Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

EROII Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală

Fonduri europene pentru viitorul administrațiilor locale

EROII Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală

Miercuri, 30 octombrie 2013, la Sala «Madgearu» din cadrul Complexului Expozițional ROMEXPO, s-a desfășurat conferința cu tema «Rolul Grupurilor de Acțiune locală în dezvoltarea rurală-viitorul programului LEADER în România». La lucrări au participat reprezentanții a peste 50 de GAL-uri din România, dar și oficiali de prin rang din cadrul Parlamentului României, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și ai societății civile implicate în proiectul viitoarei programări a fondurilor europene pentru agricultură. În cadrul întîlnirii, președintele FNGAL, Alexandru Potor, a declarat: «GAL-urile sînt organisme vii! Ele primesc finanțări succesive de la o programare la alta (...), dar noi sperăm că vom putea accesa fonduri și din alte programe operaționale. Iar acesta este unul dintre obiectivele noastre! Pentru că scopul final al FNGAL este acela de a sprijini implementarea strategiilor de dezvoltare locală și dirijarea fondurilor cît mai rapid către beneficiari...».

FNGAL la Tîrgul «Indagra»
Ajuns la cea de a 18-a ediție, Tîrgul «Indagra» a reunit în perioada 30 octombrie-2 noiembrie 2013, peste 430 de companii din România, dar și din alte 20 de țări, ocupînd o suprafață expozițională de peste 30000 de metri pătrați. Grupul de Acțiune Locală «Dunărea de Jos» Subregiunea Bordușani-Giurgeni, alături de Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locala din România și de alte cîteva GAL-uri au fost prezente în cadrul Tîrgului, cu un stand propriu. De asemenea, în cadrul Complexului Romexpo, miercuri, 30 octombrie 2013, a avut loc Conferința «Rolul Grupurilor de Acțiune Locala în dezvoltarea rurală-viitorul programului LEADER în România». Alături de reprezentanții GAL-urilor din întreaga țară au fost prezenți și membri ai Parlamentului României, ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, precum și ai societății civile implicate în proiectul viitoarei programări a fondurilor europene pentru agricultură. Printre aceștia s-au numărat și George Turtoi, directorul general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Liviu Harbuz, deputat în Parlamentul României, dar și Carmen Boteanu, director în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Subiectul abordat a fost efectul pozitiv al activității parteneriatelor GAL pentru mediul rural, modul în care Planul Național de Dezvoltare Rurală 2020 va aborda programul LEADER, sursele alternative de finanțare care pot fi utilizate pentru implementarea unei Strategii de Dezvoltare Locală de succes. Concluzia celor două ore de dialog a fost că programul LEADER a oferit comunităților locale șansa de a redeveni competitive pe plan european, precum și libertatea de a dezvolta proiecte dedicate exclusiv dezvoltării rurale. De asemenea, reprezentanții celor 163 de GAL-uri din România au susținut necesitatea majorării sumelor alocate în viitorul ciclu programatic, respectiv 2014-2020...

Eroii Grupurilor de Acțiune Locală
Extrem de motivați și perfect informați în privința viitorului ciclu programatic al UE, reprezentanții GAL-urilor prezente la întîlnirea de miercuri din Sala «Madgearu» au oferit un veritabil spectacol de idei și soluții care să permită accentuarea rolului FNGAL în perioada 2014-2020, dar și o mai bună absorbție a fondurilor care urmează să fie puse la dispoziția României în această perioadă. Potrivit declarațiilor vorbitorilor, Grupurile de Acțiune Locală au reușit după aproape 2 ani de eforturi să dovedească faptul că reprezintă o alternativă viabilă, dar mai ales eficientă de absorbție a fondurilor europene. Astfel, în cadrul programului LEADER, aplicînd metoda «de jos în sus» de implicare a actorilor locali, s-a reușit o implementare eficientă și cu perspective certe a politicilor de dezvoltare rurală. Reușita programului amintit este cu atît mai meritorie cu cît, pînă la acest moment, au fost selectate pentru finanțare 163 de Grupuri de Acțiune Locală. Suprafața acoperită de GAL-uri este de 142 mii de kilometri pătrați, iar populația care beneficiază de prezența acestor structuri în teritoriu se ridică la 6,7 milioane de locuitori. În Ialomița există trei astfel de Grupuri de Acțiune Locală, iar fondurile atrase prin intermediul lor pentru comunitățile rurale din județ se ridică la peste 8 milioane de euro. Din păcate, absorbția fondurilor europene nu este suficientă... În perspectiva viitorului ciclu programatic, FNGAL militează pentru eficientizarea procedurilor administrative și folosirea expertizei managerilor GAL în zonele rurale, astfel încît «actorii interesați» să fie mai bine informați stimulați în legătură cu posibilitățile de implicare în procesul de dezvoltare al propriilor comunități.

