Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Statul consideră «vindecați» peste 7000 de ialomițeni cu handicap

Statul consideră «vindecați» peste 7000 de ialomițeni cu handicap

Într-un județ în care indemnizațiile sociale se acordă «la negru», statul a decis să retragă sprijinul financiar tocmai celor care au cu adevărat nevoie de el. Vorbim despre cei peste 7000 de ialomițeni cu handicap. Temeiul legal îl reprezintă noile criterii de evaluare a stării de sănătate a acestor persoane. Puse în practică la Slobozia, reglementările îi scot de la plată tocmai pe cei a căror infirmitate este vizibilă, motivîndu-se că sunt sănătoși tun.

Criteriile umilinței
Criteriile după care se face reevaluarea persoanelor cu handicap au fost revizuite de mai multe ori, începînd cu anul 2006. Forma lor finală a fost adoptată abia în urmă cu un an, moment în care au fost și puse în aplicare. Principiul de bază pe care au fost fundamentate noile reglementări se referă la acțiunea directă a afecțiunii asupra stării de sănătate a persoanelor cu handicap. Cu alte cuvinte, contează prea puțin dacă un bolnav se află într-un scaun cu rotile, atîta timp cît acest lucru nu-i afectează funcțiile vitale. Situația, fără precedent, a creat o adevărată isterie. Sute de persoane cu handicap s-au trezit peste noapte sănătoase «tun»... Potrivit datelor oficiale, în evidențele Comisiei Județene de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte, în Ialomița există 7333 de persoane cu dizabilități. Toate aceste vor fi supuse reevaluării, potrivit noilor criterii. La un an de la aplicare respectivelor reglementări au fost reanalizate 4200 de persoane, iar multora dintre ele le-au fost schimbate gradele de handicap inițiale. Unii s-au trezit mai bolnavi decît erau, iar alții perfect sănătoși, în ciuda infirmității extrem de vizibile. Deși procesul de evaluare a fost contestat la forurile superioare, puțini au avut cîștig de cauză. Și toate aceste eforturi pentru sume de bani derizorii. Astfel, în funcție de gradul în care au fost încadrate, persoanele cu dizabilități beneficiază de sprijin financiar cuprins între 253 de lei și 33,5 de lei lunar. «Lunar, Ministerul Muncii ne solicită sugestii cu privire la schimbarea acestor criterii. Le trimitem, dar se pare că nimic nu s-a schimbat» ne-a declarat Daniel Socol, președintele Comisiei Județene de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte Ialomița.

Cazuri extreme
Urmările aplicării noilor criterii de acordare a indemnizațiilor de handicap sînt uluitoare. De actualitate este cazul a doi frați de 19 și 20 de ani, din comuna ialomițeană Bărbulești. Diagnosticați încă de la naștere cu o boală genetică, vorbim despre sindromul Wilson o afecțiune care afectează ficatul și are drept urmare moartea pacientului înainte de vîrsta de 25 de ani, cei doi au beneficiat de indemnizație de handicap, specifică gradul I, pînă la vîrsta de 18 ani. O dată cu evaluarea ambelor cazuri de către  Comisia Județenă de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte Ialomița, cei doi frați au fost puși în situația da nu se mai regăsi pe listele persoanelor care să beneficieze de indemnizațiile acordate de stat pentru persoane cu dizabilități. «S-a constat că la momentul examenului afecțiunea nu le pune în pericol viața, iar astfel nu au mai fost încadrat în niciun grad de handicap. Este o lege, este drept ciudată, dar pe care trebuie să o respectăm» adaugă Daniel Socol. Noile criterii de acordare a ajutorului financiar destinat persoanelor cu handicap elimină automat din sistem toate cazurile de bolnavi care sunt dependenți de insulină, au suferit accidente vasculare sau operații de masectomie, procedură medicală care se impune tuturor cazurilor de cancer mamar. Așa cum am precizat, dacă toate aceste maladii nu afectează în mod direct funcțiile organismului celor bolnavi, ei nu pot fi încadrați în grad de handicap.

