Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Farmacia din capela mortuară

La Sudiți s-a răsturnat carul cu afaceriști!

Farmacia din capela mortuară

Tocmai cînd spuneam că toate s-au văzut și s-au făcut, o veste venită tot din mediul rural ne-a lăsat cu gurile căscate. La Sudiți, secretarul Protopopiatului Slobozia, Cătălin Stanciu, a deschis luni, 3 martie 2014, o farmacie în capela mortuară a satului. Isprava s-a petrecut cu binecuvîntarea PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și prin încălcarea flagrantă a legislației în vigoare. Iar acesta nu este decît începutul!

Farmacie cu binecuvîntarea PreaSfințitului
Viața e grea pentru toată lumea, mai ales atunci cînd ai de plătit dijmă la Episcopie. De aceea, părintele Cătălin Stanciu, secretarul Protopopiatului Slobozia, a decis ca prin voia lui Dumnezeu și cu binecuvîntarea PreaSfințitului Vincențiu, să deschidă o farmacie în comuna Sudiți, județul Ialomița. Pînă aici nimic rău, ba chiar inițiativa pare meritorie. Oficial, spațiul respectiv este denumit sediu administrativ, însă gura satului e slobodă și povestește multe. Așa se face că am aflat că farmacia pe care și-a deschis-o preotul la Sudiți a ținut loc, pînă nu demult, de capelă mortuară. Însă nici aceasta nu ar reprezenta o problemă dacă nu ar exista o normă legislativă din 11.09.2001, privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice. Potrivit acesteia, orice farmacie trebuie să dovedească că deține o oficină (spațiu destinat servirii clienților) de minim 16 mp și un spațiu util de 50 de mp. Or, capela mortuară, pardon, sediul administrativ al parohiei Sudiți, are doar 36 de mp, după cum explică pînă și primarul comunei, Vasile Șincan. «Da, aveți dreptate... Sediul despre care vorbiți are mai puțin de 50 de mp. Dar nu e problema noastră. Noi nu autorizăm farmacii, nu putem verifica legalitatea unei decizii. Din punctul meu de vedere să fie nu două, ci 10 în comună, fiindcă în felul acesta oamenii nu vor mai fi nevoiți să cheltuie banii pe drumuri la oraș...» ne-a declarat acesta.

Unde-i lege, e și tocmeală...
Iar tocmeala, spun surse din anturajul preotului, ajunge în jurul sumei de 2000 de euro. Concret, pentru autorizarea unei farmacii e musai să soliciți acest lucru unui birou de autorizare din cadrul Ministerului Sănătății. Dar pentru că biroul are un singur angajat pentru autorizarea tuturor farmaciilor din țară, iar acestea apar ca ciupercile după ploaie, 2000 de euro nu e mult... Pentru a infirma acest zvon care transformă demersul lăudabil al familiei Stanciu, am încercat să o contactăm pe soția acestuia, farmacist cu acte în regulă, pentru o eventuală explicație. «Da, înțeleg ce doriți. Îl voi ruga pe soțul meu să vă contacteze pentru a vă răspunde la întrebări...» ne-a spus ea. Om cu frica lui Dumnezeu și cu trei copii acasă, preotul Cătălin Stanciu respinge categoric varianta șpăgii și susține că a făcut împrumut la bancă pentru a deschide prima farmacie comunitară din județ: «Spațiul are destinație de centru administrativ și a fost închiriat de firma noastră, MiddleFarm cu acte în regulă și binecuvîntarea PreaSfințitului. Avem toate avizele în regulă și am urmat toate procedurile legale care sînt stufoase și durează. 7 luni, în cazul de față... Dacă dădeam șpagă, îmi închipui că ar fi durat mai puțin. Suprafața totală e de 51,8 mp, cu tot cu dependințe, deci am respectat legislația... Iar firma, în colaborare cu biserica vor să vină în întîmpinarea comunității care are nevoie de o farmacie. Or, la acest moment, aceasta este singura din localitate...».

