Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Europa ne scapă de infractori

Ialomița: Europa ne scapă de infractori

De la momentul aprilie 2010, cînd 26 de infractori din Țăndărei au fost ridicați de procurori și polițiști englezi, raidurile forțelor de ordine din Vest întreprinse în Ialomița s-au intensificat. În urmă cu o săptămînă, organe judiciare din Franța și Elveția au ajuns la Bărbulești și Țăndărei, pentru a prinde două grupuri infracționale specializate în furturi, tîlhării, proxenetism și spargeri de locuințe.

Percheziții la Bărbulești La începutul săptămînii precedente, forțele de ordine din Ialomița, procurori, polițiști și jandarmi, au descins în localitatea Bărbulești. Alături de oamenii legii din Ialomița s-au aflat și reprezentanți au autorităților judiciare din Elveția. Aceștia au ajuns în județ pentru a prinde 3 suspecți, care abia împliniseră vîrsta majortatului. Pe numele acestora au fost emise de către autoritățile elvețiene 3 mandate europene de arestare, sub acuzația de «furt». Potrivit surselor apropiate acestei anchete, suspecții acționau cu precădere în Geneva. Ținta celor trei romi din Bărbulești erau persoanele singure, în special bătrînii neputincioși. Ei profitau de naivitatea oamenilor și, folosindu-se de diverse pretexte prin intermediul cărora încercau să pară cît mai convingători, le pătrundeau în locuințe după care furau tot ce le stătea la îndemînă. Din primele informații s-ar părea că bunurile furate erau apoi trimise rudelor din Bărbulești. Acțiunea forțelor de ordine s-a concretizat cu un număr de 7 percheziții domiciliare. Descinderile au fost efectuate atît la Bărbulești, cît și pe raza municipiului Urziceni. Inițial, în plasa oamenilor legii au căzut doi dintre suspecți, ultimul fiind identificat aproape de finalul acțiunii...

Țăndărei, călcat încă o dată de mascați La cîteva zile distanță de perchezițiile și reținerile de la Bărbulești, cartierul țigănesc Strachina din Țăndărei a fost călcat de forțele de ordine. Este a doua descindere de mare amploare desfășurată aici, după cele 26 de rețineri petrecute în aprilie 2010, cînd autoritățile judiciare din Anglia i-au săltat pe interlopii care își traficau copiii pe străzile marilor metropole englezești. Vorbim despre un număr de peste 180 de copii trimiși la cerșit în Londra, Manchester sau Glasgow. De data aceasta, a venit rîndul autorităților franceze să rețină, tot în baza unor mandate europene de arestare, trei suspecți, cu vîrste cuprinse între 30 și 33 de ani. Este vorba despre doi bărbați și o femeie, în sarcina cărora polițiștii și procurorii francezi au reținut comiterea infracțiunilor de «trafic de persoane», «spălare de bani» și «furt în bandă organizată». Potrivit acordurilor diplomatice dintre România și Franța pe care această speță le impune, cei trei suspecți din Țăndărei nu vor fi judecați după legea penală română, chiar dacă în această cauză ar putea fi aplicat principiul teritorialității, potrivit căruia orice cetățean român care comite infracțiuni în afara țării poate fi judecat după legi românești. Ei au fost extrădați în Franța și vor fi trași la răspundere potrivit legislației penale în vigoare din Hexagon.

3 Decembrie 2013, 21:25 (12915 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Ialomițeni infractori cu mandate europene de arestare, identificați și reținuți
Infractori arestați de polițiștii ialomițeni
Ialomița: Infractori arestați

Comentariile cititorilor:


Cititor :
(10 Decembrie 2013, 13:24)
Românii sunt mai mulți, ca număr, deci, e normal că hoțiile lor sunt mai numeroase! Țigani bat recordul la capitolul "densitate", nr. de hoții pe cm pătrat! Și când infractorul mai e și tuciuriu, legiuitorul are frică de el...îl omoară! Pe cine nu omori tu, om al legii, te belește el pe tine, cu prima ocazie!
rtgh:
(10 Decembrie 2013, 09:34)
nici a milioana parte nu fura tiganii astia borati din cit fura romanii din politica, guvernul, sefii de CJ ,prietenii de partid... pe aia sa punem furcile intai, sa le dam foc la primarii si CJ cum le fac la Kiev si Sofia si apoi ne ocupam si de mizeria tiganeasca. cred ca e timpul sa aruncam molotoave pe primarii ,CJ si sediul guvernului.
Cetatean:
(7 Decembrie 2013, 09:40)
Stai linistit, numai un NEBUN, poate considera ca a fi om inseamna sa nu fii tigan. Cei care considera altfel sunt bolnavi psihici. Clanurile, ilegalitatile, nebunia asta in care traim se datoreaza politicuoui.si nu numai. Coruptie, afaceri murdare, interese personale. Sefi din politie, stiti bine ca pana mai ieri erau tovarasi de nebunii cu indivizi ciudati. Politicieni, care in alegeri devin tovarasi cu resurse electorale importante. exemplele pot continua. Este nevoie de moralitate. Si din paxcate nici in sanul bisericii nu mai avem moralitate... Asta e, fara comentarii...spre dezastru national, tot inainte.
1/2 tigan:
(7 Decembrie 2013, 00:04)
Sa vina Fiscul lui Ceausescu sistemul care a tinut in frau hotii pe timpul Comunistilor. Nu mai rezistam ,si eu sunt pe jumatate tigan dar sunt integrat social,lucrez am familie imi platesc taxele si impozitele fara a ma sustrage de la plata. Nu incalc lege.mi-am pastrat si imi pastrez demnitatea si religia.Nu vreau sa acuz pe cineva dar vreau sa se ia masurile necesare stoparii infractiunilor.
Omul:
(6 Decembrie 2013, 17:49)
Vile mari și scumpe foc, nu au numai țiganii de la Oyl Company! La Amara au viloaie și alți dubioși, unii "angajați " la țigani.
Tot om :
(6 Decembrie 2013, 15:48)
Rușine pentru toți profesorii care au primit și primesc mită, nu numai la examene! Sigur că mita de la bac e cea mai mare infractiune: e făcută de oameni ai Educației in tara asta! Afara cu șpăgarii! Mai repede sunt judecați țiganii interlopi!
Alt om :
(6 Decembrie 2013, 15:38)
@om tu crezi că nu se știe de palatele țigănești de la Amara?! Cu ce bani?! De unde sumele acelea exorbitante? Cu ce le întrețin: lumina, caldura, impozite pe imobil...?
om:
(6 Decembrie 2013, 15:17)
Duceti-va  va rugam si la Amara si faceti controale . Se fac palate tiganesti la greu din bani furati si cersiti  ilegal si nimeni nu- i baga in seama ,poate sunt protejati de politia romana cine stie! suntem siguri ca nu veniti degeaba...daca nu sa-i lasam sa transforme Amara ,din cea mai frumoasa statiune balneo din sud estul Romaniei ,locul unde se pot  face toate ilegalitatile si nenorocirile posibile..oricum mare parte din rau s-a intamplat
Jos șpăgarii!:
(6 Decembrie 2013, 13:27)
Este cea mai mare infracțiune șpaga la bac! Rușine să-i fie N.B., care s-a bucurat la bănuții mei primiți pe lunile de concediu din vara lui 20...14! Colege! 
NAIV:
(6 Decembrie 2013, 11:02)
Daaa, chiar ce se mai aude si despre interlopii in haine de profesori , de inspectori?????? bine inteles si de politicieni locali/judeteni???? Mai stiti ceva? Ca, pana la urma, mare deosebire intre tiganii astia si cei care au facut si fac lucruri destepte, nu este.
Noel:
(6 Decembrie 2013, 07:29)
Și șpagă tot Infracțiunea este!! Sau nu contează cum se iau notele la examene!? Bac 2012...Fiecare cu măsura lui! Infractori sunt toți, trebuie ca justiția să arate că există!!!!
Justitie oarba?:
(5 Decembrie 2013, 23:28)
Bravo, uite ca se poate dar cu ajutorul altor state europene, carora legislatia considerata prea blanda uneori le permite totusi acest lucru. Oricum ar fi,  bine ca ne scapa de "cetatenii europeni" care ne-au facut cunoscuti in aproape toate colturile Europei, as putea spune si ale lumii chiar,  stim toti foarte bine in ce mod. Imi exprim aici, bineinteles sub forma anonimatului,  nedumerirea privind traiul extrem de ridicat al acestor "bieti contribuabili" proaspat arestati si inca nu reusesc sa imi dau seama cum,  fara a avea un venit lunar,  poti trai in acest fel, adica sa ai mii de euro in buzunare, masini de lux, etc,  iar  intr-o familie cu doua salarii decente te gandesti in fiecare luna de unde sa reduci ca sa iti mai ramana si pentru copii ceva... dar uite raspunsul in articol. Articolul e bun, un pic reluat dar inca de actualitate, felicitari si la mai multe de acest gen.  Apropo, spre final, ca un regret si cred ca impartasesc parerea multor cetateni ai judetului Ialomita,  pacat de actiunea comuna a autoritatilor din Anglia cu cele romane, cunoscuta sub numele de GOLF din 2010 privind cele 26 de persoane din Tandarei, intrucat dupa aproape 10 luni de arest preventiv justitia romana a decis judecarea lor in libertate si din cate am vazut pe site-ul Judecatoriei Harghita, daca nu ma insel va mai dura o perioada lunga de pe acum inainte,  dar in fine, justitia lucreaza, "Dura lex, sed lex" Sper ca nu am deranjat prin postarea acestui comment, dar oricine are dreptul la libera exprimare. Sa auzim de bine!
ninel:
(5 Decembrie 2013, 22:10)
Ce comentarii aiurea,nu e vorba de Bac,de Otilia e vorba de baieti "Buni" care v-a fac de rusine in afara tzarii. Ma bucur sa citesc stiri de genul acesta,dar pe cand confiscarea averilor frauduloase ?? Ganditi-va ca acesti Tigani  nici Tabla inmultiri n-o cunosc,nu aveau ei cum sa faca averii in cativa ani. Astia au facut averi ce altii l-e fac in 2 generatii. La puscarie cu infractorii,felicitam autoritatile Romane pt.promtitudinea de care a-u dat dovada.
Șpagă bacalaureat!:
(5 Decembrie 2013, 16:15)
Bac 2012! Bac 2012! Bac 2012! Grup infracțional! Profesori, elevi, părinți, inspectori, inspector general ISJ Ialomița! Șpagă! Diplome pe euro! De ani de zile se lucra, din greu! Zeci de implicați, mai mult sau mai puțin! Admiteri in facultati pe medii false! Unde s-a oprit judecata și de ce?
niki:
(5 Decembrie 2013, 07:25)
Da' de Taifas cind ne scapa nemtii aia sau se ne luam gindul de la atare binefacere ca e si ei oameni?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Expoziția «SINOPSIS» a pictorului Dan Constantinescu-Cocoru va fi vernisată joi, 6 noiembrie a.c., de la orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural « ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 09:40
(7667 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Percheziții în cadrul Operațiunii «Jupiter»

