Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Sprint pe final de joc

Handbal, Știința Bacău-Unirea Slobozia 26-30 (13-15)

Sprint pe final de joc

Așa cum Liviu Paraschiv avertiza, meciul cu Știința Bacău n-a fost deloc floare la ureche. Startul partidei s-a apropiat de ceea ce ne imaginasem noi: 4-1, 6-2, apoi 9-6 pentru Unirea. Au urmat prima sincopă a echipei noastre, soldată cu egalitate la 9 pe tabelă. Gazdele au preluat conducerea, ulterior s-a făcut 12-12, iar finalul primei părți a aparținut slobozencelor, care au abordat jocul de la Bacău de sîmbătă, 9 noiembrie 2013, în haine noi, cadou de la Consiliul Județean Ialomița. A fost 15-13 pentru Unirea, după 30 de minute, dar din păcate pauza nu s-a dovedit tocmai un sfetnic bun. Băcăoancele au revenit în joc, iar în minutul 42 tabela arăta doar 20-19 pentru ialomițence. Au urmat 7 minute de grație, în care Unirea a marcat de 6 ori fără a primi vreun gol. Cu 26-19 în minutul 49, revenirea gazdelor a fost imposibilă. S-a terminat bine, 30-26, și încă 3 puncte pentru Unirea care rămîne lider. Ne-a trecut glonțul pe lîngă ureche, dar, în final, experiența a avut cîștig de cauză. La aceasta au contribuit și cele 20 de intervenții ale portarului Georgiana Martin, nefiind de neglijat nici prestația băcăoancei Bianca Dospinescu, cu 17 intervenții. De notat și procentajul maxim al echipei noastre la 7 metri, acolo unde Andreea Dospin a transformat 5 lovituri din 5. Pentru Unirea au marcat: C. Nica-10 goluri, Dospin-8, Stănciulescu-4, Moroianu-3, Simion-2, Urse-1, Cozma-1, Ciuplea-1. Sîmbătă, 16 noiembrie, Unirea primește acasă vizita Activului din Plopeni, meci ușor cu un adversar aflat în reconstrucție. Cu siguranță, dinspre Slobozia toți ochii vor fi ațintiți către partida dintre HM Buzău și Școala 181 București, principalele noastre adversare la promovare...

Nica și Băcă au revenit
Săptămîna trecută a fost una a come-back-urilor pentru echipa de handbal a Unirii Slobozia. Trupa lui Liviu Paraschiv s-a întărit prin revenirea în lot a portarului Andreea Nica și a pivotului Raluca Băcăoanu. Andreea Nica, 25 de ani, revine la Slobozia după un scurt popas la prim-divizionara Neptun Constanța, unde nu a reușit să se acomodeze. Raluca Băcăoanu, 24 de ani, este din nou în galben-albastru, după o perioadă de neînțelegeri între ea și conducerea clubului, care în cele din urmă s-au soluționat. Cele două handbaliste au fost pe foaia de joc la meciul cu Bacăul, însă doar Nica a intrat pentru scurt timp pe teren. Băcăoanu și Nica sînt jucătoarele Unirii pînă în vara lui 2014.

12 Noiembrie 2013, 11:57 (6805 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Comentariile cititorilor:


COCO:
(12 Noiembrie 2013, 22:25)
FELICITARI FETELOR SI STAFULUI TEHNIC,PACAT CA SLOBOZIA NU DETINE O SALA POLIVALENTA.RUSINE CELOR CARE PROMIT ASTA DE 20 ANI

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Alcool confiscat

Un bărbat de 36 ani, din Fetești, a fost oprit în trafic joi, 11 august, de polițiști, pentru un control de rutină. Verificările sumare în autovehiculul bărbatului au scos la iveală mai multe bidoane de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:41
(7390 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Hoț prins de polițiști

