Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Războiul civil de la I5

Scandal ca la ușa blocului

Slobozia: Războiul civil de la I5

Conflictul dintre locatarii celor 5 scări ale blocului I, din zona Central a Sloboziei, este cunoscut de peste 5 ani. În urmă cu mai bine de 3 ani, prin august 2010, locatarii ajunseseră la un armistițiu. Între timp, proprietarii apartamentelor de la I5 și-au renovat scara blocului și au instalat un lift nou-nouț. Acum toți sînt în plin război civil!

Miercuri, 3 ceasuri rele
După o săptămînă în care locatarii celor 5 scări de bloc s-au amenințat public, în fața camerelor de luat vederi, au chemat polițiștii comunitari și s-au lăsat mediați preț de o oră de autoritățile locale, miercuri, 23 octombrie, ei au decis să spargă ușile care blochează intrarea în scara I5 și să o transforme în pasaj pietonal. Cel mai vehement dintre toți s-a dovedit a fi Constantin Moise: «Eu am spart cu levierul, acum 2 săptămîni. A venit Poliția să-mi pună cătușele, n-a avut dreptate... E pasaj pietonal, e lege, e omenește, n-are ce să-mi facă. Dacă nu se rezolvă aici, pe plan local, mă duc la București, și tot o rezolv. Eu, ca persoană fizică! Primarul mi-a spus să o sparg, că nu am nimic de pierdut. Eu sînt prieten cu el, că am făcut armata împreună. Îl cunosc și pe domnul Ciupercă, președintele, pe care l-am informat...». Pledoaria pentru redeschiderea scării de bloc este dublată de declarația surprinzătoare a lui Ionel Buzea, președinte al scării I6 și participant la întîlnirea președinților de scară cu autoritățile locale: «Inițial ne-am înțeles și au spus că ne vor pune la dispoziție cartele, ca să putem trece. Apoi s-au sucit, n-au mai vrut!». Deși ședința de miercuri nu a avut o finalitate, iar ușile scării I5 au rămas în continuare blocate, locatarii celorlalte 4 scări de bloc care se consideră prejudiciați nu au renunțat la intenții. Joi, 24 octombrie, ei au apelat la sprijinul pompierilor pentru a debloca ușile și a transforma scara blocului în pasaj pietonal. Situația a rămas însă neschimbată. Deocamdată!

Fiecare cu adevărul lui
Locatarii de la I5 își bazează decizia de a bloca ușile scării de  bloc pe o reglementare prevăzută în Legea 230/2007, privind. Potrivit acesteia, «proprietatea comună include instalații ale clădirii aflate în folosința comună cu care a fost înzestrată clădirea în timpul construcției sau cu care a fost dotată mai tîrziu de către proprietari». Alexandru Ristache, președintele scării de bloc, susține că decizia adoptată nu e doar legală, ci și morală. «Imaginați-vă că ceea ce cer ei e să vă treacă dumneavoastră prin sufragerie. Ați fi de acord? Noi nu vrem decît să trăim liniștiți, pe banii noștri. Și, potrivit legii, avem dreptate! Păi știți dumneavoastră cum era aici? Își făceau toți nevoile pe scară, îți era frică să intri aici de bețivi, trebuia să te ferești cînd ieșeai din bloc, nimeni nu lua nicio măsură... Acum avem liniște! Și am plătit pentru ea!». Pe lîngă reglementarea legală pe care o clamează, locatarii scării I5 au plătit și bani. În urmă cu un an, scara blocului a fost renovată, iar liftul a fost înlocuit. Cheltuiala se ridică la 60 mii de lei și reprezintă un argument forte în războiul cu locatarii celorlalte scări de bloc. În replică, locatarii blocurilor I1, I2, I6 și I7 au înaintat Poliției Slobozia o adresă la care au atașat dovada că scara de la I5 a fost prevăzută din construcție ca pasaj pietonal. Dovada o reprezintă proiectul inițial al blocului I, în care scara I5 este denumită «pasaj pietonal». Pînă la acest moment, Poliția Slobozia nu a formulat încă un răspuns la adresa înaintată de locatarii celor 4 scări de bloc amintite mai sus. Pentru deblocarea conflictului, administrația locală a propus instalarea unor camere de luat vederi care să fie monitorizate direct de către Poliția Locală. Soluția propusă a fost însă respinsă de către locatarii blocului I5. În aceste condiții, singura cale legală de soluționare a conflictului rămîne instanța de judecată. Pînă atunci însă, războiul locatarilor continuă...

