Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Eu am vorbit tot timpul serios despre promovare!»

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia, interviu Adrian Mihalcea

«Eu am vorbit tot timpul serios despre promovare!»

Toamnă extrem de fastă pentru sporturile de echipă din Slobozia. Dacă în privința echipei de handbal rezultatele obținute erau de așteptat avînd în vedere mișcările de trupe din vară, la fotbal evoluția echipei ne-a luat pe așteptate. Robustețea unui nucleu de jucători care evoluează de foarte mult timp împreună, coroborată cu ambiția unui tînăr și promițător antrenor, au dus formația noastră pe un loc II de pus în ramă. O analiză chibzuită a toamnei galben-albastre și gînduri îndrăznețe pentru primăvara lui 2014, în interviul cu antrenorul Unirii Slobozia, Adrian Mihalcea...

-Domnule Mihalcea, Unirea a terminat pe II, la egalitate de puncte cu liderul Rapid. Și-a depășit echipa condiția sau, dimpotrivă, se putea chiar mai mult?
-Am avut un sezon de vară-iarnă destul de bun, în care munca depusă de băieți a dat roade. Sînt mulțumit, dar să nu uităm că ne aflăm abia la jumătatea drumului. Trebuie să continuăm pe aceeași linie, iar la final ideal ar fi să terminăm tot pe locul de acum...
-V-a părut rău că s-a terminat sezonul de toamnă ținînd cont că erați neînvinși de 9 meciuri?
-Privind rezultatele, mi-a părut un pic rău. Pe de altă parte, terenurile deveniseră grele și riscam accidentări. Nu avem voie să ne batem joc de fotbaliști și eu zic că s-a procedat corect întrerupîndu-se campionatul!
-8 victorii, 4 egaluri și doar 2 înfrîngeri într-o serie pe care ați descris-o, la un moment dat, ca fiind una slabă. Care au fost plusurile Unirii în raport cu celelalte combatante?
-Nu am spus că este o serie slabă, ci una lipsită de echipe care să facă diferența. Unde am punctat noi? În primul rînd la organizare și la condiție fizică. Totodată, acest șir de victorii ne-a dat încredere în noi. Dacă ai încredere în tine și în cel de lîngă tine, totul este posibil!
-La momentul actual, într-un clasament neoficial al echipelor care tind să meargă în play-off, sîntem la 4 puncte în spatele Rapidului. Cum caracterizați noul sistem cu play-off în care este structurat actualmente campionatul?
-Este destul de ok... Eu am mai întîlnit un astfel de sistem în Cipru, dar acolo intrai în play-off cu toate punctele realizate în prima parte a campionatului. Așa trebuia să se procedeze și la noi și nu ar mai fi fost loc de interpretări... Sînt echipe care se vor axa numai pe meciurile cu adversarele care vor merge în play-off, neglijîndu-le pe celelalte. Noi sîntem actual pe II, iar într-un clasament al play-off-ului pe III. Campionatul nu s-a terminat, mai avem timp să recuperăm și fiți siguri că vom acorda la fel de mare importanță și adversarilor care nu vor conta în economia play-off-ului...
-La primul antrenament al Unirii din această vară ne-ați spus, mai în glumă mai în serios, că v-ați dori în acest sezon chiar «atacarea promovării». La ora actuală putem vorbi la modul cel mai serios despre intențiile de accedere în Prima Ligă?
-Eu am vorbit serios și, atunci, voi ați fost cei care ați luat-o drept glumă. Pentru că, fiți sinceri!, nici mare încredere în mine ca antrenor nu aveați și n-aveați cum fiind foarte tînăr... Eu zic că se poate, chiar dacă sîntem pe locul II, avem șansele noastre... Ne luptăm cu echipe care au istorie și bani mai mulți decît noi, iar la un moment dat va conta și asta. Nu ne vom da la o parte și îmi doresc să fim surpriza acestui campionat. Vom merge pînă la capat. Eu asta îmi doresc și asta vrea și lumea. Dacă se poate, bine, dacă nu, eu sper ca lumea să înțeleagă și să nu fie dezamăgită... Obiectivul primordial este play-off-ul iar apoi clasarea la final pe unul din primele 2 locuri. Se poate însă să ratăm și, încă o dată, sper ca publicul să nu fie dezamăgit. Eu sînt fericit că în prezent văd în jurul echipei atîta lume care gîndește pozitiv...
-Cu siguranță Rapidul, Iașiul sau Clinceniul se vor întări în această iarnă. Țintiți întărirea lotului Unirii? Care ar fi posturile care au nevoie de «plombe»?
-Avem și noi ceva posturi deficitare și, pe lîngă asta, în ultimele etape, nici numeric n-am stat bine... Cu siguranță vor mai veni jucători, dar nu vreau să divulg nimic pînă ce nu voi avea o întrevedere pe această temă cu domnul președinte Prepeliță... Deja au plecat cîțiva jucători și, probabil, vor mai pleca. Multe schimbări nu vor fi, dar cu siguranță vom avea nume noi! Din primăvară se vor pregăti cu noi mai mulți copii din pepiniera proprie, dar avem nevoie și de experiență dacă ne dorim lucruri mari. Așadar, vor fi ceva transferuri...
-Care sînt în prezent plecările certe?
-Ar fi cea a lui Panait, la a cărui situație nu voi reveni pentru că o cunoașteți, plus Constantin Dedu, de care eu am considerat că ar fi bine să ne despărțim... În rest, vor mai pleca maxim doi jucători din rîndul celor care nu ne-au ajutat prea mult în această toamnă și au nevoie de echipe unde să joace mai mult...
-Cîteva cuvinte despre public și despre galerie, una dintre cele mai constante din liga secundă...
-Nota 10! Ceea ce s-a întîmplat la meciul cu Rapid este cea mai mare realizare a noastră, iar pe lîngă Rapid eu zic că am avut la toate meciurile o medie bună de spectatori, lucru care nu s-a mai petrecut demult la Slobozia... Galeria a fost extraordinară! Puțini, dar cu inimă mare !Ne-au ajutat și-n deplasări, s-au comportat excelent. Mi-ar plăcea să-i văd în număr cît mai mare și, încă o dată vă spun, sînt niște băieți de nota 10!
-Ați stabilit data reunirii și programul din pauza de iarnă?
-Ne vom reuni pe 14 ianuarie 2014 și vom avea 3 perioade de pregătire. Prima, de două săptămîni, pe plan local... A doua, centralizată la Izvorani sau undeva pe lîngă Snagov... Etapa a treia de pregătire, precompetițională, va fi axată în special pe meciuri amicale din zona noastră, atît cît ne va permite timpul, unul destul de capricios în acea perioadă...
-Unde își va petrece Adi Mihalcea vacanța?
-Cu siguranță Crăciunul va fi, ca de fiecare dată, la Slobozia. De Revelion probabil voi pleca împreună cu familia undeva în afara țării, să mă liniștesc un pic. Cea mai mare parte a vacanței o voi petrece la București...

