Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Jacheta care sună la 112

Jacheta care sună la 112

Pentru că era în criză de timp, a inventat tricoul care încarcă telefonul. Fiindcă invenția s-a dovedit a fi un succes, Costin a mers mai departe... Concursuri, platforme de inventică on-line, mentori care te ajută să-ți transformi visele high-tech în realitate.... Iar acum, jacheta care sună la 112. Noua invenție a tînărului, deși aflată la faza de prototip, e perfect funcțională. Iar cînd se plictisește de inventat aplicații practice, Costin lucrează de zor la noii lui roboți-sumo. Acolo l-am și cunoscut, în atelierul de automodele de la Palatul Copiilor din Slobozia, meșterind la o soluție pentru ca robotul său să devină invincibil...

Dependența de gadgeturi Costin Costea are o tunsoare emo, un smartphone cît un caiet de mare și un zîmbet care ar putea cuceri toate adolescentele din oraș. Își dorește asta, evident, dar nu se grăbește. La 16 ani, Costin este un inventator care-și croiește drumul către celebritate. Elev în clasa a XI-a C, la Colegiul Național «Mihai Viteazul», Costin a devenit cunoscut anul trecut, cînd a cîștigat un concurs local, «Micul antreprenor», prezentînd o invenție care s-a născurt din... criză de timp. «Am aflat tîrziu de acest concurs. Și, inițial, mi-am dorit să inventez niște adidași care încarcă baterii, prin frecare... Dar n-am mai avut timp... Așa că am exploatat această idee! Nu pare mare lucru, dar prin intermediul ei putem reduce costurile la energie electrică. Dacă îl poartă un om sau 100 de oameni nu contează prea mult... Dar dacă vorbim de 100 de milioane de oameni, contează. Este vorba despre niște panouri, atașate de tricou pe umeri, legate în serie... Ceva simplu și ușor de realizat!». Ideea i-a adus, pe lîngă recunoașterea locală, un loc II la concursul național «TechSchool» sponsorizat de UPC. «Am auzit de concurs și am participat și eu. Am luat premiul II, adică 5000 de euro. Dar banii nu i-am văzut nici acum, doar niște piese, pe care le folosesc acum pentru noua mea invenție, jacheta sau geaca... Adică vreo 5000 de lei! Dar nu-mi pare rău că nu s-au ținut de cuvînt. Dacă nu era concursul asta, nu cunoșteam atîția oameni, platforma on-line cu care colaborez, mentorii care m-au ajutat să progresez...». După un curs intensiv de pregătire, într-o tabără la Bran, anul trecut, Costin a devenit la rîndul lui mentor pentru amatorii de device-uri electronice. «Nu e greu să fii mentor și nu mă consider un mentor... Doar încerc să îi ajut pe cei care îmi pun întrebări. Eu sînt pasionat de editare video și programare. Îmi place să fac filmulețe, să lucrez la editarea lor... Dar acesta e doar începutul, n-o să mă opresc aici!».

Jacheta care îți poate salva viața Următorul popas al lui Costin este jacheta care sună la 112. Banală în aparență, geaca în care Costin s-a lăsat fotografiat este un prototip care ar putea revoluționa sistemele de siguranță tradiționale. Potrivit inventatorului, haina a fost gîndită pentru a proteja și a salva viața proprietarului, în situații limită. «Monitorizează bătăile inimii, temperatura corpului, are senzori care identifică gazele toxice și te atenționează asupra pericolului și, în plus, poate suna la 112, în cazul în care aveți un accident de mașină sau de orice alt fel. Gîndiți-vă, de exemplu, că intrați într-o peșteră în care există un nivel ridicat de sulf. Sau că vă aflați într-o clădire în care există scurgeri de gaze...» explică Costin. Pentru a realiza acest prototip, ajuns la 6 kilograme greutate, tînărul lucrează de aproape 10 luni. «Am început să lucrez la ea prin februarie... Imediat după ce am luat premiul am început să lucrez. Lucrez singur, dar am fost ajutat de cei de la Robofun, o firmă care furnizează componente. I-am întrebat despre liniile de cod, despre cum trebuie să funcționeze circuitele...». Pe lîngă senzori și microcircuite, geaca are și un ecran pe care sînt afișate datele. Acum, Costin lucrează de zor să dea jachetei sale o voce: «Asta e acum provocarea. Deocamdată, geaca trimite la 112 sau la orice alt număr presetat un sms. Dar, curînd, va avea voce și va putea interacționa cu proprietarul!». Întrebat dacă invenția sa va avea succes, Costin ridică din umeri: «Nu pot să spun eu asta! Orice inventator își dorește să vadă invenția lui peste tot. După ce am inventat tricoul, de exemplu, cei de la Oracle m-au contactat pentru o comandă de 100 de bucați... Aveau un eveniment legat de energia regenerabilă... Dar s-au răzgîndit, iar eu am ratat oportunitatea de a vedea invenția mea funcționînd...». În așteptarea clienților interesați de invențiile sale, Costin se recrează creînd roboței de sumo, pentru competițiile naționale. «Nu contează atît de mult dacă ce fac acum îmi poate aduce bani... Deocamdată sînt mic. Dar într-o zi, peste 10 ani, de exemplu, una dintre invențiile mele ar putea fi folosită de toată lumea. Asta e ceea ce visez și asta se va întîmpla!».

13 Decembrie 2013, 14:50 (15293 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Frumusețea Rebecăi
Slobozia: Pandemia de COVID-19 închide Colegiul Național «Mihai Viteazul» pentru 5 zile
EXPUR susține «Generația Z»-echipa trupei de teatru în limba franceză a Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Comentariile cititorilor:


miki:
(13 Decembrie 2013, 18:49)
Bravo Costine! Nu te lasa. Tine-o tot asa. America te asteapta)) Nu uita sa ne scrii. As zice in engleza da' mi-e ca ma cenzureaza pretenii. Sa-ti traiasca si surioara, frumoasa si desteapta fata si parintii bineinteles. Poarta faima Sloboziei pe intreg mapamondul.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19645 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...