Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Căzănești, orașul condamnaților

Căzănești, orașul condamnaților

Devenit oraș peste noapte, Căzănești se confruntă de 10 ani încoace cu probleme insurmontabile: politici administrative incoerente, taxe și impozite exagerate, oameni spoliați cu acordul autorităților... La Căzănești totul a fost și este posibil! În așteptarea unei administrații providențiale, cei 3300 de țărani, deveniți orășeni peste noapte, plîng în fața porților și pe la ușile autorităților județene...

Blestemul pămîntului
Condus după ureche de administrații ineficiente și predispuse la ilegalități, orașul a devenit o piatră de moară pentru locuitorii săi. Pauperizați permanent prin suprataxare, spoliați de arendașii locali și mințiți în fiecare an de către autoritățile locale, locuitorii orașului Căzănești au ajuns la capătul puterilor. Și au ajuns să creadă că numai moartea îi mai poate salva de hoți și de taxe. Dan C. Ion este unul dintre cei 300 de locuitori ai comunei care a fost împroprietărit în anii ’90 pe terenurile pe care Căzănești le deținea la acel moment în lunca Ialomiței. Încă în putere la acea vreme, el a lucrat acolo o grădină de legume. Prin 2005, a renunțat să mai cultive terenul, iar acesta a fost preluat abuziv de către arendașii locali. «Știam că îl ară unu’ și altu’... Dar nu m-am supărat, că eu nu mai puteam! Acum vreo 2 ani m-a rugat băiatul să mergem pînă acolo, să vedem ce s-a ales din pămînt... Nu mai era nimic. Araseră pînă și drumurile de acces, mai-mai să stricăm mașina... Nu mi-e necaz de nimic, să-l are, că pămîntul nu trebuie să steie nelucrat. Dar eu plătesc taxe și impozite la el, iar cînd vine vorba de arendă, ăia care-l ară mă trimit la Primărie, iar primarul îmi cere să plătesc 95 de lei impozitul. Că, cică, e teren extravilan la oraș... Adică vorba aia: și fără teren și cu banii luați!» își plînge omul necazul. Situația lui Dan C. Ion e una comună în oraș. «Pe luncă» sînt circa 350 de hectare și tot cam atîția oameni. Mulți dintre ei au murit, iar moștenitorii ori s-au lipsit de terenurile respective, ori au obosit să lupte pentru ele. Marin Paraschiv are 78 de ani și este unul dintre cei care au împărțit terenurile din luncă. «Am făcut împărțirea așa de bine că atunci cînd au venit de la primărie n-au mai schimbat hotarele. Așa de bine măsurasem! Acuma, despre arendă, eu nu știu ce să vă spun... Dar ce știu e că cei care pot face dovada cu titlul de proprietate că au teren acolo, o primesc. Cei care nu pot face dovada, degeaba au avut teren, că nu se mai regăsesc. Au primit prin alte părți, prin alte localități ori cine știe pe unde...».

Răul vine de la autorități
Cele aproximativ 350 de hectare de teren arabil «din luncă» sînt administrate la acest moment de arendașii locali. Cea mai mare suprafață de teren, circa 250 de hectare, potrivit propriilor declarații, este exploatată de consilierul local Marin Nedu. Acesta susține că pentru suprafețele arendate plătește arenda corectă și că problema este în ograda autorităților locale. «Eu exploatez acolo 250 hectare. Pentru totală suprafața există titluri de proprietate, iar arenda este plătită la timp. Știu însă că există și oameni care nu își primesc arenda. Unii dintre cei despre care vorbiți au avut parcelă, dar nu au titlu de proprietate... Problema este în ograda autorităților. În calitate de consilier local am cerut de nenumărate ori urgentarea situației. Dar ei nu vor să se deranjeze... Trimit oamenii la noi, pentru că știu că îi rezolvăm și amînă mereu problema. Adică impozite încasează, dar de gestionat nu gestionează nimic!» explică el. Dan Anghel este un alt arendaș care exploatează teren în zonă. Și acesta confirmă faptul că arendașii din zonă nu plătesc arendă pentru întreg terenul exploatat, dar susține că el este corect și cinstit: «Da, aveți dreptate. Se exploatează abuziv în zonă. Eu nu fac asta. Dacă găsiți un singur om care poate spune că nu i-am plătit arenda, îi plătesc înzecit! Dar nu doar asta e problema. Problema e că oamenii plătesc 95 de lei impozit, că atît e extravilanul la orașul Căzănești, pentru terenuri pe care nu le-au exploatat niciodată... Și chiar dacă le-ar exploata, tot ar fi prea mult. Fiindcă oamenii sînt bătrîni, și săraci, și bolnavi. Iar ei, cînd eu am propus în consiliul local diminuarea impozitului, că este posibil, au spus în față că e o idee bună, dar au refuzat să o voteze. Ca să nu strîng eu capital politic, cică!». După aproape un an și jumătate de mandat, Stelian Traian, primarul orașului Căzănești, nu dă semne că ar dori soluționarea problemelor existente. «Eu nu am nimic de ascuns. Suntem în plin proces de inventariere a terenurilor. Eu cred că pînă la sfîrșitul acestui an vom finaliza acestă etapă și oamenii vor fi multumiți!» a declarat el.

