Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

CARITAS cu ganoderma

CARITAS cu ganoderma

De vreo trei săptămîni de zile, la Slobozia, s-a deschis un coffe-club inedit. Pe bază de recomandare intri, bei cafea și, dacă ești suficient de disperat, intri într-o afacere de tip network. E simplu, e ușor, e cafea cu ganoderma la prețuri fără concurență. Adică 265 de euro pentru pachetul bronze, 580 de euro pentru pachetul silver și 1400 de euro pentru pachetul gold...

Asociația băutorilor de cafea cu ganoderma
«Nu vreți să beți o cafea moca?». Vrem, cum să nu! Așa că la 18,30 trecute fix, ne prezentăm la Restaurantul Central din Slobozia. Înăuntru, cafea e pe bani. Întrebăm un chelner unde e cafeaua moca... Se vede pe el că-i e lehamite de mocangii ca noi, dar ne îndrumă către barul de la recepția hotelului. Acolo, cafeaua e într-adevăr gratis, dar sîntem întrebați de recomandare. Inventăm la repezeală un nume. Gazda pare contrariată, dar ne permite să ne așezăm. După 3 minute, o duduie care avea să se recomande ca fiind Ioana, asistentă medicală în devenire, ne întreabă dacă vrem o cafea șmecheră. Nu, vrem una strong, ca vecina de masă, șomeră de meserie. Serviabilă, Ioana revine și ne pasează cafeaua cerută. Are un decolteu generos, așa că bem fără să mai punem întrebări. Sîntem vreo 20 și toți facem la fel. Bem cafea moca. După o jumătate de oră, patru feluri de cafea băută, și trei imagini cu decolteul Ioanei stocate pe retină (a patra oară am ratat!), înțelegem de ce primim cafeaua gratis. «Sînt Ioana Cătălina (...) și în această seară  voi fi gazda dumneavoastră. Am să vă prezint o persoană dragă mie, pe doamna Daniela Cristocea, care va fi primul vorbitor. Ea vă va prezenta produsele și compania!». Daniela Cristocea e o doamnă între două vîrste, are o voce tabagică și a adus cafeaua cu ganoderma în Slobozia: «Compania Organo Gold a luat ființă acum 4 ani în Canada și a pătruns acum doi ani în Europa. (...) Produsele pe care le distribuie sînt cafeaua neagră, cafeaua cu lapte, cu 20% smîntînă și fructoză, recomandată și copiilor și produsul cel mai consumat, cafeaua Mocha». Doamna Daniela bea cele trei feluri de cafea, plus ceaiul verde distribuit de firmă, la orice oră din zi și din noapte. Doarme neîntoarsă, și-a reglat circulația, digestia și... ne explică cum ganoderma din cafea scanează organismul, identifică ce nu funcționează bine și repară. După Daniela, care insistă să ne tutuim, urmează o duduie care recomandă cafea latte. Băută și dimineața și seara! Vine rîndul lui Antonio Ene, bucureștean căruia doctorul i-a interzis cafeaua. Și el bea acum trei-patru cafele cu ganoderma și se simte perfect. În plus, de cînd a intrat în afacere, nu mai plătește el cafeaua, ci cafeaua îl plătește pe el.  Îl înlocuiește Rafael Feraru, fost cadru militar, actualmente lăutar, proprietar a două coffe-cluburi în București și Ploiești, unde servește gratis cafea cu ganoderma. E fericit ca un cintezoi și ne mărturisește că e un mare cafegiu: «Cafeaua cu ganoderma face din cafeaua normală, acidă, cafea alcalină și, în plus, te ajută să dormi. (...) Și, ca să nu vorbesc doar eu despre experiența mea, invit pe unul dintre dumneavoastră să povestiți despre întîlnirea dumneavoastră cu această cafea. Sau să povestiți mîine cuiva despre ce vi s-a întîmplat aici! Simplu, nu?!».

