Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

CARITAS cu ganoderma

CARITAS cu ganoderma

De vreo trei săptămîni de zile, la Slobozia, s-a deschis un coffe-club inedit. Pe bază de recomandare intri, bei cafea și, dacă ești suficient de disperat, intri într-o afacere de tip network. E simplu, e ușor, e cafea cu ganoderma la prețuri fără concurență. Adică 265 de euro pentru pachetul bronze, 580 de euro pentru pachetul silver și 1400 de euro pentru pachetul gold...

Asociația băutorilor de cafea cu ganoderma
«Nu vreți să beți o cafea moca?». Vrem, cum să nu! Așa că la 18,30 trecute fix, ne prezentăm la Restaurantul Central din Slobozia. Înăuntru, cafea e pe bani. Întrebăm un chelner unde e cafeaua moca... Se vede pe el că-i e lehamite de mocangii ca noi, dar ne îndrumă către barul de la recepția hotelului. Acolo, cafeaua e într-adevăr gratis, dar sîntem întrebați de recomandare. Inventăm la repezeală un nume. Gazda pare contrariată, dar ne permite să ne așezăm. După 3 minute, o duduie care avea să se recomande ca fiind Ioana, asistentă medicală în devenire, ne întreabă dacă vrem o cafea șmecheră. Nu, vrem una strong, ca vecina de masă, șomeră de meserie. Serviabilă, Ioana revine și ne pasează cafeaua cerută. Are un decolteu generos, așa că bem fără să mai punem întrebări. Sîntem vreo 20 și toți facem la fel. Bem cafea moca. După o jumătate de oră, patru feluri de cafea băută, și trei imagini cu decolteul Ioanei stocate pe retină (a patra oară am ratat!), înțelegem de ce primim cafeaua gratis. «Sînt Ioana Cătălina (...) și în această seară  voi fi gazda dumneavoastră. Am să vă prezint o persoană dragă mie, pe doamna Daniela Cristocea, care va fi primul vorbitor. Ea vă va prezenta produsele și compania!». Daniela Cristocea e o doamnă între două vîrste, are o voce tabagică și a adus cafeaua cu ganoderma în Slobozia: «Compania Organo Gold a luat ființă acum 4 ani în Canada și a pătruns acum doi ani în Europa. (...) Produsele pe care le distribuie sînt cafeaua neagră, cafeaua cu lapte, cu 20% smîntînă și fructoză, recomandată și copiilor și produsul cel mai consumat, cafeaua Mocha». Doamna Daniela bea cele trei feluri de cafea, plus ceaiul verde distribuit de firmă, la orice oră din zi și din noapte. Doarme neîntoarsă, și-a reglat circulația, digestia și... ne explică cum ganoderma din cafea scanează organismul, identifică ce nu funcționează bine și repară. După Daniela, care insistă să ne tutuim, urmează o duduie care recomandă cafea latte. Băută și dimineața și seara! Vine rîndul lui Antonio Ene, bucureștean căruia doctorul i-a interzis cafeaua. Și el bea acum trei-patru cafele cu ganoderma și se simte perfect. În plus, de cînd a intrat în afacere, nu mai plătește el cafeaua, ci cafeaua îl plătește pe el.  Îl înlocuiește Rafael Feraru, fost cadru militar, actualmente lăutar, proprietar a două coffe-cluburi în București și Ploiești, unde servește gratis cafea cu ganoderma. E fericit ca un cintezoi și ne mărturisește că e un mare cafegiu: «Cafeaua cu ganoderma face din cafeaua normală, acidă, cafea alcalină și, în plus, te ajută să dormi. (...) Și, ca să nu vorbesc doar eu despre experiența mea, invit pe unul dintre dumneavoastră să povestiți despre întîlnirea dumneavoastră cu această cafea. Sau să povestiți mîine cuiva despre ce vi s-a întîmplat aici! Simplu, nu?!».

