Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Radu Popa a câștigat Cupa «Politehnica»

Tenis de cîmp

Radu Popa a cîștigat Cupa «Politehnica»

În vreme ce mulți dintre noi erau încă în vacanța de iarnă, tinerii tenismeni slobozeni își puneau deja rachetele la treabă, iar rezultatele nu au întîrziat să apară. Jucătorul CSM Unirea Slobozia, Radu Sebastian Popa și-a trecut săptămîna precedentă în palmares primul turneu cîștigat în 2014. Este vorba despre Cupa «Politehnica», competiție desfășurată la București. Favorit numărul II pe tabloul categoriei 16 ani, Radu a trecut în sferturi de buzoianul Vlad Mocanu, pe care l-a învins în două seturi, 6-2, 6-3. În semifinale i-a opus rezistență craioveanul George Ilie, preț de alte 2 seturi. Popa a obținut biletul pentru finală, după 7-5 în primul set și 6-2 în al doilea. Finala i l-a adus ca adversar chiar pe favoritul numărul 1 al întrecerii, bucureșteanul Daniel Tomescu. Începutul jocului a fost unul anevoios pentru slobozeanul nostru, care a pierdut primul set cu 6-7. Au urmat însă alte 2 seturi în care Radu Popa s-a dezlănțuit. Cu 6-3 în setul 2 și 6-4 în ultimul, Radu a pus punct meciului și a direcționat trofeul către vitrina personală. Așa arată, pe scurt, prima poveste de succes a sportului ialomițean în 2014. Abia așteptăm să scriem despre următoarele.

15 Ianuarie 2014, 10:04 (6116 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Radu David Țurcanu, câștigătorul Turneului ITF (M15) «Prestige Open» Slobozia ediția a II-a
«Prestige Open», ediția a II-a: Slobozia, capitala tenisului internațional!
«Prestige OPEN ITF MT 20-ATP&ITF World Tennis Tour» revine în 2026!
Radu Popa, debut curajos la seniori
Radu Popa, semifinalist la «Tenis Club București Trophy»

Comentariile cititorilor:


ARTALAN KOTONOK:
(26 Ianuarie 2014, 11:10)
FELICITARI !!! 
gelu:
(25 Ianuarie 2014, 17:50)
Mult succes pe mai departe, spre seniori, domnule!
Edy:
(18 Ianuarie 2014, 22:25)
succes mai departe la campionatele nationale
MINU:
(18 Ianuarie 2014, 19:48)
succces  
cititor:
(17 Ianuarie 2014, 21:41)
Ce bine ca mai citim si de reușie in ziare! Felicitări pentru perseverenta publicării succeselor si din alte sporturi, nu numai fotbal. Bravo Radu!! Bravo Club! Bravo Independent!
Barbu Alex:
(17 Ianuarie 2014, 16:59)
felicitari Raduu !
Catalin:
(16 Ianuarie 2014, 11:38)
Bravo! Tine-o tot asa!
nemultumitu':
(16 Ianuarie 2014, 09:20)
Felicitari! Ne mandrim cu astfel de copii!!
Maria:
(15 Ianuarie 2014, 20:19)
Felicitari!
Seicaru:
(15 Ianuarie 2014, 19:29)
Bravo, Radule! Felicitari!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 5 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29647 , fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de marți, 4 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 16:20
(1638 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în comuna Maia

Accident rutier în comuna Maia

Luni, 3 octombrie a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Maia, în care a fost implicat un autoturism și un ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 18:05
(9872 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia accident


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Marți, 4 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29642 , fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de luni, 3 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 16:15
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înrolarea în PatrimVen a devenit obligatorie începând cu 01 martie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește autorităților publice, instituțiilor publice sau de interes public că, începând cu data de 1 martie 2022, a devenit obligatorie înrolarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 15:00
(10678 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Mașină implicată într-un accident, victimă rămasă încarcerată

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit luni, 3 octombrie a.c., în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în care au fost implicate două autoturisme, în ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 12:40
(4059 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


AJOFM Ialomița: S-a modificat calculul indemnizației de șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița precizează faptul că au fost aduse modificări importante asupra calculului indemnizației de șomaj, majorându-se baza de calcul a indemnizației ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 12:10
(11746 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru conectarea la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din orașul Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de marți, 4 octombrie 2022, orele 23,00, până miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 21:05
(2056 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Descoperire deosebită a arheologilor Muzeului Județean Ialomița pe șantierul arheologic Piscul Crăsani, aflat pe arealul comunei Balaciu. În cadrul campaniei de cercetare arheologică sistematică din această ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:50
(6002 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Logan în flăcări

Slobozia: Logan în flăcări

În municipiul Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 1 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. Cauza probabilă de producere ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:10
(2237 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Luni, 3 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29623, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de duminică, 2 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 16:50
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Vineri, 30 septembrie a.c., un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs în satul Luciu. În sprijin a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 14:25
(9269 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publicde Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 octombrie 2022, pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 13:55
(3066 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 2 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29616, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 1 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2022, 16:35
(1866 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 1 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29613, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de vineri, 30 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2022, 16:40
(1931 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 30 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29605, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de joi, 29 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 16:15
(1978 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat joi, 29 septembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 15:30
(5757 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


AJFP Ialomița: Comunicarea actelor administrative emise în formă electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că au fost modificate prevederile art. 47, alin. (15) din Codul de Procedură Fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:45
(7047 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenție la dioxidul de carbon!

Este culesul viilor, atenție la dioxidul de carbon acumulat în beciurile sau spațiile închise unde mustul este pus la fermentat! În fața butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:30
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 129,16 milioane de lei pentru sectoarele suin și avicol

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli, crescători ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 18:30
(10547 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare financiare de peste 56,4 milioane lei pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 17:30
(10945 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Joi, 29 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29596, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de miercuri, 28 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 16:05
(1956 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință a Colegiului Prefectural, convocată de prefectul județului Ialomița

Joi, 29 septembrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural. În cadrul întâlnirii oficiale au fost prezentate rapoartele de activitate ale Inspectoratului Teritorial ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 15:30
(6987 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,54%, rata șomajului în luna august 2022

La sfârșitul lunii august 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3296 de șomeri (din care 1544 femei), rata șomajului fiind de 3,54%, cu 0,85% sub ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:55
(10412 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, depistat în trafic de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Țăndărei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:45
(3903 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 28 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29581, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 27 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 16:25
(2865 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 62,62 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în perioada ianuarie-august 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 62,62 milioane ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 15:55
(10829 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXI-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2022, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează în municipiul Slobozia, sub patronajul Consiliului Județean Ialomița, cea de a XXXI-a ediție a Salonului Anual ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 15:40
(3172 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 30 de școli din județ, incluse în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

În luna martie a acestui an, Ministerul Educației a lansat Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, inițiativă finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 19:30
(6463 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Atelier de informare și diseminare în cadrul Programului «Erasmus+»

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a primit acreditare pe domeniul Educației Școlare, pentru perioada 01.01.2021-31.12.2027. Această acreditare permite instituției să dezvolte proiecte în cadrul Programului ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 18:40
(2716 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Marți, 27 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29562, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de luni, 26 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 16:15
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...