Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

2013, an de grație pentru Cornel Chirică

Tenis de cîmp

2013, an de grație pentru Cornel Chirică

Ne-am creat obiceiul bun, zicem noi, de a găzdui, din cînd în cînd, în această pagină performanțe ale unor semeni din orașul nostru care, indiferent de vîrstă, continuă să facă sport, ba chiar să se evidențieze în acest domeniu. Succesele veteranilor sportului ialomițean continuă «să ne dea de furcă», aspect care ne place nespus. Este și cazul avocatului Cornel Chirică, tenismen veteran în cadrul categoriei 60+. Practicant al tenisului de mulți ani, Cornel Chirică a revenit la grațiile sportului alb de puțină vreme, după o pauză lungă, și a început să participe frecvent la turnee. Iar rezultatele nu au întîrziat să apară... Slobozeanul s-a remarcat mai cu seamă în turneele de categorie internațională. Prima astfel de competiție s-a derulat în luna iunie a acestui an. Cornel Chirică s-a clasat pe locul III la «Altius Tennis Cup» în București. A urmat un alt turneu internațional, la Mamaia, în luna august, unde tenismenul s-a oprit în semifinale. Performanța maximă a acestui an o găsim în luna septembrie, cînd Cornel Chirică a cîștigat «Gentlemen’s Tennis Cup», turneu internațional desfășurat la Onești. Acestor rezultate li se adaugă turneele pe plan intern unde Chirică a mai obținut două titluri: Trofeul «Callatis», la Mangalia, în luna iunie, și Cupa «Ziua Aviației», la București, în iulie. Mai adăugăm «bronzurile» de la «Duhovnicu Tenis Con» de la Slobozia și «Memorial Tache Caralulis» de la București și avem tabloul complet al unui an 2013 care, cel puțin pe plan sportiv, i-a mers ca la carte lui Cornel Chirică. 3 turnee cîștigate și alte 4 pe podium reprezintă o vitrină cu trofee care n-avea cum să nu ne atragă atenția. Cum spuneam, să faci sport la 60 de ani reprezintă în sine o performanță... Cînd apar și rezultatele este cu atît mai frumos!

În primii 200 din lume Aceste rezultate au făcut din Cornel Chirică cel mai bine clasat tenisemen ialomițean din rîndul veteranilor. Conform clasamentului publicat de Federația Internațională de Tenis, la 30 septembrie 2013, sportivul slobozean se află printre primii 200 din lume (locul 199) la categoria 60+. În clasamentul național, avocatul Cornel Chirică ocupă locul IV, la egalitate de puncte cu tenisemnul clasat pe locul III. Pe cît de greu este de învins pe terenul de tenis, pe atît de greu a fost convins să accepte complicitatea cu aparatul foto. De-a dreptul imposibil și de aceea atașăm acestui material o fotografie mai veche pe care am reușit să o obținem prin mijloace specifice. Avem promisiunea paparazzilor noștri că ne vor furniza în curînd o fotografie cu domnul  Chirică «la locul faptei», cu racheta în mînă. Acest lucru se va întîmpla în 2014, an pe care i-l dorim lui Cornel Chirică cel puțin la fel de bun ca 2013...

3 Decembrie 2013, 20:05 (21122 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Radu David Țurcanu, câștigătorul Turneului ITF (M15) «Prestige Open» Slobozia ediția a II-a
«Prestige Open», ediția a II-a: Slobozia, capitala tenisului internațional!
«Prestige OPEN ITF MT 20-ATP&ITF World Tennis Tour» revine în 2026!

Comentariile cititorilor:


minore 17:
(9 Decembrie 2013, 20:38)
sa ne spuneti si noua la ce sala faceti antrenamente, pt autografee...
iubitor de tenis:
(9 Decembrie 2013, 16:18)
Felicitari d-le Chirica pentru exemplul pozitiv pe care-l dati!Orice e facut cu pasiune si perseverenta da la un moment dat rezultate!Sanatate multa si succes pe terenul de tenis si in 2014!
einstein:
(9 Decembrie 2013, 08:33)
Nu am înțeles complicitatea cu aparatul foto ? Poza este de la 60 + ? Success
alin:
(5 Decembrie 2013, 11:16)
Succes in continuare dn Chirica ! si daca va permite timpul incercati si o promovare a sportului in judetul Ialomita sau macar pe plan local.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Fără permise sau beți la volan

Polițiștii au oprit pentru control pe DN2, în afara localității Coșereni, un autoturism condus de un tînăr, de 24 de ani, din comuna Moldoveni. Întrucît emana halenă alcoolică, tînărul a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2015, 12:15
(6535 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sfînta Icoană a Maicii Domnului de la Mitropolia Iașilor, la Mînăstirea «Sfinții Voievozi»

Jandarmii vor asigura, în perioada 15-18 aprilie 2015, măsurile de ordine ce se vor impune la evenimentul religios de mare importanță pentru creștinii ialomițeni, respectiv aducerea la Mînăstirea «Sfinții ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2015, 11:15
(12277 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 300 de polițiști, pe stradă de Paște

Peste 300 de polițiști ialomițeni vor acționa zilnic, în perioada 10-13 aprilie 2015, pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2015, 17:20
(4427 vizualizări - 0 comentarii)


