Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

3 pentru 300!

TSD Țăndărei neagă genele moștenite de la fostul UTC

3 pentru 300!

Organizația Tineretului Social Democrat din Țăndărei este una dintre cele mai numeroase din Ialomița. În șoaptă, ca să nu li se urce la cap, tinerilor de acolo li se atribuie succesul de facto al alegerii primarului Cristian Roman, dar și o bună parte din voturile cîștigate de către senatorul PSD Marian Pavel... George Manta este președintele Organizației, are 23 de ani și visează «un oraș în care tinerii să se întoarcă...». Și ca el, se jură colegii săi de organizație, sînt 300 de membri...

Sfînta naivitate a tinereții
George Manta este absolvent de facultate, activează în PSD de la 18 ani și este de un an președinte al TSD Țăndărei. A ales să se întoarcă acasă, la Țăndărei, deși ar fi putut rămîne în București, slujbaș la una dintre multinaționalele în care a lucrat pe perioada studenției. Crede în valorile generale ale social-democrației și este convins că viitorul lui este în Țăndărei, alături ce colegi, de partid, de prieteni și de tinerii care trebuie să se întoarcă acasă... «Dacă numai 2% dintre tinerii care au plecat din Țăndărei se întorc acasă și devin antreprenori, eu sînt mulțumit. Vor fi și locuri de muncă, vor fi și oameni activi de care societatea are nevoie și va exista și speranță pentru cei care au rămas...» spune serios Manta. Pentru ca tinerii să se întoarcă, George Manta spune că una dintre soluții o reprezintă organizația TSD pe care o conduce. «Am intrat în Organizație pentru că mi-am dorit să fac altceva decît să sprijin „gardul foamei“ la Țăndărei... Aici am prieteni, aici am provocări, proiecte... Știu că nu e totul perfect, că e nevoie de mai mult decît de dorința noastră... Dar, așa cum obișnuiesc să le spun colegilor, vă spun și dumneavoastră: noi, tinerii din Țăndărei, nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne impună percepții și decizii tactice! Și nu pentru că vrem noi funcții sau o recunoaștere înainte de vreme. Nu vrem asta pentru că nu vrem să riscăm să devenim o generație întîrziată politic. Sîntem atenți la ceea ce se întîmplă în jur și pregățiți pentru un nou fel de a face politică!» adaugă, la fel de serios, George Manta. În așteptarea unor oportunități care parcă nu vor apărea niciodată, George Manta și organizația sa de tineret își risipesc resursele și tinerețea în proiecte demne de cauze mai bune. Anul trecut, el și prieteni săi au meditat elevi de liceu care și-au dorit să meargă la facultate, dar nu au avut bani pentru profesori. Luni de zile, după preluarea Organizației anul trecut, au mers din ușă în ușă, din om în om, de la tînăr la tînăr, pentru a convinge că Organizația TSD Țăndărei poate fi altceva decît o pepinieră a viitorilor dinozauri PSD de peste 20 de ani... Au organizat evenimente, au făcut campanii cu care se mîndresc, au ajutat și s-au ajutat, transformînd TSD Țăndărei într-o Organizație cu 300 de membri activi și mîndrii că aparțin generației din care fac parte...

Un viitor fără compromisuri
George Manta nu e singur. La întîlnirea cu noi a fost flancat de doi dintre prietenii și colegii de organizație. Gabriel Popa are 26 de ani, e profesor de formație și a fost contracandidatul său la alegerile pentru șefia TSD. E cel mai vocal dintre ei și decis să convingă cu argumente pertinente că o organizație politică nu poate fi nocivă atîta vreme cît există bună credință. «Am preluat organizația de la zero, am refăcut-o, deși nu era o organizație rea, și încercăm să evităm orice formă de îndoctrinare. Nu vrem să învățăm de la exemplele din ierarhia de mai sus că se poate ajunge în funcții doar prin compromisuri... Vrem ca noi să fim propriile noastre exemple. Știm, pare imposibil... Dar totul pare imposibil pînă reușești!» ne spune el. Îl secondează George Panfir, și el contracandidat al lui George Manta la ultimele alegeri. George are 25 de ani, conduce o mică afacere și spune că nici TSD și nici PSD nu i-au oferit nimic. «Pot pleca mîine așa cum am venit. Partidul nu mi-a dat nimic și nici organizația de tineret, așa cum tot aud... Dimpotrivă, eu am oferit timpul meu, resursele mele, atunci cînd le-am avut... Și așa gîndesc, că eu trebuie să dau, nu cineva să îmi dea mie. Iar cei care spuneți că mă reprezintă, că sînt puterea, nu pe mine mă reprezintă! Și de aceea sînt aici, pentru a-i înlocui sau măcar pentru a încerca să fac asta. Nu mă înțelegeți greșit, scopul meu nu e să le iau locul și să ajung ca ei... Ci să îi înlocuiesc, din interiorul sistemului, promovînd alții mai buni. Iar dacă eu nu voi reuși, rămîne să o facă generațiile viitoare! Dar nu va spune nimeni despre mine că am stat cu mîinile în sîn!» completează George Panfir.
Deși neverosimil și rupt de realitate, discursul acestor tineri există. Și ei există, în carne și oase, visînd în fiecare zi la viitorul unui oraș care, în lipsa unor politici administrative concrete și a locurilor de muncă, a devenit un oraș-fantomă, populat de palate țigănești opulente și oameni care trăiesc în cea mai cruntă sărăcie...

