Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

 Ferme de vaci fictive pentru bani europeni

Țeapă «instituționalizată»

Ferme de vaci fictive pentru bani europeni

Timp de 3 ani, în Ialomița, la Giurgeni, un număr de 9 persoane au încasat subvenția pentru bovine, acordată de către Uniunea Europeană, fără să dețină niciun animal. Înființate doar pe hîrtie, fermele «aveau» între 30 și 500 de capete. De-a lungul perioadei în care fermele au fost subvenționate, nici oficialii locali, nici responsabilii Direcției Sanitar-Veterinare și nici cei ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu s-au sesizat cu privire la această fraudă. Declarațiile oficiale susțin la unison că ceea ce s-a întîmplat la Giurgeni este o «hibă a sistemului» și că «nicio instituție nu este vinovată». O anchetă încă nefinalizată, demarată în acest caz, confirmă faptul că frauda a fost posibilă cu sprijinul unor oficiali de rang înalt din Ministerul Agriculturii și că ar fi fost «clonată» în mai multe județe din țară...

Furcile caudine ale autorizării
Un calcul optimist, realizat pentru o fermă zootehnică cu 15 vaci, spune că un fermier își poate amortiza cheltuielile în circa 2 ani. Calculul realist, cel al Uniunii Europene, susține însă că că fermele de vaci nu sînt profitabile, motiv pentru care această activitate este susținută prin subvenții. Teoretic, obținerea acestor subvenții este condiționată de o serie întreagă de acte care ar trebui să facă imposibilă orice fraudă. Astfel, «producătorii agricoli care solicită schemele de plăți (...), vor depune la centrul local/județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (...) unde au înregistrată exploatația, o dată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la data limită de depunere a cererilor, următoarele documente: adeverința emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploatație la data depunerii cererii sînt cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor (...), iar acțiunile prevăzute sînt efectuate la zi; adeverință prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizație a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate națională sau de către o asociație a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizație a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate națională. Adeverința se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizației/asociației respective (...)».

Țeapa ialomițeană cu 1860 de vaci
De la teorie la practică drumul e lung, iar scurtăturile la îndemîna oricărui țepar care își respectă profesia. Așa se face că, în Ialomița, prin anul 2010, la Giurgeni, au apărut peste noapte nu mai puțin de 9 astfel de ferme de vaci, doritoare de subvenții. Potrivit anchetei demarate ulterior, numele celor 9 proprietari de vaci care au reușit să fraudeze timp de 3 ani sistemul și să încaseze subvenții pentru vaci inexistente din ferme inexistente sînt Anagnoste Mihai, Anagnoste Sultana, Anagnoste Daniel, Patu Dănuț, Gramatică Zoița, Tănase Vanghele, Gula Vasile și Gigica Ianus. Împreună, toți acești «fermieri» au ridicat, timp de 3 ani, subvenții pentru 1860 de vaci, la o valoare per capita care a variat între 410 și 450 de lei. Țeapa a fost făcută publică abia prin luna august anului 2013, cînd APIA Ialomița aducea la cunoștința a 5 dintre fermierii nominalizați că «că solicitarea trebuie respinsă în baza adresei nr. 26130/28.05.2013 primite de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor care a stat la baza respingerii». Altfel spus, în urma unei sesizări oficiale și a unei anchete a Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița din cadrul IPJ Ialomița, robinetul subvențiiilor a fost închis. Deocamdată, primul rezultatul al acestui demers oficial îl reprezintă faptul că 3 dintre «fermieri» au depus contestații și au făcut apel la instanțele de judecată pentru obținerea subvențiilor...

