Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Noi vrem curent!»

Reportajele sărăciei 2014

«Noi vrem curent!»

În timp ce pentru alți copii tabletele electronice sînt cele mai tari jucării, 7 micuți din Vlădeni abia dacă își pot imagina cum arată un bec aprins... Îl văd doar în casele vecinilor.  Alături de părinții lor trăiesc într-o sărăcie lucie, sub un acoperiș improvizat care nu poate fi numit casă. Tot ce-și doresc membrii familiei David este să fie racordați la sistemul public de electricitate...

Viața pe întuneric
Casa soților Ionela și Tomiță David se află la marginea comunei Vlădeni, într-un loc ce pare pustiit. Ceea ce ei numesc casă este, în realitate, o cocioabă cu acoperișul găurit și pereți care stau să cadă. Înăuntru 9 suflete își duc traiul în acest adăpost în care simți că-ți pierzi răsuflarea din cauza frigului. Și iarna aceasta a fost destul de blîndă pînă acum... Intrăm într-o cameră modestă și 7 perechi de ochi privesc uimiți fețele străine care le-au călcat pragul. Sînt copiii familiei David. Cel mai mare are 7 ani, iar cel mai mic abia a împlinit 9 luni... Stau așezați într-un singur pat, în care dorm, mănîncă și își fac temele. «Avem doi copii la școală și i-am pus să stea în pat pentru că nu avem lumină. Așa, cît de ziuă afară, văd și ei să citească pe carte...» ne declară Tomiță David, capul familiei. Cînd soarele apune, întreaga casă amuțește. Camera se luminează cu focul făcut la soba de pămînt sau cu o lanternă care stă deschisă atunci cînd sînt bani de baterii. În rest, în casa familiei David e liniște și întuneric... «Avem aici stîlpul în fața casei, dar nu avem posibilități să ne tragem curent. Costă extrem de mult!» adaugă Tomiță David.

Tăiați de pe lista cu ajutoare
Singura sursă de venit a familiei sînt alocațiile copiilor și mila vecinilor. Pentru a supraviețui de pe o zi pe alta, soții David sînt muncitori în curțile sătenilor mai înstăriți sau caută fier vechi pe care îl duc la centrele de colectare. «Facem și noi ce putem pentru a avea grijă de casă și de copii. Lucrăm cu ziua pe unde putem și în curtea cui ne primește. Dacă nu e de muncă, căutăm fier vechi și-l vindem... Ne este foarte greu, dar ce să facem? Să dăm în cap la oameni pe stradă? Nu se poate așa ceva!» mai spune Tomiță David. Și pentru că un rău nu vine niciodată singur, autoritățile locale s-au hotărît, la rîndul lor, să întoarcă spatele celor 9 membri ai familiei David. Primăria Vlădeni a refuzat să-i includă în programele de asistență socială. Soții David nu beneficiază de ajutor de încălzire, ajutoare sociale sau alimentele acordate gratuit de Uniunea Europeană... Față de drama acestor oameni, autoritățile locale din Vlădeni s-au rezumat doar la declarații laconice. «Nu cred că există la Vlădeni oameni săraci pe care nu i-am ajutat... Este imposibil, dacă spuneți dumneavoastră că sînt așa de săraci, să nu fie sprijiniți de noi. Voi mai face o verificare a dosarelor să vedem ce s-a întîmplat, dar vă asigur că toți oamenii nevoiași din comunitatea noastră sînt sprijiniți de Primărie!» ne-a declarat Lucian Corlău, primarul comunei Vlădeni...

24 Ianuarie 2014, 12:35 (10401 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Ialomița, sub media națională a contribuției la Produsul Intern Brut
Ialomița, pe harta zonelor sărace ale României

Comentariile cititorilor:


nana:
(29 Ianuarie 2014, 13:33)
Vreti sa stiti cine le va plati lumina si se va ingriji de ei ?Episcopia in frunte cu P.S Vicentiu  care se va interesa de viata celor nevoiasi Bani sint ca au stirns cu botezul  si oastea domnului va avea grija de acesti nenorociti ai soartei (asa scrie in Biblie )Asta este datoria bisericii si sint sigur ca P.S o va indeplini cu multa evlavie si multa daruire .Oare ma crede-ti?????//
m:
(26 Ianuarie 2014, 21:38)
Asa este toti trebuim sa contribuim ca societatea noastra sa avanseze,nici unul care este in stare sa munceasca sa se fereasca de munca sa contribuie cu ce poate(daca primarul ii da ajutoare el trebuie sa faca ceva pentru a demonstra ca nu este un trantor care doar asteapta ajutoare).Fiecare primar trebuie sa incurajeze dezvoltarea sanatoasa in locul care il conduce,sa demonstreze ca vrea ca toata populatia din comunitatea sa sa traisca in conditii bune(toti depindem unii de altii,nimeni este"buricul pamantului"chiar daca se crede).ASA CA SA PUNEM UMAR LA UMAR SI SA SCAPAM DE SITUATIILE PE CARE NU LE VREM
miki:
(26 Ianuarie 2014, 05:00)
Nu ma indoiesc ca nici ei nu si-au dorit sa aiba atitia copii si ca nu le este usor dar nu ii duce mintea pentru ca la rindul lor probabil, au crescut tot intr-o astfel de familie dezorganizata. Si atunci este datoria societatii, a statului sa-i ajute mai cu binele, mai cu forta. In afara preocuparii pentru binele copiilor existenti, statul poate sa ofere femeilor care doresc, un stimulent pentru oprirea activitatii reproductive. Nu e o incalcare a drepturilor omului, din contra, e dovada responsabilitatii fata de viitorul acestor copii. E o masura preventiva daca ulterior ne va fi mai greu sa oferim acest ajutor. In statele occidentale natalitatea a scazut datorita nivelului de constiinta mai ridicat al cetatenilor si chiar si statul, cum e cazul Angliei, recomanda cuplurilor sa nu aiba mai mult de doi copii. Din punctul meu de vedere chiar si unul este o responsabilitate enorma, trebuie sa cintaresti bine inainte de a aduce un copil pe lumea asta nu tocmai lipsita de pericole:)
pp:
(25 Ianuarie 2014, 14:03)
Copiii acestor familii dezorganizate ce traiesc in mizerie si promiscuitate sunt in proportie de 90% neintegratii sociali ce alimenteaza infractionalitatea juvenila,pentru ca puterea exemplului pozitiv lipseste cu desavarsire. Sa cresti un copil implica cea mai importanta responsabilitate umana,sa-i oferi ceea ce ii este necesar de la alimentatie la educatie,nu suntem animale sa-i alaptam ,sa-i instruim cu tehnici minimale de supravietuire si apoi sa le lasam libertatea de a se descurca pe cont propriu.O minima judecata ne indeamna,de avem toata tigla pe casa,sa corelam procrearea cu veniturile disponibile pentru a le asigura copiiilor un trai de minima decenta si necesitate,asa ca am toata compasiunea pentru micutii nefericiti si toate acuzele pentru parintii ce ii condamna la aceasta viata de cosmar.
mmmmmmmmmmmmmmmm:
(25 Ianuarie 2014, 13:04)
da e adevarat ca ajutorul social il ia cine trebuie nu cine merita. dar sa stai intr-o cocioaba si sa faci 7 copii asta inseamna iresponsabilitate,sau tot invatat sa ceara ajutoare sociale, pomana si mila si sa fim corecti tot statul ia invatat asa acele zile de munca in folosul comunitati aferente ajutorului social nu prea se mai fac sau se fac pri curtile unuia sau altuia de la primarie iar gunoaiele nu le aduna nimeni sau zapada de pe trotuar trebuie data de catre ..................................... ia sai punem sa faca acele ore de munca si o sai vedeti pe multi ca se lipsesc e mai usor sa stai la birt
mai "pp/":
(25 Ianuarie 2014, 11:22)
incearca sa-ti imaginezi cati"nenorociti, iresponsabili,sau retardati "din arborele tau genealogic au "trantit cate un suflet", ca sa ajungi pana  la urma,din sirul lor, sa apari si tu..
wupti:
(25 Ianuarie 2014, 10:22)
noi vrem prezervative !  noi vrem punga cu orez a psdeului la votare ! noi nu iesim sa protestam in fata conducerii ! ca nu mai pupam nici punga de malai moca !noi vrem sa ne ajute statu, sa ne dea statu ceva !!
miki:
(25 Ianuarie 2014, 06:54)
Si poate ii ofera si un sterilet amaritei aleia ca sa stopeze odata puiarnita. Sau o ligaturare de trompe. Statul sa ofere o recompensa de citeva zeci de milioane tuturor femeilor care isi fac o asemenea operatie. Parca au mai propus unii asa ceva si au fost acuzati de rasism. Ideea nu e rea totusi si ar merita incercata. Macar pentru a vedea ce primeaza, dragostea de progenituri sau nevoia de bani.
nicolae:
(24 Ianuarie 2014, 22:34)
Foarte rau din parte primarului,poate sa ii ofere ceva de munca parintilor!
m:
(24 Ianuarie 2014, 22:19)
Oamenii care au nevoie cu adevarat de ajutor nu au parte de el caci asa este democratia :treuie sa joci teatru ca sa o duci bine (trantorii joaca teatru au ajutoare si o duc mai bine decat cei care muncesc si din banii lor de cotizatie la sanatate platesc si asistentia sanitara trantorilor,caci asa este democratia plina de conducatori indiferenti caci nu intereseaza ca sa asi castige salariul,nu fac cum faceau cei din trecut sa vada cu ochii lor adevarul sa se duca sa vada cine merita si cine nu ajutoarele(sunt sigur ca nu au facut asta niciodata,cred ca ii intereseaza numai voturile,voturi=ajutoare)). RUSINE AUTORITATILOR CARE INTR-O SOCIETATE MODERNA, AVANSTA SA SE INTIMPLE ASA CEVA (gaditi dragi conducatori ganditi si puneti-va la treba caci pentru asta sunteti alesii nostrii,nu v-am ales doar ca sa luati salarii) 
eu:
(24 Ianuarie 2014, 21:56)
Primaru sa le de-a ajutor social sa poata sa isi plateasca lumina ! Primaru trebuie judecat ptr copii ca nu au lumina!
Andrei:
(24 Ianuarie 2014, 21:54)
Primaru trebuie sa ii ajute,trebuie sa ii ofere ceva de munca parintilor,un salariu cat de mic sa poata sa supravietuiasca copii,sau in loc de bani la salariu sa ofere alimente ptr copii!
pp\:
(24 Ianuarie 2014, 20:27)
Sa-si faca cineva mila mai bine de copii sa-i ia de la nenoricitii astia,ca nu au viata in iadul ala.In fiecare an au trantit cate-un suflet pe care sa-l chinuie,iresponsabili retardati,astia nu-s parinti

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
559 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(17583 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18856 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(17604 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17764 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(18000 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(19386 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(17534 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17741 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16546 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(19510 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(20446 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(18395 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20561 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(20271 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19784 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(19064 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18022 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18991 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18762 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(18242 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(48510 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17908 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19330 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(19069 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20248 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(21029 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20193 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20876 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20550 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20914 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...