Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Farmacia din capela mortuară

La Sudiți s-a răsturnat carul cu afaceriști!

Farmacia din capela mortuară

Tocmai cînd spuneam că toate s-au văzut și s-au făcut, o veste venită tot din mediul rural ne-a lăsat cu gurile căscate. La Sudiți, secretarul Protopopiatului Slobozia, Cătălin Stanciu, a deschis luni, 3 martie 2014, o farmacie în capela mortuară a satului. Isprava s-a petrecut cu binecuvîntarea PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și prin încălcarea flagrantă a legislației în vigoare. Iar acesta nu este decît începutul!

Farmacie cu binecuvîntarea PreaSfințitului
Viața e grea pentru toată lumea, mai ales atunci cînd ai de plătit dijmă la Episcopie. De aceea, părintele Cătălin Stanciu, secretarul Protopopiatului Slobozia, a decis ca prin voia lui Dumnezeu și cu binecuvîntarea PreaSfințitului Vincențiu, să deschidă o farmacie în comuna Sudiți, județul Ialomița. Pînă aici nimic rău, ba chiar inițiativa pare meritorie. Oficial, spațiul respectiv este denumit sediu administrativ, însă gura satului e slobodă și povestește multe. Așa se face că am aflat că farmacia pe care și-a deschis-o preotul la Sudiți a ținut loc, pînă nu demult, de capelă mortuară. Însă nici aceasta nu ar reprezenta o problemă dacă nu ar exista o normă legislativă din 11.09.2001, privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice. Potrivit acesteia, orice farmacie trebuie să dovedească că deține o oficină (spațiu destinat servirii clienților) de minim 16 mp și un spațiu util de 50 de mp. Or, capela mortuară, pardon, sediul administrativ al parohiei Sudiți, are doar 36 de mp, după cum explică pînă și primarul comunei, Vasile Șincan. «Da, aveți dreptate... Sediul despre care vorbiți are mai puțin de 50 de mp. Dar nu e problema noastră. Noi nu autorizăm farmacii, nu putem verifica legalitatea unei decizii. Din punctul meu de vedere să fie nu două, ci 10 în comună, fiindcă în felul acesta oamenii nu vor mai fi nevoiți să cheltuie banii pe drumuri la oraș...» ne-a declarat acesta.

Unde-i lege, e și tocmeală...
Iar tocmeala, spun surse din anturajul preotului, ajunge în jurul sumei de 2000 de euro. Concret, pentru autorizarea unei farmacii e musai să soliciți acest lucru unui birou de autorizare din cadrul Ministerului Sănătății. Dar pentru că biroul are un singur angajat pentru autorizarea tuturor farmaciilor din țară, iar acestea apar ca ciupercile după ploaie, 2000 de euro nu e mult... Pentru a infirma acest zvon care transformă demersul lăudabil al familiei Stanciu, am încercat să o contactăm pe soția acestuia, farmacist cu acte în regulă, pentru o eventuală explicație. «Da, înțeleg ce doriți. Îl voi ruga pe soțul meu să vă contacteze pentru a vă răspunde la întrebări...» ne-a spus ea. Om cu frica lui Dumnezeu și cu trei copii acasă, preotul Cătălin Stanciu respinge categoric varianta șpăgii și susține că a făcut împrumut la bancă pentru a deschide prima farmacie comunitară din județ: «Spațiul are destinație de centru administrativ și a fost închiriat de firma noastră, MiddleFarm cu acte în regulă și binecuvîntarea PreaSfințitului. Avem toate avizele în regulă și am urmat toate procedurile legale care sînt stufoase și durează. 7 luni, în cazul de față... Dacă dădeam șpagă, îmi închipui că ar fi durat mai puțin. Suprafața totală e de 51,8 mp, cu tot cu dependințe, deci am respectat legislația... Iar firma, în colaborare cu biserica vor să vină în întîmpinarea comunității care are nevoie de o farmacie. Or, la acest moment, aceasta este singura din localitate...».

