Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Ciupercă și Martin rămân împreună

«Vals în doi» la Consiliul Județean, război în teritoriu

Ciupercă și Martin rămîn împreună

Copreșediniții USL Ialomița, Ioan Martin și Silvian Ciupercă au organizat o conferință de presă în care au susținut la unison că «rămînem împreună». Conferința s-a desfășurat vineri, 28 februarie 2014, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia. Cei doi au susținut că vor păstra neschimbat acordul parafat în anul 2008 la nivelul județului Ialomița, iar în teritoriu își vor negocia conduita politică în funcție de situație...

Vinerea albă a guvernării județene USL
Vineri, 28 februarie a.c., la Sala Studio a Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, copreședinții Uniunii Social Liberale Ialomița au organizat o conferință de presă în care au declarat că «la nivelul Consiliului Județean Ialomița colaborarea dintre cele două partide se păstrează». Primele declarații au aparținut lui Silvian Ciupercă, președintele PSD Ialomița. «Acordul de colaborare în Ialomița are o vechime de 6 ani, respectiv iunie 2008. (...) De asemenea, în 2012, tot în iunie, am semnat un protocol de colaborare (...) care prevede trei lucruri importante: susținerea la nivelul Consiliului Județean, poziții comune în problemele administrației publice județene și un post de vicepreședinte la nivelul Conducerii Consiliului Județean pentru PNL(...)» a declarat președintele social-democrat. Declarațiile lui Silvian Ciupercă au fost dublate de cele ale președintelui PNL, Ioan Martin. «Continuăm colaborarea la nivelul Consiliului Județean. (...) Ne simțim obligați față de electoratul care ne-a votat și care ne-a însărcinat cu această nobilă datorie să ducem la capăt proiectele începute și să respectăm strategia de dezvoltare a județului Ialomița...» a declarat președintele liberal. În ciuda consensului general, cei doi au fost rezervați în legătură cu situațiile din teritoriu. Cei doi au declarat că administrațiile locale au autonomia de a decide singure ce au de făcut în funcție de «particularitățile locale și de structura politică a consiliilor locale». Reamintim că USL Ialomița a candidat pe liste comune în 28 de localități și înregistrează situații «explozive» în cel puțin trei orașe, respectiv la Slobozia, Urziceni și Fetești...

28 Februarie 2014, 16:20 (21353 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie
Martin este dovada că USL nu a murit
USL nu a murit în Ialomița

Comentariile cititorilor:


