Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Școala de la biserică

Școala de la biserică

Iulian Mârț are 25 de ani și a venit în Slobozia vara trecută. Din noiembrie însă, alături de 40 de voluntari adolescenți a deschis un after-school gratuit pentru copiii din cartier. Copiii vin de două ori pe săptămînă aici, socializează, se joacă, își fac temele... Și, ce e mai important, uită pentru cîteva ore de problemele pe care le au. Sînt copii frumoși și cuminți care, prin puterea exemplului, au o nouă șansă în viață. Iar ușa after-school-ul «Educația dă viață» este întotdeauna deschisă pentru cei care se hotărăsc să bată...

O idee minunată și 40 de voluntari
Iulian Mârț a venit la Slobozia tocmai de la Iași. E cantor și cîntă la Biserica Catolică din Slobozia. Însă marți și vineri, în fiecare săptămînă, devine profesor. În luna noiembrie a anului trecut a decis să organizeze un after-school pentru elevii din cartier. «Am văzut că biserica are spațiul ăsta liber. Și atunci am spus să îl folosesc cumva... M-au înțeles și așa am început. Am fost la centrul de asistență socială și am cerut o listă cu copiii care pot fi ajutați. Și apoi am fost aici, în cartier, la blocurile SACO... Am vorbit cu părinții și aceștia au fost foarte receptivi. Iar acum avem deja 4 luni de cînd facem asta!». Iulian are ochii luminoși și un zîmbet care îți face ziua mai bună. Se mîndrește cu dotările școlii sale! Un proiector, o sală IT, tablă ca la școală... Dar cel mai mult se mîndrește cu cei 36 de elevi ai săi, care nu chiulesc niciodată pentru că i-a ajutat să descopere că școala poate fi și folositoare și distractivă. «Vin aici după amiaza, pe la două jumate... Pînă la trei se joacă, socializează... Apoi le oferim o gustare, ceva dulce, mă rog... Iar la trei și jumătate încep temele. Lucrează o oră pentru a doua zi, iar apoi facem recapitulări. Pentru că majoritatea lor au rămas în urmă cu școala. Și încercăm să-i aducem pe linia de plutire!» ne explică el. Iulian nu e singur. Are peste 40 de voluntari, elevi de liceu, care îl ajută în efortul său. Daniel e doar unul dintre ei. Ne povestește cum a început totul: «Într-o zi a venit Iulian la școală și mi-a spus cu ce se ocupă. Am fost de acord, am dat un interviu, am trecut testul și am venit aici...». Diana are 17 ani și este și ea voluntar. O întrebăm dacă responsabilitățile nu sînt prea mari și cum reușește să se facă ascultată: «Nu e greu dacă știi să le vorbești. Important, cred eu, e să găsești un fel de a comunica cu ei. Sînt copii care au nevoie de sprijin dar, mai ales, au nevoie de atenție!» spune ea.

Copilărie dulce-amară
Vineri, puțin după 14,30, curtea interioară e plină de copii. De la prichindei de-o șchioapă în uniforme, la elevi de liceu mai înalți decît Iulian. Sînt relaxați și veseli, civilizați și atenți unii cu ceilalți... o lume total diferită de cea din curtea școlilor, de șabloanele stradale cu care ne-am obișnuit. Gabriel are 10 ani și vine aici de cînd s-a deschis școala. «Vin aici și îmi fac temele cu copiii de la mine din bloc. Pot și acasă, dar acasă mai greșesc... Aici le fac bine!». Marcel are 14 ani și nu mai merge la școală de 3 ani, de cînd i-a murit tatăl. Vine, în schimb, aici: «Mă învață fetele, mai învăț și singur. Ele spun că sînt un elev de 9 și că pot să fiu și de 10, dacă învăț!». În glasul lui Marcel simțim durere. Un destin irosit prea devreme. Andreea are și ea 10 ani. E îndrăzneață și vorbește singură despre ea. «Eu sînt clasa a IV-a C. Eu am învățat aici să mă port frumos cu copiii, să nu ne batem și să învățăm la școală. Mie îmi place aici, că am făcut o scenetă în care am avut rolul fetiței. Aăăă... Atîta!». Copiii se plictisesc repede de noi și se întorc la ale lor. În sala de joacă este instalată o masă de tenis, un joc de fotbal... Peste tot sînt risipite puzzle-uri pe jumătate făcute... Plecăm înainte de ore, cu sentimentul că am descoperit un loc unic, unde copiii își pot recupera copilăria și primesc șansa unui viitor mai bun. «Este un spațiu deschis. Oricine este binevenit. Să sprijine inițiativa noastră sau să se bucure de ceea ce oferim. Acesta este doar un început, ne place să credem. În lunile următoare sperăm să reușim să ajungem și în mediul rural. Vrem, pentru început, să promovăm o campanie împotriva violenței!» ne mai explică Iulian Mârț.

