Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

CARITAS cu ganoderma

CARITAS cu ganoderma

De vreo trei săptămîni de zile, la Slobozia, s-a deschis un coffe-club inedit. Pe bază de recomandare intri, bei cafea și, dacă ești suficient de disperat, intri într-o afacere de tip network. E simplu, e ușor, e cafea cu ganoderma la prețuri fără concurență. Adică 265 de euro pentru pachetul bronze, 580 de euro pentru pachetul silver și 1400 de euro pentru pachetul gold...

Asociația băutorilor de cafea cu ganoderma
«Nu vreți să beți o cafea moca?». Vrem, cum să nu! Așa că la 18,30 trecute fix, ne prezentăm la Restaurantul Central din Slobozia. Înăuntru, cafea e pe bani. Întrebăm un chelner unde e cafeaua moca... Se vede pe el că-i e lehamite de mocangii ca noi, dar ne îndrumă către barul de la recepția hotelului. Acolo, cafeaua e într-adevăr gratis, dar sîntem întrebați de recomandare. Inventăm la repezeală un nume. Gazda pare contrariată, dar ne permite să ne așezăm. După 3 minute, o duduie care avea să se recomande ca fiind Ioana, asistentă medicală în devenire, ne întreabă dacă vrem o cafea șmecheră. Nu, vrem una strong, ca vecina de masă, șomeră de meserie. Serviabilă, Ioana revine și ne pasează cafeaua cerută. Are un decolteu generos, așa că bem fără să mai punem întrebări. Sîntem vreo 20 și toți facem la fel. Bem cafea moca. După o jumătate de oră, patru feluri de cafea băută, și trei imagini cu decolteul Ioanei stocate pe retină (a patra oară am ratat!), înțelegem de ce primim cafeaua gratis. «Sînt Ioana Cătălina (...) și în această seară  voi fi gazda dumneavoastră. Am să vă prezint o persoană dragă mie, pe doamna Daniela Cristocea, care va fi primul vorbitor. Ea vă va prezenta produsele și compania!». Daniela Cristocea e o doamnă între două vîrste, are o voce tabagică și a adus cafeaua cu ganoderma în Slobozia: «Compania Organo Gold a luat ființă acum 4 ani în Canada și a pătruns acum doi ani în Europa. (...) Produsele pe care le distribuie sînt cafeaua neagră, cafeaua cu lapte, cu 20% smîntînă și fructoză, recomandată și copiilor și produsul cel mai consumat, cafeaua Mocha». Doamna Daniela bea cele trei feluri de cafea, plus ceaiul verde distribuit de firmă, la orice oră din zi și din noapte. Doarme neîntoarsă, și-a reglat circulația, digestia și... ne explică cum ganoderma din cafea scanează organismul, identifică ce nu funcționează bine și repară. După Daniela, care insistă să ne tutuim, urmează o duduie care recomandă cafea latte. Băută și dimineața și seara! Vine rîndul lui Antonio Ene, bucureștean căruia doctorul i-a interzis cafeaua. Și el bea acum trei-patru cafele cu ganoderma și se simte perfect. În plus, de cînd a intrat în afacere, nu mai plătește el cafeaua, ci cafeaua îl plătește pe el.  Îl înlocuiește Rafael Feraru, fost cadru militar, actualmente lăutar, proprietar a două coffe-cluburi în București și Ploiești, unde servește gratis cafea cu ganoderma. E fericit ca un cintezoi și ne mărturisește că e un mare cafegiu: «Cafeaua cu ganoderma face din cafeaua normală, acidă, cafea alcalină și, în plus, te ajută să dormi. (...) Și, ca să nu vorbesc doar eu despre experiența mea, invit pe unul dintre dumneavoastră să povestiți despre întîlnirea dumneavoastră cu această cafea. Sau să povestiți mîine cuiva despre ce vi s-a întîmplat aici! Simplu, nu?!».

