Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-CSMS Iași 0-2

Primul pas greșit acasă

Primăvara a venit cum nu se poate mai prost pentru trupa lui Adrian Mihalcea. Peste 1000 de oameni au înghețat degeaba în tribunele Stadionului «1 Mai», iar tabela a înghețat, la rîndu-i, în dreptul Unirii Slobozia. Echipa noastră a avut un început de joc relativ consistent, concretizat, din păcate, doar prin șuturi de la distanță expediate de Jianu și Macare, la care Caparco, italianul din poarta ieșenilor, n-a avut emoții. N-a pătut bine gongul de primă jumătate de oră, cînd fostul unirist Liviu Mihai a speculat barajul fragil al apărării slobozene și a deschis scorul. Atacantul oaspeților, Herghelegiu, a nimerit apoi doar transversala, pentru ca în minutul 41, liber pe stînga, precum Gabriela Szabo în vremurile bune, Liviu Mihai să realizeze dubla și să stabileasca în fapt scorul final. «Liviu Mihai este un jucător cerebral, pe care orice antrenor din România și-ar dori să îl aibă în lot!» a declarat exclusiv pentru Independent, antrenorul CSMS Iași, Marius Lăcătuș. Cele 3 puncte au fost pradă ușoară pentru moldoveni, Unirea fiind doar o copie palidă și lipsită de nerv a echipei care în tur punea la respect Rapid și Clinceni...

9 Martie 2014, 23:30 (7999 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Au legat două victorii consecutive
Au dat lovitura în prelungiri
Au salvat un punct
Eșec în fața propriilor suporteri

Comentariile cititorilor:


Suporter galerie:
(14 Martie 2014, 00:10)
Sunt de acord cu tn anonimus.... Așa ca cel mai bn e sa fim in continuare alături de echipa mai ales ca 80% sunt in playoff....
anonymus:
(12 Martie 2014, 15:21)
Domnu' Suporter, imi dau si eu cu umila parere, care nu cred ca e asa deplasata. Pai dumneata spui ca nivelul salariilor e unul scazut, atunci cu ce resurse doresti sa ajungi si sa rezisti in Liga 1? Trebuie sa ne raportam la realitatea din jurul nostru, nu exista bani pentru o performanta superioara, nu poti face asta cu bani de la bugetul local al unui oras care si asa arata ca un sat. Si ca o paranteza, sa stii ca nu ratez niciun meci al echipei.
alex:
(12 Martie 2014, 08:56)
era de asteptat sa se vanda meciuri acum...cine sa sustina echipa in A? ...
mutu rupe tacerea:
(11 Martie 2014, 22:03)
 O singura parere mi s-a parut avizata, cea a primarului, care a spus ca nu are bani de Liga I si nici nu crede ca echipa va promova.  Aici nu e premonitie, e strategie. Deci nu sunt numai oameni cu darul inainte-vederii in Slobozia,  sunt si oameni care au darul in mana.
Suporter galerie:
(11 Martie 2014, 21:45)
Ai dreptate pe o parte anonimus dar sa știi ca la unirea sa făcut performanța cu niște salarii medi pentru liga 2 si nu s au dat bani pe fotbaliști așa cum au fc adversarele candidate la promovare , bă din contra s au si vândut cei mai valorosi fotbaliști,așa ca nu va mai dați cu părerea pe aici daca nu aveți habar ce se întâmpla.bafta băieți si orice s ar întâmpla noi suntem alături de voi.
anonymus:
(11 Martie 2014, 15:34)
Hai Unirea...dar unde, incotro? E de asteptat sa piarda meciuri, oricum nu's bani de promovare, cine sa sustina o echipa in Liga 1? Ce sa faca acolo o echipa sustinuta cu bani din bugetul unui oras ruina si cu o baza sportiva de nivelul anilor 60-70?
cetatean:
(11 Martie 2014, 14:55)
Nu inteleg care este strategia la acest CSM  Unirea Slobozia?  Se cheltuiesc foarte multi bani publici pentru ca uni sa faca practica in antrenorat, alti sa incaseze salarii pentru ca au pile in spate iar alti sa-si faca imagine. Atunci cand se vor termina banii cum s-a intamplat si la alte municipii cine va mai juca la aceasta echipa. In aceasta iarna s-au mai adus 6 jucatori noi iar juniorii nostri joaca la bucu.  Dl primar Stoica nu v-am vazut si la aceste jocuri caci poate daca dvs. ati veni poate s-ar deranja si dl. antrenor Mihalcea.
sa i-o spui lu mutu:
(10 Martie 2014, 19:58)
abia asteptam primii pasi gresiti si reactii( tipice "era duna" )ale slobozenilor ! nimeni nu vede altceva decat meciuri trucate , toata lumea se pricepe la fotbal si toti uita ca aceiasi jucatori ne-au facut sa ne simtim mandrii ca suntem la egalitate de punce cu rapid ! acum ce ar trebui sa facem ? sa-i punem pe toti la zid si sa-i impuscam ? aveti "putintica rabdare" vb lui caragiale ! mai e mult pana la final cand sunt convins ca nu vom ramane cu un gust amar ! at sa va aduceti aminte de vorbele mele iar pana atunci puneti mana si veniti la stadion ca d'aia avem intrarea libera ! ! !
mutu:
(10 Martie 2014, 16:56)
nici-o surpriza. vor vinde meciurile la greu
suporter:
(10 Martie 2014, 10:09)
Daca FRF-ul nu ar fi intrerupt aiurea campionatul la inceput de  iarna(tot in conditii execrabile se joaca si acum ) am fi castigat si la Galati si cu moldovenii.CSMS-ul s-a intarit considerabil in aceasta pauza si va promova alaturi de Rapid. Noi speram intr-o figura cat mai frumoasa si un "arbitraj" nepartinitor in lupta pentru promovarea altora... Hai Unirea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 11 Nov 2026
350 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ISU Ialomița: Joaca copiilor cu chibriturile produce incendii!

