Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Piața Unirii, o investiție pentru președintele Ciupercă

Megalomaniile USL

Piața Unirii, o investiție pentru președintele Ciupercă

În ultimele săptămîni, Independent a scris în mod repetat despre Piața Unirii, cea mai nouă investiție a administrației slobozene. De la prețul exagerat de mare și pînă la scandalul de orgolii dintre arhitecții implicți în definitivarea acestui proiect urbanistic, totul a fost amintit. Ceea ce nu s-a spus însă e incredibil. Potrivit unor surse apropiate Primăriei Slobozia, Alexandru Stoica grăbește finalizarea lucrărilor la noua statuie a voievodului Mihai Viteazul pentru ca... Silvian Ciupercă, președintele PSD Ialomița să fie văzut de către concetățeni atunci cînd va depune jerbele de 1 Decembrie!

O piață finalizată la foc automat
De 20 de ani, Slobozia își realizează investițiile în două feluri: încet și foarte încet. În cazul Pieței Unirii însă, edilii locali s-au dat peste cap pentru a grăbi lucrările. Au mobilizat 50 mii de lei din resursele sărace ale DADP, au încălcat legea casînd fîntîna arteziană înainte de aprobarea acestei decizii printr-un proiect de hotărîre, au închiriat utilajele Oyl Company, au chemat deținuții Penitenciarului Slobozia pentru a face curat în urma propriilor angajați și, în general, au făcut tot ce trebuia făcut pentru ca, la 1 Decembrie, militarii să poată trece în pas de defilare prin fața noii statui a lui Mihai Viteazul, realizată de către artistul Vasile Aionesei, tatăl arhitectei șef a orașului. În răstimpul de o lună în care toate acestea au fost făcute, șoferii au înjurat, autoritățile locale au lăudat investiția, iar cîrcotașii și-au amintit că acest proiect edilitar este vechi de aproape 10 ani și ar fi putut aștepta încă 10, în condițiile în care cartierele orașului suferă din cauza lipsei de utilități, iar apa potabilă continuă să fie apă menajeră!

Totul pentru megalomania lui Ciupercă
Recent însă, misterul acestei grabe suspecte de a finaliza investiția la Piața Unirii a fost revelat. Surse din anturajul lui Alexandru Stoica ne-au confirmat faptul că acesta își dorește ca, la 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, președintele Silvian Ciupercă să poată depune jerbele tradiționale la noua locație. Întrebat, Alexandru Stoica a evitat, diplomat, răspunsul: «Nu e o investiție pentru cineva anume, e o investiție pentru oraș! Că doar n-o să le iau eu după mine, rămîn aici, să fie frumos și să aibă lumea cu ce se mîndri...». Ideea că Silvian Ciupercă își dorește încă din 2010 să fie văzut de către electorat atunci cînd depune coroane de flori este confirmată și de către fostul prefect Mădălin Teculescu, acum consilier local la Slobozia. «Îmi amintesc că am discutat în contradictoriu cu privire la acest aspect. Președintele Ciupercă era nemulțumit că locația din parc, de la Colonelul Popescu, e prea departe și că nu are destulă vizibilitate. Atunci l-am auzit spunînd că va face demersuri pentru a realiza o alta, mai aproape de centrul orașului!» ne-a declarat acesta. Ca de obicei, președintele Silvian Ciupercă nu a putut fi deranjat pentru a comenta situația. Dar cei interesați îl pot întreba personal pe 1 Decembrie, la depunerile de coroane...

20 Noiembrie 2013, 17:23 (19172 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Capul ce (nu) se pleacă, paloșul îl taie
Slobozia, cu un pas mai aproape de «apă potabilă»
Slobozia: Adevărata Revoluție a încetat. Protestele de partid continuă!

Comentariile cititorilor:


adi:
(1 Decembrie 2013, 21:28)
Poate Ciuperca nu o sa se mai bucure mult de putere....
concetatean:
(29 Noiembrie 2013, 15:25)
catre: abc-vericule stai prost cu matematica-masoara si apoi comenteaza,sau am uitat esti de la tara si ai facut 4 clase
apetrei:
(28 Noiembrie 2013, 10:46)
Sunt ABSOLUT de acord ca toate problemele edilitare din noile cartiere (vezi com. Dan) trebuiesc rezolvate , chiar in regim de urgenta , cu riscul ca iar vor apare carcotasii!,care sa faca "traseele banilor, spagilor!"  etc. Sunt multe de rezolvat in orasul asta , in care trebuie sa recunoastem ca a inceput sa " miste" ceva , pe vremea lui Ionascu singurele investiti sau facut pt. apa, un esec pana la urma, iar d-l.Ionascu ar trebui sa si-l asume, impreuna cu toti cei care lau sustinut. Asa cum a fost posibil ca intr-o singura zi, sa se asfalteze Aleea Nordului, inseamna ca se poate  si eu cred ca se vor face multe , ma gandesc ca exista totusi si o alta abordare in rezolvarea problemelor, mai directa,la obiect, fara sa stea pe "ganduri", ma bazez cand fac aceasta afirmatie si pe educatia mai cazona,a primarului , doar a fost ofiter. Cred intr-o abordare mai directa a problemelor , facuta o ierarhizare a acestora ,dar nu la intamplare, fara a sta pe ganduri , ca ce o sa scrie ziarele, ce-o mai scrie  ionica! . Nu sunt impotriva presei , presa trebuie sa fie libera , critica este buna , dar vino cu argumente si cu solutii, nu arunca cu vorbe , ironii, doar ca sa demonstrezi ca sti sa te "joci" cu limba romana!.Sunt optimist, trebuie sa privim cu incredere in viitor, eu stiu cum arata acest oras si acum 50 de ani si credeti-ma acum este altceva, ca putea arata si mai bine,asta este o alta problema,dar sa nu ne pierdem increderea!.
Gigel:
(27 Noiembrie 2013, 10:32)
@Gigică: Nu avem ce face, în afară de a scrie pe aici. Problema este sistemul democratic, care necesită niște condiții pentru a funcționa. Dacă nu există (cum e la noi), democrația devine o mare porcărie (ceea ce a și devenit la noi). Problema este că actuala societate nu este potrivită pentru democrație: suntem prea săraci (sau mai bine spus, sărăciți), suntem prea needucați (crema societății a plecat prin străinătăți) și suntem prea nemângâiați (vedem la televizor numai mizerii, ca și cum mâine ar fi sfârșitul lumii). Pentru că suntem prea săraci, nu avem puterea să ieșim în stradă - stăm cu apa asta mizerabilă de atâta timp și nici măcar opoziția n-a scos oamenii în stradă (RUȘINE); cei care au primit locuri conform Legii 15 nu au dat primăria în judecată; că ANI a dat verdictul de incompatibilitate pentru diverși consilieri locali și vicepreședinți de consilii județene, n-a scos lumea în stradă etc. Abia când vom începe să murim la propriu de foame, atunci vor ieși oamenii în stradă. Dar au alții grijă să ne țină flămânzi dar nu muribunzi, și să ne țină ocupați în fața televizorului (apropo, abonamentul TV este exagerat de ieftin!).
Gigică:
(26 Noiembrie 2013, 10:35)
@Gigele, nume de copilaș! De ce nu ai demnitatea și curajul să faci ceva?! Știi, ești de pe lângă hoți, cunoști hoțiile hoților! De ce nu scrii ce ai făcut tu personal, în afară că redactezi( corect gramatical!), niște adevăruri?!! Îți spun ce-am făcut eu, ca să fie fair play: am spus adevăruri, de unul singur, până m-am săturat de adevărată Românie! Nu faci nimic cu vorba aici! Bâta și revolta! Ori, ori...!!
Gigel:
(26 Noiembrie 2013, 09:13)
Probleme URGENTE ale orașului, în ordinea priorității: - apa nepotabilă (plătită la preț de apă potabilă), în care s-au CHELTUIT milioane de euro absolut degeaba, cu tot circul prin care a picat Ionașcu de fraier (că doar nu primarul hotărăște, hotărăște Consiliul Local.) - două cartiere de TINERI (Gării Noi și Slobozia Nouă) neracordate la utilități și pentru care banii alocați nu se folosesc, ci la sfârșit de an se alocă pentru "alte nevoi ale orașului"; - asfaltarea străzilor cu gropi Probleme NEURGENTE dar puse în față: - Bulevardul Unirii - Piața Unirii - "Zona industrială" de lângă RAR, pe Șoseaua Brăilei (da, exact, la marginea orașului) - Slobozia având nevoie urgentă de așa ceva, investitorii fiind nenumărați, stând pe capul Primăriei pentru că nu au spațiu pentru desfășurarea activității... Bani aruncați pe geam de Primărie: 10 milioane lei (2,3 milioane Euro!!!) Rezumând (fără a fi portocaliu, albastru sau violet) - bătaie de joc pentru locuitorii Sloboziei. De ce se pun în față anumite probleme neurgente? Simplu - pentru că din acestea s-au putut scoate bani (traseul banilor fiind Primăria Slobozia -> Oyl Company -> Stoica, Ciupercă și compania). Banii aceștia sunt banii noștri, bani pe care îi plătim prin taxe și impozite!
Dan:
(25 Noiembrie 2013, 10:10)
Apetrei , tu nu zici rau dar daca ai fi facut credit 30.000 euro ti ai fi facut casa si apoi ai observa ca pe strada ta nu se mai toarna asfalt ,nu se face canalizare ,electricitate.....etc ... Si apoi ai astepta vreo 5 ani si ai vedea cum casa ta se degradeaza si tu nu te poti muta ,ce zici ????Asa sunt toti tinerii din cartierul de la vechiul RAR. Lasati-ne cu portocalii , rosii si alte denumiri cromatice care pe noi ne intereseaza catusi de putin!........auzi Ciuperca se vrea privit....!!!!!!
vasile:
(24 Noiembrie 2013, 15:19)
