Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

32 de cadre MAI, cercetate pentru luare de mită

Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la raport

32 de cadre MAI, cercetate pentru luare de mită

În urmă cu o săptămînă, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Ialomița și-au prezentat activitatea întreprinsă în anul precedent. Raportul a fost făcut public în cadrul unei conferințe de presă susținută chiar de șeful Serviciului, Mihai Dima, eveniment organizat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița...

Polițiștii și jandarmii, în vizorul SJA Ialomița
În cursul anului precedent, activitatea ofițerilor din cadrul Serviciului Județean Anticorupție a vizat în special prevenirea și combaterea actelor de corupție întreprinse de către angajații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. SJA Ialomița este structură a Direcției Generale Anticorupție (DGA), unitate creată după anul 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, cu scopul de a preveni toate actele de corupție sesizate la nivelul structurilor MAI. Raportat la nivelul județului Ialomița, ofițerii SJA au desfășurat activități de cercetare penală într-un număr de 46 de cauze. Respectivele dosare au vizat un număr de 73 de persoane, 32 dintre acestea fiind angajate în cadrul unităților MAI de pe raza județului. Vorbim despre un număr de 27 de polițiști din cadrul Serviciilor Rutieră și Ordine Publică ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Totodată, dosarele ofițerilor ialomițeni specializați în combaterea faptelor de corupție au vizat și un angajat din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița. Acțiunile pe linia combaterii actelor de corupție au vizat și organizarea unui număr de 5 flagrante, toate vizînd polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică. Mai mult, ofițerii SJA Ialomița au fost delegați să efectueze cercetări într-un număr de 63 de dosare penale aflate pe rolul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița și Direcției Naționale Anticorupție, unitate de parchet specializată în combaterea actelor de corupție la nivel înalt.

Acțiuni de prevenire
Pe lîngă activitatea operativă din teren, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița au efectuat și acțiuni de prevenire. Vorbim despre un număr de 14 astfel de campanii care au vizat atît conștientizarea efectelor pe care le pot produce actele de corupție, cît și respectarea eticii și deontologiei profesionale. Vizați de aceste activități au fost angajații din cadrul structurilor operative al Poliției Ialomița, cît și cei ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Ialomița. Totodată, astfel de acțiuni au fost demarate și în școli, o dată cu începerea pregătirilor pentru examenul de Bacalaureat. La sediul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița au fost organizate două întîlniri, la care au participat directori ai unităților de învățămînt din județ, precum și profesori examinatori și evaluatori. Campaniile demarate în școli au vizat și implicarea unui număr de 378 de elevi din clasele IX-XII din 11 licee ialomițene, cărora le-au fost prezentate materiale informative pe linia prevenirii faptelor de corupție. Vizați de acțiunile de prevenire ale ofițerilor SJA Ialomița în 2013 au fost și un număr de 75 de funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Slobozia...

25 Martie 2014, 11:05 (7681 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la bilanț

Comentariile cititorilor:


GOGU:
(14 August 2014, 11:54)
PE CEI DE LA DGA NU-I VEDEB NIMENI,CE MASINI SI CASE AU,CA DE SARACI MAI SUNT.
unul:
(28 Martie 2014, 19:32)
Viata mea,. cebine au ajuns ca toti sunt slugi care au putut pe la vlase pe la amz pe unde au putut si ei si acum isi bat soferii basca de ei sa fim seriosi.
smecherul:
(28 Martie 2014, 19:25)
Se stie ca circulatia e SENZATIA drept dovada va rog sa verificati ce masina are seful GOAGA bmw X5 nou-nout ce sa mai bravo lor si frustratilor de pe margine mult noroc
semafoare la soare :
(27 Martie 2014, 21:26)
Stiu ca nu are legatura comm cu articolul insa adaug la nesimtirea din traficul slobozean parcarea masinilor la 1m de semafor-asa incat culoarea semaforului este vizibila de la 3m... Zona "central" este renumita pentru aceste parcari. Despre activitatea mestesugarilor de la "denea" fac ce pot si se preteaza la acest targ .... Micimi... Le tinem pumnii.
Ana:
(27 Martie 2014, 18:57)
Cadrele MAI au salarii de mizerie. Sunt tentați să se lase mituiți! Românul, tot Țigan!
Dumitru :
(27 Martie 2014, 15:14)
@Mary. Ce banalități emani! Te-nfoi degeaba! Parcă ai fi descoperit roata. Se știu toate câte le-ai enumerat și multe altele, să fii tu sănătoasă!
Mary:
(27 Martie 2014, 14:11)
Politia Rutiera sa-i amendeze pe smecherii care opresc in apropierea semaforului si astfel nu mai poti vira la dreapta. Am vazut taximetristi care intorc chiar langa agentii de circulatie, acestia din urma se faceau ca nu-i vede. Se vorbeste la telefon in trafic, se circula fara centura, nu sunt respectate semnele de circulatie, agentii  practic se refugiaza dimineata pe te miri ce straduta iar in intersectii unde intorc taximetristii de incurca circulatia, nu este urma de politist. Sunt participanti la trafic care trec pe rosu (vezi intersectia de la magazin Ialomita), unii care conduc ca disperatii si agresivi. Este si mare orasul ! trei km, de la moara pan' la gara, unde domneste un trafic greoi datorita numarului mare de masini, cu semafoare care nu sunt sincronizate, cu pietoni tineri care se arunca pe trecerea de pietoni cu telefonul la ureche, fara sa se asigure, cu gropi si denivelari, cu lucrari de mantuiala la carosabil. Nu stiu cata educatie pietonala se mai preda in scoala, cert este ca mai avem de invatat si ca pietoni si ca soferi. Rog pe aceasta cale, ca cei raspunzatori de circulatia auto si pietonala din oras sa-si faca datoria. 
unul:
(27 Martie 2014, 12:55)
@viata lor...stai linistit baiatule astia aveau ploile facute de mult ....tu pa ei te-ai gasit sa-i vaiti.../???ai vrea tu sa ai afacerile lor ....stai linistit in banca ta ca te depaseste...
viata lor:
(27 Martie 2014, 08:32)
DAAA,dar nu mai sunt aia care erau odata! nu le mai spune nimeni "sefu", sunt cumintei,nu mai frecventeaza localurile. Dar de Ciupi ce se mai aude? Goaga?  Astia cand urmeaza?
viata mea:
(26 Martie 2014, 14:04)
Iar a aparut fustratu" asta? Mare stire!!! Ce i-a omorat pe aia de la rutiera,nu mai pot de foame. :)))) Tot asa aroganti au ramas....si au si cu ce. N-am vazut niciunul sa sufere.Bravo lor!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
226 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(3569 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(3502 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(3644 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(805 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(4128 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(4111 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(4123 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(3686 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(3830 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(6808 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(3968 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(4241 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(7975 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(7356 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(4582 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11715 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(4581 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(4777 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(3302 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(5101 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(2623 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(1789 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(692 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(5368 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(5296 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(3229 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(5628 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(4830 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(4972 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(4096 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...