26 Martie 2014, 12:15 (5248 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


gica:
(16 Septembrie 2015, 20:45)
ma .asa  dastepti ce sunteti ca va lucreaza aia pamantu iar voi cu actele in mana dormiti pa voi.putorili dracu,era parloaga  ma daca nu lucra astia ma vacarilor ,ca nici vacari nu meritati sa va zic;un sat da paduchiosi care sa facut comuna da sifoane,si acum oras de dezmembrati mintal,va reprezinta dana ,remus,maghiaru,pistol,geta,si vica betiva...hhuuuoooooooprostilor!
vasile:
(13 Aprilie 2014, 18:49)
orasul condamnatilor pentru prostie
Gheorghe:
(13 Aprilie 2014, 13:37)
Dan Chiru, pardon, d-nul ing.Dan Chiru, a umblat din poarta in poarta sa nu iesim la vot cand a fost Referendum sa facem comuna, a uitat ce manifeste ne-a dat pe strada?   Mai putin conteaza ca nu stie sa scrie, iar despre formula apei mie frica sa-l intreb, cine stie ce nenorocire spune, dar la politica e greu de tot, uitati-va oameni buni cu ce oameni umbla si dupa aia sa-l credeti, acum vrea si primar, asta ne mai lipseste ca in rest avem de toate. Pe colonel il blamati degeaba, eu cred ca a fost singurul care stia ce vrea si avea si fata de primar, putea tine un discurs, restul numai anagramati, nu pot spune o fraza fara sa se inroseasca si sa se balbaie. Pana acum '' Chelie fistichie'' cred ca a facut si masterul din biroul sau de unde a facut si facultatea, posibil sa urmeze si doctoratul, sa avem si noi un doctorand, rusine sa-ti fie, cand vreodata o sa ai mintea lui Nedu? Macar nu are curajul sa vorbeasca, are sageti ca Marin Cioc, Nicu Pila si Dudoie, ce-au facut astia trei in viata lor stimati concetateni?    '' GHIULEA'' are dreptate, Dan Chiru a lucrat terenul primariei ilegal, ori a uitat. Era pamantul nostru, al parintilor si bunicilor nostri, dar ce stim noi aia prostii, ca nu avem studiile lui.
cobra:
(31 Martie 2014, 09:09)
O.k.face ti referendum dar pe banii cui???stiti cit costa? Informati va nu costa nimic. Nu aveti conditii mergeti in bucuresti la periferii
Ion:
(29 Martie 2014, 20:49)
Locuitori Cazanestului își merita soarta,sa făcut referendum si au ascultat la minciunile colonelului si ale lui Ciuperca si nu s-au prezentat la vot.Asa ca trageti voi concluzia,sunt sigur ca se vaita si cei care nu au fost la vot.Dai doamne romanului mintea cea de pe urma.
Petre:
(29 Martie 2014, 09:19)
Căzănești e o comună. A fost o ambiție a unui fiu al comunei, de a face din rahat, bici!
bizidei:
(29 Martie 2014, 00:16)
"Orasul " Cazanesti este opera unui mare inaintas pesedist, Marian Balan.Bietii oameni nu au nici o vina ca nimeni, vorbind de primarii care s-au perindat pe la primarie (si-au fost 3 pana acum, mandatul si alt primar),nu a facut nimic pentru a-i scapa de beleaua asta.Nu va puneti sperante prea mari in Traian, ca el are noroc cu ce i-a mai lasat , ca proiecte, fostul primar, colonelul Gavrila.
ghiulea:
(26 Martie 2014, 18:38)
Bai arendas chelios, ce tot minti ca tu nu furi? Nu ai rusine deloc. Puscaria sa te manance ca umbli doar cu prostii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:12
(11895 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(11331 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(13683 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(13407 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11157 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(11940 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12045 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13312 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(10873 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11815 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10507 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10579 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12114 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11245 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(10815 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12475 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9460 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10812 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(10842 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(10888 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12160 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11198 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(11955 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12031 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11485 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12826 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12089 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9524 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10703 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12838 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...