Șira de paie a unui localnic din Amara a luat foc luni, 3 octombrie, după ce un copil de doar 5 ani, lăsat nesupravegheat, s-a jucat cu chibriturile în apropiere paielor. Timp de mai bine de jumătate de ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2011, 08:03
(14484 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se depun cererile pentru subvențiile la păsări și porcine

În perioada 1-15 octombrie 2011, se depun cererile inițiale anuale pentru ajutorul de stat privind realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv bunăstării și protecției ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2011, 08:01
(17382 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 17:55
(7985 vizualizări - 0 comentarii)


Patru ialomițeni, arestați

Luni, 3 octombrie, polițiștii ialomițeni au prins 4 persoane, cu vîrste cuprinse între 17 și 40 de ani, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei privative de libertate. Astfel, în urma activităților ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 17:47
(11291 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț de pantofi

Polițiștii feteșteni au fost sesizați, luni, 3 octombrie, cu privire la faptul că un bărbat a încercat să fure dintr-un magazin o pereche de pantofi sport, în valoare de 80 lei. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 17:46
(12785 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt pantof


Mercedes furat din Italia, găsit la Urziceni

Mercedes furat din Italia, găsit la Urziceni

O mașină furată din Italia a fost găsită de polițiștii din Urziceni. S-a întîmplat duminică, 2 octombrie, cînd polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:19
(15795 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bucureștean fără permis, la volan

Un tînăr de 28 ani a fost prins de Poliție, la Urziceni, în timp ce conducea deși nu avea permis de conducere. «Șoferul», domiciliat în București, a fost oprit în trafic pe raza municipiului Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:14
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 90 de persoane, legitimate

Peste 90 de persoane au fost legitimate vineri, 30 septembrie, la Slobozia, unde polițiștii și jandarmii din localitate au desfășurat o acțiune preventivă pentru combaterea faptelor antisociale. Efectivele ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:11
(6787 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna prevenirii criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămîna prevenirii criminalității»

Vineri, 30 septembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive pe linie rutieră în ultima zi a «Săptămînii prevenirii criminalității». Acțiunile derulate în toate orașele și municipiile ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:10
(14218 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fără permis și băut, la volan

Sîmbătă, 1 octombrie, polițiștii slobozeni au identificat un autoturism înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla un localnic de 32 de ani. Pentru că emana halenă alcoolică, șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:08
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: I-a luat foc combina!

Sîmbătă, 1 octombrie, o combină ce executa lucrări agricole pe un teren din Manasia a luat foc. Flăcările s-au aprins în urma unui scurtcircuit la instalația electrică a utilajului. Pompierii Secției Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:07
(12621 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Stelnica și Borănești

Pompierii feteșteni au acționat sîmbătă, 1 octombrie, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la rezerva de furaje a unui cetățean din comuna Stelnica. Cel mai probabil, flăcările au fost generate ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:06
(12894 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 29 de persoane au solicitat echipajele SMURD

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au fost solicitate să intervină pentru acordarea primului ajutor medical unui număr de 29 de persoane ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:06
(11109 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Legumele la control

45 de persoane fizice și 2 societăți comerciale ce efectuau comerț cu legume și fructe au fost verificate vineri, 30 septembrie, la Movilița, polițiștii din Urziceni desfășurînd o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:04
(14118 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Beat la volan

