Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sic transit gloria mundi

Imperiul Vivani se prăbușește sub propria greutate

În anul 2007, Vivani Salubritate SA inaugura cel mai modern depozit de deșeuri din România. În octombrie 2012, grupul de firme Vivani punea în funcțiune «cel mai modern incinerator de deșeuri industriale, periculoase, speciale și medicale din sud-estul Europei». La începutul anului 2014, angajații incineratorului erau neplătiți de trei luni, incineratorul e nefuncțional de luni bune, cele 3 celule ale depozitului «ecologic» de deșeuri din incinta firmei se revarsă incontrolabil, iar datoriile firmei către stat au depășit 1,5 milioane de lei... Iar acesta este doar începutul!

Declinul unui imperiu
Vivani Salubritate SA este compus, potrivit pliantului de prezentare al firmei, dintr-un grup de 8 firme care se ocupă cu decontaminarea, eliminarea și managementul deșeurilor menajere și industriale. Practic, un imperiu care domină piața românească de profil, dar care dezvoltă relații economice cu parteneri din Europa, Asia și Africa. Acționar majoritar în cadrul acestui grup de firme este Janos Kalman care deține, potrivit declarațiilor oficiale ale reprezentanților societății, aproximativ 80% din acțiuni. La sfîrșitul săptămînii precedente, acesta a prezidat succesiv ședințele adunărilor generale ale acționarilor în fiecare dintre firmele grupului... Potrivit informațiilor pe care le deținem la acest moment, rezultatul acestor întîlniri creionează un tablou dezastruos al situației financiare a societății, dar și existența unor tensiuni între asociații principali. Potrivit informațiilor noastre, acționarii, respectiv Vasile Iancu și Janos Kalman, și-ar fi împărțit atribuțiile de administrare, primul pentru o perioadă cuprinsă între 2003 și 2012, iar celălalt între aprilie 2012 și prezent... Revenind, după o primă perioadă de «bum economic» pînă în anul 2011, cînd a înregistrat un profit de peste 10 milioane de euro, Vivani Salubritate SA a ajuns la un profit, la sfîrșitul anului 2013, ce abia depășește 1 milion de lei. Pe lîngă scăderea drastică a profitului, Vivani Salubritate se confruntă, de asemenea, cu o lipsă acută de lichidități financiare. Din această cauză, contractele cu furnizorii societății au fost sistate (din punct de vedere al plăților!), incineratorul nu este funcțional (contrar contractului de finanțare nerambursabilă încheiat cu Guvernul României), iar salariile angajaților nu au mai fost plătite de luni bune... Situația pare fără ieșire, iar angajații societății fac acuzații de-a dreptul panicarde.

Omerta a fost spartă
Din 2007 și pînă în prezent, problemele cu care s-a confruntat Vivani Salubritate SA au fost rezolvate cu discreție, iar rufele murdare au fost spălate în interiorul firmei. De această dată însă, exasperați de situație, angajații societății au decis să facă publice problemele cu care se confruntă: «Nu ne-am luat salariile de trei luni. Kalman ne duce cu vorba de la o lună la alta, iar cînd nu mai are încotro, dă vina pe domnul Iancu... Da’ eu pe Iancu nu l-am mai văzut de hăt și, din cîte știm, nu mai are atribuții în firme de cel puțin un an... Nici nu mai știu dacă mai are acțiuni la firmă! Într-un timp se zvonise că e bolnav... Problema noastră e că nu ne primim banii! Incineratorul l-au tras pe dreapta că lipsește nu știu ce piesă și n-au bani să o aducă din Ungaria, platformele sînt pline și se revarsă, senzorii nu mai funcționează... Primim gunoi de dă pe-afară, dar nu sînt bani de salarii! Cum vine asta?! Poate dacă n-ar mai primi atîtea amenzi, ar avea de unde să ne plătească și pe noi...» povestește, sub protecția anonimatului, unul dintre angajații societății. Pe lîngă problema salarială, angajații Vivani Salubritate acuză conducerea firmei de faptul că, prin amestecarea deșeurilor periculoase cu cele nepericuloase, s-a creat riscul izbucnirii unor accidente  de proporții. Acuzațiile angajaților par să fie susținute de incidente recente cu care societatea s-a confruntat în trecutul apropiat. Astfel, pe 13 octombrie anul trecut, o hală de 2000 de mp, aparținînd incineratorului, a fost cuprinsă de flăcări... Potrivit oficialilor ISU, cauza accidentului a fost «o scînteie produsă în urma unei reacții chimice dintre mai multe substanțe combustibile». Informațiile noastre sînt că administratorul societății, respectiv Janos Kalman, nu ar fi permis finalizarea sistemului de stingere a incendiului și nici nu ar fi asigurat amplasamentul, în urma incendiului arzînd 40 tone de spray auto, 13 tone de sulfați și 400 litri de ulei uzat. Cîteva luni mai tîrziu de la acel incident, Vivani Salubritate a fost amendată de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu, pentru încadrarea a 2400 de tone de șlam petrolier, un deșeu periculos, drept «deșeu nepericulos stabilizat». Și exemplele pot continua...

