Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

În Ialomița se circulă în condiții de iarnă...

Codul Portocaliu va fi reluat miercuri dimineață, 29 ianuarie 2014

În Ialomița se circulă în condiții de iarnă...

Prefectul județului Ialomița, Gigi Petre a declarat că în noaptea de luni spre marți, 27/28 ianuarie 2014, toate drumurile județene vor fi redate circulației în condiții de iarnă. Declarația a fost făcută imediat după videoconferința de la orele 21,00. Potrivit datelor oficiale, luni, 27 ianuarie 2014, la orele 19,00, drumurile naționale din județ au fost deblocate. De asemenea, drumurile județene au fost și ele deszăpezite, cu excepția a 5 tronsoane mai puțin circulate. Oficialii SC Drumuri și Poduri au dat însă asigurări că în dimineața zilei de marți, 28 ianuarie a.c., și acestea vor fi redate circuitului public.
Prefectul Gigi Petre a mai declarat că la acest moment nu există probleme majore pe teritoriul județului în ceea ce privește transportul rutier sau siguranța populației, putîndu-se interveni oriunde este nevoie: «Marți dimineață, 28 ianuarie a.c., voi lua legătura cu toți primarii din județ pentru a le oferi sprijin instituțional în cazul în care este nevoie. Din informațiile mele situația este sub control, iar autoritățile locale s-au implicat în rezolvarea problemelor apărute mai eficient decît în anii precedenți!».
Este de așteptat ca situația să rămînă neschimbată pînă în dimineața zilei de miercuri, 29 ianuarie 2014. Atunci, potrivit datelor oferite de către ANM, Ialomița și județele limitrofe vor intra din nou sub incidența Codului Portocaliu. Acesta va fi ridicat, cel mai probabil, în după amiaza zilei de joi, 30 ianuarie 2014.
Marți, 28 ianuarie a.c., în nicio unitate școlară din Ialomița nu se vor desfășura cursuri. Pînă la acest moment, autoriățile nu au luat nicio decizie legată de suspendarea cursurilor miercuri, 29 ianuarie. O decizie în acest sens va fi luată marți seară, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență...

27 Ianuarie 2014, 21:45 (4247 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Bolnavi transportați la spital cu ajutorul Armatei, localități încă izolate, drumuri închise...
Cod Roșu de viscol în Ialomița!
Ialomița: Încă sînt drumuri impracticabile!
Ialomița: Drumuri închise, localități fără energie electrică

Comentariile cititorilor:


Eu :
(28 Ianuarie 2014, 21:32)
Si pe ruta Bucu- Gh. Lazar se circula pe un fir , la prima adiere de vânt se astupa tot . Lucru de mântuială . Așa ceva nu este posibil . Azi cind timpul a fost bun , nu am văzut pe nimeni sa largeasca drumul . Invit sa circulații pe acest drum !
Ioana:
(28 Ianuarie 2014, 11:53)
"Dl. Gigi" își va da demisia! Veți auzi!
eu:
(28 Ianuarie 2014, 11:10)
tare dezapezite sunt drumurie ducetiva spre buiesti se circula pe o banda de mers si ai vaide capul iei si domnul gigi zice ca toate drunurile sunt dezapezite
Navetisti.:
(28 Ianuarie 2014, 11:08)
Daca se poate pe relatia Slobozia - Ciulnita, largiti carosabilul. Se circula pe un singur fir. Multumim de intelegere.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
348 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10877 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12080 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11194 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(12912 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11581 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11468 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(14126 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(9421 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(11265 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(9975 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(10856 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(11862 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:13
(11793 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:12
(10899 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 16:02
(9907 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 15:57
(10775 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 16:02
(14717 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 12:15
(11031 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:13
(10212 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 15:05
(11852 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(11358 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(12442 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(11115 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(13844 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(14431 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(11780 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:48
(12115 vizualizări - 4 comentarii)


Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(13808 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(14742 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(11002 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...