Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Copacii Sloboziei sunt tăiați ilegal

Direcția de Administrare a Domeniului Public mutilează orașul

Copacii Sloboziei sînt tăiați ilegal

De cîțiva ani încoace, Direcția de Administrare a Domeniului Public taie ilegal și haotic copacii din Slobozia. Activitatea este justificată de necesitatea «toaletării spațiilor verzi». Sub această umbrelă, administrația ascunde însă un adevărat genocid asupra arborilor protejați de legislația în vigoare. Oficialii DADP susțin că «toaletările» se fac în baza legii spațiilor verzi și că «orașul are mai mult spațiu verde decît e necesar». Garda de Mediu Ialomița nu a aplicat pînă în prezent nicio amendă pentru abuzurile constatate.

Copacii, victime ale ignoranței și incompetenței
În urmă cu 40 de ani, cînd Gheorghe Glodeanu, primar la acea vreme, împădurea forțat tîrgul Sloboziei, nimeni nu
s-ar fi gîndit că spațiile verzi vor deveni singura valoare reală a acestui oraș de cîmpie. Și, pînă acum cîțiva ani, așa a și fost... De 5 ani încoace însă, Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia a declanșat o acțiune radicală de «toaletare» a spațiilor verzi. Tăierea haotică și, de cele mai multe ori, ilegală a arborilor, a declanșat un război civil între locuitorii orașului. Extrem de agresivi și lipsiți de cele mai elementare noțiuni de arhitectură peisagistică, angajații DADP au mutilat metodic parcuri, spații verzi, specii protejate de lege etc. Situația a fost semnalată ani de-a rîndul atît în spațiul public, cît și, mai nou, în mediul virtual. Pe una dintre paginile de Facebook în care comunitatea locală protestează împotriva «defrișărilor», cei interesați de salvarea copacilor și a speciilor rare oferă, pe lîngă proteste, și soluții. «Au mutilat întreg orașul. Tei, platani, arțari, nuci... Noi nu susținem că toaletarea nu e necesară. Dar aceasta se face defectuos, fără respectarea celor mai elementare norme peisagistice. Practic, se taie masiv coronamentul pentru a se evita afectarea liniilor de tensiune. Dar în acest fel arborii sînt compromiși. La fel se acționează și în parc, acolo unde nu există linii de înaltă tensiune. Au înălțat coronamentul la 10-12 metri, au transformat teii în stîlpi de telegraf, iar aleile vor fi permanent arse de soare. În felul acesta, parcul de la Ialomița este compromis pentru următorii 30 de ani. Și la fel se procedează peste tot!» ne explică unul dintre activiștii virtuali.

DADP susține că există suficient spațiu verde
Oficialii DADP susțin că acuzele care li se aduc sînt nefondate și că angajații din subordine toaletează spațiile verzi din oraș respectînd legea spațiilor verzi. «Dacă ar fi să ne luăm după fiecare părere, nu am mai face nimic în Slobozia!» ne explică Ion Ștefan, directorul DADP, înainte de a ne trimite la singurul specialist pe care îl are instituția, Stelian Rizea. Contactat telefonic, acesta din urmă ne-a declarat că, din punctul său de vedere, oricum există suficient de mult spațiu verde pe cap de locuitor și că toaletările se fac cu acordul Ocolului Silvic Slobozia. «Noi facem toaletările în baza legii spațiilor verzi. Acolo se specifică care sînt speciile protejate, cum trebuie tăiați arborii, care ramuri trebuie înlăturate. Degeaba se spune că nu avem specialiști. Ce specialiști? La Slobozia trebuie tăiați copacii care astupă canalizările, care încurcă circulația, care sînt atacați de boli, care au peste 30 de ani... Avem destule spații verzi în Slobozia. Avem chiar prea multe! Eu sînt specialist și vă asigur că nu pot să tai după mintea oricui!» ne-a explicat Stelian Rizea, pătruns de importanța misiunii sale publice. Cît despre «ciuntirea arborilor», o practică curentă a angajaților DADP, același Stelian Rizea ne-a declarat sec. «Cioturile sînt inestetice. De-aia tăiem de la baza trunchiului!».