În cadrul Operațiunii «Jupiter», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2025, 16:30
(6411 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe strada Florilor din Fetești, polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:15
(699 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Deșeuri feroase și neferoase, confiscate

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Fetești au depistat, pe strada Călărași din localitate, o autoutilitară ce transporta deșeuri feroase și neferoase. După ce a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:10
(7643 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF notifică companiile de stat care înregistrează obligații fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate p ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 12:35
(9691 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 30 octombrie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pe raza municipiului reședință de județ. Cu această ocazie, oamenii legii au legitimat aproximativ 350 de persoane și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2025, 15:40
(6987 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 04,00-12,00, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Activitățile au avut ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 15:45
(1488 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Platonești au acționat pentru combaterea ilegalităților din domeniul silviculturii. Astfel, pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 11:05
(1848 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Sudiți și Gura Văii!

Joi, 30 octombrie 2025, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Sudiți. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile consumatorilor din satele Sudiți și Gura Văii, în intervalul orar 08,00-16,00.  ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:25
(6988 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia

În perioada 4-10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:10
(8419 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2025

La sfârșitul lunii septembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4372 șomeri (din care 2073 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 14:20
(1631 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea accesoriilor stabilite pentru sumele din decizii de impunere din oficiu a persoanelor fizice pe anii 2019/2020

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/20 ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 09:15
(1871 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

Marți, 28 octombrie 2025, în intervalul orar 08,30-16,30, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de Apă ce alimentează Cartierul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2025, 16:05
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 4,03 milioane de lei în septembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4 ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:20
(2279 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu profundă tristețe și durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doamnei Alexandrina Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:00
(7824 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 271 mii de lei

În perioada 22 iulie-17 octombrie 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 188 acțiuni de control la operatori economici ce dețin obiective în cadrul cărora se desfășoară activități supuse controlului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 09:20
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 147,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 147,38 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 08:10
(6912 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2424 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier pe DN21

Duminică, 19 octombrie 2025, polițiști ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN21, în zona kilometrului 92.  Din primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2025, 15:10
(3124 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2025, 15:15
(5780 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «violență în familie» și «distrugere»

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de «violență în familie» și «distrugere». Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 20:00
(2078 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2000 de persoane angajate în perioada ianuarie-august 2025

În perioada ianuarie-august 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2003 persoane ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 13:25
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Doar două zile rămase pentru înscrierea la școlile de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița reamintește celor interesați că mai sunt doar două zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea în școlile de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:20
(2619 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2175 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6931 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4493 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(11342 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(2111 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(847 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(8051 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...