Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Retrospectivă 2013 (III)

Septembrie, luna războaielor sociale
La început de toamnă, o parte dintre locatarii celor mai noi blocuri ANL din Slobozia reclamau faptul că sînt nevoiți să trăiască fără utilități  din cauza rău-platnicilor. Așa cum era de așteptat, autoritățile locale au ridicat din umeri neputincioase. Tot în septembrie, Independent prezenta publicului un nou scandal de malpraxis iscat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Medicul ginecolog Ioan Mănăilă era acuzat de mama unui bebeluș că i-ar fi omorît copilul. Mai mult,  aceeași mamă îndurerată susținea faptul că doctorul i-ar fi cerut bani pentru o operație de cezariană. «Făcusem rost de bani și am încercat să-i dau (...), nu înțeleg de ce medicul a refuzat să-mi facă operația de cezariană» declara femeia reporterilor Independent. Problemele administrative au revenit în atenția opiniei publice, în momentul în care Independent titra pe prima pagină faptul că 1 din 3 blocuri din Slobozia este inundat la subsol. Totodată, o statistică a  Direcției de Sănătate Publică Ialomița prezenta un raport îngrijorător despre calitatea apei din județ. Sub titlul «Ialomița bea apă otrăvită», Independent relata despre zonele din Ialomița cu cele mai mari riscuri în ceea ce privește concentrația de otrăvuri din apa potabilă.

Afacerile ilegale ale lunii octombrie
Un control al Curții de Conturi Ialomița efectuat în evidențele contabile ale SC Urban constata «efectuarea de plăți nelegale de către directorul societății și membrii Consiliului de Administrație. Concret, directorul societății, Valentin Cilibeanu și-a acordat remunerații lunare peste nivelul stabilit de OUG nr. 78 din 2008 care prevede că acestea nu pot depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege peste funcția de viceprimar». Astfel, auditorii Curții de Conturi au sesizat faptul că directorul Valentin Cilibeanu a beneficiat, în 2011, de o indemnizație de 4565 lei, cu aproximativ 500 de lei mai mult decît indemnizația aferentă viceprimarului Sloboziei. Tot în luna octombrie, Vasile Zamfir, juristul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, a demonstrat că o afacere devine profitabilă dacă este ilegală. Astfel, «Vasile Zamfir este acuzat de organizarea unor licitații trucate pentru transportul dializaților, firmele concurente fiind blocate de proceduri birocratice absurde». Toate acestea pentru a favoriza firma parazitară a Spitalului Slobozia, Andalex. În sfera politică, luna octombrie a adus un nou lider pentru tineretul social-democrat ialomițean. Este vorba despre tînărul latifundiar Matei Roșu, singurul candidat aflat pe liste...

Dezvoltare comunitară și locală în luna noiembrie
La început de noiembrie 2013, reprezentanții Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România au oferit informații prețioase despre modul în care comunitățile locale au șansa de a se dezvolta prin intermediul fondurilor europene... Pe lîngă Uniunea Europeană, și NATO investește în zona noastră. Mai exact în Aeroportul Militar Bărăganu. Peste 30 de milioane de euro va investi Alianța Nord Atlantică pentru modernizarea aerodromului militar de lîngă Fetești. De asemenea, unul dintre cei mai mari operatori de apă din țară, RAJA Constanța, și-a făcut publice proiectele de dezvoltare. Peste 230 milioane de euro a investit societatea în lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în regiunea Constanța-Ialomița. Tot în noiembrie 2013, Independent demasca o altă afacere ilegală, sub formă de fraudă... 9 fermieri din Giurgeni au «țepuit» bugetul Uniunii Europene, beneficiind fără drept de subvenții pentru creșterea bovinelor. În realitate, fermele de vaci de la Giurgeni existau doar pe hîrtie, însă banii au intrat în buzunarele solicitanților...

Aberații administrative la final de an
Consiliul Local Slobozia dă startul unei noi isterii administrative în momentul în care anunță public faptul că se are în vedere majorarea prețului apei. «La solicitarea primarului Alexandru Stoica, consilierii locali au votat pentru majorarea prețului la apa furnizată în rețea cu 48 de bani. Suma nu este de speriat, deocamdată. Dar acesta este doar începutul...» scria Independent în primul număr din decembrie. O altă aberație, de data asta în sistemul social, a fost depistată de reporterii Independent în ceea ce privește acordarea indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap. O nouă listă de criterii îi transformă pe beneficiarii care primeau de ani de zile acest ajutor în oameni complet vindecați, chiar dacă n-au mîini sau picioare. În Ialomița există 7000 de persoane în această situație...

28 Ianuarie 2014, 20:56 (5041 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița de acum 25 de ani... (VI 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (V 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (IV 2001)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
328 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12463 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(13949 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10015 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10575 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8506 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10328 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11041 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10052 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8582 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7626 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10203 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11189 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8346 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11293 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11160 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10471 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(10680 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10730 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11360 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9245 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9618 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9586 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10096 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14054 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10710 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8798 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(11856 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(12945 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(8844 vizualizări - 0 comentarii)


Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(12771 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...