11 Noiembrie 2013, 15:14 (11333 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia
Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Comentariile cititorilor:


vasile:
(2 Decembrie 2013, 20:01)
bv., independentilor!
vasile:
(2 Decembrie 2013, 19:50)
Hai s-o indulcim atunci. Trecatorule, daca mama ta proiecta sa planteze un plop in curte si iesea par, ce mai zicea Legea ta din 2007? E mai bine?
vasile:
(2 Decembrie 2013, 19:34)
mai, ce-aveti cu mine de nu ma postati, ca n-am spus nicio prostie
vasile:
(2 Decembrie 2013, 19:25)
Mai, trecatorule! Daca mama ta te proiecta negru si tu iesei alb, ce mai zicea Legea ta din 2007?
Locatar:
(23 Noiembrie 2013, 00:24)
Vad ca sunt pareri pro si contra. Ideea este ca prin acel pasaj treceau toate fiintele: vecinii de la celelalte blocuri, copiii la scoala, boschetarii, damele ce fuste lungi, cainii etc etc. Era si mai frumos cand veneai seara acasa si in scara te impiedicai de cate o gasca de tineri care stateau si ei la adapost inconjurand un cerc de 'flegme'. Acum 5 ani tot locatarii au zugravit si vopsit scara dar in 2 ani revenise la 'normal'. Nu meritam si noi oare se urcam cu liftul dupa 17 ani de facut sport pe scari? Si apropo I3, I4 au treceri prin scara iar I6 si I7 au avut dar s-au vandut spatiile dinspre bulevard si s-au zidit usile. Si sincer, iti ia 2 min sa ocolesti blocurile dar comoditatea e in floare
syl75:
(19 Noiembrie 2013, 15:09)
Problema se poate rezolva usor, intre blocul I3 si I2 cei de la urban au un HOL cu iesri in spate si in fata, dar vezi doamne costa, iar cei din I 5 sunt mai prosti si trebuie sa rabde toate mojiciile si mizeriile. Ar trebuii sa vedeti cum arata scara acum si cum arata cand toata lumea trecea pe acolo.Cei cu multe parerii ca este pasaj pietonal ar trebuii sa se gandeasca mai bine.
mirce:
(19 Noiembrie 2013, 12:06)
@slobozeanul, nu am viziuni maleice, dar, trebuie sa recunosti ca nu ti-ar pica bine sa fii in locul lor...
slobozeanul:
(16 Noiembrie 2013, 09:01)
mai,@mircea, daca tot ai darul viziunilor malefice, fa o lista cu toate nenorocirile care crezi ca se vor intampla  daca se redeschide pasajul pietonal de la I5 si inainteaz-o politiei locale, ca sa nu mai caute talharii si violatorii degeaba prin oras, decat in  acest bloc,unde zici tu ca se vor strange sa atace lumea,spre groaza locatarilor .
@mircea:
(16 Noiembrie 2013, 08:26)
Daca era de violat sau de cercei smulsi putea sa sa intimple pina acum,ori la noi,nu stiu,n-au imaginatie tilharii locali ori le e frica de politistii lu' peste.Le sugerez altceva locatarilor atit de grijulii cu soarta proprie:sa adopte si ei unu-doi maidanezi de la adapost,ca tot e inflatie,fac si o fapta buna plus ca nu mai circula pe acolo nu numai boschetarii da' nici un om cu scaun la cap. Doua intr-una,p'orma poate patenteaza ideea si sa vezi economii la bugetu' de stat cu reducerea fortelor de ordine.