Apostolii Organo Gold
După o altă jumătate de oră de prăpovăduit deliciile cafelei și beneficiilei ciupercii ganoderma lucidum, care valora pe vremea împăraților Chinei greutatea ei în aur, partenerii Organo Gold se opresc. Sala e paralizată, ca prada șerpilor cu clopoței. Doi șomeri, nou veniți, se decid instantaneu să-și unească forțele pentru a-și deschide propriul coffe-club. Două gospodine, singure la masă, se scotocesc în poșete. Noi ne surprindem numărînd în gînd cîte zile au mai rămas pînă la salariu. Numai vecina din dreapta, impasibilă, mai comandă o cafea șmecheră. «La mine e a treia zi. Eu nu cumpăr nimic. Le beau cafeaua și mă duc acasă. Și mai vin și săptămîna viitoare!». Ne lepădăm de ea și îl urmăm pe Antonio Ene în sala de conferințe. Sîntem doar jumătate din cei care am băut cafeaua. Urmează un curs mitraliat despe Organo Gold, cafea, ca cel de-al doilea cel mai vîndut produs după petrol și pachetele bronze, silver și gold, pașaportul către un viitor mai bun... După ce ne-a promis sănătate și tinerețe veșnică cu ganoderma, Antonio Ene ne promite  bani. Munți de bani, piramide de bani, totul într-o rețea network «pe două picioare», care are un nivel de dezvoltare exploziv, care depășește Microsoft și Facebook. Intrăm în fibrilație, visăm bani, ne închipuim urcînd ierarhia Organo Gold... Sîntem safiri, rubini, diamanți, conducem Mercedes-urile oferite de firmă pentru liderii meritorii... După 40 de minute, storși de vlagă, ieșim din sală cu picioarele tremurînde. Unii rămîn să cumpere. Pachetul bronze la 265 de euro, pachetul silver, la 580 de euro și pachetul gold la 1400 de euro. Sîntem invidioși, neputința ne roade ca un vierme. Rafael Feraru e mai vesel decît la prezentare. Unul dintre amatorii de cafea gratis l-a recunoscut și l-a arvunit pentru o nuntă, toamna viitoare! Pe bani! Acasă, surfăm înnebuniți internetul, ca să aflăm mai mult. Pe youtube, Holton Buggs, vicepreședinte de vînzări la Organo Gold, promite viitorilor apostoli ai afacerii din America de Nord același lucru. Numai că acolo pachetul bronze e doar 59 de euro. Pardon, de dolari! Ne izbește gîndul că și Caritas-ul a început la fel la Slobozia. Dat dracului Antonio ăsta, pe onoarea noastră!

