Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sic transit gloria mundi

Imperiul Vivani se prăbușește sub propria greutate

În anul 2007, Vivani Salubritate SA inaugura cel mai modern depozit de deșeuri din România. În octombrie 2012, grupul de firme Vivani punea în funcțiune «cel mai modern incinerator de deșeuri industriale, periculoase, speciale și medicale din sud-estul Europei». La începutul anului 2014, angajații incineratorului erau neplătiți de trei luni, incineratorul e nefuncțional de luni bune, cele 3 celule ale depozitului «ecologic» de deșeuri din incinta firmei se revarsă incontrolabil, iar datoriile firmei către stat au depășit 1,5 milioane de lei... Iar acesta este doar începutul!

Declinul unui imperiu
Vivani Salubritate SA este compus, potrivit pliantului de prezentare al firmei, dintr-un grup de 8 firme care se ocupă cu decontaminarea, eliminarea și managementul deșeurilor menajere și industriale. Practic, un imperiu care domină piața românească de profil, dar care dezvoltă relații economice cu parteneri din Europa, Asia și Africa. Acționar majoritar în cadrul acestui grup de firme este Janos Kalman care deține, potrivit declarațiilor oficiale ale reprezentanților societății, aproximativ 80% din acțiuni. La sfîrșitul săptămînii precedente, acesta a prezidat succesiv ședințele adunărilor generale ale acționarilor în fiecare dintre firmele grupului... Potrivit informațiilor pe care le deținem la acest moment, rezultatul acestor întîlniri creionează un tablou dezastruos al situației financiare a societății, dar și existența unor tensiuni între asociații principali. Potrivit informațiilor noastre, acționarii, respectiv Vasile Iancu și Janos Kalman, și-ar fi împărțit atribuțiile de administrare, primul pentru o perioadă cuprinsă între 2003 și 2012, iar celălalt între aprilie 2012 și prezent... Revenind, după o primă perioadă de «bum economic» pînă în anul 2011, cînd a înregistrat un profit de peste 10 milioane de euro, Vivani Salubritate SA a ajuns la un profit, la sfîrșitul anului 2013, ce abia depășește 1 milion de lei. Pe lîngă scăderea drastică a profitului, Vivani Salubritate se confruntă, de asemenea, cu o lipsă acută de lichidități financiare. Din această cauză, contractele cu furnizorii societății au fost sistate (din punct de vedere al plăților!), incineratorul nu este funcțional (contrar contractului de finanțare nerambursabilă încheiat cu Guvernul României), iar salariile angajaților nu au mai fost plătite de luni bune... Situația pare fără ieșire, iar angajații societății fac acuzații de-a dreptul panicarde.

Omerta a fost spartă
Din 2007 și pînă în prezent, problemele cu care s-a confruntat Vivani Salubritate SA au fost rezolvate cu discreție, iar rufele murdare au fost spălate în interiorul firmei. De această dată însă, exasperați de situație, angajații societății au decis să facă publice problemele cu care se confruntă: «Nu ne-am luat salariile de trei luni. Kalman ne duce cu vorba de la o lună la alta, iar cînd nu mai are încotro, dă vina pe domnul Iancu... Da’ eu pe Iancu nu l-am mai văzut de hăt și, din cîte știm, nu mai are atribuții în firme de cel puțin un an... Nici nu mai știu dacă mai are acțiuni la firmă! Într-un timp se zvonise că e bolnav... Problema noastră e că nu ne primim banii! Incineratorul l-au tras pe dreapta că lipsește nu știu ce piesă și n-au bani să o aducă din Ungaria, platformele sînt pline și se revarsă, senzorii nu mai funcționează... Primim gunoi de dă pe-afară, dar nu sînt bani de salarii! Cum vine asta?! Poate dacă n-ar mai primi atîtea amenzi, ar avea de unde să ne plătească și pe noi...» povestește, sub protecția anonimatului, unul dintre angajații societății. Pe lîngă problema salarială, angajații Vivani Salubritate acuză conducerea firmei de faptul că, prin amestecarea deșeurilor periculoase cu cele nepericuloase, s-a creat riscul izbucnirii unor accidente  de proporții. Acuzațiile angajaților par să fie susținute de incidente recente cu care societatea s-a confruntat în trecutul apropiat. Astfel, pe 13 octombrie anul trecut, o hală de 2000 de mp, aparținînd incineratorului, a fost cuprinsă de flăcări... Potrivit oficialilor ISU, cauza accidentului a fost «o scînteie produsă în urma unei reacții chimice dintre mai multe substanțe combustibile». Informațiile noastre sînt că administratorul societății, respectiv Janos Kalman, nu ar fi permis finalizarea sistemului de stingere a incendiului și nici nu ar fi asigurat amplasamentul, în urma incendiului arzînd 40 tone de spray auto, 13 tone de sulfați și 400 litri de ulei uzat. Cîteva luni mai tîrziu de la acel incident, Vivani Salubritate a fost amendată de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu, pentru încadrarea a 2400 de tone de șlam petrolier, un deșeu periculos, drept «deșeu nepericulos stabilizat». Și exemplele pot continua...