5 Martie 2014, 10:10 (5698 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


oricine:
(6 Martie 2014, 08:27)
Si inca nu s-a dus sanepid-ul peste ei, inspectoratul scolar, autorizatii chestii?? ca in romania cand vrei sa faci ceva bun de regula de pomenesti cu o sleahta la usa care cer si cer, de regula.... bani!
miki:
(6 Martie 2014, 07:57)
O initiativa generoasa izvorita din altruism. Si dragoste de copii. Daca in campania asta includeti si violenta impotriva animalelor o sa fie doua dintr-o lovitura.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
320 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Combaterea evaziunii fiscale, în atenția polițiștilor

În perioada 25-27 mai a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților ce se pot comite în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, precum și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:11
(5806 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii au confiscat tărâțe și mezeluri

Ialomița: Polițiștii au confiscat tărîțe și mezeluri

Polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților ce se pot comite în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 06:36
(9107 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A dispărut de câteva zile

Grivița: A dispărut de cîteva zile

Secția Rurală Grivița a fost sesizată despre faptul că Oană Geni, de 28 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit pînă în prezent.  În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 06:31
(11696 vizualizări - 0 comentarii)


Penitenciarul Slobozia: Agentul care a introdus un telefon în închisoare pentru 300 lei, trimis în judecată

Agentulșef principal Ion Iordache, alături de soția sa, Mariana Cristina Iordache, au fost trimiși în instanță de procurorii Tribunalului Ialomița pentru comiterea mai multor infracțiuni. Să vă reamintim ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 06:18
(11234 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție «Slobozia în imagini»

Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport și Tineret și Muzeul Județean Ialomița au organizat expoziția de fotografie «Slobozia în imagini». ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 06:11
(9004 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prinși de jandarmi la furat de fier vechi

Jandarmii slobozeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că șase persoane sustrag materiale feroase din curtea fostei societăți Furfurol din Slobozia. Membrii unei patrule au procedat la interceptarea ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 06:05
(6514 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Campania «Mita și votul ilegal înseamnă închisoare!» continuă

Structurile Ministerului Administrației și Internelor din Ialomița continuă să desfășoare activități de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la mesajele Campaniei «Mita și votul ilegal înseamnă ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 06:05
(8621 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Portocaliu în Ialomița: Ploile au adus inundații la Căzănești

Cod Portocaliu în Ialomița: Ploile au adus inundații la Căzănești

Din cauza precipitațiilor abundente, cîteva gospodării din orașul Căzănești au fost inundate,  joi, 24 mai a.c. Meteorologii nu au deloc vești bune. Începînd din seara zilei de joi și pînă vineri dimineață ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:45
(9664 vizualizări - 15 comentarii)


Ialomița: Accident la Bordușani, șoferi beți la volan și fără permise...

Conducători auto, dar și pietoni au avut parte de ghinion în ziua de luni, 21 mai 2012. Pe șoselele Ialomiței a curs cu amenzi contravenționale și dosare penale...
Primul șofer căruia i-a fost întocmit ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:36
(11317 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Hoț de fier vechi, prins de polițiști

Hoț de meserie, un tînăr de 23 ani din comuna Mihail Kogălniceanu a fost în cele din urmă prins de polițiști. El este acuzat că a furat din curtea unui gosopodar din localitate. În fapt, hoțul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:35
(8433 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Transportatorii, trași pe dreapta de polițiști

Zilele trecute, filtrele polițiștilor Serviciului Rutier Ialomița au împînzit șoselele județului. Vizați au fost șoferii care transportă mărfuri. În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:34
(6770 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Conductele de transport a substanțelor petroliere, amenințate de hoți

Patru tineri din Fetești, cu vîrste cuprinse între 14 și 26 de ani, au fost prinși marți, 22 martie a.c., în timp ce tăiau mai multe conducte de metal, ale unei firme transportatoare de produse petroliere ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:33
(8826 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Reîncep concursurile «Prietenii pompierilor» și «Cu viața mea apăr viața»

Joi, 24 mai a.c., încep competițiile școlare cu caracter tehnico-aplicativ «Prietenii pompierilor» și «Cu viața mea apăr viața», organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:32
(7680 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Biblioteca vine la tine!»

