Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Putem ataca locul II!»

Fotbal, juniori, Ionescu vrea mai mult de la elevii săi

«Putem ataca locul II!»

În fotbalul slobozean se pune tot mai mult problema exploatării propriei pepiniere. După exemple mai vechi, cum ar fi Soare, Toma, Lazăr, sau mai noi ca Ibrian și Patrianca, un alt val de tinere speranțe zguduie poarta echipei mari a Unirii. Chițoiu-Topală,Bucurică, Manase, Pîrvu-Teodorescu, Avram-Patrianca, Alexe, Șolcănea-Mușat reprezintă formula standard a echipei de juniori A, iar din spate vin alți țineri de perspectivă ca Nedelcu, Nastasia sau Khalil. O parte dintre aceste nume ar putea îmbrăca în curînd tricoul de seniori. De altfel, așa cum se știe, mijlocașul Bogdan Patrianca este deja la al treilea sezon în echipa mare, bifînd și cîteva prezențe în liga secundă, chiar dacă are doar 18 ani. «Așa cum am mai spus și în alte ocazii, din actuala generație de juniori putem promova în 2 ani, dacă avem răbdare, 5-6 jucători capabili să evolueze pentru echipa mare. Trebuie să ținem cont de faptul că Unirea joacă în Liga a II-a, acolo unde nivelul este unul ridicat, iar promovarea juniorilor noștri nu se poate face peste noapte... Eu mi-aș dori ca pentru categoria jucătorilor sub 21 de ani să ne bazăm tot mai mult pe copiii de la noi, așa cum s-a întîmplat, de altfel, în ultimii ani cu Lazăr sau Ibrian...» ne-a declarat profesorul Ion Ionescu, cel care se ocupă de destinele juniorilor A de la Unirea Slobozia. Întrebat dacă în acest moment vede pe vreunul dintre elevii săi capabil să facă față rigorilor eșalonului secund, Ionescu a punctat: «Sînt mai mulți, dar în momentul de față pregătiți îi văd pe Topală și Șolcănea. Topală poate acoperi partea dreaptă, atît în apărare, cît și la mijloc, iar Șolcănea poate evolua mijlocaș pe ambele benzi, dar poate activa și ca al doilea vîrf! Amîndoi sînt copii foarte buni și au calități tehnice, tactice și fizice deosebite. Ei pot face față încă de acum, dar peste un an pot apărea la prima echipă și jucători ca Bucurică, Alexe, Teodorescu sau Mușat...».

Locul 5 după sezonul de toamnă Juniorii A ai Unirii Slobozia ocupă, după 14 etape, locul 5, cu 23 de puncte. Dacă din punct de vedere individual Ion Ionescu este mulțumit, evoluția echipei din această toamnă nu-l satisface. «Obiectivul nostru este clasarea în primele două locuri ale seriei și, implicit, calificarea în fazele următoare. Puteam fi acolo, dar am tratat în multe momente lejer faza defensivă... Mai sînt 8 etape, prin urmare putem încă să atacăm locul II, de care ne despart 6 puncte. Față de anul trecut avem o serie cu echipe care se bazează foarte mult pe forță, iar noi avem ceva carențe în privința agresivității în joc. Ne luptăm, totodată, cu centre de tradiție la nivelul juniorilor, cum sînt Constanța, Galați sau Buzău. Noi n-avem, din păcate, tradiție în ceea ce privește lupta pentru primele locuri la acest nivel!». Campionatul se reia duminică, 9 martie a.c., iar Unirea primește acasă vizita Deltei Tulcea, ocupanta locului III. Cel mai dificil joc din cele 8 rămase va fi tot pe teren propriu, în data de 10 aprilie 2014, cînd Unirea va juca împotriva Viitorului Constanța, liderul detașat al seriei.

5 Februarie 2014, 11:20 (5672 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Grupa 2014 a câștigat «Țăndărei Cup»
«Cupa Crăciunului», bucuria micilor fotbaliști
Grupa 2010 a câștigat «Winter Kids-Coup»

Comentariile cititorilor:


Marian:
(14 Aprilie 2014, 21:57)
Salut am 14 ani  ... si asi vrea sa vin la voi ... ce trebuie sa fac .. trebuie sa dau niste probe ceva ? 
soso:
(10 Februarie 2014, 23:45)
pt. un fost junior, nebunaticule tu vorbesti de" domnul profesor prepelita"!
Gargantua:
(10 Februarie 2014, 23:13)
ionescule, mai traiesti mult din promovarea aia? la ce jucatori au fost promova si cu Tudorica antrenor!
un fost junior:
(10 Februarie 2014, 15:02)
Felicitări Dnl ionescu,singurul antrenor care a făcut și face antrenament la modul profesionist,eu am făcut cu dânsul doar un an,juniorii de acum sunt norocoși,pană să vina el la juniori jucam doar fotbal la antrenament,ne arunca mingia și gata....
CINEVA:
(10 Februarie 2014, 12:30)
MAI"PALIU" TU LA SCOALA AI FOST? DIN CATE IMI ADUC AMINTE IN CALASA I ,CA SA SCRII, FACI MAI INTAI CERCULETE,BASTONASE,ETC.TU CRED CA AI INCEPUT ,TACTIC VORBIND, DIRECT CU COMPUNEREA CA VAD CA TE PRICEPI
alt:
(9 Februarie 2014, 19:53)
"Luci" tu de ce te apuci? luci rimeaza cu muci cred ca ti se potriveste :-)
Luci:
(9 Februarie 2014, 12:11)
Ionescu sa se apuce de sah
eu:
(9 Februarie 2014, 07:57)
Nu degeaba esti"paliu" ofticatule "agramat esti tu ca habar nu ai sa scrii. Numele proprii se scriu cu litera mare dar cred ca tu ai ramas cumva la grupa pregatitoare. Iar in ceea ce priveste modul de lucru tu cine esti sa-ti dai cu parerea? Un pui de antrenor sau un ofticat jegos ?
fotbal juniori:
(9 Februarie 2014, 00:14)
daca tot urmariti programul juniorilor,si nu este rau ca mai sunt oameni interesati de sectorul juvenil,as vrea sa precizez ca aceste (gardulete,cercuri,scarite,benzi elastice etc.) folosite in circuite fizico-tehnico-tactice ajuta destul de mult la dezvoltarea fortei sub diferite forme ,a vtezei,rezistentei ,coordonarii miscarilor si bineinteles a tehnicii . Si daca cele mai inainte mentionate se lucreaza in fotbalul superdezvoltat din tari ca GERMANIA <ITALIA<SPANIA<ARGENTINA nu vad de ce noi in ROMANIA nu am putea folosi aceste metode .In ceea ce priveste ceilalti antrenori ,ar fi foarte bine ,nu deranjeaza pe nimeni,sa fie promovati impreuna cu copiii grupelor ce le antreneaza ,dar acest aspect tine doar de ei si cei ce scriu despre sport. Iar remarca"totul la intimplare"este o apreciere rautacioasa ,dar fiecare are dreptul sa gindeasca cum doreste si trebuie sa acceptam ca nu toti putem percepe lucrurile in acelasi mod.
paliu:
(7 Februarie 2014, 09:13)
ma lasati cu acest agramat? mai sunt si alti antrenori de la juniori!enache, cristea, milea, de ei de ce nu vorbiti? habar nu are sa lucreze cu juniori mari,toata ziua gardulete,cerculete,scarite.Tactic nu,   forta nu,finalizarenu,totul la intamplare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 24 Oct 2026
364 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Școlile din Fetești și Urziceni, în atenția polițiștilor

Joi, 25 februarie, polițiștii au desfășurat activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a elevilor. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:20
(15275 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM organizează cursuri de formare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează în anul 2010 mai multe cursuri de formare profesională. Potrivit reprezentanților instituției, șomerii sau persoanele interesate se pot înscrie ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 08:42
(20815 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 07:16
(15571 vizualizări - 0 comentarii)


Sînge donat de jandarmi

Miercuri, 24 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a primit un apel umanitar din partea Poliției Slobozia, pentru ajutorarea mamei unui agent care are nevoie urgentă de o transfuzie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 18:32
(17287 vizualizări - 0 comentarii)


Restanțieri la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița face apel la ialomițeni în vederea verificării termenului de valabilitate al actului de identitate. În cazul în care se constată că termenul de valabilitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 17:30
(16564 vizualizări - 0 comentarii)


La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:49
(16324 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:37
(14161 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:31
(16518 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:22
(12119 vizualizări - 0 comentarii)


Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 08:42
(12001 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 07:12
(15028 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 19:14
(14259 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:02
(15809 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:01
(12352 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:55
(16541 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14481 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14518 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9468 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19184 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19289 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14345 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14701 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(16080 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(14101 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13968 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(18189 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12523 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10347 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12507 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16483 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...