Vinovații fără vină ai instituțiilor publice
Inutil să precizăm că pentru această țeapă «de manual» niciunul dintre oficialii instituțiilor implicate nu este vinovat. După cum ați putut observa mai sus, APIA Ialomița a reacționat prompt și a blocat plata subvențiilor pentru anul în curs, motiv pentru care nu poate fi considerată vinovată sau complice la această fraudă. Mai ales că, susțin oficialii intervievați de noi, «instituția nu avea niciun fel de atribuții de control în cazul acestor ferme». La fel se eschivează și oficialii Direcției Sanitară Veterinară Ialomița, care susțin că, potrivit legii, nu au obligația de a face verificări la fermele de vaci. În plus, susține Mihai Puia, directorul instituției, în cazul anchetei de la Giurgeni s-a confirmat faptul că nu au fost cheltuiți bani publici pentru diferitele tratamentele anuale obligatorii care se efectuează în fermele de vaci. «Nu există niciun prejudiciu financiar la nivelul instituției!» a declarat acesta pentru Independent. Pentru a înțelege declarația lui Mihai Puia trebuie precizat faptul că fiecare medic veterinar de pe teritoriul unei comune are obligația legală de a asigura anual, contra cost, o serie de tratamente specifice pentru efectivele de vaci dintr-o fermă. Valoarea estimativă a costurilor anuale pentru tratarea unui singur animal se ridică la 30 de lei. În cazul celor 9 «ferme» de la Giurgeni, medicul veterinar care ar fi trebuit să asigure aceste tratamente se numește Ștefania Ionescu și este membru al Colegiului Medicilor Veterinari din Ialomița. Intervievată telefonic, dr Ștefania Ionescu ne-a declarat că se consideră nevinovată. «Cine mă acuză vrea să își ascundă vinovăția... N-are nimeni niciun drept să mă acuze! Am procedat conform legii!» ne-a declarat ea.

Cum înființezi o fermă de bovine fictivă?
Răspunsul la această întrebare e banal: cît ai zice pește! În cazul celor 9 ferme de la Giurgeni, lucrurile s-au derulat astfel: cei 9 proprietari de ferme au prezentat medicului veterinar concesionar, respectiv Ștefaniei Ionescu, pașapoarte pentru bovine emise de DSVSA Botoșani. Deși nu putem spune cu certitudine dacă aceste pașapoarte au fost falsificate sau nu, la acest moment informația devine irelevantă. «Am înregistrat efectivele de animale conform actelor prezentate. La cîteva zile, vacile au fost scoase din sistem pentru că proprietarii mi-au spus că n-au mai ajuns. Da, am văzut și eu cîteva dintre aceste animale... Cinci, zece, douăzeci... Nu mai știu!» își amintește Ștefania Ionescu. În baza înregistrărilor operate în sistem la Giurgeni, proprietarii de vaci au depus documentația la APIA Ialomița și au încasat, timp de 3 ani, subvenția despre care vorbeam. În toată această perioadă nici administrația locală, nici DSVSA Ialomița, care realizează anual între 3 și 5 controale tematice obligatorii la fermele de bovine din județ, și nici APIA, care a plătit circa 1 milion de lei anual pentru aceste vaci fictive din ferme fictive și nici vreo altă instituție abilitată a statului nu a deranjat această țeapă «instituționalizată». Luînd în calcul exclusiv obligațiile legale ale instituțiilor menționate pînă la acest, frauda are ca principală cauză o breșă legislativă creată la nivelul sistemului. Surse apropiate anchetei susțin însă că metoda ialomițeană este o clonă întîlnită și în alte județe ale țării și că ea nu ar fi fost posibilă fără oameni plasați în interiorul sistemului. Teoretic, la acest moment această «hibă de sistem» a fost remediată, iar înființarea fermelor de animale și mișcările de efective trebuie făcute obligatoriu în prezența medicului veterian concesionar. În fapt, după cum explică Adrian Mocioniu, președintele Colegiului Medicilor Veterinari, riscurile cresc. «E o reglementare pentru care noi am făcut multe presiuni. Acum se dovedește a fi o sabie cu două tăișuri. Pentru că medicul veterinar e și el om...» ne-a declarat acesta.

