Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Avocați fantomă în instanțele ialomițene

Falsul apărător al lui Paul Toma-ELDAGA

Avocați fantomă în instanțele ialomițene

Afaceristul Paul Toma-ELDAGA tulbură apele în instanțele ialomițene. Patronul cu datorii de zeci de milioane de lei s-a prezentat în fața magistraților cu un apărător fals! Este vorba despre numitul Nicușor Teodorescu, membru al litigiosului Barou Constituțional Bota. Avînd cu el o legitimație care copia însemnele Uniunii Naționale a Barourilor din România, respectivul avocat a declarat în fața magistraților că aparține Baroului București. După cîteva verificări, s-a constatat faptul că el nu figurează pe listele entității pe care a invocat-o. Descoperit în stare de ilegalitate, falsul avocat a sărit la scandal. Și-a jignit colegii prezenți în sală, a recuzat completul, după care s-a făcut nevăzut. Reprezentanții Baroului Ialomița vor depune pe numele său o plîngere penală, pentru că a tulburat bunul mers al desfășurării procesului...

Proces cu scandal la Tribunalul Ialomița
În urmă cu o săptămînă, mai exact miercuri, 19 februarie 2014, Paul Toma-ELDAGA s-a prezentat în fața magistraților Tribunalului Ialomița într-un nou termen al procesului în care se rejudecă infracțiunile de «înșelăciune» pe care le-a comis înainte de a fugi din țară. Ședința a început cu 3 ore mai tîrziu decît era programată și a durat tot atîta timp, din cauza apărătorului pe care afaceristul și l-a ales să-i susțină cauza. În calitate de apărător, în fața completului s-a prezentat numitul Nicușor Teodorescu... Acesta a declarat judecătorului faptul că este avocat al Baroului București și și-a prezentat legitimația de serviciu. Pledoaria justițiarului a fost însă întreruptă de avocatul Viorica Donose, decanul Baroului Ialomița. «Domnule președinte, domnul aici de față nu este avocat al Baroului București! Se află în stare de ilegalitate. El nu figurează în tabloul avocaților din București!» a declarat Viorica Donose, în timpul procesului. În realitate, cel desemnat să-i apere interesele inculpatului Paul Toma, este membru al Baroului Constituțional Bota, entitate ai cărei membri nu sînt recunoscuți de instanțele din România ca avînd calitatea de avocați... Vizibil deranjat de intervenția colegei sale, Nicușor Teodorescu și-a ieșit din fire. «Pleacă de aici cucoană, poate-ți trag una în bot!» a exclamat acesta, sub presiunea nervilor. «Extraordinar! Așa nu este posibil!» au exclamat siderate cîteva dintre părțile aflate în sala de judecată. Reprezentanții Parchetului Tribunalului Ialomița, unitatea care a instrumentat ancheta deschisă pe numele lui Paul Toma, au intervenit la rîndul lor, solicitînd amînarea cauzei: «Onorată instanță, este evident faptul că din moment ce domnul aici de față nu este avocat al Baroului București, se află în stare de ilegalitate. Nu sînt întrunite condițiile unei apărări echitabile, deci inculpatul nu are apărător, așa că solicităm să acordați un nou termen!». Ședința se suspendă preț de 10 minute, iar pe holurile instanței vocea lui Nicușor Teodorescu răsuna amenințător: «Eu sînt super-avocat, scrieți Teodorescu pe Google și o să vedeți acolo cine sînt! Proștii ăștia au înființat baroul din care fac parte și nu-și recunosc hotărîrile pe care le-au semnat!».