mircea:
(15 Noiembrie 2013, 17:21)
@ ''si totusi'', hai sa-ti spun ce se va intampla in acel faimos ''pasaj pietonal'', acoclo isi vor face culcusul cativa boscheti, apoi, nu va trece mult pana vereuna dintre locatare va fi violata sau cu cerceii smulsi, nu ti-as dori sa ai intrarea in scara blocului in care stai , dintr-un pasaj pietonal...
slobcity:
(15 Noiembrie 2013, 17:12)
Pe la noi prin trecatoare ,tigania e in floare/unde toti se cred stapani, ca asa e la romani!
si totusi:
(15 Noiembrie 2013, 09:23)
acolo este pasaj pietonal de la bun inceput, prin proiect si constructie,din 1984; scara blocului este separata de pasaj prin perete metalic cu usa de acces cu cartela si interfon. Pasajul nu este trecut in proprietatea locatarilor, asa cum se poate verifica(de catre toti cretinii-vorba lui"mircea") la Oficiul Cadastral, in cartea funciara a imobilului. Pasajul este spatiu public, dar primarul se spala pe maini si trimite oamenii sa-si rezolve diferendul in instanta.
miki:
(15 Noiembrie 2013, 08:58)
In general oamenii pentru a face economie de orice prefera s-o ia pe scurtatura.Si eu o luam prin pasajul ala decit sa ocolesc pe la mama dracului.Locatarii n-ar tebui sa-si puna interesul personal mai presus de binele comunitatii.Sa puna si ei niste bannere:"circulati civilizat,copiii nostri dorm" sau "matusa Tamara motaie" sau "nu va pisati in colt,n-avem femeie de servici" sau "n-avem noi nervi cit aveti voi nesimtire " sau....ziceti voi.
mircea:
(14 Noiembrie 2013, 19:40)
acolo nu este pasaj pietonal... e scara blocului, si toti cretinii care spun ca au voie sa treaca pe acolo, sa se gandeasca ca prin fata usii lor de apartament, trec zilnic oameni, cat despre ala care a facut armata cu stoica....imi inchipui cum e, ca si stoica, un apv-ist zero barat
cetateanul de la bloc:
(14 Noiembrie 2013, 14:22)
daca in proprietatea blocului apartine si terenul adiacent de 1 m in jur, vom face gard si peste trotuarul(lipit) din fata blocului si vom interzice accesul pietonilor. N-au decat sa treaca pe carosabil, sau sa ocoleasca pe trotuarul de vis-a-vis. Chiar daca acolo este un trotuar de 30 de ani; primaria nu are nici o problema, iar proiectantul n-are nici o vina ca asa vor locatarii...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
337 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Termen de depunere a Formularului 406 pentru contribuabilii mijlocii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost actualizată lista contribuabililor mijlocii. Astfel, ANAF aduce în atenția contribuabililor noi precizări privind ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2023, 12:30
(10961 vizualizări - 0 comentarii)