18 Martie 2014, 14:50 (13888 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Magda:
(30 Martie 2014, 15:29)
Draga "vizibil" ai uitat de cate ori ai vorbit pe strada cu unul ca tine tot felul de baliverne si ai fost auzit de trecatorul de rand (ala pe care il numiti prost si sunati la usa lui pt contributii), ai uitat ca ai fost  prin carciumi si ai vazut cum unii dintre voi s-au imbatat si au inceput sa vb fara ei(orice ospatar stie de voi), ai uitat ce alte cai mai urmati?   Voi sunteti ca maica gravida,....saracuta! Iata ca aflam si noi oamenii de rand = prostii care mai contribuie cu ce pot din dragoste ! Nu uitati ca ne priviti in ochi si orice ochi din orasul asta vede ceeea ce faceti in ascuns. Pe ce lume traiti, este un oras mic? Rusine, pana in judetul asta nu s-a mai auzit asa ceva!
Magda:
(30 Martie 2014, 14:52)
Pacat ca Protoieria nu ofera meditatii pentru morala!
Lina:
(25 Martie 2014, 10:56)
Cuvioasă Magda, dar tu nu ȘTII  că "știi" în contextul în care l-ai folosit se scrie cu doi "i"??? S-ar zice că nu știi. Vezi că Protoieria oferă meditații gratuite pentru clasele primare! :)
Vizibil:
(24 Martie 2014, 08:44)
Se vede de departe ca la mijloc este o frustrare și neimplinire personala a „unora” de mai jos. Dar oare ascunderea sub un pseudonim și folosirea lui pentru a face rau (mai ales in aceasta perioada in care ar trebui sa fim mai buni) va ramane fara rasplata. Si aceste fapte ascunse vor cantari foarte mult la Judecata. Pentru ca Dumnezeu vede și cunoaște  ascunsul mintii „unora”. 
Magda:
(23 Martie 2014, 15:22)
Ce e madam Dinu , nu sti ca protoieria are clanul Draghici? Nu sti ,nu? Cum nu sti ca Draghici sta cu tine in Slobozia Noua! Si mai sti care mai sunt preoti cu adevarat si care sunt rebuturile altarului din toata Slobozia si nu numai! Nu?
Magda:
(23 Martie 2014, 15:08)
Habar n- aveti voi ce dedesupturi are intreaga protoierie de care nu are habar episcopia.
Dinu:
(21 Martie 2014, 22:58)
Atata rautate, doar la români mai vedem! Nu inteleg, care este problema? S-a deschis o farmacie? Si, ce? E ceva rau ca oamenii au de unde să-și cumpere medicamentele mai repede, fără să mai plătească transportul la oraș? Se oferă cineva dintre comentatori să le asigure transportul sau să le ofere medicamente gratuite? Dacă preotul ar fi deschis un bar sau o discotecă, mai ziceam, dar asa, nu are rost nici știrea, nici comentariile de cacao pe care le fac unele persoane. Dacă aveți ceva cu Episcopul sau cu preotul Stanciu, nu trebuie să aruncați cu noroi, fără să aveți o știre importantă sau un temei adevărat. Eu cred că este un articol plătit de patronul farmaciei concurente.
bizidei:
(21 Martie 2014, 18:05)
Ai dreptate, "viorica" PS Vincentiu a fost tare preocupat sa faca de cu totul altceva decat cele sfinte::a facut campanie electorala alaturi de ciuperca, i-a indemnat pe preoti sa-i ridice in slavi, in cadrul slujbelor, pe candidatii pesedeului, a tarat dupa prea-sfiintia sa tot staful pesedeului, prin toate bisericile din judet si i-a laudat de parca asta era de facut intr-o asemenea slujba.Pacat, mare pacat, doar credinta ne mai ramasese....
cristofor:
(20 Martie 2014, 21:14)
Lenesul moare de drum lung si prostul de grija altuia! Cezarica, tu faci parte din a II-a categorie. Cezarica = Cezar Zamfir
gigi:
(20 Martie 2014, 15:04)
haha-gaga
cima:
(20 Martie 2014, 14:16)
Bunul Dumnezeu rasplateste fiecaruia dupa inima lui!
Magda:
(20 Martie 2014, 14:15)
Pai ce nu se stie ca nevasta-sa este manager la farm Sensi Blue din oras? Cu siguranta a adus  prejudicii colosale acestui lant de farmacii odata deschiderea farmaciei mentionate in articol. Si nu-l mai puneti in discutie pe P.S Vincentiu, principala buba o are Draghici ,Protopopul care este si nasul lui Catalin Stanciu. Acest protopop are mare parte din vina a tot ceea ce a gresit Episcopul. 
viorica :
(20 Martie 2014, 11:44)
ce tot va mirati ca s-a deschis farmacie in capela pai de cind a venit acest preot din Constanta prin viclesuguri si ordinarii a ajuns mina dreapta a p,s, Vicentiu .Va dati seama ca un om cinstit nu ar fi ajuns acolo unde este preotul Stanciu El si cu Draghici string plicurile cu bani de la preoti pe care ii viziteazza vladica Vicentiu Ce sa faca cu atitea bani?trebui investiti si cum nu putea  sa mai construiasca o biserica au facut o farmacie ca tot este  coana preoteasa farmacista .De catedrala ce sa mai vorbim cred ca deschide un magazin cu fructe de mare ca tot maninca preasfintiile lor ca nu au singe si pot minca si in post .De slujbe ce-l intereseaza pe P.S Vicentiu ce de asta are timp dumnelui sa vina dupa amiaza la biserica  ,sinte-ti naivi daca credeti asta .
andrei:
(20 Martie 2014, 06:47)
La Suditi m ai este o farmacie la dispensar asta este a doua in capela mortuara
alexa:
(19 Martie 2014, 17:45)
Daca ies bani buni PS. Vicentiu poate inchiria si Catedrala ca si asa e mai mult goala.... dar luminata frate ca o nava spatiala !Mai nou au pus lumini si pe acoperis....... numai sufletele noastre sunt in intuneric, la ce slujbe se fac aici de cand a fost izgonit Parintele Leontie.Il rog pe PS., sa vina la o vecernie in cursul saptamanii si sa vada , mai bine zis sa auda cum se tin slujbele, vorba in Sf. altar , zberete la strana si o graba de a termina de zici ca e campionat de cine citeste mai repede.Si asta cu preot profesor.....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în comuna Bărbulești. Au ars obiecte de mobilier. Cauza ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:55
(1806 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Sâmbătă, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 13,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni. În eveniment au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:50
(2645 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:30
(2318 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

