Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a IV-a

Unirea Fierbinți se distanțează

Etapa a 18-a din Liga lui Basarab, disputată sîmbătă, 15 martie 2014, a constituit un bun prilej pentru Unirea Fierbinți de a-și confirma poziția de lider. Echipa din localitatea cu nume de serial s-a impus greu, cu 3-2, în fața unui adversar incomod, Abatorul Slobozia. Podiumul s-a păstrat în aceeași formulă, chiar dacă Țăndăreiul a profitat de semieșecul Revigăi cu Viticola și a egalat-o pe aceasta la puncte. Este deja clar, chiar dacă din poveste mult mai este, faptul că bătălia finală se va da între actualele prime trei clasate. În rest, alte cutremure în clasament nu s-au produs, favoritele impunîndu-se cu o singură excepție: Amara a trecut de Gheorghe Lazăr și se anunță o adevărată revelație a primăverii. Băieții din stațiunea balneară au un start de retur peste așteptări, iar zona nisipurilor mișcătoare (sau a nămolurilor, ca să rămînem în context) este tot mai departe. Aruncăm o privire și peste programul etapei viitoare și constatăm că Reviga are meci greu la Gheorghe Lazăr, precum și cei de la Țăndărei la Viticola. Meciuri interesante și în subsolul clasamentului, unde Grivița dă piept cu Platoneștiul, iar Andrias Andrășești merge la Căzănești.

LIGA a 4-a, Rezultate etapa a 18-a, sîmbătă, 15 martie 2014, ora 15,00
Recolta Ghe. Doja-Andrias Andrășești 2-1
Viitorul Platonești-AS Căzănești 1-1
Victoria Mt. Buzău-Unirea Grivița 2-0
Abatorul Slobozia-Unirea Fierbinți 2-3
Victoria ºăndărei-Unirea Sărățeni 3-1
Voința Reviga-Viticola Fetești 2-2
CS Amara-Recolta Ghe. Lazăr 2-1
ACS Rădulești-Spicul Colelia 7-1

LIGA a 4-a, Program etapa a 19-a, sîmbătă, 22 martie 2014, ora 16,00
ACS Rădulești-Recolta Ghe. Doja
Spicul Colelia-CS Amara
Recolta Ghe. Lazăr-Voința Reviga
Viticola Fetești-Victoriaºăndărei
Unirea Sărățeni-Abatorul Slobozia
Unirea Fierbinți-Victoria Mt. Buzău
Unirea Grivița-Viitorul Platonești
AS Căzănești-Andrias Andrășești

18 Martie 2014, 11:50 (8013 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
FC Bărăganul Ciulnița, campioana județeană a sezonului 2025-2026
Egal cu Rovine în cea de-a doua repriză
Rezultatele celei de a doua etape a campionatului

Comentariile cititorilor:


cris:
(23 Martie 2014, 10:03)
fotbal spectacol la ghe lazar intre echipa gazda si reviga  
....:
(21 Martie 2014, 21:19)
un meci greu cred va va avea fierbintiul acasa in compania celor de la munteni ;)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Iul 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Joi, 21 iulie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(11707 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 12:15
(20341 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27669, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 20 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 16:20
(3242 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10650 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

Miercuri, 20 iulie 2022, pompierii ialomițeni au participat la stingerea a trei incendii de vegetație în localitățile Țăndărei, Vlădeni și Săveni. La Țăndărei s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 13:50
(11836 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4073 vizualizări - 0 comentarii)


«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:20
(4386 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Teste Papanicolau si HPV gratuite

Marți, 26 iulie, la orele 12.00, Fundația «Renașterea» organizează la Slobozia evenimentul de lansare a proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT)»-Regiunea Sud-Muntenia ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:05
(15191 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 106,04 milioane de lei, colectate în luna iunie 2022

În luna iunie a anului 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 106,04 milioane de lei, cu 21 ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 12:50
(13401 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Au fost publicate rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că marți, 19 iulie a.c., au fost făcute publice rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022. În centrele de evaluare au fost trimise 187 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 19:00
(26225 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 90,9% din populația Ialomiței a fost recenzată

Până pe 24 iulie 2022, la nivelul județului Ialomița, se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Datele Direcției Județene de Statistică Ialomița arată că până luni, ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 17:00
(26057 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(12941 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:30
(11537 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(5552 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 12:15
(12173 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:05
(11816 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:20
(7793 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:15
(4889 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:55
(14754 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:05
(14597 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:55
(4187 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:25
(8892 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:20
(11401 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:10
(12454 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(11066 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 12:20
(4675 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 16:50
(1341 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 16:15
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27463, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de joi, 14 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 16:15
(2720 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Creșterea numărului de infectări COVID-19, în atenția autorităților

În contextul creșterii numărului de infectări COVID-19, prefectul județului Ialomița a convocat vineri, 15 iulie 2022, o ședință cu conducerile Direcției de Sănătate Publică Ialomița, managerii și directorii ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:45
(8162 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Nemultumitu în Sictir în tractir! MIHAI în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! adela în Sictir în tractir! Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...