18 Martie 2014, 14:50 (13887 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(19 Martie 2014, 13:59)
Părinte, ai grijă ce "hapuri" le dai enoriașilor din Sudiți, poate-i dai și preotului din comună ceva mai mult de lucru. Vinzi și enoriașilor din alte localități?! Poate ne spui și ce contract ai cu Casa Județeană de Sănătate. Eliberezi și "hapuri" compensate "pe caiet"?!" Să te crucești, nu alta!  Oare chiar să nu fi găsit Primăria o locație adecvată unei farmacii?! Nu pot crede că pentru o atare necesitate, fiindcă este, nu s-a putut rezolva ceva fără să iasă discuții. Dar, ca la noi ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
219 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 1 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29613, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de vineri, 30 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2022, 16:40
(1967 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 30 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29605, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de joi, 29 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 16:15
(1999 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat joi, 29 septembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 15:30
(5824 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


AJFP Ialomița: Comunicarea actelor administrative emise în formă electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că au fost modificate prevederile art. 47, alin. (15) din Codul de Procedură Fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:45
(7152 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenție la dioxidul de carbon!

Este culesul viilor, atenție la dioxidul de carbon acumulat în beciurile sau spațiile închise unde mustul este pus la fermentat! În fața butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:30
(3899 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 129,16 milioane de lei pentru sectoarele suin și avicol

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli, crescători ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 18:30
(10809 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare financiare de peste 56,4 milioane lei pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 17:30
(11238 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Joi, 29 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29596, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de miercuri, 28 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 16:05
(1977 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință a Colegiului Prefectural, convocată de prefectul județului Ialomița

Joi, 29 septembrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural. În cadrul întâlnirii oficiale au fost prezentate rapoartele de activitate ale Inspectoratului Teritorial ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 15:30
(7170 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,54%, rata șomajului în luna august 2022

La sfârșitul lunii august 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3296 de șomeri (din care 1544 femei), rata șomajului fiind de 3,54%, cu 0,85% sub ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:55
(10699 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, depistat în trafic de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Țăndărei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:45
(4078 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 28 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29581, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 27 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 16:25
(2891 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 62,62 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în perioada ianuarie-august 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 62,62 milioane ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 15:55
(11166 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXI-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2022, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează în municipiul Slobozia, sub patronajul Consiliului Județean Ialomița, cea de a XXXI-a ediție a Salonului Anual ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 15:40
(3249 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 30 de școli din județ, incluse în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

În luna martie a acestui an, Ministerul Educației a lansat Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, inițiativă finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 19:30
(6615 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Atelier de informare și diseminare în cadrul Programului «Erasmus+»

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a primit acreditare pe domeniul Educației Școlare, pentru perioada 01.01.2021-31.12.2027. Această acreditare permite instituției să dezvolte proiecte în cadrul Programului ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 18:40
(2741 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Marți, 27 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29562, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de luni, 26 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 16:15
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 739,52 milioane de lei, colectate în perioada ianuarie-august 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 739,52 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 17:55
(9442 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 noi cazuri de COVID-19

Luni, 26 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29548, fiind înregistrate 11 cazuri noi față de ziua de duminică, 25 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 16:04
(3776 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei, depozit de furaje în flăcări la Bordușelu

Incendiu la o casă din Țăndărei, depozit de furaje în flăcări la Bordușelu

Vineri, 23 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 13:55
(2587 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Ograda

Vineri, 23 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs între 3 autoturisme, în Urziceni. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 13:40
(11326 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR va primi pentru finanțare toate cererile fermierilor depuse pentru decontarea primelor de asigurare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță eliminarea plafonului pentru depunerea cererilor de finanțare prin submăsura 17.1 «Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor» din ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 12:20
(12791 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Doi copii, victime ale unui accident rutier

Duminică, 25 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Urziceni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în localitatea Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2022, 23:10
(2712 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 25 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 rămas la 29537, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 24 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2022, 16:10
(2654 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 24 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29537, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de vineri, 23 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2022, 16:50
(2079 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Incendiu la o casă din Țăndărei

Pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină vineri, 23 septembrie a.c., pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din orașul Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție incendiul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 21:40
(15479 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Vineri, 23 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29528, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de joi, 22 septembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 16:15
(3919 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,9 milioane de lei, obligații suplimentare stabilite în luna august 2022

Inspectorii Activității de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, stabilind ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 13:30
(13361 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit joi, 22 septembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în satul Rovine. Au ars două camere de locuit, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 13:00
(4305 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rovine incendiu


APIA: Sprijin în valoare de 1,3 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 12:00
(3736 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...