Apostolii Organo Gold
După o altă jumătate de oră de prăpovăduit deliciile cafelei și beneficiilei ciupercii ganoderma lucidum, care valora pe vremea împăraților Chinei greutatea ei în aur, partenerii Organo Gold se opresc. Sala e paralizată, ca prada șerpilor cu clopoței. Doi șomeri, nou veniți, se decid instantaneu să-și unească forțele pentru a-și deschide propriul coffe-club. Două gospodine, singure la masă, se scotocesc în poșete. Noi ne surprindem numărînd în gînd cîte zile au mai rămas pînă la salariu. Numai vecina din dreapta, impasibilă, mai comandă o cafea șmecheră. «La mine e a treia zi. Eu nu cumpăr nimic. Le beau cafeaua și mă duc acasă. Și mai vin și săptămîna viitoare!». Ne lepădăm de ea și îl urmăm pe Antonio Ene în sala de conferințe. Sîntem doar jumătate din cei care am băut cafeaua. Urmează un curs mitraliat despe Organo Gold, cafea, ca cel de-al doilea cel mai vîndut produs după petrol și pachetele bronze, silver și gold, pașaportul către un viitor mai bun... După ce ne-a promis sănătate și tinerețe veșnică cu ganoderma, Antonio Ene ne promite  bani. Munți de bani, piramide de bani, totul într-o rețea network «pe două picioare», care are un nivel de dezvoltare exploziv, care depășește Microsoft și Facebook. Intrăm în fibrilație, visăm bani, ne închipuim urcînd ierarhia Organo Gold... Sîntem safiri, rubini, diamanți, conducem Mercedes-urile oferite de firmă pentru liderii meritorii... După 40 de minute, storși de vlagă, ieșim din sală cu picioarele tremurînde. Unii rămîn să cumpere. Pachetul bronze la 265 de euro, pachetul silver, la 580 de euro și pachetul gold la 1400 de euro. Sîntem invidioși, neputința ne roade ca un vierme. Rafael Feraru e mai vesel decît la prezentare. Unul dintre amatorii de cafea gratis l-a recunoscut și l-a arvunit pentru o nuntă, toamna viitoare! Pe bani! Acasă, surfăm înnebuniți internetul, ca să aflăm mai mult. Pe youtube, Holton Buggs, vicepreședinte de vînzări la Organo Gold, promite viitorilor apostoli ai afacerii din America de Nord același lucru. Numai că acolo pachetul bronze e doar 59 de euro. Pardon, de dolari! Ne izbește gîndul că și Caritas-ul a început la fel la Slobozia. Dat dracului Antonio ăsta, pe onoarea noastră!