Un tînăr de 20 ani din comuna ialomițeană Valea Ciorii este cercetat de polițiști pentru furt. Tînărul este acuzat că în noaptea de 9 spre 10 august a furat mai multe panouri de lemn de la gardul unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:41
(7016 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Valea Ciorii furt


Fetești: Acțiune pentru legalitatea forței de muncă

Polițiștii feteșteni, în colaborare cu inspectori ITM, au desfășurat joi, 11 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților care se comit în domeniul forței de muncă. În acest sens au ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:40
(7147 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Comerț ilegal cu lemne de foc

În perioada 9-11 august, polițiștii ialomițeni au desfășurat pe raza mai multor comune o acțiune ce a vizat combaterea faptelor de comercializare ilegală de material lemnos. Pe parcursul întregii acțiuni ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:40
(10438 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prostituată de meserie

Deși a fost amendată în nenumărate rînduri pentru prostituție, o tînără de 23 ani, din Slobozia, nu s-a dezis de meserie și joi, 11 august, jandarmii slobozeni au amendat-o din nou pe prostituată. Mihaela ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 10:47
(8445 vizualizări - 1 comentariu)


Sărățeni: Arestată după ce și-a omorît bărbatul

O femeie de 36 ani din Sărățeni a fost arestată preventiv pentru 29 de zile pentru «omor». Femeia este acuzată că și-a ucis bărbatul cu un cuțit. Potrivit anchetatorilor, între victimă, un bărbat de 51 ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:59
(11841 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi de peste 450000 lei pentru muncă «la negru»

In baza Planului de acțiune privind reducerea incidenței muncii nedeclarate pentru perioada mai-iulie 2011, Inspectoratul Teritorial de Muncă, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:55
(11824 vizualizări - 2 comentarii)


Un tînăr de 26 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un tînăr de 26 ani și-a pierdut viața în această dimineață, joi, 11 august, într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut între Urziceni și Coșereni, cînd un autoturism s-a izbit frontal de un TIR. ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:17
(7654 vizualizări - 5 comentarii)


Căzănești: Colecta fier vechi fără autorizație

10 societăți comerciale de colectare a deșeurilor feroase de pe raza orașului Căzănești au fost verificate miercuri, 10 august, de către polițiști și comisari ai Gărzii Financiare Ialomița. În timpul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:16
(9237 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Comerț ilegal cu cereale

Miercuri, 10 august, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit. În acest sens au fost verificați 6 agenți economici și 4 persoane fizice, aplicîndu ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:16
(8106 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Fructe și legume, vîndute ilegal

Miercuri, 10 august, la Movilița, polițiștii ialomițeni în colaborare cu reprezentanții Serviciului Județean de Metrologie au verificat legalitatea comerțului cu produse agroalimentare din localitate. ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:15
(9253 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Polițiștii și pompierii, întîlnire cu localnicii pe tema «descoperirea unor elemente de muniție»

Avînd în vedere evenimentul produs în seara zilei de 8 august a.c., cînd un bărbat în vârstă de 39 ani și-a pierdut viața în urma deflagrației produsă de secționarea cu flexul a unui proiectil de artilerie ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 16:14
(9080 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 13 ani, hoț de biciclete

Fetești: Copil de 13 ani, hoț de biciclete

Alarmant! Un minor de doar 13 ani este autorul principal în șase furturi de biciclete. Copilul cu domiciliul în Cosîmbești este bănuit de furtul a 6 biciclete de pe raza municipiului Fetești, în perioada ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:59
(9904 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Înșelată cu 800 lei prin telefon

După ce a trimis 800 lei unui necunoscut printr-o agenție de transfer on-line, o tînără de 34 ani, din Reviga, a reclamat polițiștilor că a fost înșelată. S-a întîmplat marți, 9 august a.c., cînd femeia ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:56
(7719 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Circula cu o mașină furată din Italia

Polițiștii ialomițeni, specializați în trafic și furturi auto, au desfășurat marți, 9 august a.c., o acțiune pentru depistarea mașinilor urmărite internațional. Astfel, în cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:55
(8414 vizualizări - 2 comentarii)


