Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Ruinele primarului Constantin Sava

La Urziceni, obiectivele de importanță locală au fost abandonate

Ruinele primarului Constantin Sava

De 12 ani, primarul Constantin Sava susține că administrația condusă de el construiește o imagine europeană a celui mai uitat dintre tîrgurile de provincie din Ialomița. În ultimii ani, ieșirile megalomanice ale edilului local se reflectă direct asupra calității vieții locuitorilor. În ultimul an, investiția de 25 milioane de lei în reabilitarea rețelei de apă și canalizare a orașului a transformat municipiul într-un cîmp de luptă minat. Mai mult decît atît, în vreme ce complexul de bazine de înot continuă să-și aștepte clienții, două dintre cele mai reprezentative obiective ale municipiului se transformă în ruine. Este vorba despre fostul spital al orașului, lăsat în paragină și stadionul fostei glorii a fotbalului românesc, Unirea Urziceni, acum vandalizat în fiecare zi.

Monument istoric, cadou pentru interlopi
Clădirea în care a funcționat spitalul din Urziceni vreme de mai bine de un secol a devenit motiv de dispută publică între autoritățile locale și întreaga comunitate a municipiului. Toate acestea întrucît edilii orașului intenționează să demoleze clădirile de o vastă importanță istorică, sub pretextul că și-ar dori să înființeze un parc. În realitate, dorința administrației condusă de primarul Constantin Sava este de a ceda terenul pe care se află imobilul unui interlop local cunoscut sub numele de «Mămăligă». De 4 ori s-a contestat hotărîrea Consiliului Local Urziceni privind dărîmarea respectivelor imobile, însă eforturile celor care s-au opus demersului au fost zadarnice. În urma ședinței din luna februarie a acestui an primarul Constantin Sava a reușit să atragă de partea sa mai mulți consilieri locali și să beneficieze de suficient cvorum pentru a pune în aplicare hotărîrea de Consiliu prin care se aprobă demolarea în întregime a vechiului spital.

Salvați Spitalul Urziceni!
Deși Consiliul Local Urziceni, alături de primarul Constantin Sava își doresc să distrugă din temelii unul dintre puținele obiective istorice care au mai rămas în picioare pe raza municipiului, există însă și oameni care se opun vehement acestui demers. Consilierul local Ion Dumitrescu este unul dintre cei care sînt total împotriva demolării. Cauza vechiului spital este susținută și de liderul PSD Urziceni, Liviu Cazan, care a precizat că «valoarea istorică a municipiului trebuie păstrată, nu distrusă!». Pentru a împiedica procesul, consilierul Ion Dumitrescu a semnat o serie de petiții pe care le-a înaintat autorităților județene și prin intermediul cărora cere sprijinul oficialităților. Mai mult, același consilier consideră faptul că fostul spital din Urziceni poate fi transformat într-un azil de bătrîni, mulți dintre locuitorii orașului dorind acest lucru. «Nu este normal să se întîmple așa ceva cu obiectivul acesta. Are o importanță istorică deosebită și trebuie să-l păstrăm!» ne-a declarat consilierul Ion Dumitrescu. Una dintre cele mai importante petiții semnate de consilierul local este înaintată organelor judiciare din municipiu.

Abuz în serviciu la Primăria Urziceni
Concret, Ion Dumitrescu a sesizat faptul că din incinta fostului Spital Urziceni s-a furat ca-n codru. Cazul a intrat în atenția Poliției Urziceni și a Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni. Autoritățile judiciare au întocmit un dosar penal, privind furtul calificat și încearcă să dea de urmă suspecților. «Primăria Urziceni nu a sesizat pe nimeni cu privire la aceste furturi. Organele judiciare au început investigațiile în urma petiției semnate de mine!» mai spune Ion Dumitrescu. Ceea ce este și mai interesant este faptul că faptele penale investigate de organele judiciare s-au petrecut în perioada în care vechiul spital din Urziceni beneficia de supraveghere din partea unei firme de pază, angajată special de către Primăria Urziceni. Potrivit documentelor, societatea respectivă a asigurat paza întregului ansamblu de clădiri care alcătuiau Spitalul Urziceni în perioada 2011-2013 și a beneficiat de un contract, plătit exclusiv din bani publici, în valoare de 80000 de lei an. Modul haotic în care au fost risipite sumele reprezintă probe suficiente pentru un al doilea dosar penal. Rămîne însă de văzut cine va sesiza din nou Parchetul pentru aceste fapte...