De la Ana la Caiafa administrației
Potrivit datelor oficiale, în Slobozia sînt peste 100 mii de arbori. O bună parte dintre aceștia sînt plopi, cu vîrste care depășesc 25-30 de ani. În cazul lor, toți sînt de acord, înlăturarea acestora reprezintă singura decizie rezonabilă. Însă, pe lîngă plopi, de-a lungul ultimilor 2 ani, au căzut pradă drujbelor angajaților DADP stejari, arțari, nuci și tei... Oficial, masa lemnoasă rezultată este folosită pentru încălzirea serelor DADP, în încercarea de a reduce astfel costurile de exploatare. Potrivit martorilor oculari însă, masa lemnoasă rezultată face obiectul vînzărilor ilegale de lemn de foc pentru angajați și amatorii de chilipiruri. Așa se explică, de altfel, și apetența pentru «toaletare» a tuturor arborilor cu valoare energetică mare. De-a lungul ultimilor ani, o serie întreagă de scandaluri publice (care au culminat cu cel de luna trecută, cînd angajații DADP au distrus tabela de marcaj a Stadionului în încercarea de a «toaleta» zona!) au obligat autoritățile să reacționeze la sesizările cetățenilor. În mod paradoxal însă, Garda de Mediu nu a aplicat nicio amendă de la instalarea în funcție a actualului director al instituției. Mai mult decît atît, explică Cornel Vasile, directorul Gărzii de Mediu Ialomița, instituția nu are atribuții în autorizarea tăierilor de arbori: «La acest moment, inspectorii noștri realizează un control la DADP. Nu este o acțiune declanșată în urma sesizărilor, ci un control tematic, desfășurat la nivel național. Cînd vom avea rezultatele, vi le vom comunica. Dar ce pot eu să vă spun e că atribuțiile noastre legale sînt de control, nu de autorizare!» ne-a declarat acesta. Autorizarea, potrivit legii, intră în atribuțiile Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița. Laurențiu Ghiauru, șeful acestei instituții, susține însă că nu a eliberat nicio autorizare pentru tăierea speciilor de arbori protejate de lege și că verificarea abuzurilor întră în competența Gărzii de Mediu: «Noi sîntem o instituție de reglementare și atît. Nu avem drept de control, acesta este realizat de către inspectorii Gărzii de Mediu!» ne-a declarat el. Mutați de la Ana la Caiafa, cei interesați de salvarea și protejarea spațiilor verzi din Slobozia nu au nicio șansă. Iar între timp, sute de arbori protejați de lege cad pradă drujbelor angajaților DADP sub pretextul respectării legii. Aceasta specifică însă clar, pentru cine are urechi de auzit, la articolul 12, aliniatul 5: «În cazul arborilor ornamentali (tei, salcîm, castan, arțar, mesteacăn, stejar) plantați pe spațiile verzi din domeniul public, precum și al celor plantați în aliniamente în lungul bulevardelor și străzilor, pe terenurile din zonele urbane și rurale, este interzisă intervenția cu tăieri în coroana acestora, cu excepția lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranța traficului pietonal și rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum și a celor de pe traseul rețelelor aeriene».

