Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

5200 de cauze penale soluționate cu NUP!

Parchetul Județean Ialomița în epoca Hristescu

5200 de cauze penale soluționate cu NUP!

Oficialii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au făcut public raportul de activitate pe anul 2013. Este vorba despre perioada în care instituția a fost condusă de Cătălin Hristescu, fostul prim-procuror, aflat actualmente în stare de arest preventiv. Documentele oficiale vorbesc de la sine și prezintă în detaliu modul în care cea mai mare unitate de parchet din județul Ialomița a fost coordonată de procurorul anchetat de DNA...

Radiografia activității unui prim-procuror anchetat Fostul șef al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, procurorul Cătălin Hristescu, a preluat funcția de conducere la data de 1 ianuarie 2013. Deși ar fi trebuit să rămînă în funcție vreme de 3 ani, pînă la organizarea unui nou concurs, fotoliul de șef al celei mai mari unități de parchet din Ialomița s-a eliberat mai devreme de termen. Toate acestea întrucît șeful instituției a fost arestat la un an distanță de la preluarea mandatului. Ancheta în care este cercetat Cătălin Hristescu este coordonată de Direcția Națională Anticorupție. Potrivit DNA, Hristescu se face vinovat de comiterea infracțiunilor de «șantaj», «trafic de influență» și «instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice». Datele care se regăsesc în raportul de activitate al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița par să confirme faptul că fostul șef al instituției ar fi protejat infractorii în loc să-i condamne... Astfel, potrivit documentului, atît la nivelul Parchetului Județean cît și la cel al unităților locale de Parchet aflate în subordonarea instiuției au fost scoase de sub urmărire penală și prin încetarea urmăririi penale un număr de 1934 de cauze. De asemenea, prin clasare și neîncepere a urmăririi penale procurorii din județul Ialomița, aflați sub coordonarea fostului șef actualmente anchetat de DNA, au soluționat un număr de 5200 de cauze penale. Totodată, potrivit aceluiași raport de activitate, procurorii ialomițeni mai aveau de soluționat, la sfîrșitul anului 2013, un număr de 12901 cauze penale, dintr-un total de 21769 înregistrate la începutul anului precedent...

17 Februarie 2014, 15:20 (8572 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Gogu:
(25 Februarie 2014, 10:13)
Hai sa mori tu, Sorine! Nu cumva asta iti furniza articole de presa de-l vaiti atata?        tm
SORIN:
(20 Februarie 2014, 09:31)
Chestia cu N.U.P. este de discutat. Există oameni care au fost și sunt cercetați penal de niște polițiști zeloși pentru "infracțiuni" ce nu se regăsesc în C.P., nu de puține ori inventate.  În consecință, un procuror corect, chiar de nu e cazul lui Hristescu, poate dispune N.U.P. sau S.U.P.. Așa că statistici de genul ăsta oricând pot cădea sub semnul îndoielii.
Nini:
(19 Februarie 2014, 21:36)
Bogdane ai perfecta dreptate. Suntem multi de ascord cu tine
ilie:
(19 Februarie 2014, 21:27)
Distinsul domn procuror se plimba linistit prin oras la volanul limuzinei sale (cei drept cam veche).Cred ca adresa lui de domiciliu este str.Slobozia , bl.Slobozia, et.Slobozia, ap.Slobozia, jud.Slobozia.Din cate stiu, arestul la domiciliu presupune sa nu parasesti DOMICILIUL !
12345!@#$%:
(19 Februarie 2014, 20:31)
Asta esta rezultatul la ce am votat majoritatea acum ceva timp in urma ...noi suntem fraieri...!!!
bogdan:
(19 Februarie 2014, 19:29)
Imi pare rau ca Politia in primul rand nu isi face treaba, ce sa mai zicem de Procuratura cand vedem cat de corupti sunt cu totii . Iti este frica sa te duci sa denunti vre-un infractor care desigur ti-a facut un rau , te-a batut , injurat, insultat , amenintat schilodit si ai ramas intr-un scaun cu rotile pe viata. Stii ca daca ai facut-o acesta vine din nou peste tine si mai rau iti face rau si familiei tale, nu mai ai siguranta zilei de maine asta pentru ca nimeni nu face nimic.Trebuie sa ne facem singuri dreptate si astfel din niste oameni normali si onorabili cu credinta in dumnezeu devenim si noi infractori.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Senatul a aprobat ca TVA să fie plătită în 30 de zile de la încasarea facturii

