Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț

anunț

Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» anunță lansarea Măsurii CL-GAL 2 (Măsura 421)-«Implementarea proiectelor de cooperare LEADER», sesiunea nr. 1/12.03-14.04.2014, conform priorităților Planului de Dezvoltare Locală al Grupului de Acțiune Locală «Călărași Vest».
Numărul de referință al sesiunii/cererii de proiecte: Sesiunea nr.1/12.03-14.04.2014 Masura CL-GAL 2.
1. Data publicării: 12.03.2014
2. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 421 sînt:

-Grupuri de Acțiune Locală beneficiare ale Măsurii 431-sub-măsura 431.2 «Funcționarea Grupului de Acțiune Locală, dobîndirea de competențe și animarea teritoriului» care au încheiat contract de finanțare cu APDRP în cadrul acestei sub-măsuri;
-Alte persoane juridice organizate în conformitate cu abordarea LEADER care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui Grup de Acțiune Locală beneficiar al Măsurii 431-sub-măsura 431.2 «Funcționarea Grupului de Acțiune Locală, dobîndirea de competențe și animarea teritoriului», care are încheiat contract de finanțare cu APDRP în cadrul acestei sub-măsuri.
3. Fondul disponibil:  90.000 Euro.
4. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru proiecte: 45.000 Euro.
5. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 5.000 euro.
6. Data limită de depunere a proiectelor:
Sesiunea este deschisă în perioada 12.03.2014-14.04.2014. Termenul limită de  depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă acestei măsuri este 14.04.2014, ora 15,00, la sediul Asociației GAL «Călărași Vest», în orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bloc 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași.
7. Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sînt cuprinse în Ghidul Solicitantului (Măsura 421 PNDR), cît și în Ghidurile specifice măsurilor în care se regăsesc obiectivele proiectului,  disponibilă pe site-ul  APDRP  www.apdrp.ro, MADR www.madr.ro, în vigoare la momentul lansării apelului de selecție și site-ul Asociației GAL «Călarași Vest» www.galcalarasivest.ro
8. Date de contact pentru informații suplimentare:
Adresa Asociației Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» este: orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bl. 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași, tel.: 0242/642.965, fax: 0242/642.966, email: [email protected]. Programul de lucru al Asociației GAL «Călărași Vest» este de luni pînă vineri, în intervalul orar 09,00-13,00 și 14,00-18,00.
9. Informațiile detaliate aferente măsurilor lansate sînt disponibile în variantă electronică (suport CD/DVD) și pe suport tipărit la sediul Asociației GAL «Călărași Vest», din orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bloc 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași.

12 Martie 2014, 08:07 (4414 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 18 Iun 2026
303 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:42
(10721 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Stare de urgență națională în agricultură

«Precipitațiile abundente și zilnice din ultimele două săptămîni au produs pentru agricultorii din țara noastră o situație dezastruoasă, întrucît nu pot demara campania de recoltare a cerealelor și a rapiței ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:13
(14488 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie de 49 de ani, dispărută de la domiciliu

O slobozeancă, de 49 de ani, a dispărut de la domiciliu. Femeia a plecat de acasă din Slobozia, duminică, în jurul orelor 9,00 și pînă în acest moment nu a mai revenit. De mai bine de două zile polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:12
(21750 vizualizări - 0 comentarii)


A sunat la 112 să spună că un polițist este beat

Întrucît a fost prins de polițiștii rutieri conducînd sub influența băuturilor alcoolice, un șofer a apelat numărul de urgență 112, anunțînd că agentul de poliție este beat. S-a întîmplat în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:14
(20675 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: 112 beat la volan


Bucu: Copil pe bicicletă, lovit frontal de o mașină

Un copil de 10 ani, biciclist, a fost accidentat în trafic duminică, 27 iunie, pe raza localității Bucu. Copilul a pătruns într-o intersecție, fără să se asigure, fiind lovit frontal de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:13
(23762 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Discotecile la control

În weekendul trecut, mai exact în naoptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 26 spre 27 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor în mediul rural. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:11
(24420 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: În atenția fermierilor cu culturi calamitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că trebuie să anunțe ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:23
(19153 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 30 iunie a.c., Colegiul Prefectural se convoacă într-o nouă ședință de lucru. Pe ordinea de zi figurează informări asupra activității unor instituții deconcentrate, Direcția Județeană pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:16
(18866 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri pentru bătrânii azilului de la Balaciu

Daruri pentru bătrînii azilului de la Balaciu

În ziua de 24 iunie 2010, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, grupul de cateheză «Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie» al Parohiei Pelinul din cadrul Protoieriei Urziceni, condus de preotul Achim ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:07
(20332 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Controale la crescătorii de oi și capre

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează controlul administrativ pentru toate cele 45400 de cereri depuse de crescătorii de ovine/caprine și un control la fața locului, respectiv supracontrol ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:43
(12484 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: O femeie i-a spart casa

