Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Nașterea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Nașterea Domnului

† VINCENȚIU Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sloboziei și Călărașilor Iubitului meu cler și popor, har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Evanghelist Matei este singurul autor al Noului Testament, care, în capitolul al doilea al Evangheliei sale, ne istorisește, în legătură cu Nașterea Domnului la Betleem, episodul venirii magilor de la Răsărit. În primul capitol, Evanghelistul ne vorbește despre identitatea dumnezeiescului Prunc, despre originea Sa divino-umană. Așa cum îngerul îi lămurește dreptului Iosif taina zămislirii, a conceperii lui Iisus de către Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt, magii de la Răsărit lămuresc taina arătării lui Iisus în lume. În pericopa evanghelică, auzită la Sfânta Liturghie (Matei 2, 1-12) în această binecuvântată zi, ați auzit cum este istorisit acest episod.
Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune nimic despre numărul magilor, numele, vârsta sau țara lor de origine. Textul pur și simplu vorbește despre „magii de la Răsărit”, adică din teritoriile de la Răsărit de Palestina biblică, ceea ce ne lasă să intuim câte ceva despre originea lor etnică și despre apartenența lor religioasă.
Știm că în antichitate, potrivit lui Herodot, erau numiți „magi” acei înțelepți, care se ocupau cu astrologia sau „cititul în stele”, cu observarea corpurilor și fenomenelor cerești, pe care le interpretau. Era răspândită, la cei din vechime, convingerea că fiecare om ar avea propria stea, care apare la naștere și dispare odată cu moartea persoanei.
Potrivit Evangheliei după Matei, magii de la Răsărit au fost acei preoți, înțelepți păgâni, care au identificat pe cer o stea neobișnuită, pe care au urmat-o, ajungând astfel să-L cunoască pe „Cel ce S-a născut rege al iudeilor”. Ei L-au recunoscut pe Pruncul născut la Betleem ca fiind Dumnezeu, Unicul Dumnezeu. Așadar, „magii de la Răsărit” au ajuns la Betleem pe deplin încredințați și având conștiința importanței religioase și cosmice a nașterii lui Hristos, Mesia pe care-L așteptau de multe generații evreii. Ceea ce este important pentru a înțelege istorisirea este faptul că acești magi nu sunt iudei, ci străini care se află în căutarea lui Mesia. Proveniența lor este descrisă în mod generic: ei vin din Răsărit, sunt așadar păgâni, și-i reprezintă pe toți aceia care inițial fuseseră excluși de la făgăduințele dumnezeiești, deoarece nu aparțineau poporului lui Israel, devenind astfel, în virtutea atitudinii lor de a-L primi pe Mesia, destinatarii operei mântuitoare înfăptuite de Hristos. Fericitul Ieronim, interpretând arătarea stelei unor păgâni, afirmă că: „Steaua a strălucit în Răsărit pentru ca evreii, spre rușinea lor, să afle de nașterea lui Hristos de la păgâni”.
În Evanghelia sa, Sfântul Matei ne spune că magii au fost primele autorități religioase care L-au cinstit pe Hristos, au îngenuncheat înaintea Lui, întinzându-se cu trupul pe pământ  în semn de respect și de supunere, oferindu-I daruri. Din acest punct de vedere, din cele trei daruri pe care ei le-au oferit Pruncului Iisus, cel mai important a fost ultimul și anume, smirna. Este vorba de o plantă medicinală din care se extrăgea un lichid, care era amestecat cu uleiuri, pentru a obține unguente folosite în scopuri medicale, dar și religioase: cuvântul Hristos înseamnă Uns, consacrat printr-o ungere simbolică, o hrismă, pentru a fi recunoscut ca rege și Mesia de origine dumnezeiască.
Din aceste motive, istorisirea despre „magii de la Răsărit”, descrisă de evanghelistul Matei, s-a bucurat de un mare respect și popularitate în creștinism. Această temă se întâlnește des în reprezentările artistice și literare de inspirație creștină și poartă numele de „Închinarea Magilor”.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Plecând de la informațiile sumare ale Evangheliei după Matei, istoria magilor a stimulat totdeauna evlavia populară și a ajuns să fie îmbogățită și dezvoltată de tradiția creștină cu multe detalii, pe care nu le oferă evanghelistul Matei.
