Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Educație pe bani grei cu «doamna Nela» de la Pedagogic

Scandal în învățămîntul ialomițean

Educație pe bani grei cu «doamna Nela» de la Pedagogic

Una dintre educatoarele Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia este acuzată de către părinții elevilor preșcolari de «șpăgăreli, ciubucuri și bișniță». Potrivit sesizării venite pe adresa redacției, educatoarea Marinela Bordeiu le cere părinților cîte 150 de lei pentru fondul clasei și îi obligă să cumpere «sacoșe întregi cu haine aduse de prin Dragonul Roșu sau de la București». În replică, educatoarea Marinela Bordeiu se declară «șocată» de aceste acuzații, iar conducerea școlii spune că «va vorbi cu părinții elevilor». Conform declarațiilor oficialilor Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, anul acesta profesorilor și educatorilor din sistemul ialomițean de învățămînt li s-a interzis să mai colecteze bani sau să primească bani la «fondul clasei»...

Mare e grădina învățămîntului ialomițean
Practica sesizată de către unul dintre părinții care și-au lăsat copilul pe mîna educatoarei Marinela Bordeiu este veche de cînd învățămîntul «obligatoriu și gratuit» din România. În cazul doamnei Bordeiu susține însă părintele care ne-a rugat «de grija copilului» să-i trecem numele sub tăcere, s-a depășit limita suportabilului. «De cînd mi-am înscris băiatul la doamna educatoare, m-au adus la disperare sumele de bani cerute pentru fondul clasei, deși am înțeles ca este interzisă strîngerea de asemenea fonduri, mai ales cînd se ajunge la suma de 150 lei de copil. Cînd vorbim despre o clasă de 25-30 elevi și despre o grădiniță cu program pînă la prînz, unde copiii nu desfășoară mai mult de două activități pe zi, mi se pare extraordinar de mare suma care se strînge de la atîția elevi și nu înțeleg direcția unde se duc acești bani. În plus, ca să ne simțim obligați să facem anumite „atenții“ către doamna, dînsa nu se sfiește chiar în ședințele cu părinții sa ne facă observație că dumneaei are în clasa numai copii de cunoștințe, prieteni, că este foaaaarte căutată și că noi... ăștia de rînd, trebuie să ne simțim norocoși că a avut loc și pentru copiii noștri în clasa dînsei!». De asemenea, mai susține părintele în cauză, doamna Marinela Bordeiu își completează veniturile impunîndu-le părinților achiziționarea de... haine!!! «În afară de sumele acestea mari și apropourile de care v-am spus, doamna mai are un obicei: acela de a ne trimite acasă nouă, părinților, sacoșe întregi cu haine (bișniță) aduse de la bulgari sau de prin Dragonul Roșu din București, pe care încearcă să ni le vîndă ca să mai stoarcă cîțiva bani de la noi. Nu mi se pare chiar deloc normal ca educatoarea să facă bișniță cu părinții de la clasă. Am ajuns, vă rog să mă credeți, să am datorii la dînsa chiar și de 300-400 lei pe lună pe diverse lucrușoare pe care, vrînd-nevrînd, mai de jenă, mai de rușine, mi le-am cumpărat, indiferent că le port sau nu. Am ajuns să-i plătesc lunar 3-4 milioane, de parcă am rată la banca, nu altceva! Și ni le tot trimite acasă, sacoșele cu țoale, în continuare, iar dacă îndrăznești să nu iei nimic, sa te ferească Sfîntul, că nici la „Bună ziua“ nu-ți mai răspunde, ba chiar și începe cu comentarii răutăcioase la adresa copilului: că e obraznic, că nu lucrează... etc!».

Replici și contrareplici
Rugați să confirme situația ingrată în care se află, mulți dintre părinții intervievați de noi au ales să nu comenteze și să nu-și divulge numele. Cei care au făcut-o au confirmat însă situația, sub protecția anonimatului. «Degeaba ne cereți să fim curajoși. Am sesizat o dată situația, la Inspectorat, pe vremea cînd era Otilia Dumitru... Nu s-a luat nicio măsură, că doamna Nela e prietenă cu toată lumea!» ne-a declarat unul dintre părinții intervievați. Nici foștii părinți nu sînt mai curajoși. M.I. a acceptat să îi fie folosite doar inițialele numelui, dar ne-a confirmat că tot ce se susține despre «doamna Nela» este adevărat. «Eu nu mai am copilul la ea, că mă săturasem! Dar e adevărat, tot, tot, tot! Mi-aduc aminte că, odată, i-am cumpărat ceva de ziua ei, cum se face.... Și ne-a bătut obrazul că e prea puțin și că ea merită mai mult, că doar se ocupă de copiii noștri!». În replică la toate aceste acuzații (numărul lor este mult mai mare...), educatoarea Marinela Bordeiu se declară șocată și susține că sesizarea este doar o înscenare. «Sînt șocată! Eu vă pot arăta procesele-verbale semnate în clasă de părinți. Anul trecut am avut în clasă, ca și în prezent, copilul prim-procurorului județului... În calitate de părinte, și acesta, ca toți ceilalți, are dreptul să spună ce se întîmplă în școală. Pentru că spuneți că se întîmplă în spațiul școlii... Eu am contactat toți acești părinți care au plecat, iar celorlalți le-am spus să vină la doisprezece fără un sfert, vă rog să veniți și să vorbiți cu ei, pentru că așa mi se pare normal... Eu am vorbit cu trei sferturi dintre părinți și aceia mi-au spus că nu i-ați contactat!» ne-a spus Marinela Bordeiu. Mai rezervată, directorul Liceului Pedagogic «Matei Basarab», Adrian Dumitru, ne-a declarat: «Nu cred că doamna Bordeiu Marinela nu-și face orele sau face lucrurile despre care susțineți că ați fost sesizați... O să discut cu părinții, cu privire la toate acestea și vom lua măsuri, dacă acestea se impun!». La declarațiile celor două cadre didactice ar trebui adăugată cea a inspectorului general școlar. Ea a cerut la începutul acestui an școlar tuturor profesorilor din județ să renunțe la practica strîngerii de bani pentru «fondul clasei». «Le-am interzis cu desăvîrșire acest lucru!» a declarat inspectorul general Ileana Condruț.