Pentru Stoica  - mor de sete, nu mai pot sa rabd
abc:
(22 Noiembrie 2013, 16:21)
Daca a mai ramas putin asfalt, ii rugam pe stimabilii edili sa ne peticeasca si noua strada Scolii la Slobozia Noua, doar pe un sens, sint doar vreo 15 mp in total. Cred ca nu cerem prea mult. Sau macar sa mai pietruieasca putin, ca sint gropile prea adinci.
0 "scursura":
(22 Noiembrie 2013, 14:45)
daca mentionarea nerezolvarii apei menajere, pe care o primim si platim drept apa potabila, inseamna sa ai limbaj de hazna, sau sa fi "portocaliu", atunci da, sunt una dintre scursurile portocalii din acest oras, de aproape 40 de ani care tot mai spera ca, intre 2 excursii in China si trei statui(fie ele si ale lui Mihai Viteazul, calare, pe jos sau carand un bidon cu apa plata), sanatatea slobozenilor sa merite mult mai multa atentie.
apetrei:
(22 Noiembrie 2013, 13:11)
Un lucru bun ,este nevoie de putina schimbare si infrumusetare a orasului,mai sunt si alte zone care ar trebui reabilitate, reamenajate arhitectonic si edilitar , ma gandesc la parcarea din fata magazinului Ialomita , la spatiul din fata casei armatei , la trotuarul din fata casei de cultura a sindicatelor , cred ca ar da mai bine o legatura directa de la centrul Ionel Perlea la parcul de la catedrala si asemeni o legatura directa catre parcul de la stadionul 1 Mai , chiar prin demolarea cladirii fostului cinematograf Ialomita si de ce nu reamplasarea statuii col. Popescu in spatiul creat (unde era odata!).Chiar daca sunt o multime de carcotasi care nu au ce face decat sa critice numai de dragul de a critica, pt. ca altceva nu stiu(sau o fac la comanda! ), trebuie recunoscut faptul ca , cel putin  din punct de vedere al traficului rutier, solutia este cea mai buna.(raportat si la posibilitatile pe care le ofera spatiul existent) , iar daca se vor amplasa si elemente de mobilier  stradal pe spatiile create, zona va arata chiar bine. Trebuie apreciate stradaniile edililor si incurajati in initiativele lor , pentru ca la urma urmei este vorba de orasul in care locuim si de care trebuie sa ne mandrim! Continuati si nu luati in seama , scursurile cu al lor limbaj de hazna, pt. ca tot la canal vor ajunge.
xyz:
(22 Noiembrie 2013, 09:45)
voi portocalii astia si de v-ar pune covoare persane pe strazi tot nemultumiti o sa fiti, ati fost la putere ce a-ti facut si voi ceva bun decat stadioane cu gazon sintetic, telegondole..............si alte hotii si furtisaguri. Stelica la Ciulnita nu are echipa de fotbal da are stadion cu gazon sintetic. Mary eu cred ca mai intai ar trebui sa-ti faci TU un control psihologic si dupa aia sa vorbest
miki:
(22 Noiembrie 2013, 08:21)
Asta a fost o repetitie la scara redusa a lucrarilor de executie a Pietii Revolutiei.Atunci sa vezi distractie.Oricum daca ar trage si catedrala mai aproape,don Ciuperca n-ar simti lipsa la nimic.
apa'n....:
(21 Noiembrie 2013, 23:49)
Ciup ... Erca ,Sto...ica ...astora nici nu merita sa le notezi intregul nume ! Cumparam apa-dar platim statui ! Nu respiram de praful din oras- mai zgandarim sa aducem istorie...statui...de parca aia este istoria....Daca traia Mihai Viteazul,din pielea lui icaSto isi facea chiloti- a dracu'piele oricat ca..t ar fi pe ea NU pute -iar din Marele om ErcaCiup- ciubote...Groasa piele.... Sa nu simti nemultumirea urbei...e groasa.... Pai istorie ar fi facut ceasul public,fantana arteziana si acel aranjament din foi sticla din scuar CCS. Daca voi cautati istorie uitati.va langa noi !
sfat:
(21 Noiembrie 2013, 20:08)
catre autoritati: nu spalati frumusete de investitie ca se corodeaza rau de la apa"potabila" a lui Stoica..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2781 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3449 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2759 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2874 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(2974 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3269 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(3959 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3750 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3680 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2775 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3308 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3107 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(2973 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3084 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3368 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3247 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1480 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2207 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2531 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3579 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2825 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(2879 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3112 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(6739 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3388 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(2853 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(3445 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...