18 Noiembrie 2013, 06:55 (619594 vizualizări - 690 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cristina:
(11 Ianuarie 2016, 13:15)
Daca a scris cine o carte impotriva MLM si o vinde pe amazon nu inseamna ca e si adevarat ce scrie in ea si trebuie sa o luam pe bune ca asa e, ca e adevarul absolut, ca acea persoana sunt foarte multe indiferent ca scriu despre MLM sau impotriva altui domeniu, mereu vor fi persoane care vor cauta argumente impotriva a ceva, in special a ceva in care cred multe persoane pentru a fi rentabila munca si încearcă dupa aia sa castige bani din asta prin vanzarea de carti, etc, pentru ca vor fi mereu amatori curiosi sa citeasca despre ceva impotriva credintei majoritatii ...
Cristina:
(11 Ianuarie 2016, 12:41)
Dvs aveti niste convingeri si principii de viata care ma depăsesc si ma sperie, trăiți in lumea dvs, in primul produsele Organo Gold nu sunt toxice, sunt produse organice, bio, sănătoase si au toate certificatele posibile care garantează acest lucru de la cele mai renumite firme cu specialisti in domeniu care se ocupă de acest lucru. In al doilea rand nu e toata lumea mulțumită ca dvs de serviciul la care e, nu lucrează toți doar 8 ore si dupa merg acasa si se bucura de viata si moment ca au cu ce. Nu am mai vedea asa multe fete triste pe strada din pacate daca ar fi asa, nu ar fi stresul cu care ne confruntăm toți si grija zilei de maine, care provoacă grave probleme de sanatate... MLM-urile nu vand iluzii, aceste iluzii cum le numiți sunt realități pentru ca se intampla, sistemul functioneaza bine si sunt foarte multe persoane care au ajuns la un venit pasiv luna de luna, in comparatie cu un servici clasic unde nu vei ajunge niciodata la asa ceva, au muncit intr-adevar cativa ani pt asta, dar nimic nu se obtine fara munca. Si chiar iti poti face singur programul, doar tu hotarasti cat vrei sa lucrezi si cat vrei sa castigi, totul depinde doar de tine.
:-):
(10 Ianuarie 2016, 20:30)
Inca o pasarica !!!!!!
Cristina:
(10 Ianuarie 2016, 20:14)
Iar ca statistica spune ca o mare pondere a celor intrati in MLM sunt cei cu venituri mici, sau fara loc de munca, nu inseamna ca toti acestia sunt persoane instabile emotional, care au pierdut ceva, care sunt influentabile usor, sunt usor de manipulat... Sunt majoritari  cei cu o situatie financiara mai precara pentru ca acestia isi doresc mai mult sa schimbe ceva in viata lor, ei sunt dispusi mai mult sa munceasca pana vor avea rezultate, pretuiesc mai mult valoarea banului...Din aceasta cauza aceste sisteme au o rata a succesului mai mare la persoanele cu venituri mici... Nu ai sa vezi pe cineva care are un venit lunar foarte bun, care ii asigura o viata fara griji ca isi va dori foarte mult sa intre intr-un MLM unde sa munceasca cativa ani pe branci sa faca bani....Asta e diferenta, acea persoana are banii deja, ceilalti nu si vor lupta sa ii aiba...
Cristina:
(10 Ianuarie 2016, 20:01)
Dupa filosofia ta ar trebui sa traim doar in prezent, sa nu ne intereseze trecutul sau viitorul, sa ne bucuram de prezent si sa il acceptam cum este el fara sa intervenim cu nimic, etc, ...nu stiu de ce a mai trebuit sa invatam, de ce ar mai trebui sa dorim ceva mai bun, de ce am mai avea sperante, visuri ...  Daca toata lumea ar proceda asa sau ar fi procedat asa nu am mai fi evoluat deloc, era si acum in stadiul erei primitive probabil.  Omul nu si-ar mai fi dorit mai mult, nu si-ar mai fi folosit imaginatia, nu ar mai fi crezut in ceva si nu ar fi luptat cu toata fiinta, nu s-ar mai fi descoperit nimic si nu ar mai fi evoluat atat tehnologia sa ne bucuram de confortul din ziua de azi... Stiu foarte bine ce inseamna MLM, fac MLM, sunt in Organo Gold, am citit parerile negative despre MLM cu mult timp inainte sa postezi tu link-urile, au fost si vor fi tot timpul si persoane impotriva a ceva, indiferent de domeniu, asta nu inseamna ca au dreptate. Nu toti putem fi de acord cu ceva, cum nu sunt nici eu cu filosofia ta. Nu castiga doar cei de sus,acel procent infim care spui tu, altfel nu ar avea continuitate si s-ar prabusi