Oficialii instituției neagă realitatea
Dată fiind gravitatea acuzațiilor făcute, am solicitat reprezentanților instituției (și personal domnului Janos Kalman!), un punct de vedere oficial vizavi de situația consemnată mai sus. După ce, inițial, ni s-a stabilit o întîlnire cu domnul Janos Kalman, am fost relocați către noul director general al Vivani Salubritate și Pro Air Clean, domnul Dumitru Stelian. Acesta a acceptat să ne ofere o declarație și a demontat toate acuzațiile aduse societății. «Acuzațiile care ni se aduc trebuie susținute cu documente doveditoare. Este adevărat că, la acest moment, societatea trece printr-o situație dificilă, dar nu există niciun motiv de îngrijorare pentru nimeni. Activitatea se desfășoară normal, se lucrează, iar controalele pe care le-am avut au fost unele normale, care presupun măsuri de conformare firești și legale. Revenind, vă pot spune că, într-adevăr, există întîrzieri la plata salariilor, dar ele nu depășesc 5 zile... Contractele cu furnizorii se derulează normal, iar incineratorul funcționează! Nu la acest moment, pentru că stocul de deșeuri periculoase stocate de noi la acest moment asigură funcționarea incineratorului pentru numai două săptămîni... Dar pentru ca acesta să fie eficient economic, e nevoie să funcționeze o lună neîntrerupt. Incineratorul neutralizează 3 tone de deșeuri periculoase pe oră și, conform legii, deșeurile stocate de noi la acest moment vor fi neutralizate pînă la sfîrșitul anului. Va fi pornit, probabil, săptămîna viitoare. Altă întrebare?! Supraîncărcarea rampelor de gunoi?... Da, am ajuns să colectăm mai mult decît am estimat inițial pentru că, de un an de zile, tot județul Călărași vine aici. Este obligația noastră legală să îl primim. Dar există un acord de mediu, semnat la înființarea firmei, prin care Vivani se obligă să construiască 7 celule. Le vom realiza... O celulă nouă în decursul acestui an, care se va alătura celor 3 existente, iar celelalte, conform acordului...» a justificat acuzațiile Dumitru Stelian. În susținerea poziției sale, oficialul firmei a mai declarat că este dispus ca, în maximum 2 săptămîni, să organizeze, în prezența reprezentanților presei locale, o vizită a platformei și facilităților existente.