18 Noiembrie 2013, 06:55 (656494 vizualizări - 690 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(6 Aprilie 2014, 14:20)
Si daca tot ce se spune despre ganoderma este adevarat cat la % contine un pliculet de cafea ganoderma? Sa fim seriosi trebuie sa bei in cantitati industriale ca sa isi faca efectul.
Alex:
(6 Aprilie 2014, 14:16)
Nu sunt nici pro nici contra. Dar toata lumea care nu este de acord vorbesc de inselatorie. Cu ce iti da teapa. Si eu am fost de curand la 2-3 coffe club si nu cred nimic din ganderma ma ajuta sa slabesc, create imunitatea sau devi mai tanar. Asa cum spuneti si voi zici ca sunt hipnotizati sau drogati. Dar eu as incerca macar odata sa cumpar pachetul bronz daca iese ceva merg mai departe daca nu imi beau cafeaua care am cumparato si merg mai departe... Nu? Ce este adevarat eu care fac sala dupa 2 cafele m'am simtit super energic dar sa fie oare cafeaua sau autosugestia minti? Ce parere aveti.
Cristi:
(6 Aprilie 2014, 12:53)
Asa este!ORGANO GOLD =HOTIE.MLM sunt ok .dar Organo Gold e piramida .frauda .Ei vor sa faca sa para mlm ,dar nu este.Fugiti cand suneti invitati la coffee cluburi.Va vor inconjura toti cara fac parte din organo gold sa va zapaceasca.Nu va lasati prada acestor false oferte!
Ion:
(6 Aprilie 2014, 12:44)
Incercati sa va feriti de Organo Gold!Se vede clar ca sunt in faliment si ilegalitate!Aceasta companie pe langa faptul ca fura banii oamenilor le FURA VIATA.Ar trebui verificati ,amendati si inchisa firma.Stiu oameni care aveau familii si acum nu le mai au din cauza lor ca i-au pacalit pe prosti ca se vor imbogati.acestia au crezut si s-au indepartat de familii si prieteni mai ales de cei carora le spuneau ca nu este bine ce fac..SUNT HIPNOTIZATI!Nu mai vad realitatea,nu vad decat bani.Sper ca nu vor mai exista oameni care sa fie pacaliti INDEPARTATI DE PRIETENI.IUBITI SI FAMILII.
cafeasanatoasa.info:
(6 Aprilie 2014, 12:01)
Aceasta companie doreste sa prosteasca oamenii prin practicile lor ilegale si sa isi bata joc de cuvantul MLM. 1. Industria MLM este reglementata in Romania, iar companiile CORECTE, sunt inregistrate si platesc taxe si impozite, iar produsele sunt autorizate de Ministerul Sanatatii. 2. Compania Organo Gold a furat ideea din Malaezia, acolo este un micolog care a pus pe picioare afacerea cu ganoderma care este prezenta in toata lumea: Europa, USA si Australia, respectand toate standardele de calitate si sanatate. In USA, acesti Organo Gold au deturnat compania din Malaezia, au falimentat-o in USA, au plecat cu toate informatiile si si-au construit aceasta companie.  3. Ganoderma are multe proprietati, insa este foarte mult copiata si falsificata; peste 900 studii independente atesta acest lucru, se poate vedea aici: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed?term=ganoderma%20lucidum
Coca:
(5 Aprilie 2014, 17:19)
Schimba-ti cafeaua ,schimba-ti viata !Aceasta este deviza celor care  distrug vietile oamenilor.Bataie de joc.Dar uite ca tine la unii fara creier care se lasa usor manipulati .
Toli:
(5 Aprilie 2014, 10:10)
Stiu multi oameni care si-au pierdut prietenii intrand in aceasta masonerie Organo Gold.Feriti-va!O sa regretati mai tarziu cand veti vrea prietenii inapoi iar ei va vor ocoli.Acesta este rezultatul creierelor spalate.Observati cum cei de la Organo Gold spun acelasi lucruri,despre ganoderma .sunt zapaciti ca acolo i-au inebunit cu lucruri despre aceasta ciuperca.Habar nu au despre ce vorbesc,repeta poezia,Ca papagalii!Nu exista nimic miraculos in cafea asta,totul este o minciuna.In plus medicii din SUA spun ca este chiar daunatoare.
Ana:
(4 Aprilie 2014, 20:18)
Tare!Cei de la Organo Gold se incurajeaza singuri unii pe altii ca nu este țeapaRidicol!Sa-și bea singuri cafeaua ,dar sa lase oamenii in pace cu prostiile lor!Li se strica treaba si urla disperati ca lupii in padure.
smilecarli:
(4 Aprilie 2014, 09:05)
Eu chiar va multumesc pentru reclama.Va incurajez sa mai scrieti articole, sa mai veniti in cafenele si chiar sa mai invitati si alti colegi gazetari care sa isi dea seama de "marea teapa" si sa scrie despre ea. Apoi ne dorim multe pagini de comentarii in urma carora oamenii sa devina curiosi despre ce inseamna Ganoderma, sa citeasca pe google cele 3 milioane de paginii despre aceasta planta care se gaseste inclusiv in plafar sub forma de capsule, apoi sa studieze despre compania Organo Gold si uite asa s-a facut reclama din gura in gura sau, mai bine zis, din tastatura in tastatura :)). Apropo de secta, noua ne-au crescut aripi, intinerim pe zi ce trece si in cadrul intalnirilor devenim frenetici,facem adevarate orgii  oameni buni, nu ati mai vazut asa dezmat!!! Veniti sa va convingeti dar luati scutul antienergetic cu voi si spada lui Jedi pentru a va apara de sectantii din prima camera care va pandesc sa va ia banii din buzunare!!! Va iubesc si va astept la o cafea pe toti, neconditionat, sa dezbatem subiectul pe fapte si pe degustarea aceste cafele , caci acesta este scopul coffe club-urilor: oamenii sa se simta bine si sa afle informatii despre o cafea noua.
Marian;:
(3 Aprilie 2014, 11:25)
Buna ziua,sincer eu beau aceasta cafea de 3 luni si chiar merge bine atat financiar cat si din punct de vedere al sanatatii.Daca aveti alt ceva de facut nu veniti la cofi club,mie chiar i-mi merge bine,va urez zile frumoase de gandire.
Mari:
(2 Aprilie 2014, 21:37)
- De ce cafeaua este ambalata in pliculete? Foarte simplu: pentru a pastra prospetimea cafelei si a ganodermei la fiecare ceasca de cafea pe care ti-o prepari (nu sunt MOSTRE!!! Pur si simplu compania Organo Gold a ales aceasta solutie de ambalare din motivul invocat mai sus). - In America pachetul Bronze costa 59$? Gresit!! In USA pachetul Bronze costa 150$ (49,95$ costa numai mapa (Business Entry Kit)) la care se mai adauga si niste taxe de livrare. Pentru cine nu crede, sa vina la un Coffee Club si sa ceara explicatii la organizatori. Vor vedea cu ochii lor aceste lucruri. Fapte si nu vorbe... - Sistem piramidal???  Caritas cu cafea??? Nimic mai neadevarat!!! La Caritas plateai niste bani (nu primeai nimic in schimb, decat o chitanta!!!) si trebuia sa vii dupa o perioada de timp sa incasezi de 6 sau de 10 ori mai multi, daca iti mai venea randul. La Organo Gold platesti un pachet de intrare si primesti in schimb CAFEA. Unde este Caritasul aici?  Bag de seama ca multa lume nu stie sau nu a aflat inca de Network Marketing. Pentru cei care nu stiu sau nu au auzit, le spun ca nu a fost inventat astazi. El functioneaza deja de peste 30 ANI. Companii precum AMWAY, NuSKYN, HERBALIFE, AVON, ORIFLAME etc. functioneaza in retele de Network Marketing. Partea buna la Organo Gold este ca sistemul ei de retea Network Marketing este cel mai performant, este ultima noutate in materie de MLM. Daca veti participa la un Business Meeting, veti intelege ca Organo Gold nu este sistem piramidal pentru faptul ca esti platit atata timp cat muncesti. Daca nu muncesti, nu esti platit! Simplu! Inainte de a trage o concluzie, luati-va informatia personal pana la capat... Participati la un Coffee Club si un Business Meeting. Nu aplecati urechea la ce spun unii neinformati... 
Gina:
(2 Aprilie 2014, 16:11)
Ai dreptate si uite a scris oameni in loc de oamenii :Biu ai trecut vreodata pe la scoala?Mai ai o multime de greseli gramaticale ,dar iti dam ca tema pt acasa sa le corectezi singur.Daca nu poti cauta pe net si ia gramatica de la capat.Este cam grea ca nu este pt oricine pe cand minciuna si hotia sunt la indemana oricui .nu?Aceste persoane le gasiti numai la Organo Gold!
Vlad:
(2 Aprilie 2014, 15:53)
Biu consuma tu ganoderma ,dar lasa-i pe altii in pace si nu le mai vinde gogosi sa iti scoti tu comision pe seama altora!
Cristina:
(2 Aprilie 2014, 15:51)
Tu Biu cred ca ai lipsit de la ora de romana dar ai invatat sa spui poezii pentru prosti si asta vad ca stii foarte bine.De ce nu te faci biolog daca ai atatea date despre ganoderma?Esti PENIBIL!
Coca:
(2 Aprilie 2014, 14:34)
Dezbinati familii si prietenii ,șarlatanilor!Ciuperca minune!MIZERII