totul intr-un interval de timp scurt. Daca toti cei nou intrati intr-un MLM nu ar mai avea sansa sa castige si nu ar castiga, lantul s-ar rupe, nu ar mai castiga nici cei de sus. Ca nu castiga toti la fel, asta e altceva, e firesc, nu se vor implica toti la fel. Da, MLM a aparut prin anii 60, e foarte vechi, si rezista si acum pt ca functioneaza sistemul. Banii vin in principal din racolarea de noi distribuitori, compania te plateste pt recomandare produselor si sistemului din persoana in persoana, de asta e MLM si nu isi vinde produsele la colt la magazin, compania plateste reclama facuta prin persoane.
.:
(10 Ianuarie 2016, 20:00)
Observ ca sa folosesc cuvinte cu intelesuri puternice:"succes, fericire, dezvoltare, castig, ajuta".Oare exista acestea intr-o afacere de tip MLM? Raspunsul este.....CATEGORIC NU!Intr-o afacere tip MLM exista doar atat.... GOANA DUPA BANI! Se promoveaza ideea ca in MLM lucrezi pentru tine si lucrezi cand vrei ...aceasta idee este falsa si va voi explica si de ce. Comparativ cu un job clasic unde 8 ore esti "inchiriat" iar dupa  esti liber de a-ti petrece prezentul in orice mod doresti, in MLM situatia este diferita. Vanzatorii de vise(distribuitorii) ajung sa isi dedice TOT TIMPUL pentru companie de a cauta sa inscrie noi distribuitori/de a vinde/de a promova produsele...in principiu de a alerga dupa niste iluzii si marea majoritate a lor ajung sa nu se mai bucure de prezent si de oameni caci oricine le va iesi in cale va fi privit ca un potential client.In concluzie ei vor fi tot timpul la munca...nu numai 8 ore. Apropo ce legatura exista intre ceea ce promoveaza OG si cafeaua.Raspunsul iarasi este unul destul de simplu, singura legatura este cuvantul "cafea".Dar produsul in sine nu poate fi denumit cafea cum nici pungile de "cafea" si ness-urile din magazine nu pot fi denumite cafea.Ba mai mult decat atat pe langa faptul ca e TOTAL nefolositor, produsul este -TOXIC-TOXIC-TOXIC-.Vreti o cafea buna e simplu, va duceti la magazin si va luati cafea verde(neprajita/neprocesata termic) si aveti parte de toate beneficiile/nutrientii cafelei. Idee de sanatate  care se promoveaza nu are nici o treaba cu sanatatea.ideea de sanatate e doar o idee in timp ce sanatatea e un mod de viata. Inchei cu un proverb care tocmai mi-a venit in minte "Drumul spre iad e pavat cu intentii bune".Iubiti-va mult!
.:
(10 Ianuarie 2016, 18:57)
Robert si Cristina eu vad 2 situatii aici.Fie nu sunteti informati si nu stiti ce inseamna industria MLM fie sunteti platiti ca sa scrieti pe forum-uri.Doar top managementul face bani din aceasta industrie  si asta inseamna 0,00........01% in timp ce restul le alimenteaza buzunarele.Ca sa "castige" cineva toti restul trebuie sa piarda.In prezent in MLM doar ~15% din produse ajung la consumatorul final.Okay si ce se intampla cu restul de 85% din produse?Ele raman la distribuitori caci ei sunt de fapt cei care alimenteaza reteaua.Reteta prin care  orice MLM functioneaza  este nu prin vanzarea produsului ci din racolarea de noi distribuitori caci de acolo vin banii....si reteta nu este noua...cred ca e mai veche ca voi....e de pe la ~1960...si functioneaza si azi.Am postat si un link la comentariul anterior dar probabil nu v-a interesat sa il cititi.Va recomand sa va documentati, cititi cartea False Profits: Seeking Financial and Spiritual Deliverance in Multi-level Marketing and Pyramid Schemes.O gasiti de cumparat  pe amazon.
O alta prezentare pdf interesanta o gasiti aici http://www.academia.edu/7658601/PYRAMID_SCHEMES_and_MULTI-LEVEL_MARKETING_National_Association_of_Consumer_Protection_Investigators
Un alt aspect interesant de mentionat.Cum se face ca peste 80% din cei care intra in retele de tip MLM sunt someri.Raspunsul este cat se poate de simplu, suntem in primul rand fiinte emotionale si abia dupa fiinte logice.Subconstientul(emotiile) primeaza in fata constientului(logicii).Industria MLM se joaca cu emotiile oamenilor si profita de pe urma dezechilibrului emotional al acestora(persoane care s-au pierdut pe sine,care au pierdut pe cineva drag, care si-au pierdut jobul, care fie traiesc in trecut cu amintiri sau fie in viitor cu proiectii mintale/ iluzii dar care cert este ca nu traiesc in prezent).PREZENTUL este singurul moment care NU permite ca noi sa fim nefericiti.Asadar traiti prezentul la maxim ca si cand ar fi ultima clipa