Dănuţ:
(3 Martie 2014, 16:38)
@ SORIN  Rușine o fi pe simpatizanții liberalilor-securiști, măi Sorine)) N-a murit PNL când a fost lovit de Stolojan și Stoica, acum nu -i vreo șansă să piară, chiar dacă -i manipularea media intensă și abilă, și a atins și gândirea ta)) Acum , PNL a scăpat de ultimul liberal securist, adică de Tăriceanu))Cât despre alianțele din teritoriu, ele se păstrează în consiliile unde pnl sau psd nu pot face  alte majorități confortabile eliminându-se unii pe alții din funcții, sau unde interesele materiale sunt mai puternice ca apartenența doctrinară.  Da bine ,cred că tu știi lucrurile astea, tu vrei doar să lipești etichete pe Antonescu și PNL, prezentându-te mare simpatizant liberal și știind că te bucuri de încredere printre cititori)) Io tot nu înțeleg de ce plângeți după USL, după ce a ratat toate obiectivele: Băsescu n-a căzut , justiția e tot controlată, pdliștii sunt liberi, baroneții psd sunt mai corupți decât cei din pdl...iar reîntregirile de salarii și pensii s-au dus dracului în credite restante și creșterile de prețuri la energie, gaze, carburanți și alimente. Io cred că nemulțirea și ura pe liberali vine ca urmare a împotrivirii față de legea amnistiei și grațierii)) Anul trecut, statistica arăta că justiția s-a îmbogățit cu vreo două milioane de dosare penale, așa că la un număr mediu de trei suspecți pe dosar, sunt cam șase milioane de pușcăriabili, la ora asta))Cum naiba să nu fie înjurat Antonescu și PNL, dar iubit PSD, când PSD promite că te scapă de pușcărie))
bizidei:
(3 Martie 2014, 15:59)
Totul e un rahat cu apa rece.La varf, "dragostea" s-a sfarsit, in teritorii mai continua asa, ca un amantlac! Pai cum vine ata nu mai inteleg,sau este cam asa:adio, dar raman cu tine.Pentru ciolan, bineinteles, ca doar nu era sa dea cu piciorul la toate afacerile lui cu imobiliare si cu altele, sub obladuirea ciupercii, dl. martin, doar de dragul partidului. Hai, sa fim seriosi, ca nici unul n-ar face-o.Iar pe plan local, fiecare urmeaza exemplu sefului, ca doar n-or fi prosti sa renunte la functiile pe care le ocupa. Mare minune sa nu vedem tot varful peneleului trecut cu arme si bagaje la sanul tatucului cel mai cinstit si corect dintre toti pesedeii, ciupercuta atomica. Dar cum ramane cu prostii care cred in ideologia unui partid -pnl-sacrificat de niste hoti pentru interese personale?Ce parere aveti, d-le martin? Ce spui despre asta, Crin Antonescu, caci in curand nu vei mai avea nici jumatate din PNL.
Andrei:
(3 Martie 2014, 15:38)
In politica poti manca cacat cat vrei. Pofta buna domnilor.
Dez:
(3 Martie 2014, 14:37)
asta nu-i politica,frate,e o mare MIZERIE.astia nu au patriotism,etica,bun simt,empatie.astia doar praduiesc un mandat,doua si apoi va pup,pa,pa!electoratu-i de-o prostie crasa trimitand jegurile astea sa-i reprezinte,sau poate chiar asa suntem ca natie ,un jeg reprezentat cu brio la nivel "inalt".coruptia  parlamentarilor pare sa nu mai aiba leac,deja tupeul e maxim,furtul e la sume astronomice,famigliile au impuiat si au acaparat toate structurile,statul abia se mai tine pe picioare vlaguit ,deci scapa cine poate..sau beliti ochii cand stampilati,pentru ca dezvaluirile hotiilor de catre presa nu mai dau scuza nimanui ca nu a stiut,pentru ca mai avem putin si ne-am finit
Mary:
(3 Martie 2014, 10:26)
Ca martisor, anul asta se poarta "ciupercutele" si "PeNeLe".
SORIN:
(3 Martie 2014, 09:45)
Cum era de așteptat, această struțocămillă numită usele, s-a fâsâit. Dar, râsul mare vinde din direcția crinului care, vezi Doamne, lasă libertatea liberalilor din teritoriu să-și facă mendrele cu oricine cred ei de cuviință. În cazul nostru și, din păcate, nu numai, alianțele de circumstanță, adică de ciolan, îi dau dreptate lui Victor Ponta, adică: "ce dreapta, ce stânga?!" Sunt curios, prședintele imatur al peneleului ar avea ceva de comentat în cazul unor alianțe din teritoriu cu pedele, sau udemere?! Dar cu pemepeul lu' Băse?! Să-i fi căzut cu tronc Elena Udrea?! Blonda traseistă, și la propriu și la figurat, e cu adevărat periculoasă. Madam Vălean trebuie să fie foarte atentă la "alianțele" soțului său imatur și imberb. Ca dovadă că e circumspectă și că soțul se folosește de ea, europarlamentarul își însoțește soțul peste tot, precum coana Leana cea făcătoare de minuni politice și științifice. Mare rușine pentru simpatizanții liberalilor, printre care și eu m-am numărat până la un moment dat. Dacă nu mai există usele, sub ce siglă vor participa la alegeri liberalii?! Oare vor intra în viitorul Parlament cu așa aranjamente compromițătoare?! În orice caz, dacă rezultatele la "europarlamentare" nu vor fi satisfăcătoare, Crin Antonescu s-ar putea să fie detronat, iar Călin Popescu Tăriceanu să dea o lovitură fatală fătălăului din fruntea Senatului.
Jungla!:
(2 Martie 2014, 14:09)
Ciupercă și Martin! Tuta și Manda! Își fac ei mendrele?! Daaa! Cine-i contestă??!! Succese, d-lor, în județul proștilor!
T.B.:
(2 Martie 2014, 13:53)
Ciuperca si Martin sunt doua personaje care n-au nevoie sa respecte o ideologie de partid: aceeasi conceptie despre viata si politica le-a fost sadita in suflet inca de dinainte de 1989 si asta explica si spune totul..
Sandu:
(2 Martie 2014, 11:23)
Cum să nu-și dea laba doi mari ratați?! Prostimea nu are niciun fel de reacție! Poți s-o iei din orice parte; nu refuză. Mai vrea! De câte decenii mai e nevoie ca Ialomița să fie siluită, și să-i placă...??! Proasta statului!
Jianu:
(2 Martie 2014, 10:45)
Martin va realiza prea târziu greșeala in care persistă, dacă nu are interese personale....ca de obicei! Directorii de școală, fără concurs și fără habar, glugile de paie, slabi și încovoiați, oameni de partid ș-atât, tot de bicefalul CiupercăMartin, sunt înfipți pe funcții! ManiPULAbilii dracului!
Perieti:
(1 Martie 2014, 23:50)
Martin ar trebui sa dea din picioare si sa-l lase pe Iuda in apele lui pana nu-i prea tarziu pentru toti.  Lasa-l pe Iuda nea Martine ca ramai fara oameni in partid,sii tare greu cand nu ai prosti sa alerge pentru tine in Campanii. La Perieti ciuciu voturi daca  stai langa Vrajitorul din Oz.
Alex:
(1 Martie 2014, 13:41)
Da,stim,trebuie sa continuati proiectele,dar nu mi-e clar daca proiectele sunt in folosul prostimii care v-a votat sau in folosul mafiei politice.Eu merg pe a doua varianta,banditilor,dar cat dracu mai furati ca nu le luati pe lumea ailalta si daca banu nu-i cinstit si muncit ma tem ca roata se va intoarce peste urmasii vostri si peste ai lor ce vor urma.Osul de ros va leaga,nemernicilor.
Rusinica:
(1 Martie 2014, 07:41)
Dar cu doamna deputata Pocora(PNL) cum mai colaborati domnule Ciuperca?Ca dansa pe pagina de facebook,face praf PSD-ul.Of,of,mai,mai.Ce repede a uitat doamna ca daca nu era staful de campanie cu logistica necesara a PSD,atat materiala cat si umana,nu iesea deputata.Si pana la urma urmei cati membrii PNL are domnia sa in colegiu ca vrea 50% din toate??Sa se fi multumit doar cu cei 20%,pe care ii au in sondaje.In 2016 sa-si caute alt colegiu,ca in al dansei va mai avea 5% din voturi,ca pentruyacest colegiu a facut mai mult decat un mare zero.Rusinica,rusinica,rusinica doamna deputat.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Eveniment privat întrerupt de polițiști la Ograda