Indiferența Direcției de Cultură
Ceea ce ar putea salva de la distrugere vechiul spital din Urziceni este includerea sa în patrimoniul cultural al județului Ialomița. Deși evidentă, importanța istorică a clădirilor care alcătuiau ansamblul arhitectonic al obiectivului Spital Municipal Urziceni trebuie autentificată printr-un document. Oficialii care se opun demolării, alături de reprezentanți ai Asociației «Urziceniul Tău» au făcut demersuri către Direcția de Cultură pentru a obține respectivul act. Instituția s-a scuzat oficial și a precizat că nu are atribuții în ceea ce privește acordarea titlului de monumente istorice bunurilor imobile. Operațiunea se întinde pe o perioadă de timp extrem de lungă și se realizează doar de către experți acreditați de Ministerul Culturii. «Noi nu putem face astfel de expertize pentru că nu este legal. Clasarea bunurilor imobile se realizează de experți particulari și este extrem de costisitoare. În cazul de la Urziceni plata ar trebui să o facă cei care solicită expertizarea» a explicat Elena Pacală, directorul Direcției de Cultură Ialomița.

Stadionul Unirii Urziceni, transformat în ruină Un alt obiectiv de importanță locală lăsat în paragină de indiferența administrației condusă de primarul Constantin Sava este și stadionul fostei echipe de fotbal Unirea Urziceni. Singurul complex sportiv din Ialomița aliniat la standarde europene, în care s-au investit milioane de lei, a fost pur și simplu vandalizat. Hoții au furat de la geamuri și uși de termopan, pînă la conductele de gaz și caloriferele care încălzeau complexul sportiv. Cît despre soarta Clubului Sportiv Unirea, statul încearcă să recupereze prejudiciul creat de foștii administratori, procesul de insolvență aflîndu-se în continuare pe rolul Tribunalului Ialomița. Reamintim faptul că fostul Club Sportiv Unirea de la Urziceni acumulase datorii la bugetul statului de peste 7 milioane de lei...

26 Martie 2014, 17:25 (11506 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Constantin Sava, primarul Urziceniului, a fost achitat
Municipiul Urziceni, victima administrației Sava
Primarul Urziceniului, Constantin Sava, reținut pentru 24 de ore!
Dictatura liberală de la Urziceni
EXCLUSIV: Anchetă penală la Primăria Urziceni

Comentariile cititorilor:


alekri:
(4 Mai 2015, 16:55)
gata de azi a inceput demolarea spitalului vechi a inceput de unde era cladirea cu birouri pt salvari asa ca nu mai poate fi salvat nimic decat sa incepem sa facem fotografii sa le pastram ca amintire pt copiii nostri de fapt ar trebui sa imortalizam in fotografii si cinematograful si fostul icsm cladiri foarte  importante cat ori mai sta in picioare si ele si asa nu doare pe nimeni de ele iar noi ne racim gura degeaba
alekri:
(10 Aprilie 2015, 21:26)
e bine k ne mangaie sufletele k felicitari de sf pasti
alekri:
(5 Aprilie 2015, 21:32)
astia chiar nu citesc aceste mesaje sa ia masuri de antifuraciune  in orasul nostru?despre ce valori o sa le vorbim copiilor nostri din oras?despre ruine despre ce?doar peretii si acoperisul a mai ramas din catamai spitalul si azi erau cautatori prin el de nu se ia masuri  in 5 6 luni e la pamant i se implineste visul lui sava de a face parc pt copii cum se aude si probabil de aceea se face k nu vede nu aude tot o ruina a ajuns si fostul dispensar  de pestrada mihai viteazul fara gard fara geamuri fara nimic doar peretii si acoperisul cat ori mai rezisra si astia rusine sa le fie si la primari si deputati k nu vad mizeria din spatele oglinzilor in care se vad ei atat de mandri k fac si realizeaza  lucruri marete in oras luati masuri nu va faceti k nu vedeti ce se fura din orasul nostru domnilor
alekri:
(5 Aprilie 2015, 00:13)
daca in 2 ani sub mandatul lui sava tot cei de valoare in oras se fura poate can codru poate cu acte oare viceprimarul cand va deveni primar va pune in picioare tot cea furat astia?e o ruina toate mai ales spitalul vechi ca trecem zi de zi pe langa el si tot mai demolat este geamuri de termopan  nu mai sant usi  instalatii elect rice cucu nimic nu mai este au furat pana si portile de la intrare si tot na vazut nimeni de spate ce sa mai vorbi  e gol pusca de la morga si pana unde erau salv ari parca este maturat asa au facut de bine curat  si mai credeti k face ceva viceprimarul ar trebui sava sa fie pus si sa repare tot ce sa furat in orasul asta  sub conducerea lui de bun demolator oricum vorbim si comentam degeaba nu cred k se ia masuri sa fie prinsi hotii  iar nicu cristea cand va ajunge primar nu cred ca va avea atata putere si bani sa repuna totul in picioare cum  a fost k dak ne uitam in jur tot e demolat aproape tot orasul ferite pa tutun pa ceramica pa ce e de munca munk in oras in afara de croitorie?nimic cine a lucrat la ferite la tutun si toate fabricile din oras stie ce era in ele akm e pustiu doar peretii au ramas in ferite mai este ce mai e probabil k si viceprimarul stie asta k doar de aklo sa ridicat si ar face bine dak ar curata toate mizeriile facute de astia
vasile:
(31 Martie 2014, 13:48)
Il mai suportam doi ani dupa care il vom alege pe actualul viceprimar ca este foarte bun la toate
off:
(29 Martie 2014, 10:32)
...pe primarul Sava îl doare în maciucă de tot ce se întamplă în orașul Urziceni.Vai de noi,nu mai avem activități sportive,culturale,investitori-zero,cu alte cuvinte... PRAFUL SE ALEGE DE URZICENI.
ion :
(28 Martie 2014, 17:06)
asta este cel mai slab primar de cind mă știu
ASK:
(28 Martie 2014, 13:36)
Bai frate,doar furati,ma???Ce-o fi in primarii,Dumnezeule????Mai lucra cineva dupa fisa postului sau ne ducem dracu in cativa ani?Toti.
Gigel DNA:
(28 Martie 2014, 09:33)
Scenariu verificat :un 'indian'gaseste doi martori ca bunicasau a avut pamint in curtea spitalului , actioneaza primaria in judecata , avocatul primarului Antonescu Lidun nu se prezinta la nici un termen , primaria pierde procesul (ca toate ceelalte) si se retrocedeaza terenul din curtea spitalului...si bineinteles se va imparti profitul din vinzarea ulterioara a terenului !!!
ion:
(27 Martie 2014, 20:07)
Cea  mai mare crima a edilului sitat este ca a adus sute de ciori in Urziceni, cu acte in regula, in campania electorala. Actuala fufa-directoare a Sc.1 stie cum ii incolona la vot la Sc.3, cand era directoare acolo, si de aia a si rasplatit-o apoi cu o functie careia nu-i face deloc fata acum, caci e prea seaca in zona superioara. Cum ziceam, daca vrei sa distrugi un loc, aduci tigani in el sau prosti ambitiosi. Sunt exemple peste tot!
Lol:
(27 Martie 2014, 09:00)
   Demoleaza cladiri vechi,dar ocroteste si ocoleste gropi istorice din asfalt,deci patrimoniu de mandrit avem...Si a mai plantat domn primar niste pini,Baraganul fiind zona propice dezvoltarii comisionului de pin,comisionului de boschetel (o poala de bani cei plantati/uscati si comisionati din parcul de la "plopi"),nu dezvoltarii copacului care are viteza de crestere incet si foarte incet,deci in 500 de ani ne vom bucura de umbra mult ravnita la cele 60 gr C de vara...cu conditia sa nu fie furati toti de catre populatia din ce in ce mai rromana,pentru ca responsabilitatea cheltuirii banului public este termen lexical complet necunoscut in Primaria Urziceni si ,in general,in toate institutiile statului .Dar apa?Ehei,apa e in alta poveste,apa e acum,dupa marea investitie,mult mai maro,mult mai naturala,mult mai calda,apropiata de culoarea si de consistenta pamantului,caci intoarcerea la natura,legatura cu lutul ce ne-a zamislit, inseamna viata,nuuuu???Deci,dom Sava,stiti cum e cu facerea de bine...iese prost de are scopuri dubioase,da' poate se vor plati vreodata toate magariile savarsite!Cand o face pinu pere...
Andrei:
(27 Martie 2014, 07:42)
Nasol.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4311 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(5924 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4383 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(576 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(14720 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9057 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(6166 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(7566 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(6792 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(8859 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10152 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4090 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(4922 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7616 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(4962 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(5792 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3822 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2821 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2384 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9503 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6317 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3191 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(5919 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6009 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(5936 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4370 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(727 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7289 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...