10 Decembrie 2013, 11:40 (7403 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Lovitură de teatru în prelungiri
Cronica unui eșec anunțat pe final
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
Program stabilit pentru lotul remaniat al Recoltei Gheorghe Doja în noul sezon 2026-2027

Comentariile cititorilor:


tudor:
(19 Decembrie 2013, 14:37)
bravo mihalcea!!hai unirea!!!
IONUT:
(16 Decembrie 2013, 18:35)
Mare om mare caracter.. pe draqu....sa recunoastem ca anul trecut aveam si noi tactica, o posesie mai buna..acum tare in fata si daca iese ceva bn...SERIA fffffoarte slaba si daia sunte aici unde suntem...cu 5 clase Duna peste Mihalcea si nu o spun numai eu..
doru:
(13 Decembrie 2013, 12:29)
Felicitari si sa sperati in continuare ca astai sansa UNIRI SLOBOZIEI care mereu s-a zbatut dar cam atit, dar cu ambitia de la cel mai mic pina sus sa nu se lase ,ambitia si siritul de echipa e cel mai indicat BRAVO si nu uitati forzza intregei echipe succes
Vali:
(12 Decembrie 2013, 20:57)
Bvo Dane vad ca de oameni ca Ilie ca Prepeliță nu se zc nimic , ei sunt cei care au fc sa nu lipsească nimic la club si jucătorii sa aibă liniștea cuvenita PTR a avea performante e un lucru mare in ziua de azi sa fi susținut de niște oameni corecțional.
dan :
(12 Decembrie 2013, 10:28)
bravooo caini pana la moarte adi bravoo cinste jucatorilor si meritul antrenorilor si sa nu uitam de Iliutaaaaa
hai unirea!:
(11 Decembrie 2013, 17:37)
Felicitari si multumiri echpei, conducerii tehnice si galeriei! Hai Unirea!
REBELS UNIREA:
(11 Decembrie 2013, 09:08)
Multumim ADI pt aprecieri si ne bucuram ca am trecut peste micile divergente de la inceputul campionatului prin dialog deschis ! Si noi speram ca din primavara sa reusim sa atragem mai multi suporteri adevarati ai clubului UNIREA SLOBOZIA alaturi de noi si nu ne vom lasa pana nu vom reusi acest lucru ! ! ! In rest  ne dorim sa avem o  iarna linistita si asteptam cu mare interes reluarea campionatului si . . . de ce nu ? atacarea promovarii in LIGA 1 ! Inca o data maxim respect pt mister ADRIAN MIHALCEA !
xxx:
(10 Decembrie 2013, 19:31)
felicitari Mihalcea pentru ce ai facut la Slobozia HAI UNIREA

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
358 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2516 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(6222 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4260 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(5567 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(13082 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(5647 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(5723 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(7487 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(5992 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6405 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3319 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(573 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(670 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(5816 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2021 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2160 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5040 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2790 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(880 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2587 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4671 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1021 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(458 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1562 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(571 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1370 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(700 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...