FNGAL poate gestiona 10% din fonduri în 2014-2020
Dincolo de declarații și aprecieri pozitive, în cadrul întîlnirii FNGAL de la Sala «Madgearu», toți cei prezenți au susținut la unison necesitatea majorării alocațiilor bugetare în viitorul ciclu programatic. Potrivit estimărilor, în perioada 2014-2020, România ar putea absorbi circa 30 miliarde de euro. Cinci procente din această sumă,estimează oficialii guvernamentali, ar putea fi alocați continuării programului LEADER... Procentul a fost însă considerat prea mic de către toți cei prezenți, ei susținînd că acesta ar putea fi dublat. Portavocea reprezentanților GAL din sală a fost deputatul Liviu Harbuz, care a declarat: «Acum 3 săptămîni am depus în Parlament un proiect de lege pentru redefinirea spațiului rural... Pentru că el nu este definit în mod clar. Din această perspectivă și bazîndu-ne pe caracterul inovativ al proiectelor, principiu fundamental al noilor politici agricole, eu susțin necondiționat dezvoltarea GAL-urilor și majorarea fondurilor alocate prin aceste organisme. Voi sînteți eroii României și vouă vi se datorează nivelul de absorbție atît de ridicat cu care ne lăudăm în acest moment!». Declarațiile parlamentarului român au fost întîmpinate cu rezerve de către oficialii guvernamentali prezenți. Carmen Boteanu, director în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a replicat: «Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Trebuie să știm că avem capacitatea de a cheltui acești bani pentru că altfel nu facem decît să pierdem o șansă la nivel național. Dacă nu reușim, poate și acești 5% se vor dovedi prea mult. Eu nu vreau să gîndesc pesimist. Dimpotrivă, vă felicit pentru experiența pe care ați acumulat-o. Este foarte important că GAL-urile funcționează. Dar la fel de important este să ne prioritizăm problemele (...). Indiferent cum vor fi cheltuiți, este important banii să ajungă la cetățeni, acolo unde e nevoie de ei... Eu nu vă spun nu. Dar e important să venim cu argumente în grupurile de lucru și să convingem Comisia Europeană că LEADER-ul are nevoie de mai mult, de fonduri mai mari...».

Alexandru Potor, președinte FNGAL: «Mesajul nostru public este foarte clar. Este un moment important pentru noi pentru că se lucrează intens la viitoarea programare a PNDR 2014-2020. Acum este momentul în care se face design-ul viitoarei fișe a măsurii LEADER, acel document cu care vom lucra cu toții următorii 7 ani de zile. Este deosebit de important ca în urma acestei întîlniri să putem culege punctele de vedere ale celor care lucrează efectiv cu fonduri europene (...) pentru a putea transmite că avem nevoie de strategii eficiente și alocări suficente pentru un impact vizibil, real!»

Liviu Harbuz, deputat: «Din punct de vedere al legislativului aveți cel mai mare sprijin pentru că eu consider, mă repet, că reprezentați viitorul pentru ceea ce reprezintă dezvoltarea locală rurală. Vă urez succes și, ori de cîte ori aveți nevoie de Parlamentul României, de Comisia pentru Agricultură, vă stau la dispoziție!»

Rodica Lăzăriciu, GAL Zona Nord: «Solicităm maximum posibil prin LEADER. Pentru că și infrastructură se poate realiza prin LEADER. Toți primarii de la sate se plîng că au proiectele abandonate, pentru că firmele au dat faliment (...) și știm cu toții cum se realizează licitațiile la un anumit nivel... Lucrurile stau cu totul altfel sub controlul nostru și am dovedit-o așa, cu experiența fragedă și relativ mică, că sîntem o instituție cu o capacitate administrativă și operațională coerentă!»