Accident feroviar la Alexeni

Accident feroviar la Alexeni

Joi, 12 ianuarie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident feroviar, în care a fost implicat un autoturism și un tren de persoane, în localitatea Alexeni. În sprijin a intervenit ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2023, 21:15
(4834 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii ale produselor agricole valabile în anul 2023

În vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței  bunurilor prin arendare valabile în anul 2023, au fost stabilite preturile medii ale produselor agricole, prin Hotărârea ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2023, 14:20
(12694 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi morți în urma unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că marți, 10 ianuarie a.c., pe raza localității Movilița s-a produs un grav accident rutier. În urma unei coliziuni frontale dintre un autoturism și un autocar ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 17:00
(7423 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 451,21 mii de lei sume stabilite suplimentar, în urma inspecțiilor fiscale efectuate în decembrie 2022

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița a finalizat, în luna decembrie 2022, 19 inspecții fiscale (13 la contribuabili persoane juridice și 6 la contribuabili persoane fizice, 10 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 15:20
(6602 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,92%, rata șomajului în luna noiembrie 2022

La sfârșitul lunii noiembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3837 șomeri (din care 1827 femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:55
(20149 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN2C, pe raza comunei Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme, în ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:15
(11316 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:05
(13100 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


AJFP Ialomița: Luni, 9 ianuarie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2023, 12:30
(15442 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 ianuarie 2023, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1, 2 și 3 ani și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2023, 13:00
(12568 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 518 misiuni de ordine publică

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat 518 misiuni de ordine publică în luna decembrie a anului 2022. Scopul general al acestor misiuni a fost asigurarea unui climat de normalitate ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2023, 16:00
(10511 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tentativă de suicid

Un bărbat din Amara a încercat să se sinucidă în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, sunând la 112 și anunțând că se va spânzura cu o funie de o grindă. Jandarmii din cadrul Postului Amara au ajuns la ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 17:45
(5298 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

În perioada 30 decembrie 2022-2 ianuarie 2023, pompierii ialomițeni au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cele 4 zile, la nivel județean, s-au înregistrat ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 13:40
(14650 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Slobozia

Razie la Slobozia

Acțiune de amploare a polițiștilor pe raza municipiului Slobozia pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale, protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, verificarea legalității ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2022, 11:50
(3919 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Ialomița: Polițiștii, jandarmii și pompierii, la datorie de Revelion!

La nivelul IPJ Ialomița au fost luate măsuri suplimentare pentru menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică la trecerea dintre ani. Peste 90 de polițiști vor fi la datorie pentru ca ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2022, 17:25
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi în valoare de 22 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 28 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, împreună cu reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2022, 18:15
(5938 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Movila și Fetești

Accident rutier între Movila și Fetești

Marți, 27 decembrie a.c., între localitățile Fetești și Movila s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:45
(6041 vizualizări - 0 comentarii)


Mascații au descins la Bărbulești. Peste 870 kilograme de articole pirotehnice, confiscate!

Marți, 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Urziceni au descins la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Bărbulești. În urma percheziției ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:20
(8306 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 1,035 miliarde de lei, colectate în perioada ianuarie-noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-noiembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,035 miliarde de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 12:25
(10996 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la ieșire din Slobozia

Accident rutier la ieșire din Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și o ambulanță SMURD au intervenit sâmbătă, 24 decembrie a.c., la un accident rutier produs pe DN21, la ieșire din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2022, 12:10
(11097 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Percheziții la Ion Roată. Au fost ridicate peste 4000 de articole pirotehnice!

Joi, 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în aplicare două ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 13:50
(6508 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a încasat peste 2,4 milioane de lei dintr-un dosar de «spălare a banilor»

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Executări Silite-cazuri speciale, a recuperat, de la o persoană fizică, peste 2,4 milioane de lei. Direcția Generală Executări Silite-cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 12:45
(5388 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Ciochina și Drăgoești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 12:10
(3728 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 648 milioane de euro, autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 5-23 decembrie, a autorizat la plata finală pentru anul de cerere 2022 peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 11:40
(5245 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie de Crăciun

Pompierii ialomițeni, alături de jandarmi și polițiști vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2022. În plan operațional, pompierii ialomițeni vor fi zilnic ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 16:20
(4682 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 27 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 27 decembrie 2022, este termenul limită de depunere a Formularului 394Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA - aferente perioadei de raportare precedente ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 12:15
(11346 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Restaurant cu salon de evenimente, amendat de Protecția Consumatorilor

Miercuri, 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor de Ordine Publică și reprezentanților Comisariatului Județean pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 16:20
(5486 vizualizări - 3 comentarii)


Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Peste 23800 de țigarete provenite din contrabandă și 500 de kilograme de materiale pirotehnice interzise la deținere și utilizare au fost descoperite și confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 15:05
(6345 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe localități din județul Ialomița!

Pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de aducțiune apă de la nivelul forajelor, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de miercuri, 21 decembrie 2022, începând cu orele 22,00 și până ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 14:50
(4839 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,89 milioane de lei în noiembrie 2022

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,89 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 12:55
(4753 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...