Apostolii Organo Gold
După o altă jumătate de oră de prăpovăduit deliciile cafelei și beneficiilei ciupercii ganoderma lucidum, care valora pe vremea împăraților Chinei greutatea ei în aur, partenerii Organo Gold se opresc. Sala e paralizată, ca prada șerpilor cu clopoței. Doi șomeri, nou veniți, se decid instantaneu să-și unească forțele pentru a-și deschide propriul coffe-club. Două gospodine, singure la masă, se scotocesc în poșete. Noi ne surprindem numărînd în gînd cîte zile au mai rămas pînă la salariu. Numai vecina din dreapta, impasibilă, mai comandă o cafea șmecheră. «La mine e a treia zi. Eu nu cumpăr nimic. Le beau cafeaua și mă duc acasă. Și mai vin și săptămîna viitoare!». Ne lepădăm de ea și îl urmăm pe Antonio Ene în sala de conferințe. Sîntem doar jumătate din cei care am băut cafeaua. Urmează un curs mitraliat despe Organo Gold, cafea, ca cel de-al doilea cel mai vîndut produs după petrol și pachetele bronze, silver și gold, pașaportul către un viitor mai bun... După ce ne-a promis sănătate și tinerețe veșnică cu ganoderma, Antonio Ene ne promite  bani. Munți de bani, piramide de bani, totul într-o rețea network «pe două picioare», care are un nivel de dezvoltare exploziv, care depășește Microsoft și Facebook. Intrăm în fibrilație, visăm bani, ne închipuim urcînd ierarhia Organo Gold... Sîntem safiri, rubini, diamanți, conducem Mercedes-urile oferite de firmă pentru liderii meritorii... După 40 de minute, storși de vlagă, ieșim din sală cu picioarele tremurînde. Unii rămîn să cumpere. Pachetul bronze la 265 de euro, pachetul silver, la 580 de euro și pachetul gold la 1400 de euro. Sîntem invidioși, neputința ne roade ca un vierme. Rafael Feraru e mai vesel decît la prezentare. Unul dintre amatorii de cafea gratis l-a recunoscut și l-a arvunit pentru o nuntă, toamna viitoare! Pe bani! Acasă, surfăm înnebuniți internetul, ca să aflăm mai mult. Pe youtube, Holton Buggs, vicepreședinte de vînzări la Organo Gold, promite viitorilor apostoli ai afacerii din America de Nord același lucru. Numai că acolo pachetul bronze e doar 59 de euro. Pardon, de dolari! Ne izbește gîndul că și Caritas-ul a început la fel la Slobozia. Dat dracului Antonio ăsta, pe onoarea noastră!