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2021, 16:45
(3549 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 2 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7695, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2021, 15:40
(3249 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Urziceni

Pompierii ialomițeni au intervenit în seara zilei de luni, 1 februarie a.c., pentru acordarea primului ajutor victimelor a două accidente rutiere, petrecute la Slobozia și Urziceni. În evenimentele rutiere ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2021, 14:25
(3461 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 1,57/1000 de locuitori, rata de incidență a cazurilor COVID-19

Evoluția epidemiologică la nivelul municipiului Slobozia pare favorabilă, cel puțin astfel reieșind din datele prezentate de autorități. Conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2021, 14:20
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Câine salvat dintr-un canal

Pompierii din Urziceni au intervenit luni, 1 februarie 2021, pentru salvarea uni câine. Animalul a căzut într-un canal, cu o adâncime de aproximativ 1,5 metri, din orașul Urziceni. Salvatorii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2021, 14:15
(1924 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 11 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 1 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7674, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2021, 15:15
(2745 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: 2 februarie-«Ziua Mondială a Zonelor Umede»

Ca în fiecare an, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița marchează pe 2 februarie «Ziua Mondială a Zonelor Umede», ce sărbătorește Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2021, 11:50
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 31 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7663, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2021, 15:25
(2268 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrân dispărut de la domiciliu

