Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

În sfârșit, mergem în Ligă!

Handbal, CSM Unirea Slobozia-Școala 181 București 23- 21 (9-12)

În sfîrșit, mergem în Ligă!

Meciul dintre Unirea Slobozia și Școala 181 a trecut publicul spectator prin toate stările posibile. Partida desfășurată sîmbătă, 1 martie 2014, a avut nerv, emoție, răsturnări de situație și entuziasm. N-a fost un joc de totul sau nimic, dar fetele noastre au obținut în final totul: cele 3 puncte grele cît un întreg sezon. Avem 8 lungimi în fața  locului 2, distanță reconfortantă care, coroborată cu programul lejer din ultimele 5 etape, ne duce în Liga Națională. Vom vedea, așadar, la Slobozia jucătoare precum Nechita, Ungureanu sau Do Nascimento deoarece, conform șefului secției de handbal Ion Nica, «Sala Sporturilor poate găzdui meciuri de Liga Națională!».

Repriză confuză
Elevele lui Liviu Paraschiv au început extrem de timid jocul. Claritatea în fața ofensivă, răutatea în apărare, dar și ruperile de ritm pe contraatac au lipsit ori s-au derulat cu încetinitorul. Oaspetele au pus din start mîna pe cîrma jocului și au mușcat necruțător de cîte ori au avut ocazia. Tridentul bucureștean de 9 metri Dăscălete-Gavrilă-Cioca a creat multă panică în apărarea noastră. Abia în minutul 8 am preluat conducerea prin reușita lui Stănciulescu, dar a fost un foc de paie. S-a mers umăr la umăr, dar deltoizii oaspetelor au fost mai vînjoși. În finalul primei părți s-au desprins, iar tabela arăta la pauză un neverosimil 9-12. Era mult mai greu decît în cele mai pesimiste așteptări...

Un sfert de oră magnific
Ceața a continuat să persiste în atacul nostru pentru o bună parte din repriza secundă. Slobozia a mai redus din diferență, dar parcă lipsea un dram de hotărîre. Era 15-17 în minutul 43, iar timpul trecea în favoarea «școlărițelor». A fost momentul descătușării fetelor noastre. Popescu transformă cu sînge rece un 7 metri, iar apoi interii Stănciulescu și Moroianu ne aduc în avantaj, 18-17. Și, ca în multe meciuri de handbal, elementul decisiv îl reprezintă poarta. Georgiana Martin e în zi mare și își permite să se joace cu nervii echipei oaspete, scoțînd toate mingile care-i ies în cale, inclusiv două aruncări de la 7 metri. Atacul își regăsește cadența, iar apărarea răutatea. «Vă bateți joc de munca voastră!» se aude de pe banca Școlii 181, cînd tabela arăta 22-19 pentru Unirea, iar Băcăoanu și Dospin își testaseră măiestria în fața porții. Emoțiile nu ne părăsesc nici în final. Primim două goluri de la neobositele Gavrilă și Cioca, dar apoi oaspetele se încurcă, iar pe ultimul atac, în ultimele secunde, Cristiana Nica mai găsește o dată drumul spre gol, stabilind scorul final: 23-21. Pentru Unirea au punctat: Dospin-8 goluri, Stănciulescu-4, Nica-4, Moroianu-3, Popescu-2, Băcăoanu-2. A fost victoria întregii săli, pentru că trebuie să precizăm publicul este deja în Liga Națională.