Un bărbat de 60 ani, din Urziceni, a fost prins de polițiști conducînd sub influența băuturilor alcoolice. S-a întîmplat vineri, 30 septembrie, cînd agenții Secției de Poliție Jilavele l-au identificat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:02
(9668 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a Poliției la Urziceni

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița-Serviciul Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul Investigarea Fraudelor, Serviciul Investigații Criminale ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2011, 16:33
(15932 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița: Peste 24 tone de floarea-soarelui fără acte de proveninență, confiscate

Practicile curente de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu cereale sînt în vizorul comisarilor Gărzii Financiare Ialomița. Astfel, au fost confiscate peste 24 tone de floarea-soarelui, marfă identificată ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2011, 16:26
(16955 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Și-a alimentat mașina și a «uitat» să plătească

Un bărbat de 43 ani, din Ploiești, este actual cercetat de polițiștii ialomițeni după ce și-a alimentat mașina cu carburant și nu a plătit. S-a întîmplat miercuri, 28 septembrie, la Urziceni, unde în jurul ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 17:12
(11171 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: La volan, fără permis

Un bărbat de 37 ani din comuna Bulbucata-Giurgiu a fost prins de polițiști, miercuri, 28 septembrie, în timp ce conducea o mașină deși nu deținea permis de conducere. Individul fost oprit în trafic, la ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 17:10
(8588 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Consumul de etnobotanice, în atenția polițiștilor

«Săptămîna prevenirii criminalității» continuă. Marți, 27 septembrie, timp de două ore, polițiștii ialomițeni au mers la domiciliile mai multor minori unde au înmînat scrisori cu recomandări preventive ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 17:09
(10426 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița: 15 tone de floarea-soarelui, confiscate

Comisarii Gărzii Financiare Ialomița au confiscat peste 15 tone de floarea-soarelui. Cerealele au fost confiscate ca urmare a ilegalității întocmirii documentelor de proveniență. Cele 15 tone de floarea ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:29
(12680 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Termen limită pentru depunerea dosarelor la subvențiile în agricultura ecologică

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița reamintește fermierilor ialomițeni că, pentru a beneficia de ajutor specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:27
(15489 vizualizări - 1 comentariu)


«Noaptea Bibliotecilor», la Slobozia

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» se înscrie în evenimentul cultural național organizat în noaptea de 1-2 octombrie, denumit strategic «Noaptea Bibliotecilor». Aflat în organizarea Asociației «Excedo ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:25
(10307 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Miercuri, 28 septembrie, în apropierea localității Bucu s-a produs un accident de circulație, două persoane fiind rănite. Incidentul s-a produs din cauza imprudenței unui tînăr de 22 ani, din Mangalia, ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:24
(11597 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 09:02
(5947 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul «Ion Albeșteanu», la a VIII-a ediție

În perioada 5-7 octombrie 2011, se va desfășura la Slobozia cea de a VIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu». Aflat în organizarea Consiliului Județean Ialomița, Centrului Județean ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:21
(9512 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în străinătate

Potrivit unei informări a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 de locuri de muncă în străinatate. Astfel, Austria ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:19
(16754 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Șoferi băuți și fără permise, la volan

Un bărbat de 51 ani, din Slobozia, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși avea permisul suspendat. Mai mult, în urma testării cu aparatul Drager, dispozitivul a indicat o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:17
(9381 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoț prins de polițiști

Luni spre marți, respectiv, 26 spre 27 septembrie, polițiștii din Țăndărei au prins pe o stradă din localitate un tînăr ce se deplasa avînd asupra sa un bagaj voluminos. Fiind suspect, bărbatul a fost oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:16
(14260 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Brazii: I-a luat foc mașina

O mașină a fost cuprinsă de flăcări pe raza localității Brazii. Focul s-a aprins ca urmare a unui scurtcircuit la instalația electrică. Pompierii militari de la Secția Urziceni s-au luptat cu flăcările ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:09
(12889 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Brazii incendiu


Ultimele comentarii
Floricica în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Master sef în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Rewe în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Daniel în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Niciodată sa nu spui niciodată în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați New info în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Marean în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Mihai Grosu în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Nicușor în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Sindicat în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Anonim în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Reportere în Ciulnița «profită», Feteștiul se «împiedică» pe teren propriu Cetateanu’ turmentat în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Dana în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Raducu în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Anonim în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Distrugatorul în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova strada bisericii în Camera de Conturi Ialomița, fără sesizări penale în ultimii 3 ani Gigel în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...