5 Noiembrie 2013, 10:47 (6567 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


sandokan:
(9 Noiembrie 2013, 04:45)
Au mama ce fete au astia!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Movilița: Panou electric cuprins de flăcări

Panoul electric al unei locuințe din comuna Movilița a luat foc în după amiaza zilei luni, 8 iunie 2020. Pompierii militari au localizat imediat incendiul, reușind să îl lichideze după mai bine de o oră ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:50
(2997 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mini-vacanță de Rusalii cu dosare penale

Mini-vacanța de Rusalii s-a terminat la Poliție pentru cinci conducători auto. Aceștia au fost identificați în trafic de polițiști conducând în stare de ebrietate. Cea mai mare alcoolemie în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:45
(2716 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vegetație uscată în flăcări

Pompierii ialomițeni au intervenit pe raza localităților Traian, Țăndărei și Fetești pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată. Flăcările au cuprins o suprafață de 4 hectare de teren. Cauza tuturor ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:40
(2538 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jucării și haine vândute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților în domeniul comercializării produselor contrafăcute pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:25
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț privind admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne-sesiunea 2020

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița, situat în municipiul Slobozia, str. Lacului, nr. 23, recrutează candidați pentru participarea la concursurile de admitere ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:20
(4338 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 410 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 9 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 410 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:05
(2677 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 396 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 8 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 396 de cazuri de COVID-19. Totodată, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2020, 16:15
(3419 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Două tinere de 17 ani, din localitatea Coșereni, au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică, 6/7 iunie 2020, la unități medicale din Slobozia și București, fiind victime ale unui accident rutier. Fetele ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2020, 12:00
(3089 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie în Cartierul Vlașca

Polițiștii ialomițeni, alături de Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, au efectuat vineri, 5 iunie 2020, o razie de amploare în Cartierul Vlașca din municipiul Fetești. Acțiunea a vizat prevenirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 18:10
(2772 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,04%-șomajul în aprilie 2020

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, în luna aprilie 2020, rata șomajului înregistrată în județul Ialomița a fost de 4,04%. Astfel, în evidențele instituției, la data respectivă ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 18:05
(3438 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 391 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 5 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 391 de cazuri de COVID-19. Totodată, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 16:05
(2736 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Focuri de armă trase de polițiști pentru a opri un șofer băut

Miercuri, 3 iunie 2020, un tânăr de 25 de ani, din Făcăeni, care ar fi trebuit să fie izolat la domiciliu, a fost depistat la volanul unei mașini în stare de ebrietate și fără a avea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:40
(4906 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp

Un bărbat de 31 de ani din Amara, care a provocat un accident rutier, a fost identificat de polițiști la domiciliul său. Incidentul s-a petrecut miercuri, 3 iunie 2020, când tânărul a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:35
(3980 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara accident


302 ialomițeni s-au vindecat de COVID-19

Autoritățile sanitare din Ialomița au precizat faptul că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 declarate vindecate a crescut la 302 în ultimele 24 de ore. Totuși, de la o zi la alta apar alte noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:30
(3131 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor de Rusalii

Abonaților interesați să își achite facturile pentru serviciile de furnizare a apei potabile și canalizare le aducem la cunoștință că luni, 8 iunie 2020, toate casieriile RAJA vor fi închise. Începând de ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:25
(6126 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 185 de locuri de muncă, cele ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:20
(2600 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sfântu Gheorghe, arestat pentru că a șofat beat la volan

Marți, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ion Roată au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:30
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Marți, 2 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii slobozeni, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:25
(2399 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 368 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 3 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 368 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:05
(3033 vizualizări - 0 comentarii)


 Protopopiatul Slobozia a distribuit măști  elevilor ialomițeni

Protopopiatul Slobozia a distribuit măști elevilor ialomițeni

În perioada 27 mai-3 iunie 2020, Protopopiatul Slobozia, prin grija părintelui protopop Laurențiu Cioranu, a distribuit măști medicale elevilor, cadrelor didactice și medicale de la Liceul Tehnologic « ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 14:40
(3208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Dorobanți din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Dorobanți, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 14:05
(4012 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor

În Monitorul Oficial nr. 459/29.05.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 92/2020, pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 12:20
(3247 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un bătrân de 75 de ani a murit din cauza COVID-19

Ialomița înregistrează încă un deces din cauza COVID-19. Este vorba despre un bătrân de 75 de ani, diganosticat în data de 18 mai 2020 și decedat marți, 2 iunie 2020. Acesta suferea de hipertensiune arterială ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 23:00
(3942 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 32 de permise reținute, amenzi de peste 290000 de lei

În minivacanța prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:15
(2849 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și cinci răniți

Pe parcursul minivacanței prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii ialomițeni au intervenit la 4 accidente de circulație, soldate cu rănirea a cinci persoane și decesul unui biciclist. Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:10
(3384 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Permise «false» de Italia și Marea Britanie

Sâmbătă, 30 mai a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:05
(2593 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 365 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 2 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 365 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:05
(3782 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Incendiu la un rezervor de motorină

Duminică, 31 mai a.c., în jurul orei 4,40, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un rezervor cu motorină la o societate din localitatea Ion Roată. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 14:05
(3512 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 364 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 01 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 364 de cazuri de COVID-19. Totodată, Spitalul Municipal Urziceni a fost declarat spital suport ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2020, 16:00
(3455 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 16:00
(5061 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...