Tradiția vorbește de trei magi, în baza darurilor pe care le-au oferit. Numele lor sunt Gașpar, Melchior și Baldasar și ar reprezenta cele trei continente cunoscute atunci: Europa, Asia și Africa, ceea ce înseamnă că opera de mântuire a lui Hristos îmbrățișează toate popoarele lumii, motiv pentru care sunt reprezentați în icoana Nașterii Domnului în planul îndepărtat, ca unii care vin de departe să I se închine lui Hristos, reprezentând întreg neamul omenesc: un alb, un negru și un arab.
Cele trei daruri pe care le-au oferit Pruncului Iisus au o însemnătate aparte, deoarece se referă la cele două firi sau naturi care coexistă în Persoana divino-umană a lui Hristos. Tămâia, care era folosită la templu, se referă la preoția lui Hristos, deci la dumnezeirea Sa; aurul ne arată regalitatea Lui; iar smirna, folosită la pregătirea trupurilor pentru înmormântare, indică ispășirea oamenilor de păcate prin moartea jertfelnică a lui Iisus Hristos ca Om. De la darurile pe care le-au făcut magii Pruncului Iisus, provine și tradiția de a oferi dulciuri și jucării copiilor, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului.
Despre steaua neobișnuită care s-a arătat pe cer și i-a călăuzit pe magi la Betleem, Sfinții Părinți s-au gândit cu înțelepciune că acea stea călăuzitoare nu era o stea ca alte stele, ci o putere spirituală în chip de stea. Dacă Domnul i s-a arătat lui Moise, când păștea oile, în chip de rug care ardea și nu se mistuia, lui Avraam în chipul a trei tineri, lui Ilie proorocul în chip de adiere ușoară de vânt și glas, de ce acum n-ar fi putut Domnul, sau un înger al Lui, să le apară cititorilor în stele în chip de stea? Când israeliții au părăsit Egiptul, se spune că Dumnezeu mergea înaintea lor ziua, călăuzindu-i printr-un nor, iar noaptea, printr-o coloană de foc, pentru a le ilumina calea (Ieș. 13, 21; 40, 37). Unde se oprea norul, fiii lui Israel așezau tabăra. Aceste asemănări ar putea fi intenționate, de vreme ce Matei, în capitolele acestea, deseori face aluzie la episodul Exodului. Dumnezeu acum, însă, printr-o providență specială, îi călăuzește pe păgâni spre loc ul unde S-a născut Mesia. În atotputernicia Sa, Dumnezeu se descoperă oamenilor și se arată în chipul în care aceștia Îl așteptau cel mai mult. Magilor, care Îl căutau printre stele, le-a apărut în chip de stea. Israeliților însă, care niciodată nu-L căutaseră printre stele, nu li S-a arătat în chip de stea. De aceea, steaua, care le strălucise magilor în lunga lor călătorie, a dispărut deasupra Ierusalimului.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Citind cu atenție și meditând duhovnicește la această pagină evanghelică, care ne prezintă episodul legat de „Închinarea magilor”, putem descoperi îndemnuri practice pentru credința și viața noastră. În această istorisire, evanghelistul Matei, pe lângă faptele relatate, a dorit să ne arate și ce trebuie să facem, ce modele să urmăm în viață, dar și pe cele de care trebuie să ne ferim.
În această expunere sunt evidențiate trei reacții diferite față de vestea nașterii Mântuitorului Iisus Hristos: reacția magilor, cea a regelui Irod și cea a arhiereilor și cărturarilor. Ne referim mai întâi la modelele negative, de care să ne ferim și să fugim cât putem. Spre pildă, să ne gândim la reacția regelui Irod. Acesta, doar ce a auzit de nașterea lui Iisus și s-a și „tulburat” și a convocat o întâlnire cu arhiereii și cărturarii, însă nu pentru a cunoaște adevărul, ci pentru a pune la cale o viclenie. Această intenție a sa reiese din recomandarea pe care o face magilor, când i-a convocat la sine, de a merge să vadă Pruncul, ca apoi să se reîntoarcă la el și să-l înștiințeze. Planul lui a fost acela de a-i transforma pe magi din mesageri ai veștii celei bune în iscoade. Viclenia regelui Irod reiese din faptul că i-a chemat la sine pe magi „în ascuns”, și din dorința sa de „a afla de la ei lămurit, cu exactitate”.