Personalul din cadrul Bibliotecii Județene «Ștefan Bănulescu» din Slobozia aduce cărțile mai aproape de elevi. Bibliotecarii au inițiat un program de promovare a colecțiilor pe care le dețin, în școlile ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:31
(5801 vizualizări - 1 comentariu)


«Ziua Eroilor», sărbătorită la Slobozia

În memoria eroilor neamului, care s-au jertfit pentru patrie, autoritățile locale și județene au organizat joi, 24 mai a.c., o serie de manifestări, menite să le cinstească onoarea de care au dat dovadă ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2012, 16:30
(6361 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proiectile neexplodate descoperite în Cartierul Bora

Un localnic din cartierul slobozean Bora a făcut marți, 22 mai a.c., o descoperire mai puțin obișnuită. În timp ce săpa în curte, omul a dat peste 4 proiectile de aviație neexplodate. Cele patru elemente ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2012, 18:36
(9377 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.

22 Mai 2012, 19:53


Slobozia: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan»

În perioada 24-27 mai 2012, în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița și a Consiliului Local Slobozia, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2012, 15:43
(9097 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de pictură «Bărăgan»

Consiliul Județean Ialomița, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia și Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Ialomița invită iubitorii de artă la un eveniment expozițional. Pictorul ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2012, 14:59
(8253 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: I-a luat foc mașina

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un autoturism care se deplasa pe DJ102H, între localitățile Grindu și Colelia, a luat foc în dimineața zilei de duminică, 20 mai a.c. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2012, 14:58
(9885 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 179 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 21 mai 2012, sînt disponibile 179 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2012, 14:45
(13934 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ploi, vijelii și grindină

Ialomița: Cod Galben de ploi, vijelii și grindină

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul sîmbătă, 19 mai 2012, orele 10,00-duminică, 20 mai 2012, orele 21,00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2012, 13:14
(6028 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: A murit electrocutat încercînd să folosească un flex

În încercarea de a tăia un obiect cu flexul, un bărbat de 54 ani, din localitatea Valea Ciorii, s-a electrocutat. Evenimentul a fost anunțat joi, 17 mai, în jurul orei 14,25, cînd mama acestuia l-a găsit ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 19:54
(11390 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Cartușe și proiectile de artilerie, descoperite în curțile oamenilor

Joi, 17 mai a.c., în jurul orei 11,00, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a fost solicitat să intervină pentru a ridica mai multe elemente de ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 19:13
(8853 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița, în programul «Noaptea Muzeelor»

În cadrul programului european «Noaptea Muzeelor», care are drept scop descoperirea și conștientizarea valorilor culturale, sensibilizarea unui public larg în fața unui bogat și divers patrimoniu cultural ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 11:25
(8513 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Firmele, obligate să comunice locurile de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 11:16
(11444 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Un copil de 13 ani i-a furat telefonul din casă!

Poliția a fost sesizată de către o femeie de 76 ani, din comuna Movilița, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și i-au sustras un telefon mobil. La scurt timp, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 11:14
(7322 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: S-a răsturnat cu autoturismul din cauza neatenției

Miercuri, 16 mai a.c., în jurul orei 20,00, pe raza județului Ialomița, pe DN2, în afara localității Lilieci, s-a produs un accident soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat de 35 ani ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 11:12
(6420 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Cegani: A lovit cu mașina un copil și a părăsit locul accidentului

În cursul zilei de miercuri, 16 mai a.c., în jurul orei 17,30, Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe raza satului Cegani s-a produs un accident de circulație, șoferul părăsind locul faptei ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 11:09
(6962 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cegani accident


Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Efective din cadrul Poliției Fetești și Secției Rurale Stelnica au desfășurat acțiuni în sistem integrat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol. În cadrul acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2012, 11:06
(8011 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...