18 Noiembrie 2013, 06:55 (610930 vizualizări - 690 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Biu07:
(2 Aprilie 2014, 13:24)
offf.........in primul rand mai invatati romana si dupa mai scrieti...oameni fac ce vor cu viata lor si cu bani lor asa ca apreciati ca fac asta si poate invatati ceva de la ei...sunt atatea produse pe piata care nu fac bine...poate oameni fac asta pentru ca le place si socializarea.... Ce este ganoderma? Ganoderma Lucidum este o specie de ciuperca populara in China si Japonia. Aceasta ciuperca este disponibila in mai multe culori, insa cea mai raspandita este ganoderma rosie. In medicina traditionala chineza, ganoderma este catalogata drept o planta superioara. Poarta si denumirea de "Regele miraculos al plantelor", sau "Ciuperca magica". Ganoderma se cultiva in special in China, Taiwan, Japonia si Coreea. In China este cunoscuta sub numele de Lingzhi si inseamna "iarba potentei spirituale". Imparatii chinezi au denumit-o "planta tineretii", "planta lui Dumnezeu" sau "elixirul eternitatii". Ganoderma este de zece ori mai puternica decat ginsengul si contine peste 200 de elemente active, benefice pentru organismul uman. Chinezii consumau ganoderma pentru proprietatile sale medicinale care imbunatateau capacitatea organismului de a se vindeca. Aceasta ciuperca minune a fost venerata de imparatii marilor dinastii chineze si japoneze, care o consumau cu ceaiuri tonice. Ce contine Ganoderma Ganoderma este o ciuperca medicinala care contine peste 200 de elemente active, benefice sanatatii. Are un continut mai redus de apa decat alte ciuperci. Este bogata in polizaharide, germaniu organic, adenozine si triterpenoide. Astfel, ganoderma intareste sistemul imunitar, echilibreaza nivelul glucidelor din organism si reduce colesterolul. Esenta ganodermica trateaza bolile de piele si ajuta la regenerarea si intinerirea tenului. De asemenea, ganoderma este si o sursa importanta de antioxidanti. 
Miky:
(1 Aprilie 2014, 19:03)
In Organo Gold  acele plicuri sunt cumparate de urmatorul membru al firmei piramidale.Aceasta cafea nu este distribuita consumatorilor ca in MLM.Deci aici puteti sa va dati seama ca este o mare teapa.Veti deveni vrand nevrand proprii consumatori ca tot ati aruncat banii pe fereastra.Acest lucru este facut sa se lase falsa impresie ca se comercializeaza ceva, dar in realitate veti bea ceva ce in alte conditii nu ati bea si veti servi prietenii incercand sa ii pacaliti cu plic de nimic pentru care acestia vor trebui sa scoata din buzunat cateva sute de euro.
Gigi:
(1 Aprilie 2014, 18:38)
Mă numesc Ganoderma și vă aștept la coffee club să vă țepuiesc și să vă iau banii!
Nick:
(1 Aprilie 2014, 17:53)
Hai sa stam prin cafenele toti in loc sa muncim!Daca ar fii asa nu ar mai lucra nimeni si toti am sta  bagati prin piramide cu burta la soare in tari tropicale ,plini de bani sa nu mai stim ce sa facem cu ei.
Vica:
(1 Aprilie 2014, 17:30)
Poate sistemul functioneaza de 30 de ani ,dar in alte tari s-au luat deja masuri impotriva Organo gold.Vezi art ,din 13 martie 2014 .amenda pt practici neloiale Organo Gold 250000 euro!asta in Italia.La noi abea au venit ,dar cu siguranta se vor lua masuri dupe ce vor fii plangeri de la cei pacaliti
Sandu Marian:
(1 Aprilie 2014, 17:18)
Eu cred ca Mari a vrut sa ne spuna o gluma de 1 aprilie!
Gelu:
(1 Aprilie 2014, 17:16)
Doamne cei din Organo Gold sunt chiar disperati sa isi scoata comisioane de la naivi!
Ana:
(1 Aprilie 2014, 16:59)
Daca nu aduni prosti nu esti platit la organo gold!Pai asta e afacere?Este escrocherie.Unii nu stiu notiunea cuvantului munca.Mai nou a munci= a prosti.In loc sa va chinuiti si sa nu dormiti noaptea carand oamenii pa la coffee cluburi mai bine ati merge sa munciti cu adevarat la un serviciu!
Fane:
(1 Aprilie 2014, 16:20)
La Coffee Club esti inconjurat de cei inscrisi in sistem disperati sa prinda in plasa fraieri sa le aduca un comision.Asta inseamna piramida!Nu te straduiesti sa comercializezi ci sa aduni oameni in sistem.Exact ca la Caritas:CARITAS CU GANODERMA ,asa cum bine spune gazetarul.
Ion:
(1 Aprilie 2014, 16:06)
