PUBLICITATE ONLINE
comunicat de presă
Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» ANUNȚĂ lansarea sesiunii 3/2013 pentru depunerea proiectelor
Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» aduce la cunoștință lansarea sesiunii a treia de depunere a proiectelor pentru anul 2013, în perioada 24.10.2013-27.11.2013.
Solicitanții pot realiza și depune proiecte pentru măsura 411:
Măsura 121 PNDR-CLGAL 1-«Modernizarea exploatațiilor agricole din teritoriul Parteneriatului GAL Călărași Vest»
Tipuri de beneficiari eligibili:
a) Fermierii, conform definiției PNDR. Sînt exceptate de la sprijinul prin această măsură organizațiile de producători din sectorul legume și fructe pentru investiții sprijinite prin Pilonul I;
b) Persoanele fizice neautorizate încă vor fi acceptate ca beneficiari potențiali dacă se angajează să se autorizeze pînă la data încheierii contractului de finanțare;
c) Grupurile de producători și cooperativele pot fi beneficiari ai Măsurii cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri.
Fondul disponibil: Valoarea totală a ajutorului public (comunitar și național) alocată pe Măsura CLGAL 1 (Măsura 411 prin 121 PNDR) «Modernizarea exploatațiilor agricole din teritoriul Parteneriatului GAL Călărași Vest», în cadrul sesiunii nr. 3/2013, este de 411.348 euro. Fiecare dintre Proiectele GAL poate avea valoarea maximă a ajutorului public (comunitar și național) de 45.000 euro.
În mod obligatoriu, proiectul pentru care se solicită finanțare trebuie implementat în teritoriul GAL «Călărași Vest»: Brănești, Cernica (jud. Ilfov), Fundeni, Belciugatele, Frumușani, Fundulea (jud. Călărași), Drăgoești, Roșiori (jud. Ialomița).
Solicitantul finanțării trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în Fișa Măsurii și în Ghidul Solicitantului aferent fiecărei măsuri, care vor fi publicate pe site-ul GAL «Călărași Vest»- www.galcalarasivest.ro
Cei interesați pot consulta Ghidul Solicitantului și Criteriile de Selecție, Conformitate și Eligibilitate, precum și orice alte informații cu referire la aceste măsuri, în format electronic pe site-ul oficial al Grupului de Acțiune Locală «Călărași Vest»-www.galcalarasivest.ro sau www.apdrp.ro-Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit sau www.madr.ro-Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Informațiile se pot obține și la sediul Grupului de Acțiune Locală «Călărași Vest»: orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, jud. Călărași, email: [email protected]
Depunerea cererilor de finanțare se va face la sediul Grupului de Acțiune Locală «Călărași Vest»: orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, jud. Călărași.
Termenul limită de depunere a cererilor de finanțare este 27.11.2013, ora 15,00.
Anunțarea rezultatelor pentru cererile de finanțare depuse în cadrul acestei sesiuni se va face după aprobarea Raportului de Selecție de către Comitetul de Selecție al Grupului de Acțiune Locală «Călărași Vest».
GAL «Călărași Vest» va notifica în scris și prin intermediul paginii web www.galcalarasivest.ro toți solicitanții asupra rezultatului evaluărilor cererilor de finanțare depuse.
29 Octombrie 2013, 14:05 (3241 vizualizări - 0 comentarii)