Încasări ilegale de pe urma persoanelor cu handicap În lupta cu încadrarea în grade de handicap, persoanelor cu dizabilități le-a rămas un singur drept, cel la asistență medicală gratuită. De această facilitate par să fi uitat însă medicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Numeroase cazuri de persoane cu dizabilități au reclamat faptul că trebuie să plătească 40 de lei atunci cînd au nevoie de consultații medicale la Slobozia. Această taxă reprezintă de fapt cotizația fiecărui pacient care se tratează ambulatoriu și este percepută drept «donație» pentru Asociația « Ajutor pentru Sănătate Ialomița», un ONG clandestin menit să stoarcă bani din buzunarele bolnavilor. Fie ei și cu drept de a beneficia gratuit de servicii medicale...

10 Decembrie 2013, 15:45 (13716 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: 1000 euro/ha pentru cultivarea de usturoi
Ialomițenii intentează procese, nemulțumiți de gradele de handicap primite
În Ialomița trăiesc aproximativ 10 mii de persoane adulte cu handicap

Comentariile cititorilor:


Noi:
(16 Decembrie 2013, 14:41)
@numultumitu...de persoana lui! Neică, am scăpat deocamdată de idiotul de @danut si ai apărut tu, mai îngust la handiCAP!! Ia-ți neamurile toate cu diverse grade la dosare HANDICAP și faceți un partid...
nemultumitu':
(15 Decembrie 2013, 14:57)
Pentru "noi"si "voi" si alti idioti asemeni voua : As putea sa zic si eu ca am scris intentionat "nici o " despreunat ,dar as minti ! Am scris cum am invatat la scoala . Voi, insa,  aveti tendinta sa criticati pe altii , fara sa cititi articolele de  deasupra. Pe voi ar trebui sa va intereseze persoanele cu handicap ,desi nu cred ca handicapul vostru e pe vreo lista . Imi pare rau!
Relu:
(15 Decembrie 2013, 13:50)
DATI BANI PENTRU PUSCARIASI SI PENTRU CAINI.   MANCA-V-AR CAINII.
Voi:
(14 Decembrie 2013, 23:22)
@nemultumitu erata: "nicio" se scrie cum vezi aici, desteptule! Mai degrabă bănuiesc ca ești o proastă și ignorantă!!!!! Sa vina selectia naturală ca D-zeu nu mai face față cerințelor!
Noi:
(14 Decembrie 2013, 23:06)
@numultumitu' Am vrut să ACCENTUEZ prostia printr-o exprimare înadins pleonastică! Dar tu ești in așteptarea selectiei naturale! Te prinzi mai greu. Du-te-n....Dacia mmti!
nemultumitu':
(14 Decembrie 2013, 19:23)
Cu oameni ca tine,mai "Noi", chiar nu avem nici o sansa sa evoluam ! Pentru ca in loc sa fii cu cei care se declara oripilati de nedreptatea din societatea in care traim ,tu te iei de mine ! Crezi ca e vina celor ce au cucerit Dacia?! Sau doar ai vrut sa arati ca esti dac pur? Sau ca nu esti ignorant ? Cred ca ai vrut sa spui  " inocent sau prost" , dar nu am pretentii prea mari de la tine ! Are si Selectia naturala scaparile ei!
Noi:
(14 Decembrie 2013, 15:02)
Te revoltă tare selectia naturală, bă numultumitule!? Ori ești prost, ori, ignorant! Asta actioneaza de când lumea! Poate mai camuflata, și sigur nerecunoscută! Dar e o Realitate crudă din...106 e.n! Nu vă mai c...ți pe voi degeaba! Civilizatorii lu' pește...!
Eu:
(14 Decembrie 2013, 12:46)
Oricum îi ,,hrănim,, pe cei 600 de parlamentari! Și vor fi mai mulți și nimeni nu va comenta! Luați măsuri cei care sunteți oripilați de Selecție natulală in 2013... Popor de slugi! Mai sare câte un anonim de cur în sus @ nemulțumitu', în rest, resemnare și râme, să nu zic chiar viermi! Neam de sclavi!
nemultumitu' :
(14 Decembrie 2013, 11:09)
Vorbim de "selectie naturala" la oameni in 2013?!!! Traim in jungla ? Nici acolo cei din aceeasi rasa nu-i lasa pe cei slabi fara aparare ! Ii mananca alte animale ! Am crezut ca oamenii au  "umanitate" ! Mai bine sa hranim pe cei 600 de idioti superimuni la bun simt si pe toti urmasii lor multe generatii de acum inainte , decat sa ne ocupam de cei loviti de soarta,nu? Pentru ca ei sunt indivizii puternici din turma de idioti care suntem noi!
Marin:
(12 Decembrie 2013, 14:44)