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 25 Sep 2026
336 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:25
(3300 vizualizări - 0 comentarii)


Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 20:15
(3701 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 20:10
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 20:05
(2074 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 19:55
(1890 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 19:50
(2486 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 19:45
(2835 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:05
(2199 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 00:20
(4849 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 773 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 773, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 16:05
(2026 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere

Miercuri dimineață, 5 august a.c., în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 14:20
(4493 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 23:30
(3923 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 19:20
(2372 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 19:15
(2693 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 19:10
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(2625 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 18:45
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 18:35
(3263 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 16:55
(1643 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 16:50
(2482 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 16:15
(2027 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 744 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 744, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2020, 16:10
(2583 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 742 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 742, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 August 2020, 16:10
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 733 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 733, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 16:05
(3557 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beată la volan, a avariat trei autoturisme

Joi dimineața, 30 iulie a.c., în jurul orei 5,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 14:35
(3416 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Femeie agresată de soț

Joi, 30 iulie a.c., în jurul orelor 12,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de soțul său.
În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 14:30
(2790 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,34%-rata șomajului în iunie 2020

La sfârșitul lunii iunie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4060 șomeri (din care 1896 femei), rata șomajului fiind de 4,34%, cu 0,49% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 13:45
(3450 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Modificări asupra modului de organizare a examinării în vederea obținerii permisului auto

Printr-un comunicat de presă, prefectul Tonița Manea aduce în discuție «atribuția prefectului de stabilire a modului de organizare la nivel local a examinării în vederea obținerii permisului de conducere ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 16:45
(8703 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 724 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 724, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 16:30
(4239 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tânăr de 19 ani, arestat preventiv întrucât conducea o mașină fără a avea permis

Miercuri, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au observat în trafic un autoturism condus de un șofer despre care se cunoștea că nu deține permis auto. În momentul în care a sesizat echipajul Poliției ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 14:20
(5426 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții @unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...