O femeie, de 41 ani, din localitatea Malu Roșu, este cercetată de polițiști pentru furt calificat. Aceasta ar fi pătruns în casa unui bătrîn, de 71 de ani, din Armășești, și ar fi sustras mai multe bunuri ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(18679 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Armășești furt


Manasia: Biciclist imprudent, victima unui accident rutier

În toiul nopții, un biciclist a fost accidentat grav în Manasia, un microbuz acroșîndu-l la schimbarea direcției de mers. Evenimentul s-a petrecut în Manasia, pe DN2A, biciclistul virînd brusc către stînga ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(12342 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: La volan, cu permisul suspendat

Polițiștii din Sfîntu Gheorghe au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, domiciliat în localitate. Verificînd documentele șoferului, polițiștii au constatat că tînărul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:36
(16313 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune complexă a polițiștilor în vestul județului

Polițiștii din Urziceni și localitățile arondate au executat pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești, Axintele și Movilița o acțiune ce a urmărit prevenirea și combaterea activităților de ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:35
(12010 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Slobozia: Un copil de doar 5 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 5 ani a fost transportat joi, 24 iunie, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală după ce a fost victima unui accident rutier. Copilul, nesupravegheat fiind, a vrut să traverseze strada ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:28
(24730 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, la a doua ediție

La sfîrșitul săptămînii, vineri și sîmbătă, 25 și 26 iunie, Ministerul Mediului și Pădurilor, în colaborare cu asociațiile colective și reciclatorii, vor desfășura cea de-a doua ediție din acest an a campaniei ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(17757 vizualizări - 0 comentarii)


«Let’s Do It, Romania!» curăță Ialomița

Sîmbătă, 26 iunie, echipa «Let’s Do It, Romania!» ajunge în județul Ialomița, unde va organiza o conferință de lansare a proiectului de mediu în Sala de ședințe a Instituției Prefectului. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(31023 vizualizări - 0 comentarii)


Protestanții de la Biserica ANL, cercetați penal

Persoanele care au provocat joi, 24 iunie, un scandal în incinta Bisericii «Sfîntul Gheorghe» din Slobozia sînt cercetate penal pentru «impiedicarea libertății cultelor». Potrivit polițiștilor, cele 15 ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:26
(20723 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Armă deținută ilegal

Joi, 24 iunie, polițiștii au confiscat o armă deținută ilegal de către un bărbat din Gheorghe Doja. Arma cu aer comprimat de calibru 5,5 mm era o armă neletală dar care trebuia supusă autorizării, motiv ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:23
(14322 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Hoții de cablu electric au primit mandate de arestare

Cei trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de cablu electric au primit mandate de arestare. Hoții, cu vîrste cuprinse între 20 și ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:22
(18166 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Consiliul Județean Ialomița împarte «firimituri» financiare administrațiilor locale

Consiliul Județean Ialomița se convoacă într-o nouă ședință ordinară. Sedința are pe ordinea de zi nu mai puțin de 11 proiecte de hotărîre, care vizează atît activitatea curentă a instituției, cît și decizii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:54
(19548 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident stupid cu un șofer de motoscuter

Un accident rutier s-a produs marți, 22 iunie, în municipiul Fetești. În urma incidentului o persoană a fost rănită, fiind transportată la spitalul din localitate pentru investigații medicale suplimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:25
(24761 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Recidivist încarcerat după ce i-a amenințat pe săteni cu un furcoi și o cazma

După ce și-a ispășit o pedeapă cu închisoarea, condamnat fiind pentru infracțiunea de omor, un bărbat din Reviga a ajuns din nou după gratii întrucît zilele precedente a provocat un scandal de amploare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:24
(21520 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga scandal


Hoți de cablu electric, reținuți de polițiști

Trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni vor fi prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria din localitate cu propunere de arestare preventivă, după ce au fost identificați ca fiind autorii mai ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:23
(20740 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoți cablu


Urziceni: Amenzi în trafic

Marți, 22 iunie, în intervalul orar 17,30-19,30, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe raza localității. În cadrul acțiunii polițiștii au legitimat 40 de persoane, au controlat 35 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:22
(19979 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

În perioada 9-13 iunie 2010, ansamblul folcloric «Doina Bărăganului» al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a participat la cea de-a 14-a ediție a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:52
(23983 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu trei persoane încarcerate

Evenimentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie , în jurul orei 9.00, la intersecția DN2 cu DJ102H, pe raza comunei Glodeanu Sărat, sat Căldărușanca, din județul Buzău. O autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:41
(21191 vizualizări - 0 comentarii)


Curs de MEDIERE la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze în perioada imediat următoare un curs de MEDIERE cu un furnizor de formare în domeniul medierii acreditat. La cursul de M ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:39
(24563 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, pînă la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:34
(21617 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:39
(10714 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! de la ANAF în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Lelia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! @alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Marian în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Soso în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Ionica în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Adevărule în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Xmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Iuksel în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Ion în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! #pasajladrajna în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Andreea în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...