Mari tu scrii acum din America de pe un iaht cumparat cu banii de la Organo Gold ,dintr-o limuzina de lux sau din o super vila?Inseamna ca ai castigat ceva bani din piramida asta.Bravo, esti in varf cu o piatra pretioasa in mana ,diamant sau ceva de genul?Hai ca ma faci sa rad!Cum stiti voi sa aburiti lumea cu povesti de adormit copiii!Inca trebuie sa ,mai credem in Mos Craciun?PENIBIL!Mereu folositi aceleasi cuvinte,acelesi replici,mai schimbati-le ca deveniti stresanti si RIDICOLI!Inviti oamenii sa vina sa vada cum va aplaudati unii pe altii ca prostii.
Radu:
(1 Aprilie 2014, 15:59)
Tu ca numest munca Mari sa pacalesti oameni sa intre in sistem?Asta e ilegal.Incalci legea.Confunzi MLM cu piramidele unde se folosesc niste asa zise produse fara valoare si netestate drept momeala.Mai citeste si tu articolele din legi si despre firmele piramidale ca ai creierul spalat rau!
Cristi:
(1 Aprilie 2014, 15:55)
Vorbesti prostii nici nu ma straduiesc sa citesc ce ai scris,Esti din cei cu creierul spalat si spui poezia!Du-te si ia cafea de la colt cu 5 lei nu cu 2600 lei sau cu 5000.Rusine ca vinzi versuri proaste.Probabil ai investit si acum te chinui sa pacalesti.Sunt reportaje in America facute cu Organo Gold in care se spuna ca aceasta cafea e PERICULOASA.Mostrele sunt GRATUITE sunt acoperire pt fraieri.Nu se comercializeaza nimic.E ILEGAL!Tu nu ai voie sa le distrbui fara chitanta.E caz penal.Trezit-va!Cafeaua se pastreaza proaspata numai in mostre !Ha ha ha .Nu am mai auzit Miroase bine numai in mostre de 260 580 si 1500 euro!Ce inteligenta.Pune-ti ochelarii si cauta bine pe net si vezi ca in alta tari sint preturi ff mici la Organo Gold!
Mari:
(1 Aprilie 2014, 14:13)
- De ce cafeaua este ambalata in pliculete? Foarte simplu: pentru a pastra prospetimea cafelei si a ganodermei la fiecare ceasca de cafea pe care ti-o prepari (nu sunt MOSTRE!!! Pur si simplu compania Organo Gold a ales aceasta solutie de ambalare din motivul invocat mai sus). - In America pachetul Bronze costa 59$? Gresit!! In USA pachetul Bronze costa 150$ (49,95$ costa numai mapa (Business Entry Kit)) la care se mai adauga si niste taxe de livrare. Pentru cine nu crede, sa vina la un Coffee Club si sa ceara explicatii la organizatori. Vor vedea cu ochii lor aceste lucruri. Fapte si nu vorbe... - Sistem piramidal???  Caritas cu cafea??? Nimic mai neadevarat!!! La Caritas plateai niste bani (nu primeai nimic in schimb, decat o chitanta!!!) si trebuia sa vii dupa o perioada de timp sa incasezi de 6 sau de 10 ori mai multi, daca iti mai venea randul. La Organo Gold platesti un pachet de intrare si primesti in schimb CAFEA. Unde este Caritasul aici?  Bag de seama ca multa lume nu stie sau nu a aflat inca de Network Marketing. Pentru cei care nu stiu sau nu au auzit, le spun ca nu a fost inventat astazi. El functioneaza deja de peste 30 ANI. Companii precum AMWAY, NuSKYN, HERBALIFE, AVON, ORIFLAME etc. functioneaza in retele de Network Marketing. Partea buna la Organo Gold este ca sistemul ei de retea Network Marketing este cel mai performant, este ultima noutate in materie de MLM. Daca veti participa la un Business Meeting, veti intelege ca Organo Gold nu este sistem piramidal pentru faptul ca esti platit atata timp cat muncesti. Daca nu muncesti, nu esti platit! Simplu! Inainte de a trage o concluzie, luati-va informatia personal pana la capat... Participati la un Coffee Club si un Business Meeting. Nu aplecati urechea la ce spun unii neinformati...
Ony:
(1 Aprilie 2014, 00:12)
Am ras cu lacrimi ! Trist este faptul ca sunt oameni care chiar isi pun sperantele in povestile lor....si sunt dispusi sa isi  abandoneze serviciile in favoarea acestor abjectii masonice.
Florin:
(31 Martie 2014, 16:44)
Mai rau este ca aceia care sunt in organizatie sunt deja cu creierul spalat si chiar daca nu castiga nimic ,din ambitie ca au pierdut banii, merg mai departe .Probabil vor visa  mereu case ,masini,munti de bani pe care nu le vor vedea niciodata.Sa fie sanatosi daca atata le poate mintea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Făcăeni: Cereale fără documente, confiscate