Cristina:
(10 Ianuarie 2016, 17:42)
Mai sunt si astfel de persoane in aceasta afacere ca peste tot, nu ai ce sa faci, oamenii sunt diferiti, asa inteleg ele sa isi dezvolte afacerea, insa nu vor avea continuitate prea mult timp in acest stil si nu trebuie asociat totul cu acestea. Prin promovare agresiva nu ai cum sa ai rezultate pe termen lung indiferent de afacere. Aveti si varianta de promovare a afacerii pe internet cum spunea d-l Obreja, nu trebuie sa mergeti prin coffe club-uri asa, sau sa ascultati niste traineri sau persoane care nu va plac si nu va inspira incredere, o puteti face doar de acasa cand vreti voi. Si la fel daca nu aveti incredere deplina ca sa nu riscati prea mult puteti incepe afacerea doar cu cei 70 de euro prin cumpararea acelui kit, incepeti sa va construiti echipa si in timp daca veti crede ca se merita puteti investi si in unul din acele 3 pachete de start al afacerii prin care puteti castiga bonusurile de pe urma echipei formate de voi. Dar nu generalizati si nu va faceti o idee doar dupa spusele unor persoane, oameni de agest gen intalnim in viata de zi cu zi peste tot, chiar si la piata cand mergem la cumparaturi, dar nu inseamna ca toti sunt la fel si nu trebuie sa mai mergem la piata.
anonim:
(10 Ianuarie 2016, 15:34)
Draga Cristina ,nu ne pricepem la toatesi nu vorbesc deloc in necunostinta de cauza!...cind mi se spune ca" numai cei care nu gindesc si nu vor sa se dezvolte nu intra in aceasta afacere,ca la celelete joburi oamennii cistiga "maruntis",ca poti face bani stind prin cafenele!...Ba mai mult trainerul pe care l-am ascultat vorbind frenetic voia ne-a exemolificat cum avocati,doctori,profesori au renuntat la meseria lor si cistiga acum mii de euro!Restul de prosti va trateaza pe dvs,va invata cipilul la scoal,va ajuta cind aveti nevoie!!! Cunosc mame care lasa copiii acasa cu bunicii si umbla aproape zilnic prin aceste cafenele,sotii care au uitat de sotii,prietenii lor ptr ca trebuie sa mearga la coffeclub...si daca doriti va trimit si mesajele pe care le primesc eu pe tel de la "sefa de echipa ,desi stie ca Nu mai vreau sa aud de aceasta afacere,ma bombardeaza cu oferte,telefoane,mesaje de tipul"daca nu ai tu bani sa profiti de oferta asta de 800 euro poate ai vreun prieten sa te imprumute" !
Cristina:
(10 Ianuarie 2016, 13:52)
E cam si cum mergem la instalator sa cautam un dignostic pentru ca ne doare ceva in loc sa consultat un medic...De ce mulți aveti impresia ca le stiti pe toate si va pricepuți la toate si dati doar sfaturi? Asa am fost educați in scoala, sa învățăm cat mai multe, sa avem cultura generala, si sa ne trezim dupa ce terminam scoala ca nu stim practic sa facem nimic bine, ca defapt nu avem nici o specializare foarte buna in ceva anume, de asta nici nu putem sa facem ceva bine si ne tot plangem ca nu avem bani si e de vina sistemul...Dar nici nu vrem sa învățăm altceva pentru ca noi le stim pe toate si nu e adevarat, nu are cum...
Cristina:
(10 Ianuarie 2016, 10:37)
Incredibil, multi judeca aceasta afacere dupa prima impresie sau ceeea ce isi imagineaza ei ca inseamna, fara sa fie in afacere. Dau sfaturi in stanga si in dreapta fara sa aiba habar de ceva. Daca nu credeti in Organo Gold, de ce tot cautati informatii pe internet despre aceasta afacere si postati comentarii despre ceea ce credeti voi?  