Carmen Boteanu, director în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale: «O altă noutate pe care o aduce noul regulament pe dezvoltare rurală o reprezintă condiționalitățile. Adică condițiile în care poți să cheltuiești acești bani. Una dintre condiționalități este chiar existența unei strategii. (...) Și cînd spun strategii, vorbesc de strategii în toate domeniile, nu doar în cel agricol...»

Radu Marian, director AM-PNDR: «Eu sper ca pînă la 1 ianuarie 2016 să avem GAL-urile selectate pentru viitorul program. Cum va fi acesta, care vor fi criteriile de eligibilitate, nu pot să vă spun în acest moment (...). Dar vă asigur că pînă la acel moment vom avea răspunsuri. (...) Și mai vreau să vă spun ceva. Se vorbește mereu despre parteneriatul public-privat. GAL-urile, adică inițiativa de „jos în sus“, dovedește că LEADER-ul reprezintă parteneriatul privat-public. Acesta este adevărul și din această perspectivă nu avem ce negocia, cu tot respectul pe care îl am pentru administrațiile locale...»

Asfalt cu bani europeni pentru comunele din GAL «Dunărea de Jos»
La jumătatea săptămînii trecute, opt dintre primarii comunelor din cadrul GAL «Dunărea de Jos-Subregiunea Bordușani Giurgeni» au semnat contractele de finanțare pentru investiții de infrastructură locală. Concret, fiecare dintre localitățile Făcăeni, Stelnica, Giurgeni, Bordușani, Mihail Kogălniceanu, Movila, Săveni și Platonești vor beneficia de sume de pînă la 100 mii de euro pentru asfaltarea unor tronsoane de drum comunal. Contractul a fost semnat la Tîrgoviște, în prezența Dorinei Comșa, directorul general adjunct al Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Tîrgoviște. «Este un moment istoric pentru noi și pentru comunitățile pe care le reprezentăm. Am muncit mult pentru a ajunge aici și vă asigurăm că nu ne vom opri!» a declarat la Tîrgoviște Alexandru Potor, președintele GAL «Dunărea de Jos-Subregiunea Bordușani Giurgeni».
Istoria unui viitor mai bun După un an de așteptare, primele 8 proiecte de infrastructură realizate în cadrul GAL «Dunărea de Jos-Subregiunea Bordușani Giurgeni» au fost semnate în vederea finanțării. Evenimentul reprezintă o reușită «istorică», care se datorează exclusiv reprezentanților GAL și celor ai administrațiilor locale implicate în atragerea acestor fonduri europene. Cele 8 proiecte semnate reprezintă exclusiv proiecte de infrastructură care presupun asfaltarea a pînă la un kilometru de drum comunal... Cu prilejul semnării contractului de finanțare, Alexandru Potor, președintele GAL «Dunărea de Jos-Subregiunea Bordușani Giurgeni» a declarat: «Pregătirea acestor contracte, primele dintr-o serie de 21, s-a dovedit dificilă. Vreau să le mulțumesc domnilor primari pentru că au avut răbdare și încredere. (...) S-a reușit pentru prima dată, chiar dacă au fost proiecte de dimensiune mică, să aducem bani pentru toate comunitățile din cadrul GAL-urilor care activează la nivel național. E o reușită și vă felicit!». Prezentă la semnarea contractelor de finanțare, Dorina Comșa, directorul general adjunct al Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Tîrgoviște, a ținut să precizeze: «Trebuie amintit și efortul făcut de serviciul tehnic al instituției. În lipsa acestor eforturi, semnarea acestor contracte ar fi fost serios întîrziată. (...) Acesta a fost un pas, poate unul mic, dar va fi urmat de alții, de sume mai mari care vor putea și vor fi accesate. Acum deschideți un drum, dar depinde exclusiv de dumneavoastră dacă veți păși pe el în continuare sau dacă veți aduce alături de dumneavoastră și alte administrații dornice să acceseze astfel de fonduri!».
S-a (re)deschis Cutia Pandorei În viitorul imediat, susțin reprezentanții GAL «Dunărea de Jos-Subregiunea Bordușani Giurgeni», toate cele 21 de localități din cadrul acestei structuri urmează să acceseze fonduri europene pentru programe similare sau pentru investiții de interes local menite să impulsioneze dezvoltarea rurală pe termen mediu și lung. Reușita vine după o perioadă de așteptare de 7 ani... În tot acest timp, își amintesc primarii din cadrul GAL, mulți dintre ei nu au crezut că vor mai accesa aceste fonduri. «Îmi aduc aminte cînd am făcut GAL-ul. Eu, alături de alți trei primari și domnul Potor... Ne-a luat o zi și o noapte să punem lucrurile pe hîrtie, ca să putem să-i dăm drumul. Nimeni nu ne-a crezut, unii nu cred nici acum. Dar uite că s-a putut și sper să se poată și de-acum înainte!» a precizat primarul Bordușaniului, Constantin Nica. «Aceste proiecte sînt foarte importante pentru comunitățile noastre. Pentru mine unul, este un proiect istoric. Resursele noastre sînt reduse, taxele și impozitele sînt puține, sînt puține locuri de muncă... Accesînd aceste proiecte reușim să dezvoltăm infrastructura de care avem nevoie. În secolul în care trăim oamenii au nevoie de infrastructură, iar pentru mine, ca edil, acest lucru e foarte important!» a declarat cu același prilej și primarul comunei Stelnica, Costel Brateș. Reamintim că Asociația Grupul de Acțiune Locală «Dunărea de Jos» este primul astfel de organism înființat în Ialomița și unul dintre cele mai active din țară. GAL «Dunărea de Jos» urmează să implementeze atît proiecte de infrastructură locală la nivelul celor 21 de administrații locale, cît și o serie de proiecte economice care să asigure susținerea mediului de afaceri local...