14 Martie 2014, 15:45 (32397 vizualizări - 57 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Luli:
(17 Martie 2014, 07:41)
Garda de mediu este cea care trebuie sa constate contraventiile, adica abuzurile pe care le fac taietorii astia improvizati. Numai ca trebuie prinsi asupra faptului si sesizata imediat Politia si Garda. Ochiul public ce pazeste?
Calu':
(17 Martie 2014, 07:19)
Le da ieftin Stoica, lemnele alea. Ne amanetam viitorul.
Tzombi:
(17 Martie 2014, 05:49)
Si-a deschis cumva portile sectia de psihiatrie? Ca vad ca va filfiie entomologia prin cap. N-auziti mai, omul este un animal social la care prevaleaza simtul proprietatii si interesul personal. De unde atitea manifestari altruiste, binele general, sacrificiul personal. Mamicutele politicienilor nostri nu i-a invatat de mici ca nu e bine sa bagi mina pina la cot in sacul public, ca nu e frumos sa minti, ca oamenilor trebuie sa le dai apa buna de baut ca sa nu-i ai pe constiinta si ca trebie sa te abtii sa tai compulsiv arborii daca vrei ca natura sa fie prietena cu tine? Nu exista decit o singura explicatie. Fie mamicutele lor erau niste hahalere, fie nici n-au avut asa ceva.
Pafnutie:
(17 Martie 2014, 05:34)
Nu va simtiti citeodata ca niste furnicute sau ca niste albinute care trebaluiesc de zor in cuibul lor pentru ca lucrurile sa mearga bine? Sigur, mai puneti voi si cite ceva de o parte, dar spiritul vostru de stup va indeamna sa va ginditi la binele si fericirea tuturor, adica a societatii in ansamblu. Hai, biziiti sanatosi!
Unde e cap...:
(16 Martie 2014, 12:24)
Primarul nostru si acolitii lui au inceput deja sa puna in practica directivele noii ordini mondiale, aia cu reducerea populatiei care consuma in nestire resursele planetei. Si a ales calea cea mai buna: privarea de apa potabila si de verdeata care ne tine-n viata. Daca la viitoarele alegeri pe linga galeti, ulei, faina mai baga si niste carne d-aia speciala de la Avicola, procesul este accelerat in mod garantat.
Noni:
(16 Martie 2014, 11:06)
Alo, domnu Stoica, domnu Bacanu, domnu Stefan Ion. N-auziti bre ca oamenii nu vor sa le taiati copacii. De ce naiba ati mai agatat in colaborare cu Petrom placutele alea pe stilpi cu Ocrotiti natura, Iubiti natura ca sa ne iubeasca si ea pe noi, Natura nu-i a noastra, o mostenim de la Mihai Viteazul. Nu mai fiti duplicitari. Ati incercat macar o data in viata voastra sa faceti ce trebuie ca sa fie si mamicutele voastre mindre de progeniturile lor? Sau ati scapat de grija asta, nu mai are cine.
Laurentiu:
(16 Martie 2014, 10:03)
Agentia pentru protectia mediului, ce-o fi avind ca obiect de activitate? Protectia mediului de pe luna, a mediului  caldut protector din birourile lor in care s-au oplosit tot felul gargarite, gandaci de colorado si fluturi cu cap de mort? Scoateti mah capul din presa online, din solitaire-uri, poker, site-uri porno, cafelute si ascundeti si coniacul in sertar.  Natura are nevoie de voi. Vintul libertatii adie la ferestrele voastre. Nu ratati sansa. N-ati vrea ca pe epitafurile voastre sa scrie: Acilea zace unii care nu-si merita garoafele de pe mormint, copacelul care le face umbra vesnica, in schimb scuipatul semenilor lor iubitori de verdeata, da.
Aura:
(16 Martie 2014, 08:43)
Campanie impotriva animalelor mai agresiva ca a duduii asteia n-am pomenit pana acum,e scapat complet animalul turbat din ea...neagra in cerul gurii si in suflet,violenta in atitudine si limbaj;eu imi pun semne de intrebare cu privire la sanatatea judecatii sale de poate defeca atata rautate 
Nestor:
(16 Martie 2014, 07:46)
Pin'colea, pina-n-colo, isi fac astia mendrele de zici ca sint pe mosie la ma-sa. Nu li se mai rupe si lor cureaua de distributie in timpul mersului, nu mai cad si ei intr-o gaura de canalizare ramasa fara capac in urma campaniei intensive de colectionat fier vechi, nu-i mai musca Ionica de turul pantalonilor acum ca a ramas fara obiectul obsesiei ei in urma stirpirii glorioase a cainilor fara stapin din oras. Nici nu mai discutam de splitul epic al USL-ului.
xxx:
(15 Martie 2014, 20:02)
acum 40 ani dl glodeanu nu era  [poate  la timpul  respectiv nici nu erai .
pin:
(15 Martie 2014, 18:17)
Au umplut orasul de pini, sa vedeti ce umbra fac ei la 50 grade Celsius! Slobozeni, o sa stati la umbra apartamentelor la vara, doar daca nu se muta muntele in Baragan si.....
Ovidius:
(15 Martie 2014, 16:47)
Foaie verde si-un plopshor/ Noi avem un neicushor/ Care tuna si asuda/  Slobozia s-o faca luna/ Slobozenii n-au uitat/ Cum apa le-a deturnat/ Cum artarii i-a taiat/ Si plopii i-a vitriolat.
Dr. House:
(15 Martie 2014, 15:48)
Asta cu ozonu', mergi in pace. Pe la noi circula mai mult oxigenu', dar daca tu esti venit de pe Krypton, organizeaza niste conferinte de presa sa ne zici si noua cum se descurca ai vostri cu conducatori de rahat. Ii impachetati cumva si ii exilati la punct fix: Ro, sud-estul Munteniei, asha, asha, nitel mai jos, Slobozia. Ocazional mai nimeriti si Bucurestiul.
Uite atita mai e:
(15 Martie 2014, 15:30)
Pina la revolta slobozenilor nemultumiti de calitatea execrabila a apei si de deturnarea metrilor cubi de ozon pe cap de locuitor cuveniti. Slujbasi ai statului corupti, cu miinile minjite de singele copacilor lipsiti de aparare, cu apa plata cumparata de la magazin curgindu-va in vene fara remuscare. Uite acuma venim. Exemplul turcilor, bulgarilor si mai nou al ucrainenilor ne insufleteste. Daca ne enervam il aducem si pe Putin.
300:
(15 Martie 2014, 15:20)
Ooooo, tu Stoica mincinos, Nu te lasasi mai prejos, La Iasi s-au taiat teii, La noi s-au storcit catzeii, Cum nu vii tu Tepes sfint, Sa le faci vint sub pamint.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
211 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Conducea fără să aibă permis