Irod reprezintă acele persoane care, în viață, și-au ales singuri calea pe care s-o urmeze. Fac abstracție de voia lui Dumnezeu și aleg să urmeze propria vrere. Ei nu-și văd decât propriul interes și sunt hotărâți să treacă peste orice le-ar sta în cale în atingerea a ceea ce și-au propus. Sunt persoane care, din prea mare iubire de sine, ajung chiar să-L disprețuiască pe Dumnezeu. Irod crede că-și face datoria, apărându-și regalitatea și proprietățile față de un posibil uzurpator. Porunca de ucidere a pruncilor nevinovați i se părea, ca atâtor alți dictatori din istorie, o măsură impusă de binele public și care se justifica moral. Din acest punct de vedere, lumea de azi este plină de astfel de „Irozi”. Pentru aceștia nu există arătare a lui Dumnezeu, care să fie de ajuns. Sunt „orbiți”; nu văd decât ceea ce vor să vadă. Numai o minune (și din fericire sunt astfel de minuni) mai poate zdrobi această armură egoistă a omului.
Cea de a doua reacție, care se desprinde din pagina evanghelică, se referă la atitudinea cărturarilor. Aceștia sunt consultați de Irod și de Magi, pentru a afla unde S-a născut Mesia, iar ei nu au ezitat să răspundă: „În Betleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: „Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul Meu Israel”. Ei știu unde S-a născut Mesia; sunt în stare să le indice și altora; dar ei nu fac nici un pas. Nu aleargă la Betleem, cum ne-am fi așteptat din partea unor persoane care nu așteptau altceva decât venirea lui Mesia, ci rămân comod în casele lor, în cetatea Ierusalim. Ei se comportă asemenea unor indicatoare stradale, indică strada, dar nu mișcă un deget. Aici vedem simbolizată o atitudine răspândită și printre noi. Știm bine ce înseamnă să-I urmăm lui Hristos, ce presupune trăirea vieții în Hristos, de multe ori știm să o explicăm și altora, însă ne lipsește curajul și hotărârea de a le pune în practică. Pericolul acesta nu-i paște numai pe clerici, ci și pe fiecare persoană botezată în Hristos, care nu are curajul de a-și mărturisi și expune în public credința, preferând să o trăiască în intimitatea sa. La această atitudine trebuie să reflectăm serios. Cărturarii știau că Iisus se afla la Betleem, cel mai mic târg din Iudeea; noi știm că Iisus astăzi se află printre cei sărmani, umiliți și suferinzi...
Și, în sfârșit, revelatoare este reacția magilor, protagoniștii acestei pagini evanghelice. Ei nu ne învață prin cuvinte, ci prin fapte; nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce fac. Dumnezeu li S-a arătat magilor, așa cum știe El să o facă, în cadrul propriei lor experiențe, folosind mijloacele pe care le aveau la dispoziție; în cazul lor, obișnuința de a scruta cerul. Ei nu s-au îndoit de semnul arătat de Dumnezeu și au pornit la drum; au părăsit siguranța casei, pământului natal, persoanele dragi în mijlocul cărora trăiau, ca să-L caute pe Mesia Hristos.
Atitudinea de căutare ce-i caracterizează pe magi se află în contrast cu indiferența și dezinteresul iudeilor, care, deși erau depozitarii făgăduințelor mesianice, nu-și dau seama că Mesia lui Israel S-a născut deja. Magii se interesează de Prunc: „Am văzut... și am venit...” (v. 2). Nu este de ajuns să vezi, trebuie să te afli într-o permanentă stare de căutare, să nu confunzi niciodată adevărul cu propriile idei sau certitudini. Cine - asemenea lui Irod și cărturarilor - ămâne în palatul propriilor interese sau al propriilor convingeri, nu va ajunge niciodată la cunoașterea adevărului, dimpotrivă: riscă să stea departe de el sau să lupte împotriva lui.
Întrebarea magilor, „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?”, pune față în față cele două împărății: una omenească și trecătoare (cea a lui Irod) și una adevărată, dumnezeiască și netrecătoare (cea a lui Iisus Domnul). Această referință despre împărăția lui Hristos este prezentă și în istoria patimilor, unde Evanghelistul Matei pune pe buzele lui Pilat o întrebare asemănătoare: „Tu ești regele Iudeilor?” (Mt 27, 11).