12 Noiembrie 2013, 14:31 (10393 vizualizări - 12 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mia procuroarea:
(18 Noiembrie 2013, 16:19)
ce frumos se vorbeste de dezvoltare sa vina sa vada si strada trandafirilor din slobozia cum au transformato albinarii domnei voicu mira zici  ca suntem in cacaletii din deal nu in orasul resedinta de judet
IPSE:
(17 Noiembrie 2013, 09:00)
Avem o tara plina de eroi ! ! ! Din aceasta cauza o ducem asa de bine ? ? ?
Horia:
(15 Noiembrie 2013, 12:02)
 "...și dirijarea fondurilor cât mai rapid către beneficiari"   no comment .
mircea:
(14 Noiembrie 2013, 19:37)
@brb, apropo de proiectele pe care le pomenesti....hai sa fim seriosi, vorbe si iar vorbe, dar, daca pe vreun '''vizionar'' d-asta care tot face si inventeaza proecte il pui sa faca ceva concret o sa ai o mare surpriza...
SORIN:
(14 Noiembrie 2013, 12:36)
Și unii să scrieți ...
brb:
(13 Noiembrie 2013, 21:45)
tot vorbiti pe aici ca se mananca bani europeni aiurea...stiti voi ca banii vin fara sa se verifice cum sunt cheltuiti? proiecte sunt, de-ati sti voi sa cititi...
Belzebut:
(13 Noiembrie 2013, 21:09)
Sunt de acord cu mircea ,asa e se papa banu european cam repede. Bai Danut si pe aici dau de tine ?
mircea:
(13 Noiembrie 2013, 19:24)
bani aruncati....bat campii in tot felul de sedinte...papa banii ''europeni'' si gata, zic ca si-au facut treaba, dr, i-a punei sa faca un leu plus -valoare si o sa-i vezi ca dau din colt in colt....
Georgescu:
(13 Noiembrie 2013, 19:03)
Gal-ul "eroilor " a realizat macar un proiect in Ialomita ? Au platit din bani europeni nerambursabili o caramida , o teava de apa ?NUUU !!!Cred ca sunt constituiti de 4 ani si tot beau si maninca prin restaurante , la munte , la Bruxelles si Strasburg ! Si bineinteles bani de publicitate ! Si bannere cu episcopia ... !  Rusine ! 
Fandanut:
(13 Noiembrie 2013, 15:52)
Corect! Humanoidul danut scrie atent. Nu va dura că el e labil si uită repede! Nici de-al dracu nu se lasa! Bravo, putulică, tine-o dreaptă ( conduita )....
Romeo:
(13 Noiembrie 2013, 15:36)
Vrabia MALAI viseaza. De unde rezulta ca vrabia viseaza BANI. Si v-a avea si v-a ciuguli la europarlamentare, etc. NE CREDETI PROSTI !?! - - - OAMENI BUNI NU VA MAI DUCETI LA VOT. TOTI SPUN CA ESTE DATORIE CIVICA, RAHAT, POVESTI,  NE MINT DE 23 DE ANI, SUNT NUMAI PENTRU EI. TOTI SUNT NISTE HOTI.
Dănuţ:
(13 Noiembrie 2013, 11:25)
Ce acțiune propagandistică....programe peste programe, vorbe și proiecte pompoase despre dezvoltarea și integrarea mediului rural în marea UE!! Și când colo,în Ialomița, în opt comune....aflăm c-o să se toarne asfalt în centru)) Păi nu știu dacă o să mai fie asfaltul întreg până la viitoarele alegeri locale, că pentru optsute de metri de drum nu te scoți pe profit ca firmă...doar cheltuielile minime cu organizarea de șantier te omoară)) Și cum vine drumul, cu rigole și trotuare de pavele pe o mie de metri?? Evident c-o să se pună niște piatră...se tasează și se pune nițel asfalt, iar după prima iarnă....s-a dus asfaltul))Ca la noi...la nimeni, în loc să se facă infrastructura într-o comună...turnăm asfalt în opt comune...sunt tâmpiți și ăștia de la UE dacă finanțează prostii electorale!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Siguranța elevilor, în atenția polițiștilor