Este o afacere legala ca oricare alta, nu v-a cerut nimeni sa faceti asta daca nu va doriti si nu credeti in ea, fiecare are libertatea de a lege, ne-am castigat-o si noi in decembrie 89. Credeti ca jumatate de milion de persoane din toata lumea care fac Organo Gold in momentul de fata si numarul lor e in continua crestere sunt nebuni cu totii si nu ar renunta daca nu ar castiga bani, daca ar fi o mizerie cum spuneti? Daca nu credeti voi ca in afara de serviciul clasic sunt si alte cai de a munci si a castiga bani, nu inseamana ca nu exista aceste modalitati... Din pacate pe multi ii doare doar ideea ca cineva de langa ei ar putea castiga mai bine si ar putea avea o viata mai frumoasa decat au ei, daca au ajuns la un punct in viata si au tras linie fara sa fi realizat mare lucru in viata, sunt invidiosi pe rezultatele bune a celor din jur si ii doare asta, isi cauta in mintea lor motive de denigrare incercand asa sa se simta mai bine. ESTE SIMPLU, nu va obliga nimeni sa incepeti Organo Gold sau alta afacere, fiecare alegem sa facem ce vrem cu propria viata. Iar daca noi credem in Organo Gold si suntem multumiti cu ceea ce facem, este alegerea noastra.
Loredana:
(9 Ianuarie 2016, 22:06)
Bine punctat si un mare adevar trezitiva sau puneti punct acestei mizerii!!!
Robert Obreja:
(9 Ianuarie 2016, 19:52)
Nu a spus nimeni ca dezvoltarea personala inseamna goana dupa bani. Din pacate fie ca vrem fie ca nu vrem depindem foarte mult de lumea materiala, depindem de bani, suntem nevoiti sa muncim zilnic pe nimica toata cateodata pentru a supravietui, suntem nevoiti sa acceptam lucruri cu care nu suntem de acord, dar nu avem ce face pentru ca ne piedem serviciul, etc...Iar prin aceasta afacere imi doresc sa ajung la posibilitatea de a ma bucura mai mult de prezent fara ca banii sa mai fie un impediment pentru aceasta. Iar daca acest lucru depinde mult doar de mine si de posibilitatea in care voi reusi sa ajut cat mai multa lume sa aiba succes, satisfactiile sunt si mai mari. Ia r sistemul MLM a functionat foarte bine de zeci de ani in toata lumea si va functiona in continuare foarte bine indiferent de criticile si comentariile unor persoane. Sunt peste 80 de milioane  de persoane in intreaga lume care fac MLM, mii de companii isi distribuie produsele in sistem MLM, dintre care multe au zeci de ani traditii in spate, iar daca nu ar fi fost ok s-ar fi prabusit totul la un moment dat.
.:
(9 Ianuarie 2016, 17:00)
O minunata "afacere" intradevar care te ajuta sa iti pierzi familia, prietenii, sanatatea, si cel mai important sa te pierzi pe tine.Robert Obreja sper sa te trezesti si sa iti dai seama ca dezvoltarea personala nu inseamna goana dupa bani.Lasati iluziile/proiectiile mentale/trecutul deoparte si traiti prezentul la maxim caci fericirea se afla doar in voi si nu are legatura cu lumea materiala. Sa fiti iubiti dragilor oriunde v-ati afla !  Un articol interesant despre adevarata fata a MLM-urilor http://www.falseprofits.com/MLM%20Lies.html
Robert Obreja:
(9 Ianuarie 2016, 14:19)
La fel de bine poti promova afacerea doar pe internet si sa nu cheltui bani multi daca vrei doar asa.  Prezentarile sunt pentru a te ajuta sa aduci persoane noi in afacere, se tin intr-o sala de conferinta, care trebuie inchiriata si platita, in orice MLM e platita de parteneri, de membrii acelei afaceri, nu iti da nimeni bani pentru asta, nu te obliga nimeni sa participi si sa platesti daca nu vrei si crezi ca pe tine nu te ajuta. La fel cheltuielile cu deplasarile la diferitele intalniri, seminarii, training-uri cu leader-ii afacerii,  prin care inveti cat mai multe sa te dezvolti pe tine si afacerea ta,  tot oamenii din acele MLM-uri le suporta, nu are cine altcineva, e firesc, dar la fel, nu te duci daca nu iti permiti, daca nu vrei, nu te obliga nimeni sa dai 1000 de euro cum ai spus sa mergi de exemplu la Los Angeles sau mai stiu eu unde, e si normal mai ales daca esti la inceput in afacere si nu ai castigat inca bani sa nu iti permiti sa faci acest lucru. Incercati dupa ce luati niste informatii sa le gestionati in folosul vostru, ce credeti ca va ajuta, le adaugati, ce nu credeti ca va ajuta sau nu va permiteti momentan, le elimintati si le amanati pentru o perioada scurta. Ai rabdare, perseverenta, crede in visul tau, construieste-ti echipa in functie de posibilitatile tale si vor veni si rezultatele cu siguranta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Debite către buget de peste 56 milioane de lei la finele lunii mai 2015

