caz a fost raportat la începutul acestei săptămîni. «Ne-am confruntat și ne confruntăm cu această problemă. Copiii sînt săraci și de aceea trăiesc în condiții de igienă improprii; așa ajung să vină la școală cu acești paraziți. Am mers la Primărie și am solicitat fonduri pentru achiziționarea de medicamente speciale... Chemăm medicul la școală pentru a-i trata pe copii, dar cînd merg acasă se infestează din nou cu păduchi. Repet, majoritatea cazurilor provin din familiile sărace...» ne-a declarat Luminița Trifan, directorul Școlii Generale Săveni. Problema elevilor cu păduchi este destul de veche în cadrul acestei unități școlare. În anii trecuți, aici erau înregistrate și cîte 50 de cazuri de pediculoză...
Mizerie la școală
Și nu doar acasă elevii stau în mizerie, ci și la școală. O confirmă un alt raport al Direcției de Sănătate Publică, referitor la unitățile școlare din județ a căror autorizație sanitară de funcționare a fost retrasă tocmai din cauza problemelor pe care acestea le aveau cu igiena. Un exemplu în acest sens este Școala Generală cu Clasele I-VIII din Sălcioara, care a rămas fără avizul DSP de funcționare din anul școlar trecut. Inspectorii de sănătate publică au descoperit aici grupuri sanitare insalubre, deteriorate și fără uși sau ferestre. La Școala Generală Condeești, clădirea din satul Ulești, autorizația DSP de funcționare a fost retrasă pe motiv că unitatea are mari deficiențe privind asigurarea sursei de apă în incinta imobilului. La Școala Generală Bărbulești autorizația sanitară a fost retrasă din cauza faptului că unitatea are instalația sanitară defectă și nu dispune de sistem de evacuare a apelor reziduale... De asemenea, la momentul controlului, grupurile sanitare erau nespălate și nedezinfectate. Autoritățile locale din comună susțin că «situația se va remedia întrucît școala este într-un program de reabilitare». O întîziere a procedurii de achiziție publică a făcut însă ca lucrările de reabilitare să întîrzie, elevii frecventînd școala în aceleași condiții expuse mai sus...
21 Octombrie 2013, 11:28 (20110 vizualizări - 34 comentarii)
Școlile ialomițene, netransparente cu privire la fenomenul consumului de droguri
Școlile ialomițene nu pot oferi «meseriași» pentru piața muncii
Elevii din Ialomița intră în vacanță în ultima săptămână a lunii februarie
Tot mai puțini elevi ialomițeni vor calculatoare de la Guvernul României
Tot mai puțini elevi din Ialomița aleg să învețe în cadrul liceelor tehnologice






Comentariile cititorilor:
(22 Octombrie 2013, 17:11)
Cine e frate această Trifan Luminița ?! E de bine sau de rău? Dacă bagi ceva cu politicul, e de foarte incapabil... sunt pline școlile de directori politruci!
(22 Octombrie 2013, 16:11)
Luminita Trifan director la scoala Saveni???!...Doamneee,mare ti-e puterea;am trait s-o vad si p-asta.......A naibii politica dom'le. Unde esti tu Caragiale?.
(22 Octombrie 2013, 13:47)
Marea depăduchere a școlii românești nu se va face niciodată! Păduchii nu sunt pe capetele, ci în capetele pătrate de la conducerea acestui popor amărât...Ignoranții păduchioși nu vor să știe ce-nseamnă ȘCOALA pentru Națiunea română!! Undeva, este o minte diabolică, păducheoasă care vrea altceva, orice, în afară de tineri educați și bine instruiți! Consecințele....?!! Mult mai multe pușcării, in viitorul foarte apropiat!
(22 Octombrie 2013, 07:08)
Faceți curățenie in școli!! Din toate punctele de vedere! Mizerii pe toate planurile...și "păduchi" care au năpădit nu numai în "școli cu copii săraci! "!!! Spații improprii de școlarizare. Mai avem puțin și băgăm clase și în Cantină (până la ora prânzului! Care mănâncă. Cei mai mulți se satură de miros....salivează și "fac ore"?....)!! Afară e vopsit gardul...?!