26 Noiembrie 2013, 15:19 (69120 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
Orașele și municipiile din Ialomița riscă retrogradarea și pot pierde bani europeni
Agricultura ialomițeană a atras fonduri europene în valoare de 564,5 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


MARIA:
(3 Decembrie 2013, 10:54)
Dar APIA nu a facut control pe teren? Eu stiu ca se face, la mine au fost. Si ei au acces la baza de date a ANSVSA-ului si verifica si animalele in calculator. Cum le-a aprobat plata daca animalele nu mai figurau? Hai d-lor ca ati fost dusi cu presul. Mai cititi si Manualul de proceduri al institutiilor nu mai scrieti tot ce vor ei sa vada!
CORNEL:
(3 Decembrie 2013, 10:33)
D-LOR  ziaristi, Cine v-a furnizat aceste informatii, CLAR au intentionat sa va indrume pe o cale gresita! In primul rand nu v-a informat ca in perioada in cauza subventiile la bovina se acordau proprietarilor care aveau animalele inregistrate in baza de date din anul 2008. Deci in Romania, au primit subventie toti proprietarii de bovine care in anul 2008 figurau cu un nr. X de animale. Nu conta daca acele animale mai existau sau nu in exploatatie. Mai mult, cei care isi cumparau animale in 2009, 2010, 2011, 2012, nu puteau beneficia de subventie. Eroarea s-a remediat abia in 2013 cand s-a trimis o documentatie la UE prin care se cerea revenirea la NORMALITATE. Acum va rog sa va raspundeti singuri la o intrebare: De ce credeti ca UE a subventionat atatia ani niste animale practic inexistente iar cele care existau si ar fi fost firesc sa fie subventionate nu au primit nici un banut? Oare UE are interes sa creasca productia de lapte si carne in tarile ,,sarace" sau e mai bine sa fim piata lor de desfacere? NOTA: BANII DE SUBVENTIE VIN DE LA, cinditiile sunt impuse de ei, vorba aceea: cine plateste comanda. Asta s-a intamplat in toata Romania, fie ca ne place sau nu. Poate ar trebui sa faceti o ancheta si despre subventiile la pasuni, ar fi interesant sa vedeti acolo cati bani s-au cheltuit si cum. Suntem prea mici pentru niste interese asa de mari. Pana la urma nu sunt decat niste oportunisti care au profitat de o hiba a sistemului!
marius:
(1 Decembrie 2013, 17:02)
ancheta ptr ce mai e facuta dc nu li se cer banii?ei si-au luat apartamente si masini de lux  pe bani europeni ,au fost descoperiti si nu li se cer banii inapoi....se pare ca asta ar f o metoda de imbogatire...
geo:
(30 Noiembrie 2013, 17:55)
..totusi, in acest fel s-au acordat subventii in toata tara, dupa aceleasi criterii din cate am inteles, mii de romani au beneficiat de astfel de sume, de ordinul a sute de milioane de euro. Tipul de la Brasov a incasat 2 milioane de euro si nu i-a zis d.n.a.ul nimic, intrucat s-au respectat normele in vigoare. Intr-adevar, este o hiba la nivel inalt, dar functionarii au respectat normele in vigoare
fier vechi:
(28 Noiembrie 2013, 09:43)
n-are chef romanul de munca cinstita... culmea, mai si zice ca Eurupa e fascista. va mai mirati de ce tara asta e data afara de peste tot? din cauza tiganilor cersetori? nu tata. din cauza romanilor majoritari, hoti si lenesi. si din cauza administratiei putred de corupte. ar trebui suspendat absolut orice fel se subventie, de ajutor social,de ban dat gratuit,pe nimic. in cativa ani s-ar epura de la sine populatia de putori,hoti, smecheri si combinatori,adica exact etichetele romanesti actuale. ar ramane doar cei care muncesc zdravan si s-ar impamanetni perceptia asupra muncii si a banului. dar guvernul "socialist" nu va face asa ceva, ca nu l-a mai vota nimeni dintre cei ce muncesc, cui muncitor ii convine sa ii ia statul din bani ca sa ii dea "subventie" unui combinator,parte spaga Statului intermediar?
SORIN:
(28 Noiembrie 2013, 08:47)
Trebuie anchetată toată rețeaua, fiindcă e clar, e vorba de o rețea de fraudare a banilor europeni. Dar cine s-o facă?!  Mafioții din "structuri"?! N-ai să vezi, vorba românului.
VLADUT:
(27 Noiembrie 2013, 22:35)
IOANE PLIMBA URSU:)))
ION:
(27 Noiembrie 2013, 16:39)
SA  DEA   BANII   INAPOI  SI   PE URMA   LEGATI  SI DUSI   LA   PUSCARIE
Dănuţ:
(27 Noiembrie 2013, 12:29)
Și mai este o cheie de control în povestea asta....PRODUCȚIA de LAPTE....că și pentru lapte se dă subvenție; deci crescătorii ăștia au și vreun contract cu procesatorii de lapte, iar astea sunt înregistrate și pe la DSV și Direcția agricolă...iar de erau producători individuali, tot aveau nevoie de hârtii de la instituțiile astea, ca să poată ieși pe piață ca producători...cred că treaba e mai împuțită decât ce găsi antifrauda)))Dar chiar, referentul ăla de la Apia nu-i întreba pe crescători ce făceau cu producția de lapte???Daa..și bovinele mai sunt marcate și cu crotalii...ce-s trecute prin multe registre de la dsv, dag...chiar și pe la primării))Dar poate află și ăștia de la Apia și antifraudă, câte căi de împerechere logică a documentelor ...se pot face în asemenea cazuri))