Luni, 10 mai, timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au acționat pentru prevenirea și combaterea delicvenței juvenile în unitățile de învățămînt, în scopul diminuării riscului infracțional și victimal ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:24
(13982 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: polițist elev


Armele și munițiile, la verificare

Armele și munițiile, la verificare

Polițiștii ialomițeni atenționează persoanele juridice care dețin arme și muniții că autorizațiile de deținere și de folosire a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:18
(22155 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: arme verificare


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția a XIII-a

În perioada 13-16 mai 2010, în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița și a Consiliului Local Slobozia, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:14
(23193 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Poliția Municipiului Urziceni a organizat sîmbătă 8 mai, în intervalul orar 08.00-12.00, o acțiune ce a vizat menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:04
(23065 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: acțiune Poliție


Vlădeni: Patron amendat

La finele săptămînii trecute, sîmbătă, 8 mai, polițiștii feteșteni, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Ialomița, au organizat și executat o acțiune pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:02
(27491 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bătrîn tîlhărit

Sîmbătă, 8 mai, în jurul orelor 20.30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un barman angajat la o discotecă din localitate, despre faptul că un bărbat, de 60 de ani, a fost victima unei infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:59
(21591 vizualizări - 0 comentarii)


Cîștigătorii Festivalului-Concurs «Ionel Perlea», a XIX-a ediție

Festivalul și Concursul Național de Interpretare a Liedului «Ionel Perlea», ediția a XIX-a, desfășurat în perioada 7-9 mai 2010, și-a decis cîștigătorii. Juriul a decis acordarea marele premiu «Ionel Perlea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:44
(25475 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Eroilor», sărbătorită de jandarmi

«Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează joi, 13 mai, manifestări comemorative dedicate „Zilei Eroilor“ și „Înălțării Domnului“» informează reprezentanții instituției. Sărbătoarea se va ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:38
(22119 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni în trafic

Vineri, 7 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe raza municipiului Slobozia, acțiunea avînd ca principal scop combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:07
(21793 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia rutier


Fetești: Braconaj piscicol

Polițiștii Formațiunii de Ordine Publică pentru Mediul Rural Fetești au continuat acțiunile pe raza comunelor din zona de competență, avînd ca scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a delictelor ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:05
(23450 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești braconaj


Slobozia: Cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat

Vineri, în jurul orei 19.15, agenții Biroului Rutier Slobozia au oprit pentru control un autoturism ce avea plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii, la volanul căruia se afla un tînăr, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:04
(14943 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia dosar penal


Fetești: Acțiunea SIGURANȚA continuă

Pentru creșterea gradului de siguranță publică, în cursul zilei de vineri, 7 mai a.c., începînd cu orele 15.00, efective din toate structurile operative ale Poliției Municipiului Fetești, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 15:37
(14041 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


«Centura de siguranță îți poate salva viața!»