Și-a dat demisia din cauza altor multor presiuni exercitate asupra lui. Va veni alt abulic. Și SIDA tot nu va fi îndeajuns de generos finanțată.
Bravo, Barbu!:
(12 Decembrie 2013, 14:26)
Barbu D., ministrul, e realist și sincer! Îl va costa mult adevărul zis dintr-o suflare! Îl vor sufla; se simte această intenție mai demult! 'Momentul adevărului' nu mai trebuia negat de el, mai târziu. Și-a cerut scuze? Păcat! A fost sincer prima dată: se cheltuie nemeritat de mult pentru o cauză pierdută! Ministerul sănătății știe câti bani se-aruncă in vânt pe SIDA, dar a spus-o Barbu, că l-a luat gura pe dinainte! Oamenii inteligenți știu de ce! Fariseii jelesc anticipat pe cine nu merită! N-avem bani de sentimentalisme! Scapă cine poate.
Lia:
(12 Decembrie 2013, 13:05)
Rahat de grijă pentru handicapat! Unde va credeți ?! Handicapatul roman n-are perspective! Pe ce bateți voi monedă? SIDA e un război pierdut fără lupta, nu numai in sărăcia aceasta de România!!!!!
Om:
(12 Decembrie 2013, 12:55)
Vreți nu vreți, uman, inuman, tot selectia naturală ne paste in România! Nu mai faceți atâta parada de doi bani, cu ipocrizia ' omului cald'!!! Cine are cap, vede, judeca ce ne așteaptă in tara asta!
Andra:
(12 Decembrie 2013, 10:57)
@Daniel Barbu, nu ma surprinde ca sinistrul Barbu are adepti.Pentru cultura ta generala, majoritatea celor cu maladia HIV/SIDA s-au infectat in spitalele romanesti pe vremea comunismului pt ca nu se foloseau seringi de unica folosinta sau sterile.Nu ma surprinde ca dobitocii posteaza astfel de ineptii, ma surprinde ca astfel de comentarii apar postate.Daca vrei sa intri in polemica pe aceasta tema gandeste-te ca si tie sau familiei tale vi s-ar putea intampla sa va infectati(chiar si la un stomatolog care nu respecta normele de igina/sterilizare)si sa ceri medicamente pt a putea supravietui...atunci nu stiu daca ai mai "debita" fraza cu selectia naturala!
Traian B.:
(12 Decembrie 2013, 10:34)
lui@Daniel Barbu:"Știți cât e de grav, noi toți știm de unde provine numărul mare de seropozitivi, de la acele injecții făcute bebelușilor în spitale în ultimele luni si ani ai regimului Ceaușescu  și în primii ani de democrație. Să spui așa ceva este numai rezultatul unui suflet mărunt"

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
434 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(594 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1127 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(787 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(664 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1224 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1468 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8350 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(1009 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1144 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1267 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1358 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8207 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1882 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1813 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1718 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1848 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2053 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2521 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2976 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2476 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2651 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5376 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3426 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3135 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3182 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7073 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...