Senatul a aprobat un proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede ca TVA să se plătească în maximum 30 de zile de la data încasării facturii, în acest moment plata TVA făcîndu-se la momentul ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 13:06
(20149 vizualizări - 0 comentarii)


«Marea Debarasare» continuă

«Datorită numărului tot mai mic de Deșeuri din Echipamente Electrice și Electronice colectate în cadrul campaniilor lunare „Marea Debarasare“, Ministrul Mediului și Padurilor, Laszla Borbely, a propus modificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 10:21
(18602 vizualizări - 0 comentarii)


O autoutilitară a ars în întregime

O autoutilitară a ars în întregime în noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 23.00, pe DN21, pe raza comunei Scînteia, sat Iazu. Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(20232 vizualizări - 0 comentarii)


Flăcări la Roșiori

În noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 22.30, în localitatea Roșiori a izbucnit un incendiu. Proprietarul unei case a legat un burlan de evacuare a fumului din tablă de o grindă ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(22260 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Minuta de Sănătate a fost actualizată!

Deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică-ADHD. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 20:37
(21146 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ion Ghica

Incendiu la Ion Ghica

O anexă gospodărească și depozitul de furaje ale unui cetățean din localitatea Ion Ghica au fost distruse de flăcări. În urma unui apel pe 112 luni, 22 martie, pompierii militari slobozeni s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:52
(20113 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii avertizează

«Una dintre cauzele de incendiu cel mai des întîlnită în perioada de primăvară este folosirea focului deschis pentru igienizare, prin arderea deșeurilor și resturilor vegetale adunate peste iarnă în gospodării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:49
(20518 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu lopeți și bîte între două grupări de la Bora

Duminică, 21 martie, în jurul orelor 20,40, un agent de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe Strada General Magheru din cartierul Bora a sesizat și solicitat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(25234 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Sîmbătă, 20 martie, în intervalul orar 22,00-04,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul Poliției Comunitare au desfășurat o acțiune intercomunală ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(18838 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 21 spre 22 martie, polițiștii slobozeni au surprins un tînăr, de 19 ani, din municipiul Slobozia și un bărbat, de 32 de ani, din județul Teleorman, avînd asupra ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:46
(32012 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 20 martie, agenții Postului de Poliție Ciochina au fost sesizați de un bucureștean despre faptul că, în perioada ianuarie-martie, persoane necunoscute i-au sustras din garajul aflat în curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:45
(21987 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii recrutează elevi

Jandarmeria Română scoate la concurs, pentru sesiunea de admitere 2010, 405 de locuri pentru bărbați și femei. «La Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ București sînt libere 100 de locuri la zi, specializarea ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:27
(18603 vizualizări - 0 comentarii)


PSD a câștigat la Traian

PSD a cîștigat la Traian

Duminică, 21 martie a.c., în comuna Traian, cetățenii și-au votat componența Consiliului Local. Asta întrucît vechiul legislativ local a fost dizolvat urmare a unei hotărîri judecătorești. Alegerile parțiale ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 12:02
(19450 vizualizări - 0 comentarii)


La Munteni Buzău: Elev de 14 ani, bătut de profesor

În seara zilei de vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 20.30, la Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus cu Ambulanța un minor în vîrstă de 14 ani, din comuna Munteni Buzău. Copilului i s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:53
(29200 vizualizări - 0 comentarii)