Un bărbat de 33 ani din comuna ialomițeană Gura Ialomiței a fost prins de polițiști vineri, 26 august, pe raza comunei Făcăeni, în timp ce transporta cu o autoutilitară, peste 2,7 tone de semințe de floarea ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 12:01
(10054 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, la concurs

Marți, 30 august, la Bacău, debutează faza națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La competiția desfășurată în perioada 30 august-2 septembrie este prezent și lotul ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 12:00
(10931 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: La volan, cu probleme la mașină sau fără permis

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control duminică, 28 august a.c., pe DC51, în apropierea Halta Fundata, un autoturism, condus de un bărbat de 59 ani, din orașul Căzănești. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 11:59
(6525 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Bătrînă tîlhărită în propria casă

O bătrînă de 77 ani din Alexeni a trecut prin clipe groaznice după ce un individ a intrat peste ea în casă pentru a fura. Hoțul a reușit cu violență să fure bătrînei mai multe bijuterii și bani.
Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:32
(7997 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Descinderi în cartierul Bora, amenzi la Grivița și lemne confiscate la Fetești

Polițiștii slobozeni au descins joi, 25 august, în cartierul slobozean Bora. Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 70 de persoane și controlate 57 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au descins ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:31
(13302 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: O șoferiță neatentă a intrat într-un scuter

Joi, 25 august, la Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Conducătorul unui scuter, un bărbat de 53 ani, din localitate, a fost lovit de o șoferiță de 20 de ani, care nu a respectat semnificația ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(6878 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Pește confiscat

Peste 20 de persoane au fost legitimate într-o acțiune organizată joi, 25 august, de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica pe raza localității Bordușani. De asemenea, în cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(9619 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Record! Evaziune fiscală de 35 milioane lei!

Inspectorii fiscali ialomițeni au verificat o societate comercială al cărui sediu se afla, potrivit documentelor, în municipiul Slobozia. Doar că verificările au demonstrat că firma nu funcționa la sediul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:06
(7362 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Rentierii, la viză!

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură amintește persoanelor care au dobîndit calitatea de rentier că trebuie să se prezinte, pînă la data de 29 august 2011, la oricare centru județean API ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:05
(12832 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copii de 11-13 ani, hoți de mașini

Marți, 23 august, un bărbat de 39 ani din Slobozia a sesizat Poliția cu privire la faptul că mașina proprietate personală i-a fost furată de pe raza localității Țăndărei. În scurt timp, polițiștii au găsit ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:04
(7973 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Șofer băut, la volan

Polițiștii Secției de Poliție Ion Roată, au oprit pentru un control de rutină, miercuri, 24 august, o mașină condusă de un tînăr de 25 ani, domiciliat în Gîrbovi. Pentru că mirosea a alcool, conducătorul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(7713 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Braconaj piscicol

Un bărbat de 41 ani din București a fost prins miercuri, 24 august, în timp ce intenționa să pescuiască pe rîul Prahova, în zona podului Leasa, cu o plasă monofilament. Ghinionul bucureșteanului a fost ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(5597 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Doi minori, la furat de cereale din cîmp

Peste 70 de persoane au fost legitimate miercuri, 24 august, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Țăndărei. În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:01
(7720 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Hoți prinși de polițiști