Un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni este cercetat de Poliție, fiind depistat conducînd pe drumurile publice fără permis de conducere. Fapte similare au fost reținute și în cazul altor trei șoferi de ocazie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2015, 19:15
(4637 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pe urmele șoferilor beți la volan

Trei șoferi, aflați în stare de ebrietate, au fost depistați conducînd pe șosele județului. Primii doi au fost identificați de polițiști la Slobozia, iar celălalt în zona Vlădeni. Aceștia aveau valori ale ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2015, 17:40
(5346 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Element de muniție, descoperit în curte

Un proiectil de artilerie exploziv de calibru 76 mm a fost descoperit de un cetățean din localitatea Valea Ciorii, în timp ce săpa în curtea casei. Evenimentul a fost anunțat la 112 miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 14:10
(5236 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța comunității

Poliția Română desfășoară Acțiunea «Blocada» pentru prevenirea faptelor  antisociale și asigurarea unui trafic rutier sigur. Astfel, în perioada 20-26 august 2015, în timpul acțiunilor punctuale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 13:45
(4627 vizualizări - 2 comentarii)


AFIR dă undă verde pentru ultimele finanțări pentru infrastructură din PNDR 2007-2013

Pentru a asigura gestionarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile alocate țării noastre prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 12:35
(6551 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Registru de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița reamintește fermierilor beneficiari ai schemelor de plăți directe că, începînd cu anul 2015, este implementată cerința legală ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 12:10
(8736 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Doi copii, răniți într-un accident rutier

Doi copii, de 10 și 12 ani, pasageri ai unei mașini condusă de un bărbat de 36 de ani, din localitatea ialomițeană Gîrbovi, au fost victime ale unui accident rutier. Într-o curbă la stînga, conducătorul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 20:05
(4534 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Țăndărei: Reținut pentru că a lovit un pieton

Un bărbat de 51 de ani, din Țăndărei, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a lovit cu mașina o tînără de 30 de ani, pe trecerea de pietoni. Fără să-i pese de victimă, șoferul a fugit de la locul accidentului ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 18:35
(5877 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 259 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 25 august 2015, sînt disponibile 259 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 17:05
(5867 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Salvat de pompieri, dintr-o fîntînă dezafectată

Un cetățean din comuna Manasia a văzut moartea cu ochii. Bărbatul se afla pe cîmp, moment în care a căzut într-o fîntînă secată, căreia îi lipsea tubul de deasupra pămîntului, adîncă de 3 metri. Speriat ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 15:25
(4951 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Contribuabilii, în contact cu noile schimbări legislative în materie fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița anunță contribuabilii din județ, persoane fizice și juridice, cu privire la organizarea unor sesiuni privind aducerea la cunoștință a acestora a noilor ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 14:05
(4668 vizualizări - 0 comentarii)


4 zile de doliu la Țăndărei. Marian «Miliardaru», liderul țiganilor din oraș, a murit

Jale în lumea țigănească din Țăndărei. Marian «Miliardaru», cel mai influent lider al comunității rome din oraș, a murit în acest sfîrșit de săptămînă într-un accident de circulație, petrecut pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

23 August 2015, 14:05
(25127 vizualizări - 21 comentarii)


APIA Ialomița: Este interzisă incendierea miriștilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează fermierii cu privire la obligația de a respecta normele de ecocondiționalitate (GAEC 6.2), conform cărora este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 20:25
(3909 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A intrat în pom

Poliția a fost sesizată joi, 20 august a.c., cu privire la faptul că pe DN3B s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 19:15
(4966 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Minor rănit de un șofer fără permis

Un băiat, de 7 ani, din Bărbulești, a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza localității. Acesta a fost lovit de mașina condusă de un bărbat, de 34 de ani, care nu deținea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 17:50
(5327 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Și-a omorît tatăl într-un accident rutier

