REPORTAJ

Ambasadoarele carității

De aproape 15 de ani, neștiute de nimeni, două străine din lumea largă fac pentru noi ceea ce nici nu vrem, nici nu putem. Noreen O’Gorman, o englezoaică, și Elma Morina, o americancă îngrijesc și susțin financiar copiii cu dizabilități sau bolnavi de HIV din centrele de plasament din Slobozia. Sînt intervievate uneori, în preajma zilelor de 1 decembrie sau de Ziua Mondială de Combatere a SIDA, apoi se reîntorc în anonimatul tern al luptei cu boala și sărăcia... Nu cer niciodată nimic, nu se plîng, nu fac paradă cu munca lor... Trăiesc doar pentru zecile de copii bolnavi pe care îi îngrijesc zilnic, pentru sutele de oameni săraci pe care i-au ajutat de-a lungul anilor... pentru noi și în locul nostru!

Noreen O’Gorman, un «senior citizen»
După 14 de ani de trai în România, Noreen nu se poate obișnui cu întrebările legate de vîrstă. Gafăm inevitabil și sîntem admonestați: «În țara mea e o impolitețe să întrebi pe cineva cîți ani are. E chiar ilegal! Este considerat extrem de imoral să întrebi acest lucru. Nici măcar cînd aplici pentru o slujbă. Se permite în cazul copiilor, dar doar atît. Eu sînt un cetățean senior...». Noreen a devenit senior-cetățean, îmbătrînind în România. Înainte, în Anglia, a fost asistent în comunitățile din Anglia. Aici, la Slobozia, nu a făcut decît să continue munca de acolo, ca director al fundației «Cuvioasa Paraschiva» și sprijinită de oficialii Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. «Aici nu am făcut altceva decît să muncesc. Pentru că am realizat că România are o problemă. Oamenii au nevoie de sprijin. Sigur, există o diferență, acolo eram plătită pentru munca mea!» spune rîzînd. Pe copiii bolnavi de HIV din Ialomița i-a găsit deja aici, la Centru. A învățat să-i iubească, să-i îngrijească, să îi ajute... În 14 ani, a ajutat zeci de tineri și sute de oameni bolnavi. A clădit totul de la zero, pentru că la vremea aceea sistemul era el însuși bolnav. Nu vrea să vorbească despre asta, pentru că este deja trecut. Preferă să vorbească despre viitor. «Sîntem bucuroși că ni s-a permis să lucrăm pentru comunitate, aici. Și vreau să spun că sîntem pregătiți să ajutăm pe oricine ne solicită ajutorul, fără discriminare. Și nu vorbim doar despre bani. Scopul nostru este de a oferi un start celor care au nevoie. Sprijinim oamenii pentru a-i ajuta să obțină drepturile legale din partea statului. Ulterior, oamenii reușesc să se descurce singuri. Dar, de cele mai multe ori, au nevoie de acest sprijin inițial!» ne spune ea. O întrebăm dacă este fericită, aici, printre noi. Este, în felul ei. Este pentru că a reușit să găsească aici oameni dispuși să sprijine activitatea Fundației și că acolo, acasă, în Anglia, există, de asemenea, oameni care finanțează munca ei de aici. Este alături de copiii care au nevoie de ea, alături de proiectele ei, de orașul ăsta pe care a ajuns să-l iubească... «Nu am vrut niciodată să conduc un astfel de Centru. Dar acest Centru este parte a unui proiect mai larg, pe care am ales să îl sprijin. Pentru că am înțeles că aici e nevoie de ajutorul meu...».

Elma Morina, o pensionară din America
Elma este al doilea ambasador al carității de serviciile căreia Slobozia a avut norocul să beneficieze. A venit aici în 2000 și nu a mai plecat. «Nu știu de ce am ales Slobozia. Am văzut niște fotografii și m-am gîndit: de ce nu?!». Înainte de pensionare a lucrat ca asistentă medicală, timp de 34 de ani. Apoi a continuat, ca voluntar. «M-am adaptat greu, iar familia a fost tristă, gîndindu-se că plec departe... Apoi și-au spus că o să fac ceva minunat și s-au bucurat pentru mine!». Din 2000, de cînd a venit în Slobozia, trăiește din pensie și ajută copiii cu HIV și bolnavii cu dizabilități și oamenii săraci tot din aceeași pensie. «Dumnezeu a vrut așa și a avut grijă de mine. Eu am ajuns prima dată la Curtea de Argeș. Apoi la Petroșani... Apoi la București. Și abia apoi la Slobozia! Am ajuns în preajma Crăciunului și îmi aduc aminte că îmi spuneam... Și în România e Crăciun! O să fie bine, oamenii se bucură de Crăciun... Dar nu am întîlnit decît depresie, tristețe! Iar în următorii 14 ani, am reușit să înțeleg, puțin cîte puțin, de ce se întîmplă asta! Mai ales în cazul oamenilor în vîrstă!». În 14 ani, Elma a dovedit, prin exemplul personal, că vîrsta nu contează, că oamenii pot schimba lumea indiferent de vîrstă, că România nu e doar o țară fără speranță, ci una vie, puternică, una a oamenilor obișnuiți. «Am prieteni aici! Sînt copii pe care îi iubesc, de care m-am atașat puternic. Mă gîndesc ce o să se întîmple cu ei în viitor... Mă gîndesc mereu! Și sînt plină de speranță, pentru că știu că Dumnezeu va avea grijă de toate, așa cum a avut grijă și de mine!». În cei 14 ani de trai zilnic în România, Elma a văzut lucruri pe care nicio minte nu și le poate imagina. Durere, suferință, singurătate, izolare, neputințe omenești și nedreptăți strigătoare la cer. Încearcă să nu judece. Și crede că fiecare dintre noi trebuie să spună oricărui copil neajutorat pe care îl întîlnește: «Tu ești copil, ești prețios, Dumnezeu are un plan pentru tine! Dacă nimeni nu spune unui copil asta, cum îl poți schimba, cum îl poți ajuta să fie mai bine!». Elma va pleca din România la sfîrșitul lunii februarie, din cauza sănătății sale precare. Dar sufletul ei va rămîne aici, în România, aici, la Slobozia. La fel și crezul ei, pentru bucata de lume pe care a marcat-o prin exemplu personal: «Dacă investești într-un copil, investești în viitorul tuturor... Nu contează dacă este un copil normal sau unul cu dizabilități. Un copil pe care îl iei în brațe și îi oferi o fărîmă din dragostea ta, se schimba definitiv! Și te schimba pentru totdeauna!».

25 Februarie 2014, 08:30 (4749 vizualizări - 1 comentariu)