Joi, 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT-Structura Centrală au dispus reținerea a șase inculpați (trei cetățeni albanezi ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 18:05
(3287 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Vineri, 13 septembrie 2024, pompierii din Slobozia, alături de paramedicii SMURD au intervenit în cazul a două accidente rutiere produse în Cartierul Bora al Sloboziei. În primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 17:25
(2830 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Dosar penal pentru că a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 13 septembrie 2024, de către o tânără de 36 de ani, cu domiciliul în Fetești. Concubinul acesteia, un bărbat de 40 de ani, ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:50
(1137 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Urmărit penal pentru «violență în familie»

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 11 septembrie 2024, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:40
(1305 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:05
(3682 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 28,62 milioane de lei pentru renta viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-2 septembrie 2024. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:50
(1703 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit perioada de depunere a cererilor pentru schema de ajutor «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță prelungirea până la data de 4 octombrie 2024, orele 14,30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea schemei ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:30
(3990 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

Joi, 12 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Constanța, care transporta cu autoturismul personal pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:40
(1322 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane lei de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna august 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:00
(5327 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Vineri, 13 septembrie 2024, se serbează  Ziua Pompierilor din România. Evenimentul amintește de bătălia de pe Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, când, sub comanda căpitanului Pavel ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 11:00
(1598 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 120,43 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna august a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 120,43 milioane de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 10:40
(4770 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Facilități speciale pentru bunii platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că în Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024 a fost publicată Ordonanța de Urgență ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 09:30
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Șarpe înfășurat într-o perdea, la Stejaru

Marți, 10 septembrie 2024., în jurul orelor 15,30, jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în localitatea Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 11:30
(2013 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, beneficiarii «Clubului de Vară», desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 08:50
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 29 de clădiri școlare nu dețin autorizații de securitate la incendiu

Un raport al ISU Ialomița confirmă faptul că 29 de clădiri din Ialomița în care învață elevii nu dețin autorizații de securitate la incendiu. Astfel, din totalul celor 328 de clădiri cu destinația ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2024, 14:30
(2361 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Gârbovi și Săveni

Echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean, pe raza localității Gârbovi. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:45
(1914 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Echipaje operative de pompieri au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza localităților Bucu, respectiv Broșteni. În urma evenimentelor, șase persoane, conștiente și cooperante, au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:35
(2261 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

În perioada 2-6 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a desfășurat ediția a XI-a a proiectului social «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului este acela de a-i sprijini pe copiii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 14:30
(3532 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice, că începând luni, 9 septembrie 2024, și până vineri, 4 octombrie a.c., românii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 11:40
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Vineri, 6 septembrie 2024, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10,00-16,00, în localitatea Moldoveni din județul Ialomița, pentru executarea lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 10:10
(2583 vizualizări - 0 comentarii)


 PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

Duminică, 8 septembrie 2024, candidatul PNL la Alegerile Prezidențiale, Nicolae Ciucă, va lansa cartea «În slujba țării». Considerată cea mai așteptată carte a anului în  ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 09:30
(2733 vizualizări - 2 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrân ars de viu în propria casă

Miercuri, 4 septembrie 2024, un bătrân de 75 de ani din comuna Munteni Buzău a murit în urma incendiului care i-a cuprins locuința. Trupul carbonizat a fost descoperit de pompierii chemați ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:40
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 4 septembrie 2024, pentru a stinge flăcările care au cuprins o anexă a unei gospodării din comuna Movilița. În urma evenimentului a ars o magazie ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:20
(2474 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Pompierii din Slobozia au intervenit în ultimele 24 de ore în cazul a două accidente rutiere produse pe raza municipiului Slobozia. Primul eveniment a fost înregistrat la ieșire din ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:10
(4829 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 10:30
(4736 vizualizări - 0 comentarii)


Fiice agresate de tați la Fetești și Făcăeni!

Marți, 3 septembrie 2024., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de tatăl său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 16:05
(3663 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, miercuri, 4 septembrie 2024, Protopopiatul Urziceni a oferit prin ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:10
(2438 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...