Tragedie pe șoseaua care leagă localitățile Ograda și Țăndărei. Un tînăr, de 24 de ani, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet de pe marginea drumului. În urma impactului, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 17:05
(6832 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Slobozia: Depistat la volan în stare de ebrietate

Un șofer, de 36 de ani, a fost prins conducînd pe șoselele Sloboziei în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,58 miligrame alcool pur în aerul expirat. Pentru fapta sa el s-a ales cu un dosar ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 15:30
(4053 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: La volan, fără permis

Polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Bordușani, un tînăr, de 27 de ani. Acesta se afla la volanul unui vehicul, fără să dețină permis auto. În această cauză a fost întocmit un dosar penal ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 14:10
(4037 vizualizări - 0 comentarii)


Rezultatele Acțiunii «Blocada» în Ialomița

La nivel național, în perioada 13-19 august 2015, Poliția Română a desfășurat Acțiunea «Blocada». Este vorba despre o serie de activități polițienești specifice, cu rol în prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 13:20
(3492 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

privind organizarea
concursului de încadrare
a postului vacant de execuție
Contabil gr. II,
din cadrul Biroului Contabilitate

U.M. 01416 Slobozia organizează
concurs pentru ocuparea postului
de Contabil gradul II
din cadrul Biroului Contabilitate,
în data de 14.09.2015
(data primei probe de concurs)
Principalele cerințe ale postului sînt:
-studii medii în domeniul
financiar-contabil
-vechime în domeniul financiar-contabil
Data limită pînă la care se pot depune
dosarele de concurs
este 04.09.2015, orele 16,00.
Detalii privind condițiile generale
și specifice pentru ocuparea postului,
tipul probelor de concurs,
locul și ora desfășurării acestora,
bibliografia de concurs se pot obține
la tel. 0243/230.190, 0767/295.357
sau la sediul U.M. 01416,
Șoseaua Amara, nr. 2,
localitatea Slobozia

17 August 2015, 17:25


anunț angajare

Compania SSG Security Solutions
angajează agenți de securitate
pentru spații comerciale
Telefon 0736/908.511

17 August 2015, 13:05


Ialomița: Percheziții la persoane bănuite de furturi

Polițiștii din Ialomița au efectuat 4 percheziții domiciliare, pe raza comunelor Borănești și Roșiori, la persoane bănuite că ar fi comis mai multe furturi. O persoană a fost reținută. Astfel, joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

17 August 2015, 11:10
(4936 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iulie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6931 șomeri, din care 1203 șomeri indemnizați, respectiv 5728 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

17 August 2015, 10:20
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul de Informare Turistică de la Slobozia a fost inaugurat

Centrul de Informare Turistică de la Slobozia a fost inaugurat

Reprezentanții Primăriei Slobozia au inaugurat vineri, 14 august 2015, Centrul de Informare Turistică. Amplasat la intrarea dinspre București a municipiului, obiectivul  își propune să le ofere celor ...[citește_toată_știrea]

14 August 2015, 15:20
(10068 vizualizări - 12 comentarii)


Amara: Slobozean beat la volan

Polițiștii au oprit pentru control, pe raza orașului Amara, un autoturism condus de un bărbat, în vîrstă de 50 de ani, din Slobozia. Întrucît conducătorul auto emana halenă alcoolică, i-a fost solicitată ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 19:20
(6795 vizualizări - 1 comentariu)


Gălățeancă de 61 de ani, prinsă la furat într-un supermarket din Fetești

O femeie, în vîrstă de 61 de ani, din județul Galați, este cercetată de polițiști pentru «furt». Femeia este bănuită că în cursul zilei de 4 august a.c., în timp ce se afla în incinta unui supermarket de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 18:10
(6288 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși la furat de porumb

Doi jandarmi din cadrul Detașamentului 3 Fetești, în timp ce se deplasau de la domiciliu, respectiv Fetești, spre locul de muncă, subunitatea Țăndărei, au surprins trei persoane din satul Lăcusteni care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 16:20
(5861 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Munteni Buzău

Pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia au acționat în comuna Munteni Buzău pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la  depozitul de furaje al unei societăți agricole din localitate. ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 14:45
(8076 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 249 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 12 august 2015, sînt disponibile 249 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 13:55
(5444 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Poliția a fost sesizată luni, 10 august a.c., cu privire la faptul că pe DN2C s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2015, 18:10
(5423 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...