6,42%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii iulie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7048 persoane, din care 1811 șomeri indemnizați, respectiv 5237 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:12
(7171 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Patron cercetat pentru «fals intelectual»

Administratorul unei firme din Urziceni este cercetat penal pentru «fals intelectual». Pe numele individului polițiștii au reținut neînregistrarea în contabilitatea societății a peste 96,6 mii lei, sumă ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:10
(6977 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Recital Mirella Bunoaica

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», soprana Mirella Bunoaica va susține un recital extraordinar la Slobozia. Evenimentul va fi găzduit miercuri, ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:09
(6902 vizualizări - 0 comentarii)


BMW furat din Italia, găsit la Țăndărei

BMW furat din Italia, găsit la Țăndărei

Luni, 8 august, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului și furturilor de autovehicule. Astfel, în timpul verificărilor a fost găsită o mașină de lux ce ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:09
(8309 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferi băuți la volan

Marți, 9 august, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, în afara localității Movilița, o mașină ce circula pe direcția Urziceni-București. Pentru că mirosea a alcool, conducătorul auto, un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:08
(6131 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 16 august, termen limită pentru depunerea raportărilor contabile

16 august 2011 este data limită pentru depunerea raportărilor contabile pentru primul semestru ale agenților economici care au înregistrat o cifră de afaceri de peste 35000 euro în exercițiul financiar ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:07
(7615 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente cu răniți grav și viteză de 147 km la oră!

La începutul săptămînii, luni, 8 august, un tînăr de 26 ani din Tîrgu Secuiesc a provocat un accident rutier între Buzău și Slobozia. Cauza principală a accidentului a constituit-o oboseala tînărului conducător ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:06
(5683 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 4,8 milioane lei, rambursări de TVA

În august 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița anunță rambursări de TVA în valoare totală de aproximativ 4,8 milioane lei. Banii vor fi rambursați pentru 49 de deconturi cu sume negative ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:05
(7571 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoț prins de polițiști

Un bărbat de 40 ani din Amara este cercetat de polițiști pentru furt calificat. Pe numele bărbatului a fost deschisă o anchetă penală pentru un furt comis la o societate comercială din Slobozia. Individul ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:01
(8736 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara furt hoț


DGFP Ialomița: Depunerea electronică a declarațiilor

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomita reamintește că, începînd cu obligațiile declarative aferente lunii iulie cu termen de declarare 25 august 2011, Formularul 112 «Declarația privind ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 12:55
(7305 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: A încercat să taie un obuz cu flexul. Proiectilul a explodat și i-a produs răni grave!

Luni, 8 august a.c., în jurul orei 20.10, Poliția a fost sesizată prin 112, despre faptul că pe raza localității s-a produs o explozie. În urma verificărilor efectuate de către echipa complexă din cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 09:52
(6887 vizualizări - 2 comentarii)


Gheorghe Doja: La 16 ani, prins conducînd mașina prin comună

Polițiștii au depistat vineri, 5 august a.c., pe raza localității Gheorghe Doja, un autoturism condus de un minor în vîrstă de 16 ani, din comuna Gheorghe Lazăr. În urma verificărilor efectuate în bazele ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 08:20
(8363 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale și amenzi pentru prostituție

Efective din cadrul Biroului de Investigații Criminale și Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au acționat în perioada 1-5 august a.c. pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 08:04
(8697 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: A dat foc la miriște și a incendiat tarlaua vecinului

În seara zilei de vineri, 5 august a.c., în zona terenurilor agricole ale comunei Andrășești, un localnic de 44 ani a intenționat să curețe vegetația uscată de pe terenul proprietate, dînd foc tarlalei ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 08:02
(9128 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 80000 lei

La sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au aplicat 334 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 14 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare. 142 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 07:45
(7866 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...