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 18 ani sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Pe scurt, în data de 20 august, polițiștii au fost alertați de un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:59
(6962 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Bărcănești: Infractor încarcerat

Un bărbat de 33 ani din Bărcănești a fost prins miercuri, 24 august, de polițiștii din localitate. Pe numele individului Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:58
(8382 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Arestat după ce a furat 9000 lei din casa unei bătrîne

Polițiștii au reușit să prindă autorul unui furt din locuință, petrecut în luna iulie 2011, cînd un bărbat, sub pretextul că dorește să cumpere vin, a sustras din casa unei femei, de 80 ani, din Cocora ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(9131 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora furt arestare


Fetești: Accident provocat de un șofer băut

Un tînăr de 26 ani, din Fetești, a provocat în noaptea de 23/24 august un accident rutier. Șoferul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, a lovit un autovehicul staționat și gardul unui imobil ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(7873 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: Hoți slobozeni pe meleaguri brăilene

Marți, 23 august, o patrulă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în zona «Vămă» din Slobozia, un autoturism în care se aflau trei persoane despre care existau suspiciuni că au comis infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(7980 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Vlădeni: La furat de floarea-soarelui

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Stelnica au depistat pe raza comunei Vlădeni o căruță în care se aflau 3 persoane. Imediat după ce au văzut polițiștii, cei 3 au sărit din căruță și au fugit, fiind ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(8852 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 3 tone de grîu, confiscate

Polițiștii feteșteni au organizat marți, 23 august, o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul cerealelor. Astfel, în urma verificărilor efectuate la o persoană fizică autorizată din municipiul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:55
(8988 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termene pentru depunerea declarațiilor fiscale

Termenul limită pentru depunerea obligațiilor declarative la Fisc a fost stabilit la 25 august 2011. De asemenea, Formularul 112 va fi depus exclusiv online pe site-ul oficial al instituției. Potrivit unei ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:31
(5587 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:19
(5997 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat cu oglinda mașinii

Un biciclist de 63 ani a fost rănit luni, 22 august, într-un accident de circulație, la Slobozia. Biciclistul ce se deplasa pe bulevardul Unirii, la o intersecție s-a dezechilibrat și a fost lovit de oglinda ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:17
(7230 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: L-a chemat la muncă și i-a furat 400 lei din casă

Un bărbat de 64 ani din Movila a reclamat polițiștilor luni, 22 august, faptul că din locuința personală i-au dispărut 400 lei. Ancheta ulterioară a polițiștilor a stabilit că autorul era nimeni altul decît ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(5936 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt


Patru Frați: Șofer recalcitrant, autor al unui accident

Un bărbat de 36 ani din satul ialomițean Patru Frați a provocat luni, 22 august, un accident de circulație pe raza localității de domiciliu. Individul conducea un autoturism cînd, într-o curbă, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(7275 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Marți, 22 august, polițiștii feteșteni au prins un trafic un șofer de 59 ani în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice... Bărbatul a fost testat alcooltest, rezultatul indicînd o alcolemie ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(8064 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A furat portofelul taximetristului

Un taximetrist de 53 ani din Țăndărei a reclamat polițiștilor din localitate faptul că a fost victima unui furt. Bărbatul a declarat polițiștilor, duminică, 21 august că, după ce a efectuat o cursă în regim ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:10
(7806 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A murit electrocutat

Medicii Spitalului Spitalului Municipal Fetești au alertat polițiștii cu privire la faptul că un bărbat de 41 ani, din localitate, s-a electrocutat la locuința unui cetățean. În urma verificărilor imediate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:09
(9250 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: 9 sesizări penale pentru patronii ialomițeni

Potrivit unei informări media a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna iulie 2011, organele de control din cadrul DGFP au efectuat un număr de 154 verificări ale bazei de impozitare ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:03
(9084 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de șoferi au rămas fără permise

Peste 310 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșitul acestei săptămîni. De asemenea, 20 de șoferi indisciplinați au rămas fără permise ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(5640 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...