Iancu refuză să facă comentarii Deși coerente în aparență, declarațiile noului director al Vivani Salubritate SA nu ne-au convins. Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, la finele anului trecut, SC Vivani Salubritate înregistra arierate la bugetului de stat de peste 1,5 milioane de lei. Între timp, aceste datorii au crescut, iar problemele financiare ale firmei s-au acutizat. De asemenea, potrivit agenției de presă Prompt Media, Janos Kalman, principalul acționar al firmei Vivani Salubritate SA, face parte dintre «băieții deștepți» din ecologie care «este dispus să atenteze la siguranța și sănătatea cetățenilor pe zeci sau sute de ani de aici încolo». Potrivit unuia dintre articolele publicate pe acest site, «la jumătatea anului trecut s-a ajuns pînă într-acolo încât pentru 6 milioane de euro obținuți în scop de decontaminare a unor deșeuri, niște cetățeni abonați la contracte cu statul, cei mai cunoscuți dintre ei fiind Dan Besciu, unul dintre patronii Euroconstruct Trading ’98, și Janos Kalman, liderul unei societăți care face legea de mulți ani în domeniul salubrizăriii pe Bărăgan, fac „decontaminarea“ doar prin falsificarea unor acte, depozitînd deșeuri contaminate și extrem de periculoase în halde de steril din diverse județe ale țării, punînd în pericol sănătatea multor generații de români care se află în zonele adiacente locurilor în care se depozitează aceste deșeuri ce ajung să se infiltreze în pînza freatică și să-i otrăvească pe locuitorii din zonele afectate». De asemenea, există amenzi maxime acordate societății de catre Garda Națională de Mediu în anul 2013, pentru amplasamentele societății din Slobozia, Scornicești, Fieni, Neamț, aspecte care infirmă declrațiile actualei conduceri. În aceste condiții, i-am solicitat lui Vasile Iancu, omul de al cărui nume se leagă nașterea și dezvoltarea acestui conglomerat de firme, un punct de vedere lămuritor. Acesta a refuzat să facă declarații legate de situația economică a societății declarînd doar că «din 1 noiembrie 2012 nu mai dețin nicio funcție în niciuna dintre firmele grupului», dar și că «aspectele de care discutați nu au existat atîta timp cît eu am administrat societatea!».

1 Aprilie 2014, 16:15 (224567 vizualizări - 202 comentarii)

Citiți și:
Vivani Salubritate cere pentru tona de deșeuri colectate 72,4 lei
Criza deșeurilor menajere se amînă pentru toamna anului 2016
Prețul pentru colectarea deșeurilor menajere a crescut la 4,3 lei
Vivani Salubritate obligă Polaris M Holding să majoreze tarifele
Vivani a neutralizat 41 mii tone de deșeuri periculoase

Comentariile cititorilor:


De la Viavani:
(4 Aprilie 2014, 23:06)
Mai astia,Anonimi...n-o mai umflati pe Mariana cu pompa ca nu merita.Era si ea pe acolo,impartea banii adusi de Iancu si lua comisioane.Dadea salariile la timp,platea furnizorii...ca avea cu ce.Astia de va dati "din firma"...cate contracte a negociat Mariana,sau mai bine...cine altcineva in afara de Iancu Vasile a adus vreun contract pentru Vivani?Va spun eu...absolut nimeni,si viitorul va demonstra asta,in cel mai scurt timp. Kalman s-a sinucis economic in Romania,absolut nici un posibil partener nu va incheia vreo afacere cu el...oameni are numai "maidanezi" care dau din coada la fiecare euro prins din zbor si pe langa acestea,pentru el,notiunea de "legislatie" este o necunoscuta ce curand va primi valoare. In timp ce noi "batem campii" pe aici,omul Iancu Vasile a adus de la zero la peste 20mil E o firma in 17 ani...sunt convins ca acum,avand si putere financiara si mai ales experienta si respectul celor implicati in domeniu,va reusi mult mai mult intr-un timp mult mai scurt. Astia care-l plangeti pe Kalman...am deschis un magazin in centru unde gasiti servetele la reducere...
angajat:
(4 Aprilie 2014, 22:28)
Desi nu sunt fan fam. Iancu, mesajul de la Anonim 18:14 este din pacate foarte adevarat! Acest Kalmam nu stie decat sa deschida procese si sa manipuleze oameni, eu fiind unul dintre ei. Sper sa imi gasesc cat mai repede un nou loc de munca si sa ies din mizeria asta condusa de kalman si Stelian, iar ei sa ajunga unde le este locul.
Anjagat :
(4 Aprilie 2014, 20:23)
Indiferent de unde ai invata meserie ,nu ai nicio obligatie sa ramai legat de Vivani sau Pro Air Clean in conditiile actuale,sa stai sa faci voluntariat ,sa nu iti primesti salariul cu lunile,sa stai peste program,ziua de munca sa aiba 12-13 ore, sa pierzi weekendurile sa lucrezi in ture de noapte si sa fii mereu dus cu vorba ca iti primesti salariul si situatia o sa se remedieze in curand.
Angajat:
(4 Aprilie 2014, 19:36)
Va rog pe toti sa nu mai folisiti apelativele domnul - doamna pentru aceste personaje. Ati uitat de FA sau FAI, sau BAA a la Stelian ? Nu inteleg cum puteti sa mai aveti respect ptr oameni care nu fac decat sa ne minta permanent ca totul este sub control si ca ne vom lua salariile! De cand a venit Stelian parca totul este o batjocora. Oare cum sa simtit el venind director la noi, cand stia foarte clar ca este persona non grata in tot grupul Vivani? Va dati seama ce satisfactie are acum sa nu ne dea salariile! Eu propun ca luni sa nu mai intram la lucru si sa facem greva in fata birourilor. Poate asa vine presa, iar el intelege ca trebuie sa ne plateasca. ASTEPT OPINII !
Un curios cu intentie:
(4 Aprilie 2014, 19:25)
    Oameni buni!   Nu va mai certati!!! In ziua de azi e usor sa faci pe sfantul si sa fi un drac nenorocit!! Cineva spunea ca limbaj urat, mai bine un limbaj urat decat fapte urate care sa afecteze salariatii!!! Apropo de fapte, cine vrea sa dovedeasca ceva ilegal este simplu!! sa faca poze si sa le arate!!! Prin cearta asta nu facem nimic, decat sa amuzam colectivul de redactie al acestui ziar si publicul!!! Probleme sunt , si sunt mari, a mai spus cineva ca la Scornicesti porumbul sare sa te muste, de atata contaminare, sa se ia proba si sa se faca analiza!!! dar daca solul e contaminat cu reziduuri petroliere se simte la atingere, miroase!!!! Pacat de viitorul nostru!!! Imi doresc pe viitor ca voi astia care sunteti acum in firma sa explicati si sa fiti responsabili pentru posibilele probleme de sanatate ale oamenilor, contaminarea panzei freatice etc!!! Pentru voi totul e bine pana se intampla ceva, cum s-a intamplat va veti da la fund!!!     In privinta relatiilor extraconjugale, legea nas-fin, astea chiar sunt spuse dupa inimioara mea, le stiu, dar sunt peste tot - uneori intaresc relatiile, alteori le distrug, sau le distrug pe altele. Cine are relatie extraconjugala, ma rog faceti poze si gata, se rezolva!!! Asa ca in acelasi timp o sa fiti mai usor de pus la podea de cei pe care ati suparat!!!!     