Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Senatorul Pavel și salariile primarilor

Ialomița, între politică și administrație

Senatorul Pavel și salariile primarilor

După un an de mandat, senatorul Marian Pavel reușește să se țină de cuvînt. Una dintre inițiativele sale, respectiv cea privind majorarea salariilor din administrația publică locală, a fost aprobată de către Senat. Teoretic, cu puțină voință politică, salariile primarilor de la orașe și sate, ar putea crește cu 3-400 de lei, începînd din 2015. Întrebarea care se impune în acest context nu este dacă merită sau nu edilii locali acest plus la salar... E clar, îl merită! Însă Independent crede că nu e pentru cine se pregătește. Și, evident, o putem dovedi!

O inițiativă liberală la un social-democrat
Bugetul e prea mic? Nu există bani în sistemul public de Sănătate? Hoții fură! Nu face nimic. Asta-i țara și toate acestea sînt vechi de cînd lumea... Ceea ce contează cu adevărat e că administrația locală are un vajnic apărător în persoana senatorului PSD Marian Pavel. Acesta nu a uitat de anii săi ucenicie ca edil local și, o dată ajuns senator, a inițiat un proiect de modificare a Legii 215, privind statutul aleșilor locali. Concret, el a propus majorarea salariilor primarilor de la orașe și sate, în condițiile în care aceștia au responsabilități care depășesc cadrul legal: «Inițiativa a trecut de Senat, iar acum urmează să fie votată în Camera Deputaților. Iar motivația mea e simplă. E o ipocrizie să spui că salariile aleșilor locali sînt mari. Ei au responsabilități politice, administrative și civile foarte mari... Unii semnează pentru milioane de euro, iar semnătura lor are implicații penale. Avem de ales între a le mări salariile sau a schimba legislația. Dacă nu au nevoie de salarii, să devină primari doar cei care accceptă acestă funcție onorific! Oamenii care au dovedit că merită votul alegătorilor, au suficient de mulți bani și sînt dispuși să facă administrație. Dacă e posibil astfel, atunci inițiativa mea nu-și are, într-adevăr, niciun rost...». Concret, majorarea salarială pe care o vizează inițiativa senatorului Marian Pavel este destinată, în principal, primarilor din comunitățile rurale. În cazul în care nu i se vor aduce modificări, inițiativa va aduce creșteri salariale de pînă la 400 de lei...

Fără ipocrizie despre administrația locală
Intențiile lăudabile ale senatorului Marian Pavel suportă însă o serie întreagă de nuanțări. Una dintre ele ne este oferită de către un fost coleg, edilul comunei Vlădeni din Ialomița, Lucian Corlău. Președinte al Asociației Comunelor din România, acesta are o poziție care nu doar că anulează eforturile colegului său de partid, dar le și aruncă în derizoriu. «Un studiu pe care l-am văzut eu, realizat la nivelul administrațiilor din România, confirmă faptul că administrațiile locale, mai ales cele din mediul rural, nu sînt conduse doar de către primar. Cam 30 la sută, sînt conduse de amanta primarului. Alte vreo 20 la sută de neveste... Apoi vin la rînd contabilii din primării, secretarii primăriilor... Și abia la urmă, cu vreo 10 procente, vin și primarii...» a declarat, pentru Independent, Lucian Corlău, primarul comunei Vlădeni. Ce părere au primarii din Ialomița despre această teorie? Majoritatea se abțin, susțin că nu au auzit sau resping total această teorie. Singurul care a acceptat să își asume un punt de vedere pe această temă, primarul PD-L Eugen Tocileanu, de la Sărățeni, a declarat: «Dom’le, nu știu dacă acestea sînt procentele corecte, ori dacă e vorba despre neveste ori amante... Dar știu cu siguranță că pe mine mă interesează ca la Sărățeni să conducă primaru’! Iar dacă oamenii m-au votat și, poate, mă vor mai vota, înseamnă cu nu i-am dezamăgit și că merit banii mulți, puțini, atîția cîți sînt...».

12 Decembrie 2013, 16:00 (22563 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
PSD Ialomița vizează obținerea a cel puțin trei mandate de parlamentari!
Marian Neacșu a fost exclus din PSD!
«Dacă voi candida, CÎȘTIG!»

Comentariile cititorilor:


anonim:
(12 Aprilie 2014, 22:58)
in com.facaeni ...o familie venita dupa ani buni de stat in strainate sau decis sasi deschida un bar ...lau construit iar doamna primarita din facaeni avand si dansa bar iau terorizat si nu vrea tot iii amana cu autorizatia de functionare...uimita de localul cladit ceva frumos si rustic are o mare teama ca no sai mai functioneze ...Dna primar nu are angajati la bar sta fratele ei  care lucreaza si la pompieri si la firma de paza .Paza care trebuie sa pazeasca satul ii pazeste ei barul Oare barul dansei en regula cu tot?barul e trecut pe numele fiului sau ca doar nu putea fii dansa si primar si administrator ..avem primar egoist ......eu cred cai o piata libera pentru toata lumea 
Sictir USL:
(28 Decembrie 2013, 10:49)
Doar o dată au luat cuvântul în plenul Parlamentului în acest an Ion Ariton (PDL), Viorel Riceard Badea (PDL), Klarik Laszlo Attila (UDMR), Florina Ruxandra Jipa (PSD), Neagu Mihai (independent), Marian Pavel (PSD), Corneliu Popescu (PPDD), Timotei Stuparu (PSD), Andrei Liviu Volosevici (PDL). Pentru asta a fost platit Pavel un an de zile cu bani multi de la buget. A fost doar sclavul partidului si a lui Ponta, in nici un caz reprezentatul oamenilor in Parlament. In plus de asta nici nu cred ca poate mai mult. Intrebarea este : de ce dracu l-ati votat pe asta, mai oameni (ne)buni ?
ex psd-ist:
(23 Decembrie 2013, 17:48)
O VENIT CRACIUNUL.... SI-AM TAIAT PORCII.....DAR COCINA SI ASTIA RAMIN....TRAIESC SI SE HRANESC DIN IMPOZITELE TAXELE.....SI ..BIRURILE..PUSE IN SPINAREA NOASTRA....I-ATI VAZUT INAINTE DE ALEGERI?......... CU MINCIUNI ELECTORALE IN FATA NOASTRA SA CERSEASCA VOTURILE?...CIND II MAI VEDETI??......INAINTE DE ALEGERI....CU TOLBA PLINA DE MINCIUNI....SA-I VOTAM IAR......POPORUL ROMAN SI-A PUS SPERANTA SI INCREDEREA IN EI.....CA V- OR FACE CEVA ...SA LE FIE MAI BINE SI CETATENILOR....DAR CIND AJUNG SI SE VAD ACOLO.....SUS .....UITA DE CE AU FOST VOTATI SI INCEP SA SE CULCUSEASCA SA LE FIE LOR BINE...... ISI ANGAJEAZA RUBEDENIILE IN FUNCTII SI POSTURI CHEIE(VEZI MARIAN NEACSU)......SI   UITA DE PROSTIME ....II MAI CAUTA IAR PESTE CITIVA ANI CA SA-I PROSTEASCA IAR SI SA LE CERSEASCA VOTURILE.......RUSINE.....
militaru:
(20 Decembrie 2013, 03:43)
huaaaaaaaaaa! asta merita!
dan:
(17 Decembrie 2013, 06:06)
ce incredere in senator...cind el isi sustine dn.asistenta de la oncologie sa ceara bani la oameni....aia trebuia sa fie data afara de mult la ceea ce a facut pina acum...RUSINE
gigi:
(16 Decembrie 2013, 18:52)
Dnu Senator daca poti sa faci ceva pentru plebe fao daca nu.....lasa-ne frate ca suntem satui de vrajelile romanesti.
Eu:
(14 Decembrie 2013, 13:20)
Are față de te trec fiorii! Să tot pui ștamplila pe ea...părerea mea! Măăă! da v-a anesteziat guvernul ăsta! Nu ieșiți in stradă?!
un functionar:
(14 Decembrie 2013, 13:12)
Salarii mari pentru primari ca deh, ei fac toata treaba intr-o primarie. Amaratii de functionari nu fac mai nimic, d-aia au salarii de 6 - 700 de lei!
lazar gheorghe:
(14 Decembrie 2013, 13:05)
domnule porc,dumneavoastra meritati mai multa.............uruiala
Eric:
(14 Decembrie 2013, 12:50)
Nu e chiar urât; ca porc e frumușel! Politica și prostia te conduc la cocină! Vine Crăciunul, tăiem porcii!
apoliticul:
(14 Decembrie 2013, 12:34)
ma da urat e! oare de la politica i se trage ...?
Voicu:
(13 Decembrie 2013, 14:45)
@sorin. Mulțumesc pentru luminare! Eu chiar m-am înfuriat anterior pe @mmmmmm, nu pe @nnnnnnn! Oricum, am zis: multumesc de adresare! Sunt pe dinafara mișculațiilor pe care le explică Sorin, dar el știe ce spune când spune.
temistocle:
(13 Decembrie 2013, 14:28)
HALAL SA-TI FIE DLE SENATOR....................
Cetatean:
(13 Decembrie 2013, 09:45)
Brava dmn.Senator. Idee e excelenta. Unii chiar merita. Dar cam redusa activitatea de senator. Nu credeti???
SORIN:
(13 Decembrie 2013, 09:42)
@ Voicu. Te faci că nu înțelegi?!  Îți explic eu, fiindcă te văd greu de cap. În primul rând confunzi consoanele sub care s-a semnat  cel pe care-l acuzi. Dar, cel mai important, este faptul că postacul se referă la "marele" Vlase și, dacă vrei să știi, sigur că știi, acest Vlase este unul dintre cei mai mari evazioniști ai județului, chiar dacă pe un post de televiziune a apărut ca propovăduitor al culturii românești peste hotare, chipul poetului național apărând pe coviltirul camioanelor sale care, vezi Doamne, atunci când străbat Europa, determină occidentalii să se uite la Eminescu de pe camioanele exfotbalistului, completându-și cunoștințele despre cultura română. Cine e penibil măi, nea Voicule?! Senatorul-papagal a avut și are multe și nu prea mărunte de pe urma afaceristului-insolvență. De ce crezi tu că "oamenii de afaceri" au sărit ca arși când s-a pus problema modificării Legii Insolvenței?! Ia să văd, știi?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(5060 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(5530 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(4899 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(3958 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(555 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(4984 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(10175 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(5777 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(6247 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(5704 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(6115 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(4765 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(5532 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(5510 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(5904 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(5594 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(6304 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(6544 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(930 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(7100 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(7654 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6603 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(6415 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(6564 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(11599 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(7103 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(6920 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(11907 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...