Georgiana Martin, omul meciului Jucătoare determinantă pentru revenirea Unirii din repriza secundă, portarul Georgiana Martin a bucurat publicul prin intervențiile ei excelente, iar la final radia de fericire la fel ca întreaga sală. «Am mai trăit astfel de meciuri, însă acesta a fost cel mai frumos. Am apărat, totul mi-a mers așa cum mi-am dorit și lucrul cel mai important este că am cîștigat. Extrem de mult a contat în realizarea acestei victorii, aportul publicului, care astăzi a fost extraordinar. Am sperat și am luptat pînă la capăt. Cînd ne-a fost mai greu ne-am încurajat între noi și ne-am spus că trebuie să cîștigăm și așa am făcut!». La fel ca în fotbal, și în handbal rolul portarului este unul foarte important și poate înclina balanța în favoarea echipei a cărei poartă o apără. Georgiana este încîntată de locul pe care îl are în echipă. «Portarul are un rol la fel de important ca toate handbalistele. Eu toată viața am fost în poartă și mi-este foarte bine acolo, mai ales cînd pot să-mi ajut echipa să cîștige. În privința aruncărilor de la 7 metri, aici intervin mai multe aspecte. Trebuie să fii atent la minge și la brațul adversarei... Nu întotdeauna cel care aruncă este de vină cînd se ratează, mai intervin și reflexele portarului!». În privința promovării este foarte sigură: «Nu se mai pot ivi probleme. Mergem în Ligă!». Pentru Martin este a doua promovare în Liga Națională, prima petrecîndu-se în urmă cu 2 ani, cînd juca la Terom Iași. Fiul ei Ianis, în vîrstă de aproape 3 ani, îi este și cel mai înfocat suporter, iar cel mai important trofeu din cariera sa este acel «Bravo, mami!» pe care îl aude după meciuri de la acesta...

5 Martie 2014, 15:35 (8532 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
O victorie categorică
O nouă victorie
Au pierdut echilibrat
Rezultate onorabile ale sabrerilor ialomițeni la Circuitul European de Sabie «Svechnikov Cup» Sofia/Bulgaria

Comentariile cititorilor:


Kempes:
(10 Martie 2014, 22:23)
Unirea Slobozia-Stiinta Bacau 46-24
marian:
(10 Martie 2014, 19:16)
Intre timp, am mai batut si pe 8martie, azi iar a fost meci, in devans, am fost la munca si nu am putut merge la meci, se actualizeaza rezultatele pana la Paste? Bine ca stim cu cat a luat-o Uimirea04... Stie cineva scorul de azi? Nu gasesc pe niciun site.
suporter:
(7 Martie 2014, 10:21)
Dar pana anul asta, de ce nu ati reusit sa promovati? Chiar cu amarata de scoala! Echipa este pe primul loc si va promova. A mai fost echipa sigura de promovare asa cum este acum? Subliniez: este meritul tuturor celor implicati la echipa, incepand cu primaria si terminand cu fetele de la administrativ de la sala. Dar fara transferurile din vara, nu ar fi fost asa.
Dedu:
(6 Martie 2014, 16:38)
Au batut si ele o amarata de scoala genarala1111
Suporter:
(6 Martie 2014, 09:56)
Nu prea am mai vazut comentariile carcotasilor, care au criticat transferurile din acest an. Acum vreau sa va comentariile. Fara transferurile din vara, echipa nu se afla unde este acum. Felicitari intregii echipe si tuturor celor implicati la aceasta echipa!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 04 Nov 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(575 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(536 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(538 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(572 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(592 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1224 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(1477 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(934 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1124 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1206 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1321 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4135 vizualizări - 14 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2033 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2131 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2287 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(1977 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(5877 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2193 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2600 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(3762 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3472 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(4656 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3276 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3428 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(3950 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(2959 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2251 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(3778 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
suporter în Au dat lovitura în prelungiri Piața mare în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe crutu în Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri! Piața mare în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 noiembrie 2026 Nervos în FC Bărăganul Ciulnița își consolidează statutul de lider Mari în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 noiembrie 2026 casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 noiembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 noiembrie 2026 Marian în Podium național la Oină pentru sportivii din Sudiți gigel în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar @agatha în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Agatha în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe E un personaj în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe @Marim în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe maria în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Guess Who în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați @marin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Mascații în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...