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului, arieratele bugetare rămase de recuperat la data de 31 mai 2015 erau în sumă de peste 56 milioane de lei. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2015, 11:05
(5838 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție în forță a pompierilor în curtea Trans Oil Țăndărei

Intervenție în forță a pompierilor în curtea Trans Oil Țăndărei

3 mașini dotate cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD au intervenit în noaptea de joi spre vineri, 4/5 iunie 2015, în curtea fostei fabrici de ulei Ultex din Țăndărei, actuală Trans Oil. Militarii ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2015, 02:05
(11418 vizualizări - 0 comentarii)


Cosîmbești: Bătrînă de 89 de ani, lovită de un autoturism

Marți, 2 iunie 2015, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Cosîmbești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 28 de ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2015, 18:10
(6091 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Permis de conducere fals

Polițiștii au oprit marți, 2 iunie 2015, pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un localnic, de 25 de ani. Tînărului i-au fost solicitate actele de identitate și documentele ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2015, 15:20
(6459 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Percheziții la hoții de curent

În dimineața zilei de miercuri, 3 iunie 2015, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița efectuează 15 percheziții la persoane bănuite de furt de energie electrică și de instalații de transport ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2015, 11:25
(10188 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Dridu și Amara

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 31 mai a.c, la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Dridu. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de supraîncălzirea unei sobe ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2015, 18:40
(4515 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu Amara incendiu


Predare de comandă la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Vineri, 29 mai 2015, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a avut loc ceremonialul militar ocazionat de predarea-primirea comenzii și a Drapelului de Luptă al Unității. În prezența generalului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2015, 19:10
(7226 vizualizări - 0 comentarii)


Proiecte Cargill România în Ialomița

Proiecte Cargill România în Ialomița

Cargill România a implementat două proiecte de responsabilitate socială în Ograda și Colelia, ca parte a angajamentului de a sprijini educația în zonele unde compania își desfășoară activitatea. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2015, 18:25
(6241 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Măsuri de ordine și siguranță publică în minivacanța de Rusalii

Jandarmii ialomițeni vor asigura, în perioada 30 mai-1 iunie 2015, măsurile de ordine și siguranță publică necesare bunei desfășurări a activităților prilejuite de zilele comunelor Sudiți, Smirna, Grivița ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2015, 17:10
(4075 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița Rusalii


Coșereni: Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina

Miercuri, 27 mai a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, în afara localității Coșereni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Cu ocazia verificărilor efectuate, s ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2015, 17:15
(8137 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: La volan, fără permis

Polițiștii au oprit, pe raza comunei Bărbulești, un autoturism condus de un bărbat, în vîrstă de 66 de ani, din Urziceni. Din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2015, 16:05
(3024 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier

Un bărbat, în vîrstă de 38 de ani, a fost rănit în dimineața zilei de joi, 28 mai 2015, după ce autotrenul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor. Evenimentul s-a produs pe ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2015, 15:40
(3761 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DJ212 accident


Poliția Rutieră Ialomița: 3 permise reținute, amenzi de 15000 de lei

Mircuri, 27 mai a.c., polițiștii Rutieri și de Ordine Publică au acționat pe arterele rutiere județene, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor pe linie de circulație rutieră. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2015, 13:15
(7350 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Primirea cererilor de plată pentru subvenții

Începînd cu data de 26 mai 2015, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita va prelua toate cererile de plată ale fermierilor, inclusiv pe suport de hîrtie. Cererile astfel ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2015, 20:15
(4003 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Neatenția era să-l coste viața

Un bărbat de 36 de ani, din Alexeni, care a traversat strada prin loc nepermis a fost victima unui accident rutier. Acesta a fost lovit de mașina unui șofer de 22 de ani. Bărbatul rănit a ajuns la spital ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2015, 16:25
(5538 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


10 ani de la înființarea Direcției Generale Anticorupție

Pe data de 30 mai, structurile din toată țara ale Direcției Generale Anticorupție serbează 10 ani de la înființarea instituției. La nivelul județului nostru, această entitate este reprezentată de Serviciul ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2015, 14:35
(7080 vizualizări - 0 comentarii)


Cargill, alături de copiii din Colelia

La începutul acestei săptămîni, Cargill a demarat o nouă acțiune în cadrul campaniilor de susținere ale comunităților unde compania își desfășoară activitatea. Luni, 26 mai 2015, reprezentanții societății ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2015, 13:05
(6768 vizualizări - 1 comentariu)


Cercetările în dosarul «Art» s-au finalizat. Primarul Alexandru Stoica și trei subordonați au fost trimiși în judecată!