Agent de poliție din cadrul IPJ Ialomița, sub control judiciar pentru 60 de zile

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, «s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Șchiaua Victoraș, agent de poliție în cadrul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2015, 22:05
(10418 vizualizări - 13 comentarii)


anunț

După Sărbătorile Pascale 2015
Centrul Medical PHILOS
OFERĂ NOI SERVICII MEDICALE
Gastroenterologie-dr Victor STOICA (Spital Fundeni)
ORL-dr Răzvan FILIP
(Centrul Medical Unirea)

Pentru programări
0243/216.565
0720/134.047
0785/294.451

8 Aprilie 2015, 19:45


Inspector AJPIS Ialomița, trimis în judecată pentru «abuz în serviciu»

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Stroe Cleopatra Maria, inspector în cadrul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2015, 15:15
(6546 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii martie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 8308 șomeri, din care 2516 șomeri indemnizați, respectiv 5792 șomeri ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 21:15
(4910 vizualizări - 1 comentariu)


PSD Ialomița: Deputatul Marian Neacșu, în America

Deputatul PSD de Ialomița, Marian Neacșu este invitat la Conferința parlamentară globală a Rețelei parlamentare a Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, care va avea loc la Washington și ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 20:20
(4845 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Patron cercetat pentru evaziune fiscală

Administratorul unei unități economice este bănuit de polițiști că nu ar fi emis facturi fiscale pentru vînzări  de peste 16000 de lei. Astfel, în cadrul unei acțiuni pe linie de prevenire și combatere ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 18:50
(4612 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiune de inspecție a animalelor

În conformitate cu prevederile HG nr. 1156/2013 pentru aprobarea acțiunilor sanitare veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 17:55
(4206 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Materiale pirotehnice confiscate, pistol cu bile de cauciuc ridicat de polițiști

Peste 1300 de materiale pirotehnice au fost găsite de polițiștii ialomițeni în urma unei percheziții domiciliare. De asemenea, un pistol de autoapărare a fost confiscat, fiind aplicată și o amendă de 8 ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 17:25
(5871 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Trei ialomițeni pe numele cărora instanțele au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost identificați de polițiști și încarcerați. Astfel, doi bărbați din comuna Grivița pe numele cărora ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 17:15
(2735 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident cu un tînăr băut la volan

Duminică, 5 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, s-a petrecut un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 16:50
(4668 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului cinci bărbați, cu vîrste cuprinse între 22 și 39 de ani, care conduceau 3 autovehicule și 2 mopede, fără a poseda permise de conducere pentru vreo categorie ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 16:35
(6224 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Un șofer băut a acroșat o femeie!

Sîmbătă, 4 aprilie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că la Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a prezentat o femeie, în vîrstă de 53 de ani, din Slobozia, care prezenta vătămări corporale ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 16:20
(5752 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Buești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 120 de șoferi sancționați, amenzi de peste 109000 de lei

În acest sfîrșit de săptămînă, 3-5 aprilie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 16:10
(6782 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ciocîrlia

Un incendiu a izbucnit în noapte de duminică spre luni, 5/6 aprilie 2015, în jurul orei 3,00, la locuința unui cetățean din localitatea Ciocîrlia. Pompierii de la Secția Urziceni, un echipaj de prim ajutor ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 15:40
(6682 vizualizări - 0 comentarii)


«Porți Deschise» la ISU Ialomița în săptămîna 6-10 aprilie 2015

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița se alătură, și în acest an, programului inițiat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice «Școala altfel: să știi ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2015, 13:25
(6321 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente grave într-o singură zi

Miercuri, 1 aprilie 2015, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere grave în care au fost implicați pietoni. O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost grav rănită. În jurul orei ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 21:05
(6996 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise de conducere

Polițiștii rutieri au oprit pentru control miercuri, 1 aprilie 2015, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un localnic, de 25 de ani. Din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 19:25
(4461 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Hoț prins, prejudiciu recuperat

Polițiștii Secției Rurale Coșereni cercetează un tînăr, de 27 de ani, din comuna Drăgoiești, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. În fapt, cel în cauză este bănuit că, în perioada 24- ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 18:25
(6594 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Pesticide expirate, confiscate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 17:20
(6981 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA: Atenționare în privința toxinfecțiilor alimentare

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada imediat următoare, cînd se înregistrează în mod tradițional o creștere a consumului de ouă și carne de miel, Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 12:05
(4465 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Subvenții pentru ovine și caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează că, începînd cu data de 31 martie 2015, se efectuează plata aferentă Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT) ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 19:40
(4846 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansarea cărții «40 de zile», de Chris Simion

Cartea «40 de zile», editată în 2015 la Editura TREI, a autoarei Chris Simion, va fi lansată la Slobozia, la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, sîmbătă, 4 aprilie 2015, începînd cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 18:45
(4463 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Eliminarea regimului cotelor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomita informează operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 17:20
(4717 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Forumul privind Viitorul Agriculturii 2015 (FFA 2015)

O delegatie a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, condusă de președintele Laurențiu Baciu, a participat la cea de a VIII-a ediție a Forumului privind Viitorul Agriculturii, desfășurată ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 16:15
(3702 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR Ialomița: Lansarea primelor măsuri de finanțare din PNDR 2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deschis de miercuri, 25 martie 2015, primele sesiuni de primire a proiectelor de investiții finanțate ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 14:05
(5949 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ograda și gospodării inundate la Giurgeni

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Ograda. Evenimentul a fost anunțat în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 12:45
(8900 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița. Prejudiciu de 5 milioane de euro!

Luni dimineața, 30 martie 2015, peste 150 de polițiști au descins la persoane fizice și firme din București și 3 județe, în 50 de locații, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2015, 10:55
(5975 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...