Cilindrul compactor s-a răsturnat peste șoferul băut

Prin 112, Poliția a fost sesizată despre un accident de muncă produs pe strada Nordului, din Slobozia. Incidentul s-a petrecut vineri, la orele prînzului, pe marginea drumului răsturnîndu-se un cilindru ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:51
(15442 vizualizări - 0 comentarii)


A amenințat o persoană cu un pistol cu gaze

Vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 16.00, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat din comuna Albești a folosit un pistol cu gaze in incinta unei societăți comerciale din comuna Andrășești ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:50
(25408 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la scurt timp după ce au furat motorină

O echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Urziceni a oprit pe strada Regiei, din localitate, o căruță în care se aflau doi tineri, în vîrstă de 17, respectiv 21 de ani, ambii din comuna ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:49
(15411 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 tone de deșeuri feroase, confiscate

În cursul zilei de vineri, 19 martie, o echipă a Poliției Municipiului Fetești a oprit în trafic un autotractor înmatriculat în județul Constanța, ce tracta o semiremorcă încărcată cu fier vechi. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:48
(28916 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt, identificați

Polițiștii din Bărcănești au fost sesizați de o femeie din localitate, despre faptul că în noaptea de 17/18 martie a.c., din curtea locuinței i s-au sustras mai multe bunuri. Bătrîna a declarat polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:47
(14924 vizualizări - 0 comentarii)


Securitatea băncilor, în atenția polițiștilor

Vineri, 19 martie 2010, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o conferință de presă, intenția organizatorilor fiind aceea de a aduce la cunoștința publicului larg ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:21
(17302 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism suspect, indisponibilizat de polițiști

Vineri, 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Slobozia un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism de proveniență ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:00
(15437 vizualizări - 0 comentarii)


Armă cu aer comprimat deținută ilegal, confiscată

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat, în vîrstă de 59 de ani, din orașul Amara, care deținea fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:56
(13178 vizualizări - 0 comentarii)


Soț și soție șantajau o tînără cu publicarea unor poze compromițătoare

Vineri, 19 martie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza municipiului Medgidia, ocazie cu care au identificat și prins în flagrant două persoane, soț și soție, în vîrstă de 30, respectiv 24 de ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:53
(24379 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

În baza Planului de acțiune SIGURANȚA, polițiștii ialomițeni au desfășurat în ultimele 24 de ore 8 acțiuni, în cinci zone, acțiuni la care au participat 45 de polițiști, 9 jandarmi și 8 alte forțe. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:49
(28356 vizualizări - 0 comentarii)


Flagrant DGA: Prins în flagrant după ce a încercat să mituiască un polițist

Flagrantul a fost realizat urmare a unui denunț formulat de un polițist din cadrul Postului de Poliție Ciulnița, marți, 18 martie a.c., cetățeanul, în timp ce încerca să-l mituiască pe agentul de poliție ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 12:48
(30510 vizualizări - 0 comentarii)


Artă populară și tradiție folclorică  la Miloșești

Artă populară și tradiție folclorică la Miloșești

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria Miloșești și Căminul cultural Miloșești organizează joi, 25 martie 2010, ora 15.00 manifestarea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:54
(34990 vizualizări - 0 comentarii)


157 de ialomițeni s-au înscris pentru locurile de muncă din Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 10 martie 2010, la Ploiești, o selecție de persoane pentru munca în agricultură în Danemarca, selecție în cadrul căreia au fost oferite ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:49
(26206 vizualizări - 0 comentarii)


Ponta l-a bătut pe Ciupercă în cuie: «Alegerile de la Ialomița au fost statutare!»

După vizita fulger în localitatea Traian, Victor Ponta, președintele PSD a organizat o întrunire, la fel de fulger, cu membrii partidului la sediul din Slobozia. Însoțit de secretarul general al partidului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 19:24
(18702 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan

Miercuri, 17 martie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe raza localității Jilavele, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 45 de ani, din comuna Balaciu. Polițiștii au procedat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:30
(32221 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 24 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:28
(15491 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...