Toti care au plecat , au plecat cu demnitate, au plecat de scarba, au fost fortati nu ca e unu mai bun decat ei, in sens competitiv!!! Si acesta care spui ca esti bun, o sa vezi, la ce proceduri de procesare a deseurilor aveti, te vei imbolnavi cu ceva in viitor chiar daca esti muncitor sau manager!     Sunt curios daca reprezentantii statului, Garda nationala, ANPM,  M.A.I. etc..  o sa invatati ceva din tot amalgamul asta de comentarii!    Iar actionarii, pana la urma urmei e problema lor, ei impart milioanele.     A spus cineva ca e mai patriot decat un ofiter de informatii, amuzant
ANONIM:
(4 Aprilie 2014, 18:14)
Oameni buni! Cei care macar ati trecut prin curtea Vivani, aveti raspunsul concret la ce a facut familia Iancu pentru Slobozia! In vremea lor Vivani dadea ora exacta in acest domeniu! Toata lumea isi lua salariile (salarii care nu se vor mai pomeni multa vreme de acum incolo in Slobozi). Si toate astea fara ca kalman sa aduca vreun euro de afara! Dimpotriva omul de un an DUCE TOTI banii afara( pentru asta va plati cu varf si indesat)! Si el si marionetele pe care le-a pus la conducere special pentru acest lucru! Mariana?????? Sa fim seriosi! Te injura, te umilea dar ITI REZOLVA ABSOLUT TOATE PROBLEMELE! Si la clienti si la angajati. Din prea mult suflet te injura! Va dau cuvantul de onoare ca sunt sute de persoane si furnizori care atunci cand cereau bani erau injurati dar care acum plang dupa ea! DE CE? Pentru ca oameni gen stelian stiu doar sa spuna ca va vorbi cu kalman! IANCU? A furat??? Nimeni nu poate dovedi asta! Sunt simple supozitii ale unui procesoman! Nicu Ceausescu avea o vorba! Sa dea Dumnezeu sa puteti voi varui ce a costruit tata! Cei care vad astazi  curtea Vivani inteleg si VOR INTELEGE cel mai bine acest lucru! Totul devine o ruina! Ingropata in deseuri! Incineratorul? In scurt timp nu vor mai putea arde nici carton fara sa depaseasca normele de noxe! De ce ? Fiindca OAMENII cu adevarat OAMENI , care au crescut si au invatat meserie de la cei de mai sus , nu au mai suportat umilinta si au plecat! Sau SUNT PE PICIOR DE PLECARE! Timpul va dovedi ce a insemnat fam Iancu pentru Vivani! P. S. kalman???  Mai are un singur scop! Pe care-l veti vedea cat mai curand posibil! I
anonim:
(4 Aprilie 2014, 15:56)
Sa stati linistiti ,deja sa deschis o ancheta impotriva unui actionar.
anonim:
(4 Aprilie 2014, 15:01)
Cu tot respectul domnule Victor, insa va rog sa-mi permiteti sa va contrazic. cei care vorbesc aici , vorbesc in cunostinta de cauza, nu au plecat ca au vrut ei, au fost eliminati pt ca stiau prea multe, pentru ca erau capabili sa faca lucrurile sa mearga, pt ca nu au dansat cum a vrut "doamna" Mariana ....pt ca au vazut ce comisioane babane isi lua aceasta distinsa doamna mariana. pt ca au vazut cum se fac facturile ...si lista poate sa continue...acesti oameni au plecat cu demnitate cu fruntea sus si fara pata .
anonim:
(4 Aprilie 2014, 14:40)
daca este s-o luam cu inceputul dureaza o vesnicie. contabilitatea dubla s-a practicat si se practica in continuare. nu are cum sa mearga treaba cand ne facem case in diferite locuri pe banii firmei, cumparam masini pt copii, cand ne-am angajat tot neamul acolo pe salarii frumusele, care bineinteles pentru ei tot timpul au fost bani, nu au fost intarzieri la plata, cand se urla ca in codrul , cand daca nu auzi un cuvant cu " fa" inseamna ca a trecut  ziua degeaba , cand nu ai voie sa vb la telefon, cand trebuie sa ceri voie sa mergi si la toaleta in varful picioarelor sa nu cumva sa-i deranjezi prostia din capul " d-nei " Mariana care dupa parerea mea ea este singura vinovata de tot ce s-a intamplat cu fratele ei pt ca ea l-a lucrat in fata lui kalman...de ce este singura care a ramas acolo?!?!? fabricam subiecte, chemam garda in control, chemam presa, dam interviuri...cine credeti ca face toate astea?!?!?! "d-na" Mariana !!!!.....mi-e scarba! mi-e scarba! mi-e scarba!