S-a dezbrăcat de robă și s-a făcut nevăzut
După pauză, inculpatul, apărătorul Nicușor Teodorescu și părțile prezente au revenit în sala de judecată. Spectacolul oferit de justițiarul fără patalama a continuat. «Domnule judecător, vă recuz! Sînteți incompatibil să judecați acest proces și vă recuz!» a declarat vehement Nicușor Teodorescu. Potrivit procedurilor, orice parte prezentă la proces are posibilitatea de a recuza judecătorul, iar în această situație întreg completul se retrage pentru a dezbate solicitarea. Procesul a fost suspendat vreme de 2 ore, pînă cînd s-a stabilit că respectivul complet era legal constituit. Reîntors în sală, judecătorul a încercat să-i înmîneze falsului avocat documentele potrivit cărora era perfect compatibil pentru a continua ședința. Nu a mai avut cui, pentru că între timp Nicușor Teodorescu s-a făcut nevăzut. Ceea ce era previzibil s-a și petrecut... Procesul s-a amînat cu încă un termen, pînă cînd Paul Toma își va alege un alt avocat competent care să-l reprezinte. Situația petrecută săptămîna trecută la Tribunalul Ialomița este fără precedent în Ialomița și va avea urmări grave pentru presupusul avocat Nicușor Teodorescu. Reprezentanții Baroului Ialomița au decis să-i facă o plîngere penală pentru faptul că a tulburat bunul mers al procesului. «Respectivul domn este, dacă vreți, un impostor. A venit cu o legitimație de membru al Baroului București, în timp ce colegii noștri de acolo folosesc carduri de identificare. Mai mult, a folosit o împuternicire avocățească xeroxată! Baroul pe care îl reprezintă nu funcționează în baza Legii 51/1995, deci este o entitate nelegal constituită. Mai mult ne-au furat însemnele, pentru a fi considerați membri ai Uniunii Naționale a Barourilor din România. Categoric, îi vom face plîngere penală!» a declarat, pentru Independent, avocatul Viorica Donose, decanul Baroului Ialomița.

Degringoladă marca Bota Baroul Constituțional Bota a fost înființat în cursul anului 2002 de către avocatul Pompiliu Bota, fiind considerat o alternativă la barourile clasice. Potrivit informațiilor din mediul virtual, forma pe care a îmbrăcat-o această entitate este aceea a unui ONG cu numele de Asociația de Binefacere «Bonis Potra», al cărei obiect de activitate era acela de înființare de barouri care să respecte prevederile Constituției, precum și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului. Instanțele din România au însă puncte de vedere diferite cu privire la recunoașterea calității de avocați a reprezentanților Baroului Constituțional Bota. Cert este faptul că, în cursul anului 2012, Pompiliu Bota, conducătorul entității, a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat. Exemple similare s-au petrecut și în alte cazuri din țară. În prezent, potrivit informațiilor furnizate de reprezentații Baroului Ialomița, Baroul Bota are 800 de membri în toată țara...

