REPORTAJ

Flautele fermecate

Povestea Adinei, a lui Jennifer și a Elenei Loredana nu are nicio legătură cu opera compusă de Mozart. În fapt, cele trei eleve ale Liceului de Artă din Slobozia nu pot cînta (încă) muzica celebrului compozitor. Ce au putut ele face (și o fac în fiecare zi!) a fost să renunțe la plăcerile nevinovate ale copilăriei pentru a-și dedica viața acestui instrument magic. Nu sînt singurele! Însă pasiunea lor are ceva inefabil... De aceea, noi nu facem astăzi decît oficiul de a vi le prezenta. Pentru a le cunoaște, trebuie să vă doriți să le ascultați cîntînd...

Trei generații robite de magia flautului
Flautele sînt instrumente muzicale construite din metal. Cu cît metalul e mai prețios, cu atît flautul se aude mai plin, mai dulce, mai liniștit... Adina Bădescu, Jennifer Soare și Elena Loredana Cursaru sînt din carne și vise. Visele lor sînt asemeni celor mai prețioase dintre flaute, din argint și aur. Adina are 11 ani. A venit tocmai de la Făcăeni pentru a învăța să cînte la acest instrument: «Cînd eram mică am auzit flautul. Și mi-a plăcut mult... Flautul este minunat pentru mine. Și cînd am avut șansa, am venit aici, să învăț să cînt și eu. Dar sînt abia la început! Învăț notele, că nu am ajuns la solfegii. Dar tot îmi place!». Adina e o copilă, cu zîmbetul cît un soare și trup subțire, ca flautul pe care îl iubește așa de mult. Pentru notele pe care le învață muncește 5 ore pe săptămînă. Deocamdată. Jennifer are 16 ani și face deja asta de 8 ani. Are o claie de păr cîrlionțat și o voce clară, ca un tril de flaut: «Făceam pian de 4 ani cînd am auzit flautul prima dată... O doamnă profesoară din Anglia a cîntat pentru noi aici, la liceu. Eram în clasa a V-a. Mi-a plăcut atît de mult, încît m-am dus acasă și am decretat: eu fac flaut! Nu știam nimic despre el atunci... Iar acum nu mă pot sătura. Știu că nu pare credibil, dar asta simți cînd cînți. Că mai vrei, că trebuie să cînți mai mult pentru a ajunge să dai celorlalți ceea ce ai primit tu...». Elena Loredana împlinește 19 ani în decembrie și știe că și-a dorit să cînte dintotdeauna. E extrovertită, vorbește cu ușurință despre ea... Dar cel mai mult îi place să povestească despre flaut și bucuria pe care i-o aduce acesta: «Părinții mei mi-au pus numele Loredana, după Loredana Groza. Și am tot cîntat, mică fiind, pînă am ajuns aici. Iar aici, fiind mică, nu mi-au dat voie să cînt, de frică să nu-mi afectez coardele vocale. Am studiat însă flautul, ca instrument principal. Și acum cred că aceasta a fost cea mai mare șansă din viața mea! Apoi, încet-încet, am descoperit plăcerea de a cînta, gustul scenei, am învățat de la profesorii mei, de la cei din alte țări. Acum știu că ceea ce fac e extraordinar și nu îmi mai doresc altceva!».

Inocența unor vise de aur
Cele trei eleve ale Liceului de Artă reprezintă trei generații. Care «fac flaut» ca instrument principal și pian în secundar. Visează la cariere muzicale și se pregătesc pentru ele cu tenacitate. «În 2 ani, înveți să cînți. Apoi, totul e o permanentă descoperire. În fiecare zi descoperi ceva nou, afli ceva nou. Sufli din greșeală și descoperi sunete pe care nu le credeai ascunse acolo. Știți, sînt două feluri de flautiști... Cei care adoră sunetul mai dur, mai puternic. Și cei care preferă să cînte moale, liniștit. E un instrument care transformă instantaneu, îți dă o stare de grație...» ne explică Jennifer. O rugăm să ne cînte și, într-o fracțiune de secundă, realitatea devine fantezie, iar flautul trasformă notele în emoție pură, nedistilată... Și emoțiile devin curcubee și se rotesc în jurul nostru, atingîndu-ne, fiindcă fetele au dreptate, sunetul flautelor lor e viu, iar flautul are sufletul lui, vorbește în toate limbile pămîntului. Revenim cu regret la cuvinte... «Eu am fost implicată într-un proiect Comenius. În Spania am cîntat pentru prima dată într-o orchestră simfonică, pe scenă. A fost o experiență incredibilă. E greu de explicat cum e acolo, pe scenă, în fața publicului. Sigur, mai am mult de lucru. Dar nu mă văd făcînd altceva. Nu mai vreau să fac altceva. Știu că e vorba de renunțări, că nu e așa ușor cum spun eu sau cum se spune. Dar vreau să ajung să cînt, vreau să devin flaut principal într-o orchestră. Și, probabil, fiecare dintre noi își dorește asta!» ne spune Elena Loredana. Jennifer și Adina dau cuminți din cap și, pentru o fracțiune de secundă, am putea jura că am văzut în ochii lor credința că, într-o bună zi, vor deveni muzicieni consacrați. O cred, într-adevăr, dar știu că pentru a ajunge acolo, la marea performanță, la scenă, e nevoie de studiu zilnic, iar uneori trebuie să renunți la școală. «Ai nevoie de condiție fizică, de 10 ani pentru a învăța și de o viață pentru a atinge perfecțiunea. Știm deja că sîntem diferite, dar trebuie să demonstrăm că este așa...».

14 Ianuarie 2014, 14:43 (10185 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:

Nini:
(21 Ianuarie 2014, 15:55)
Suntem mandri de voi,felicitari

Dumitrascu Alina:
(16 Ianuarie 2014, 09:49)
Avem multi copii talentati la noi in judet! Pacat ca nu sunt mediatizati si sustinuti de autoritatile locale și motivati pentru toate sacrificiile pe care le fac acesti copii inlocuind orele de joaca cu studiul instrumentelor : flaut, pian, vioara etc... Daca primaria ar organiza macar o data pe luna recitaluri, mediatizate si cu intrarea libera, in care aceste mici minuni sa ne incante, cu siguranta le-ar da incredere in fortelor lor, iar pe noi ne-ar destinde si ne-ar scoate din acest stres cotidian. Acesti copii si parintii lor , fac eforturi pentru a evolua pe scena, mergand in alte judete din tara, la concursuri, reprezentand cu succes judetul Ialomita, insa ce folos daca cei de la tine de acasa nu te apreciaza.

miki:
(16 Ianuarie 2014, 09:20)
Bravo, fetele. Tineti-o tot asa. Si frumoase si istete si sensibile. Moare baietii dupe ele.