De la Vivani:
(4 Aprilie 2014, 13:21)
Tara arde si baba se piaptana...Ce legatura are cine pe care calareste cu managementul acestor firme,cu salariati si furnizori neplatiti,cu falimentul indus intentionat de Kalman si cu incompetenta actualei conduceri?
Victor:
(4 Aprilie 2014, 13:19)
 toti cei care le stiti pe toate,nu sunteti cumva cei care ati plecat cu coada intre picioare din acest colos Vivani? loviti intr-unul dintre cei mai buni oameni pe care ii are acest grup de firme,limbajul pe care il folositi voi cei care spuneti ca sunteti angajati nu l-ar folosi nici unul dintre cei care sunt pe amplasamentul acesta si au crescut in acelasi timp cu el.Oamenii care lucreaza in aceste firme au mult bun simt,multa daruire,multa responsabilitate si sunt adevarati profesionisti.Anii cei mai buni ai lui Vivani au fost cei in care o femeie a tinut in mana aceasta echipa.Nu cumva cei care lovesc in ea sunt cei care se aciuasera pe langa d-l Iancu  si au crescut frumos financiar si pe care aceasta i-a alungat,nu cumva cei care nu stiu ce inseamna exigenta si treaba bine facuta acum isi dau cu parerea? Orice firma isi are urcusul si coborisul ei. Vivani are un colectiv care strange din dinti si merge mai departe.In ceea ce priveste disputa dintre cei doi actionari este problema lor,fiecare are partea lui de vina.
Adevăr :
(4 Aprilie 2014, 03:27)
Adică ,ce doriți sa Spune-ți cu fraza"relații extraconjugale " dacă stam bine sa ne reamintim fiecare director sau fiecare manager project din acest grup a avut una sau mai multe relații extraconjugale pe diferite Loturi din tara ,începând cu Lot 1 ! As mai avea o întrebare pentru sustinatorii lui d-nul Kalman si ai lui Stelian ( cel venit din Gara de Nord ) dece pe vremea când era director Mihail Marin si madame Mariana Iancu la conducere Plățile si salariile erau plătite integral la timp ????? Credeți/ma ca ma dezgusta ceea ce face acest Stelian Dumitru ! Sa plătească salariile si deconturile angajaților ! Spunea cineva despre legea Nasul -Finul din acesta firma as dorii sa ma lămurească si pe mine la ce se referea si la ce anume bătea apropo !!!!
Tara alterata!!!:
(3 Aprilie 2014, 22:46)
Urmaresc de 2 zile PICANTERIILE de pe aceasta pagina de presa ... tot ce spuneti voi eu le stiu ... in schimb tuturor managerilor actuali din vivani le spun .. o fraza " relatii extraconjugale" ...........   nu imi otraviti voi mie tara!!!! ... sunt mai patriot ca un ofiter de informatii!!!!
Cu dezgust:
(3 Aprilie 2014, 18:21)
Cineva mai jos a spus: Da,exista o persoana,hai maxim doua care daca vorbesc vor pleca 15-20 la,,rahova,,  .... in Romania se stie ca e democratie de 24 de ani.... adica daca un om spune ceva in interesul comunitatii .. se duce la puscarie .... Daca 10% din ce spun oamenii astia in comentarii este adevarat .. este foarte grav. Noi slobozenii ce facem?? ... asteptam sa fim otraviti de deseurile voastre si voi amenintati pe cineva .. ca daca vorbeste se duce la "rahova". Aici abordati un fel de Comunism in "plina " democratie!!!
Babau':
(3 Aprilie 2014, 16:49)
Acum cativa ani erati toti asa de aroganti si plini de voi ca nu va ajungea nimeni la nas, acum va mancati intre voi ! De la Mariana a inceput declinul, iar cine a decis sa fiti reprezentati de o femeie de pe maidan, a premeditat situatia actuala ! Oare cu ce interese? Chiar nu intelegeri ca au fost alesi doar oameni slabi pentru postul de director, pentru ca Vasile si Kalman sa nu raspunda. Tot ce spuneti acum despre Stelian, Kalman stia cand l-a pus director. Este marioneta perfecta ! Atat Vasile cat si Kalman sunt 2 oameni bolnavi la cap, iar lor nu le pasa de voi, sunteti doar niste marionete. Pacat de munca voastra!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbulești: Cămătar arestat