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au finalizat cercetările în dosarul «Art» și au dispus trimiterea cazului spre judecare. Inculpații acestei anchete sînt Alexandru Stoica, primarul ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2015, 12:40
(8481 vizualizări - 3 comentarii)


Munteni Buzău: Doi tineri bănuiți de proxenetism, reținuți de polițiști

Polițiștii specializați în Investigarea Criminalității, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Ialomița, au efectuat percheziții domicilare la locuințele a două ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2015, 14:40
(6445 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Fără permise sau beți la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului doi bărbați de 27, respectiv 56 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Cei în cauză au ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2015, 12:20
(6384 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 100 de șoferi vitezomani, sancționați

La acest sfîrșit de săptămînă, 22-24 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2015, 11:10
(3431 vizualizări - 1 comentariu)


anunț angajare

SC AMZ SRL Slobozia
angajează șoferi profesioniști
condiții
-posesori permis categ. C+E
-cel puțin 1 an experiență
-deținători atestat de marfă
-fișă medicală și
aviz psihologic valabile
Constituie avantaj cunoștințe
de mecanică și întreținere camioane

Se oferă un loc de muncă stabil
și salariu atractiv

Pentru detalii sunați la
tel. 0724/000.595
adresa e-mail [email protected]

22 Mai 2015, 19:45


25 mai, Ziua Jandarmilor Ialomițeni

Luni, 25 mai, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița îmbracă strai de sărbătoare, trăind efervescența festivităților dedicate Zilei Unității. «A 120-a aniversare a drumului nostru de continuitate în ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2015, 17:50
(5922 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni păzesc «Ziua localității»

Peste 140 de jandarmi vor asigura, în perioada 21-24 mai 2015, măsurile de ordine și siguranță publică necesare bunei desfășurări a activităților prilejuite de «Ziua Municipiului Slobozia» și «Ziua Municipiului ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2015, 16:10
(5666 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Conferința Națională a Agricultorilor-2015

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, federație reprezentativă legală a producătorilor agricoli români, organizează Conferința Națională a Agricultorilor-2015, cu tema «Agricultura Romaniei ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2015, 15:20
(4532 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Rezultatele concursurilor «Prietenii Pompierilor» și «Cu viața mea apăr viața»

Vineri, 15 mai 2015, la concursul «Prietenii Pompierilor», ce s-a adresat elevilor din clasele V-VIII, băieți și fete, s-au înscris 4 echipe (băieți și mixt) și 2 echipe (fete), reprezentante ale școlilor ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2015, 13:25
(5975 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Incendiu la o hală

O hală ce aparține unei societăți comerciale din localitatea Fierbinți Tîrg a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de suprasolicitarea unui tablou electric sau de o defecțiune ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2015, 12:05
(7760 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Declarațiilor 200 și 230

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că data de 25.05.2015 este termenul limită pentru  depunerea Declarației 200-«Declarație privind ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2015, 11:20
(5651 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O șoferiță a ajuns cu mașina într-o curte

Slobozia: O șoferiță a ajuns cu mașina într-o curte

Accident rutier la Slobozia, în dimineața zilei de sîmbătă, 16 mai 2015. Se pare că din cauza unui alt conducător auto, o șoferiță a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul care împrejmuia o gospodărie ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2015, 17:05
(9669 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA Ialomița: Ajutor de minimis pentru agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că s-a publicat, în Monitorul Oficial, Hotărîrea de Guvern nr. 219 din 29.04.2015, privind modificarea și completarea Hotărîrii de Guvern nr ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2015, 20:25
(6049 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...