«Conștientizarea participanților la trafic cu privire la importanța utilizării centurii de siguranță și, mai ales, asupra faptului că portul acesteia scade riscul unei accidentări grave și a decesului în ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 18:14
(25077 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire a faptelor antisociale

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în ultimele zile, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. 14 autovehicule ce prezentau ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 18:13
(22999 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Alexeni: Fată de 15 ani, violată

Doi tineri, de 19, respectiv 22 de ani, ambii din Ion Roată, acuzați că au violat o minoră în vîrstă de 15 ani, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Ialomița joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:39
(28724 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni viol


Fetești: A plecat să doarmă la o prietenă și familia a dat-o dispărută

În noaptea de 5/6 mai a.c., în jurul orei 01.40, Poliția Fetești a fost sesizată de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, despre faptul că nepoata sa, o minoră de 12 ani, a plecat de acasă în cursul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:34
(30861 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Agenți din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe Strada Călărași din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 25 de ani, din Fetești. Întrucît emana halenă alcoolică, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:28
(25544 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești șofer beat


Slobozia: Prins la volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de joi, 6 mai a.c. polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe Șoseaua Brăilei, din Slobozia, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani din municipiu. Procedînd la ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:26
(25252 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șofer penal


Slobozia: Se fură din supermarket

Joi, 6 mai a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de două ori, la intervale orare diferite, de către agentul de pază al unui supermarket din municipiu, despre faptul că a surprins două persoane ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:21
(17862 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt supermarket


Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Trei bărbați din Căzănești au fost sancționați contravențional cu amenzi a căror valoare depășește 5000 de lei și sînt cercetați și penal. Asta după ce, pentru a-și scăpa prietenul de rigorile legii, au ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:13
(32581 vizualizări - 5 comentarii)


Fetești: Infractor încarcerat

Miercuri, 5 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat, reținut și încarcerat în arestul Inspectoratului un bărbat, de 45 de ani, domiciliat în municipiu, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:59
(25869 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Oale confiscate de polițiști

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, în cursul zilei de miercuri, 5 martie a.c., au acționat în sistem integrat pe raza municipiului reședință de județ urmărind prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:57
(22195 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiști în școli

În cursul zilei de miercuri, 5 mai, la nivelul municipiului Urziceni și al comunei Gheorghe Doja au fost desfășurate multiple activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:48
(22901 vizualizări - 0 comentarii)


Campania SAPS 2010: Peste 814000 cereri de plată depuse la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care și-au completat declarația de suprafață prin intermediul aplicației IPA Online că trebuie să depună la Centrele APIA și o ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 14:25
(19822 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului-12,2%

La sfîrșitul lunii aprilie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 12851 persoane, din care 6598 șomeri indemnizați, respectiv 6253 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:34
(15792 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 3 mai, jandarmii slobozeni, aflați în patrulare în zona fostului Complex Gheorghe Lazăr, au auzit zgomote suspecte în incintă. Intrînd în curtea Complexului, au observat într ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:18
(22921 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Comerciant ambulant prins de jandarmi

Marți, 4 aprilie, jandarmii din Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, pe o stradă din localitate, o persoană comercializează articole de îmbrăcăminte ce poartă diverse inscripții. Urmare a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:17
(23240 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist mort urmare a unui accident

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 16.45, pe DN1D, în apropierea localității Jilavele, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit cercetărilor, polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 14:00
(14312 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: În 48 de ore, amenzi de peste 43000 de lei

Poliția Rutieră, în ultimele 48 de ore, a aplicat 216 sancțiuni contravenționale. 85 au fost acordate șoferilor care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice sau au efectuat opriri neregulamentare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 13:55
(18250 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 10:42
(15768 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...