În cursul zilei de miercuri, 15 mai 2013, Judecătoria Urziceni a emis pe numele unui tînăr, în vîrstă de 26 de ani, din comuna Bărbulești, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 15:39
(8032 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Piromanii dau foc autorităților

În seara zilei de miercuri, 15 mai a.c., în jurul orei 23,00, o clădire și mai multe anexe ce aparțin Consiliului Local al municipiului Fetești au fost cuprinse de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 12:38
(7742 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

La nivelul județului Ialomița, în primele 4 luni ale anului 2013 s-au înregistrat 176 furturi din locuință, din care 74 în mediul urban și 102 în mediul rural. Cel mai frecvent mod de operare a fost pătrunderea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 11:36
(7418 vizualizări - 2 comentarii)


«Zilele medicale ialomițene», la a II-a ediție

Colegiul Medicilor Ialomița organizează a II-a ediție a «Zilelor Medicale Ialomițene», în perioada de 16-18 mai 2013, la Hotel Ialomița din Stațiunea Amara. Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, ora ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 19:12
(9332 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Concursuri extrașcolare pentru «prietenii pompierilor»

Ca în fiecare an, în luna mai, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează competițiile școlare cu caracter tehnico-aplicativ ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 18:20
(8668 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constănțean prins fără permis pe Variantă

Marți, 14 mai a.c., polițiștii au depistat pe DN2A, pe Varianta de ocolire a municipiului Slobozia, un tînăr în vîrstă de 24 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, care se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 16:23
(6367 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «tîlhărie»

Polițiștii a reținut marți, 14 mai a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, 4 tineri, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani, toți domiciliați în municipiul Fetești, pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 15:22
(9835 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Agenții de securitate au furat motorina

Poliția a fost sesizată marți, 14 mai a.c., cu privire la faptul că în perioada 18 aprilie-7 mai 2013, dintr-un bazin aflat în incinta unei societăți comerciale situată pe raza comunei Movila a fost sustrasă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 12:27
(9466 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Mai 2013, 17:45


anunțuri angajare

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
RECEPȚIONER(Ă)

solicităm
-cunoștințe solide PC
-cunoașterea temeinică a limbii engleze
(obligatoriu)
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
CAMERISTĂ
solicităm
-seriozitate
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

13 Mai 2013, 09:05


Bărcănești: Suspecți de furt minori, identificați

Un bărbat de 37 de ani, din București, a sesizat Poliția  cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa pe care o deține pe raza comunei Bărcănești și au sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 17:02
(9478 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: Copii răniți în accident

Joi, 9 mai a.c., în jurul orei 19,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a doi minori. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 16:37
(8031 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cros pentru toate vârstele

Slobozia: Cros pentru toate vîrstele

Elevii din Slobozia au participat miercuri, 8 mai a.c., la un cros organizat special pentru ei. Evenimentul se înscrie în seria activităților sportive desfășurate la nivelul județului Ialomița cu prilejul ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 18:12
(10551 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia cros


IPJ Ialomița selecționează candidați pentru instituțiile de învățămînt ale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița selecționează candidați pentru concursurile de admitere la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, Școala de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 16:14
(10940 vizualizări - 0 comentarii)


Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Vineri, 17 mai 2013, de la orele 11,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, scriitorul Nicolae Stan va lansa romanul «Ceață pe Tamisa». Evenimentul va fi organizat de Biblioteca Județeană ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:34
(11379 vizualizări - 15 comentarii)


Razie la Căzănești

Peste 20 de tone de deșeuri feroase au fost indisponibilizate și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 22000 lei. Acesta este bilanțul unei razii a polițiștilor ialomițeni desfășurate ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:20
(7246 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 8 ani, acroșat de un autoturism