Dănuţ:
(27 Noiembrie 2013, 11:51)
Nu se poate să nu fie vinovați unii de la vreo autoritate. În documentația depusă de beneficiarii de subvenții, logic ar fi să existe și un act care să certifice că beneficiarii dețin animalele, animale ce sunt sănătoase. Dacă  scriptic, proprietarul de animale dovedește că deține un număr de animale cu o adeverință eliberată de primărie...certificarea existenței fizice și a stării de sănătate o face veterinarul.....așa că vinovații sunt în curte la Dinu și  Puia...și de la Apia...la referentul ce verifică documentația și care zic io că avea obligația să verifice registrele de la primărie și DSV. Dar dacă o fi coordonat ancheta vreun "tache" de la antifraudă.....doar hoțul e vinovat....complici pe la alte instituții nu sunt, că instituțiile au șefi numiți politic....și na..dă rău la imaginea politicienilor, dacă se fac penali protejații lor)))
SORIN:
(27 Noiembrie 2013, 08:48)
Dacă primarul Dinu  ar fi vreun prost, aș mai zice. Dar el este un om întreprinzător, poate puțin mafiot, fiindcă în țara asta plină de cocalari nu reușești dacă ești altfel. La un moment dat înființase o făbricuță de produse lactate, având principal acționar Consiliul Local, achiziționând lapte chiar și din județele limitrofe, apropiate de Giurgeni. Nu știu ce s-o fi ales de această investiție,  cât de rentabilă este sau a fost, dar, la acea dată, mi s-a părut o idee bună, profitabilă. O altă mafie a regiunii este braconajul de sturioni și alți "peștișori" cu icre mai mult sau mai puțin negre. Este imposibil ca dl. primar să nu fi fost la curent cu fărădelegea, fiindcă, după câte știu, nimic nu "mișcă" în comună fără știrea sau chiar acordul său. Este unul din primarii longevivi ai P.S.D., pare-se cu rezultate palpabile în comună, altfel n-ar mai fi fost ales atâtea mandate. Dar, după părerea mea, cei mai vinovați sunt medicii veterinari, în speță madam Ionescu, cei de la A.P.I.A., precum și cei care trebuia să verifice "la sânge" documentația, iar la fața locului, existența animalelor. Și cum la noi ca la nimeni, bine'nțeles că nu există vinovați. Vinovați sunt cei de la U.E. că dau bani unor escroci de talie guvernamentală centrală și locală.
mircea:
(26 Noiembrie 2013, 19:44)
don primare...e varza, sau mai bine spus un cocalaro-manelist...pupincurist
silvian:
(26 Noiembrie 2013, 16:36)
Daca Cristudor a picat din cauza nemtilor,boii astia din Giurgeni au picat din cauza dorintei de vite a chinezilor....Tocmai ce a raportat Ponta ca le livreaza vite,oi si porci,din scripte...Stie don Primar cum se fac acte la APIA si DSV si a spus si tizului meu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
342 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6818 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4408 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(11172 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(2042 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(805 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(7887 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(5206 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(6294 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(19135 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3307 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(5045 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(3091 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6428 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4920 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3319 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10614 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2635 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(7984 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(4093 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6516 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2865 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4406 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(5096 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(492 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1870 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(4063 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(8218 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2845 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6365 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3942 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...