7 Martie 2014, 09:15 (15015 vizualizări - 11 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Toma,:
(19 Martie 2015, 23:28)
Habar-nam de situatie dar nu este mai bine sa fie concurenta ? Ma gandesc ca daca sunt mai multe pravalii preturile scad iar concurenta face calitatea .
popa:
(28 Februarie 2015, 00:00)
avocatii din baroul traditional sunt niste adunaturii care au intrat su spaga acas cu voii comunistiilor porcii ordinariii
Bejenaru:
(16 August 2014, 06:25)
Singura solutie este UNIFICAREA celor doua barouri.Din pacate, Baroul BOTA functioneaza legal iar Barourile asa zise traditionale functioneaza ilegal.Dragi colegi ASA zisi Traditionali o sa va treziti  la virsta pensionarii ca nu veti  avea pensii deorece casa voastra de pensii nu mai are banii,asa ca treceti la baroul Bota si cotizati la Casa nationala de pensii(de stat) si lasati VRAJBA
alt av. legal:
(23 Iulie 2014, 22:55)
domnilor de la bota, legea la care faceti referire cum  ca nu ar fi abrogata, din '30 toamna, a fost abrogata tacit prin reglementarea profesiei de avocat printr-o noua lege , 51/1995. 
Avocat legal:
(15 Iulie 2014, 17:38)
Jalnica prestatie a autorului articolului, care nu poate sa fie considerat jurnalist, atata timp cat nu informeaza cititorul in mod corect si deontologic si se comporta ca o lichea supusa in mod vadit baroului desfiintat.  Avocatul Nicusor Constantinescu nu are nevoie de o confirmare a calitatii sale de avocat de la aceea nulitate de decan al Baroului Ialomita ( barou desfiintat de Legea nr. 3/1948 ).    Reprezentantul parchetului si judecatorul stiu foarte bine de starea confictuala dintre cele doua barouri ( cel infiintat in mod legal si cel desfiintat prin lege ).  Cum este posibil ca intro cauza aflata pe rolul instantelor, o persoana nebuna si deliranta, care nu are nicio calitate in cauza, sa-i solicite judecatorului sa nu primeasca un avocat legal ?!. Judecatorul, daca nu era influentat de situatie, era obligat sa amendeze persoana numita "decan", pentru ca pe viitor sa stea in banca ei de paranoica.
documentat:
(9 Iulie 2014, 16:40)
cum poate o fundatie de caritate sa infiinteze barouri? cum a dobandit pompiliu bota calitatea de avocat - s-a autoproclamat... taxă de înscriere baroul bota: o donație de min. 2.000 RON fondatorul "baroului constitutional" a fost condamnat definitiv pentru exercitarea fara drept a profesiei de avocat - PUNCT. P.S. justitiarul = analfabet
awa:
(1 Iulie 2014, 16:24)
Avocat  dONOSE din baroul desfiintat prin Legea 3/1948 neabrogata in prezent, umbla cu cioara vopsita prin anii 1997-2000.Venea la grefieri cu hotarari redactate in afara instantei unde modifica pedepsele, din 2 ani si 6 luni modifica in  6 luni si daca grefierul nu citea, rezolva problema clientului. AsTa este Viroca Donose.
den:
(9 Aprilie 2014, 13:16)
DLE. BOTA , este momentul sa sesizati forurile Europene, acum este momentul sa avem o pozitie transanta. Gata cu minciunile si aroganta av. din Baroul Florea,  dati drumul demersurilor si cereti PE o pozitie clara , fata de modul cum sunt tratati av. din structurile UNBR. ESTE MOMENTUL !!!!!
justitiarul:
(5 Aprilie 2014, 21:32)
Stimata doamna decan Viorica Donose, nu este deontologic si nici moral, ca un avocat  de rangul si pregatirea consider profesionala a dumneavoastra sa nu inteleaga  un lucru simplu,  profesia de avocat este o profesie liberala ea nu se supune decat legi si nu bunului plac sau lucrurilor arbitrare. Degeaba o sa va luptati cu presupunerile ca uni sunt mai avocati ca alti, bresla trebuie unificata, legea avocaturi trebuie schimbata din temelie, regulile europene trebuiesc aplicate si in Romania. Trebuie sa inceteze ca uni sunt zei si alti sclavi, iar magistratul atentie doamna decan Donose conform Curtii Europene este numai judecatorul, el decide acum in Romani cine  are calitate in dosar si cine nu. Intelegeti !!!!!, nu Donose, nu Gheorghe Florea ,nu Zamfirescu, nu Predoiu, nu Mihnea , nu Iordacheoaei sau nustiu ce pribeag, aici legea decide nu interesul banului. Asa cum am arata mai sus nu doresc sa cobor subdemnitatea pe care mi-o da profesia, dar trebuie umblat la lege si nunumai a avocatilor ci si a juristilor. Imi pare nespus de rau sa fac o apreciere vizavi de probitatea profesionala a celui care se face vorbire in cauza , dar dumneavoastra nu le prea aveti la bara, pacat......!!!!!!!!!!!!!!
dd:
(26 Martie 2014, 10:57)
avocati fantoma sunt avocatii traditionali a caror structura a fost desfiintata in 1948
jshgfuh:
(26 Martie 2014, 08:25)
UNBR BOTA ESTE PERFECT LEGAL !!! CINE VREA SA SE CONVINGA SA INTRE PE BOTA.RO SI UNBR.EU SI SA CITEASCA JURISPRUDENTA !!!! NU MAI VORBITI FARA SA GANDITI, SI MAI ALES FARA SA VA DOCUMENTATI !!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
408 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(605 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1141 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(816 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(681 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1243 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8363 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1153 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1279 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1367 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8224 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1891 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1727 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1858 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2065 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2534 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2988 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2299 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2341 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2493 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2661 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5391 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3292 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3439 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3143 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3193 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7092 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...