15 Noiembrie 2013, 12:29 (62629 vizualizări - 121 comentarii)

Comentariile cititorilor:


GEORGE:
(6 Decembrie 2013, 20:34)
Am avut un baiat in grupa la doamna Nela,acum am altul si am numai cuvinte de lauda.Ce scriu uni dintre dumneavoastra sunt numai minciuni.Eu cred ca aveti alte interese.Va doare in cot de educatia copiilor.Nu vorbiti in necunostinta de cauza.Este o adevarata Doamna in adevaratul sens al cuvantului.
Malu:
(6 Decembrie 2013, 07:18)
Și care este nemulțumirea la Sălcioara?! N-ați ,,exprimat,, (explicat, detalii)....nimic! ,,Rușine să-i fie directoarei de la Sălcioara!" De ce, când, cum...fie la voi acolo, că Proști mai sunteți!
Gabi:
(6 Decembrie 2013, 02:01)
Si daca sunt de la tara sunt prosti si tu esti vre-o desteapta?! Lasati oamenii sa isi experime nemultumirie
Ioana:
(4 Decembrie 2013, 15:34)
Lăsați școala Sălcioara! E de la țară! Mulg ei vacile și fără directoare corectă!....dacă sunt slabi, să se spele pe cap cu Directoarea lor cu tot! Ce face dna Nela?! Ce vânzări mai are de Crăciun? Unde e piața de desfacere acum? Cât de mult suferă după ce a luat 'sancțiunea'?! Trebuie consiliată de psiholog?
nicu:
(4 Decembrie 2013, 14:50)
Salcioara invatati dracu care va sunt atributiile din fisa postului ca habar nu aveti
gigi:
(4 Decembrie 2013, 14:36)
felul in care scri esti un om zero Salcioara.....mi-e frica, de ce, de cine? de un neica nimeni ,ma faci sa rad Salcioara
Sălcioara:
(4 Decembrie 2013, 06:30)
@Gigele, ești de-o naivitate demnă de milă! Un molâu care nu știe ce vrea, lipsit de curaj! Tu ai o nemultumire, dar ți-e frică, iepure! Noroc in viața ta de târâtoare! Așa sunt majoritatea românilor!
rica:
(4 Decembrie 2013, 03:46)
mda..dna nela...mmm, cea mai mare bisnitareasa posibila dintre toate cadrele didactice din slobozia...o cunosc si stiu ce spun
gigi:
(3 Decembrie 2013, 20:27)
Nici nu trebuie sa se rusineze....nu am de ce sa ma razbun ,doar ca am dreptul sa imi exprim parerea despre aceasta persoana .... tu sigur esti una din persoanele care o ling in urechi de te agiti atat  de mult ,daca erai o desteapta nici nu bagai comentariul meu inseamna . Daca eu i-am spus "Rusine sa ii fie ..." inseamna ca am avut un motiv bine intemeiat doar ca tie Salcioara trebuie sa iti explic ca nu prea ai inteles, gendestete si tu logic ,doar ca nu ai stat sa gandesti ai sarit repede ca musca-n c....
Sălcioara:
(3 Decembrie 2013, 08:09)
Vă spun eu ce e cu directoarea de la sălcioara! Va să zică, dna Nela e o imorală educatoare la Slobozia, Pedagogic! Bun! Știm ce face demult! La Săciuța lui gigel e altă hoață, ca dna Nela. Cineva foarte curajos, vrea să o " demaște"! Și...a găsit metoda: scrie " Rușine să-i fie directoarei de la Sălcioara! Știe ea de ce!" Bravo, a ars-o! A rezolvat problema; directoarea se va rușina și... Prostul mare demascator va fi răzbunat!
gigi:
(2 Decembrie 2013, 18:20)
prefectura ce te bagi tu?! stie ea mai bn
Prefectura:
(2 Decembrie 2013, 15:11)
@gigi Ce-are sula cu....directoarea de la Sălcioara, viteazule?! Ai aruncat două vorbe și-ai fugit! Blegule!
gigi:
(1 Decembrie 2013, 21:54)
Rusine sa ii fie directoarei de la Salcioara
alina:
(1 Decembrie 2013, 21:50)
nu ai cum sa o refuzi ,daca se intampla asta copilul va avea de suferit
Simona:
(28 Noiembrie 2013, 14:59)
Răspunsul va ajunge odată cu verdictul de la bac 2012 sau 2011 sau 2010 sau...tot înapoi! 2013 a fost model de corectitudine! Revenind la cazul NELA, presa nu va afla nimic că nimic nu se va-ntâmpla, decât regretele ei eterne că un timp trebuie să închidă prăvălia...!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
322 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1559 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1806 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1821 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1527 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8685 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1778 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2155 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2444 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3907 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1756 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1878 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4419 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1309 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2348 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9492 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2786 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(4073 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3751 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(3006 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3274 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1809 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4354 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2461 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3636 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3456 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3685 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6786 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4182 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...