Marți, 7 mai a.c., în jurul orei 10,00, în timp ce un bărbat, de 66 de ani, din comuna Ciulnița, conducea un autoturism pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, a acroșat un minor care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 14:51
(7145 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


«Biblionet» la Sălcioara și Bordușani

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va inaugura serviciul «Biblionet-Lumea în biblioteca mea» în localitățile Sălcioara și Bordușani. Astfel, miercuri, 15 mai 2013, serviciul va fi inaugurat la Biblioteca ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 12:08
(7834 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Consătenii i-au furat din casă

Poliția a fost sesizată marți, 7 mai a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o locuință situată pe raza comunei Ograda și au sustras mai multe unelte agricole și bunuri de uz ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 11:50
(8149 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda furt


DGFP Ialomița: Peste 1000 de datornici la bugetul de stat

DGFP Ialomița informează că, la data de 31 aprilie 2013, a fpst publicat pe site-ul ANAF un număr de 1063 agenți economici, care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat, la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 17:54
(7501 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente pe DN2, zece persoane rănite!

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier marți, 7 mai a.c., în jurul orei 11,00, pe DN2, la ieșire din Coșereni către Movilița. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar una ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 15:47
(8644 vizualizări - 0 comentarii)


Șef nou la Penitenciarul Slobozia

Biroul de Presă al Penitenciarului Slobozia informează că, începînd cu data de 1 mai 2013, comisar șef de penitenciare Marian Dobrică este noul director al Penitenciarului Slobozia, comisarului șef de penitenciare ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 11:17
(9615 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări pe Autostrada A2

În urma unor scurgeri de combustibil în zona compartimentului motor, un autoturism a fost cuprins de flăcări în dreptul km 144 de pe Autostrada A2. Evenimentul s-a produs în după-amiaza zilei de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 10:13
(8597 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Informații prin SMS despre agenți economici

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că ANAF a lansat un nou serviciu pentru contribuabili, respectiv «Acces date prin SMS». Serviciul este operațional începînd ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 09:30
(5605 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 90 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 7 mai 2013, sînt disponibile 90 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 08:16
(7462 vizualizări - 0 comentarii)


Trupul băiatului înecat în rîul Ialomița la începutul lunii aprilie a fost găsit

În urma unui apel telefonic primit sîmbătă, 4 mai a.c, în jurul orei 13,15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru recuperarea trupului neînsuflețit al unui băiat, în vîrstă de 10 ani, ce plutea ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 07:32
(8518 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două decese!

Două persoane și-au pierdut viața în urma unor evenimente rutiere produse în cursul zilei de joi, 2 mai a.c., pe raza județului Ialomița. Astfel, în jurul orei 18,05, prin 112, Poliția a fost sesizată că ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2013, 16:50
(15415 vizualizări - 16 comentarii)


anunțuri angajare

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
OSPĂTARI
-experiența poate constitui un avantaj
vă rugăm să depuneți CV la recepția Hotel Select Slobozia

Ești o adevărată gospodină?
Hotel Select Slobozia
angajează
BUCĂTAR

-experiența poate constitui un avantaj
vă rugăm să depuneți CV la recepția Hotel Select Slobozia

Admet SA Slobozia
angajează
AGENT VÎNZĂRI

-experiența poate constitui un avantaj
-se oferă un pachet salarial atractiv și
un mediu de lucru profesionist
vă rugăm să depuneți CV la
sediul Admet SA din Slobozia,
Șos. Brăilei, nr. 17

1 Mai 2013, 11:46


Bărbulești: Au furat o turmă întreagă de oi și capre

Polițiștii cercetează doi tineri de 17, respectiv 19 ani, domiciliați în județele Ialomița și Prahova, pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, suspecții în noaptea de 26/27 aprilie a ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2013, 08:25
(7862 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 6600 de fermieri au depus cereri pentru subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Ialomița informează că, în perioada 1 martie-26 aprilie 2013, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2013, 07:23
(9581 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
*Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...