Slobozia: Bătrân dispărut de la domiciliu

Polițiștii slobozeni au fost sesizați de o femeie din Slobozia cu privire la faptul că în cursul zilei de vineri, 29 ianuarie a.c., soțul său, Iordache Marin, 72 de ani, ar fi plecat de la domiciliu și ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 17:30
(2671 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Incendiu la o locuință

Incendiu la o locuință din localitatea Alexeni, produs în ziua de sâmbătă, 30 ianuarie 2021. La fața locului s-au deplasat de urgență salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 17:00
(2832 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 20 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7642, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 15:40
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Locuință cuprinsă de flăcări

Săveni: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Țăndărei au intervenit sâmbătă, 30 ianuarie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Săveni. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, militarii ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 12:15
(2533 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


5964 de ialomițeni s-au vaccinat anti-COVID-19

De la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 și până în prezent, 5964 de ialomițeni s-au vaccinat, potrivit unei situații oficiale a Direcției de Sănătate Publică Ialomița. De asemenea, reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 20:10
(1644 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Coșereni

Accident rutier produs în Coșereni

Echipaje de la Detașamentul de Pompieri Urziceni, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al SAJ Ialomița au intervenit astăzi, în jurul orelor 12,40, în comuna Coșereni, ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 16:20
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 29 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7622, cu 41 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 15:25
(1714 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 31000 de lei

Pe parcursul zilei de joi, 28 ianuarie 2021, polițiștii ialomițeni au aplicat 113 sancțiuni contravenționale, 42 dintre acestea în cazul persoanelor identificate că nu au respectat măsurile de protecție ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 12:40
(2594 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile depuse în luna decembrie ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 11:55
(5865 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Munca în sărbătorile legale

Conform art. 139 din Legea nr.53/2003-Codul Muncii, republicată și actualizată, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt 1 și 2 ianuarie; 24 ianuarie-Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 18:20
(1791 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean reținut pentru mai multe furturi comise la Urziceni

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat un bărbat, de 44 de ani, bănuit de comiterea mai multor furturi în noaptea de 26/27 ianuarie a.c., dintr-o biserică și un centru comercial din ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:50
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Braconier surprins în flagrant când scotea pește cu plasele!

Slobozia: Braconier surprins în flagrant când scotea pește cu plasele!

Peste 150 de kilograme de pește din speciile novac și sânger au fost eliberate în mediul acvatic, în urma unui flagrant al polițiștilor din Slobozia, după ce un bărbat a fost surpsins, în timp ce scotea ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:45
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Andrășești, arestat pentru infracțiuni rutiere

Miercuri, 27 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:40
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 11750 de lei

Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar și mijloacele de transport ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:35
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 28 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7581, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:30
(2556 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 42 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 27 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7559, cu 42 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2021, 15:40
(4573 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 mașini blocate pe șosea, în zona de Est a județului

Ialomița: 8 mașini blocate pe șosea, în zona de Est a județului

Voluntarii din cadrul Serviciilor pentru Situații de Urgență ale localităților Fetești și Mihail Kogălniceanu au intervenit în dimineața zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., pentru a repune în circulație ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2021, 15:25
(5771 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol pentru 8 județe din zona de Sud-Est a țării, printre care și Ialomița. Avertizarea intră ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 17:25
(2555 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean urmărit național și internațional, depistat la Slobozia

Investigațiile efectuate de polițiștii din Slobozia au condus la depistarea unui bărbat pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 2 luni de închisoare. În ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 17:20
(2806 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 7250 de lei

80 de polițiști au fost la datorie în ultimele 24 de ore, împreună cu polițiști locali, jandarmi și pompieri ialomițeni, precum și cu reprezentanți ai altor instituții, pentru verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 17:15
(3676 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 20 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7517, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 15:35
(2632 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,88%, rata șomajului în decembrie 2020

La sfârșitul lunii decembrie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4581  șomeri (din care 2054 femei), rata șomajului fiind de 4,88%, cu ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 14:15
(1964 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...