Magii își declară scopul călătoriei lor la Ierusalim: „Am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui”. Călătoria magilor, așadar, nu are alt scop decât ca ei să se închine Pruncului. Verbul a se închina, a se prosterna în fața cuiva în semn de adorare și supunere, folosit în acest context, descrie acțiunea de adorare a lui Dumnezeu, care, potrivit Vechiului Testament, este un act rezervat numai lui Dumnezeu.
Sfântul Evanghelist Matei scoate în evidență atitudinea sinceră și deschisă a magilor, în comparație cu cea ascunsă și prefăcută a lui Irod. Atât magii, cât și Irod, tind spre aceeași Persoană, însă cu o dispoziție interioară diferită și cu rezultate diferite. Evanghelistul ne amintește faptul că Mântuitorul se lasă găsit numai de cei ce-L caută în mod sincer.
Irod folosește pentru planurile sale știința neinteresată a cărturarilor, dar și înțelepciunea practică a magilor. Răul se folosește de orice, chiar și de bine! Însă Dumnezeu rămâne unicul Domn al istoriei, și, în cele din urmă, totul se îndreaptă spre desăvârșirea planului Său de iubire.
Găsirea Pruncului de către magi constituie un izvor de mare bucurie, sentiment care este subliniat în mod deosebit (v. 10). Verbul „a se bucura”, în tradiția evanghelică, indică experiența umană a intervenției mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie (Matei 5, 12; 13, 20, 44; 25, 21, 23; 28, 8 - 9). Dumnezeu este iubire, iar bucuria este semnul prezenței Sale. Bucuria este dăruită celui ce descoperă comoara (Matei 13, 44), celui ce-L întâlnește pe Dumnezeul cel Viu (Matei 28, 8 ș.u.). „Și intrând în casă, au văzut un Prunc împreună cu Maria, mama Lui...”. Dreptul Iosif nu este amintit. Din acest moment, Evanghelistul Matei va vorbi totdeauna despre Fecioara Maria ca despre „mama Lui”, în concordanță cu Evanghelia după Ioan, care o desemnează pe Maria totdeauna ca fiind „mama lui Iisus”.
Sfântul Evanghelist Matei nu redă niciun dialog dintre magi și mama Pruncului, ci subliniază numai faptul că ei pot să-și îndeplinească scopul pentru care au pornit în călătorie: să I se închine Pruncului și să-I ofere aur, tămâie și smirnă (v. 11), daruri care se referă la măreția și importanța destinatarului.
Dumnezeu este cel ce conduce evenimentele: în vis, magii sunt înștiințați să nu se mai întoarcă la Irod și să se repatrieze pe o altă cale (v. 12). Magii se întorc de unde plecaseră, însă urmând o altă cale: nu pe cea a celui ce caută ceea ce nu cunoaște, ci pe cea a celui ce a găsit ceea ce căuta. Ei nu mai sunt în starea dintâi: L-au găsit pe regele Nou - Născut, căutarea lor și-a atins țelul. Odată ce L-ai cunoscut și întâlnit pe Hristos, nu te mai poți întoarce pe aceeași cale. Schimbând viața, se schimbă și calea de urmat.
Întâlnirea cu Hristos trebuie să determine o schimbare a vieții și atitudinii față de ea.

Dreptmăritori creștini,
În această zi de mare bucurie, vă îndemn să fiți următori magilor de la Răsărit, căutându-L și mărturisindu-L pe Hristos în viața voastră. În călătoria acestei vieți mărturisiți-L cu mult curaj pe Domnul Iisus Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii pentru mântuirea noastră, iar mărturisirea voastră să fie nu numai prin cuvânt, ci, mai ales, prin fapte. Și aceste fapte să înmulțească binele și pacea în lumea aceasta, răvășită de păcate, dezbinare și ură.
Fie ca marea prăznuire a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos să fie un izvor de bucurie, pace și împliniri pentru voi toți, acum și în Noul An 2014, închinat în Patriarhia Română Tainelor Sfintei Euharistii și Sfintei Spovedanii.
Al vostru părinte duhovnicesc, pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru, ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2013, 09:03 (6546 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Nașterea Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17027 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22552 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17079 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17716 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17198 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18637 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17094 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17943 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16862 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18248 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(16948 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17188 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17479 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18767 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(16755 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17106 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16019 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18818 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(19881 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17836 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20031 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19642 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19104 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18431 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17442 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18447 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18127 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17703 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46527 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17385 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...