Oficialii instituției neagă realitatea
Dată fiind gravitatea acuzațiilor făcute, am solicitat reprezentanților instituției (și personal domnului Janos Kalman!), un punct de vedere oficial vizavi de situația consemnată mai sus. După ce, inițial, ni s-a stabilit o întîlnire cu domnul Janos Kalman, am fost relocați către noul director general al Vivani Salubritate și Pro Air Clean, domnul Dumitru Stelian. Acesta a acceptat să ne ofere o declarație și a demontat toate acuzațiile aduse societății. «Acuzațiile care ni se aduc trebuie susținute cu documente doveditoare. Este adevărat că, la acest moment, societatea trece printr-o situație dificilă, dar nu există niciun motiv de îngrijorare pentru nimeni. Activitatea se desfășoară normal, se lucrează, iar controalele pe care le-am avut au fost unele normale, care presupun măsuri de conformare firești și legale. Revenind, vă pot spune că, într-adevăr, există întîrzieri la plata salariilor, dar ele nu depășesc 5 zile... Contractele cu furnizorii se derulează normal, iar incineratorul funcționează! Nu la acest moment, pentru că stocul de deșeuri periculoase stocate de noi la acest moment asigură funcționarea incineratorului pentru numai două săptămîni... Dar pentru ca acesta să fie eficient economic, e nevoie să funcționeze o lună neîntrerupt. Incineratorul neutralizează 3 tone de deșeuri periculoase pe oră și, conform legii, deșeurile stocate de noi la acest moment vor fi neutralizate pînă la sfîrșitul anului. Va fi pornit, probabil, săptămîna viitoare. Altă întrebare?! Supraîncărcarea rampelor de gunoi?... Da, am ajuns să colectăm mai mult decît am estimat inițial pentru că, de un an de zile, tot județul Călărași vine aici. Este obligația noastră legală să îl primim. Dar există un acord de mediu, semnat la înființarea firmei, prin care Vivani se obligă să construiască 7 celule. Le vom realiza... O celulă nouă în decursul acestui an, care se va alătura celor 3 existente, iar celelalte, conform acordului...» a justificat acuzațiile Dumitru Stelian. În susținerea poziției sale, oficialul firmei a mai declarat că este dispus ca, în maximum 2 săptămîni, să organizeze, în prezența reprezentanților presei locale, o vizită a platformei și facilităților existente.

Iancu refuză să facă comentarii Deși coerente în aparență, declarațiile noului director al Vivani Salubritate SA nu ne-au convins. Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, la finele anului trecut, SC Vivani Salubritate înregistra arierate la bugetului de stat de peste 1,5 milioane de lei. Între timp, aceste datorii au crescut, iar problemele financiare ale firmei s-au acutizat. De asemenea, potrivit agenției de presă Prompt Media, Janos Kalman, principalul acționar al firmei Vivani Salubritate SA, face parte dintre «băieții deștepți» din ecologie care «este dispus să atenteze la siguranța și sănătatea cetățenilor pe zeci sau sute de ani de aici încolo». Potrivit unuia dintre articolele publicate pe acest site, «la jumătatea anului trecut s-a ajuns pînă într-acolo încât pentru 6 milioane de euro obținuți în scop de decontaminare a unor deșeuri, niște cetățeni abonați la contracte cu statul, cei mai cunoscuți dintre ei fiind Dan Besciu, unul dintre patronii Euroconstruct Trading ’98, și Janos Kalman, liderul unei societăți care face legea de mulți ani în domeniul salubrizăriii pe Bărăgan, fac „decontaminarea“ doar prin falsificarea unor acte, depozitînd deșeuri contaminate și extrem de periculoase în halde de steril din diverse județe ale țării, punînd în pericol sănătatea multor generații de români care se află în zonele adiacente locurilor în care se depozitează aceste deșeuri ce ajung să se infiltreze în pînza freatică și să-i otrăvească pe locuitorii din zonele afectate». De asemenea, există amenzi maxime acordate societății de catre Garda Națională de Mediu în anul 2013, pentru amplasamentele societății din Slobozia, Scornicești, Fieni, Neamț, aspecte care infirmă declrațiile actualei conduceri. În aceste condiții, i-am solicitat lui Vasile Iancu, omul de al cărui nume se leagă nașterea și dezvoltarea acestui conglomerat de firme, un punct de vedere lămuritor. Acesta a refuzat să facă declarații legate de situația economică a societății declarînd doar că «din 1 noiembrie 2012 nu mai dețin nicio funcție în niciuna dintre firmele grupului», dar și că «aspectele de care discutați nu au existat atîta timp cît eu am administrat societatea!».

1 Aprilie 2014, 16:15 (224279 vizualizări - 202 comentarii)

Citiți și:
Vivani Salubritate cere pentru tona de deșeuri colectate 72,4 lei
Criza deșeurilor menajere se amînă pentru toamna anului 2016
Prețul pentru colectarea deșeurilor menajere a crescut la 4,3 lei
Vivani Salubritate obligă Polaris M Holding să majoreze tarifele
Vivani a neutralizat 41 mii tone de deșeuri periculoase

Comentariile cititorilor:


Mai avocat:
(3 Aprilie 2014, 16:34)
De unde baga Kalman bani? De unde stit toti ca-l cheama kalman si baga bani? Kalman NU ARE BANI.Kalman NU A AVUT BANI  .A stat pe banii din vivani in Elvetia. A pierdut toate procesele cu Magyar cement-ul lui si e pe copca,nu are bani de sapun si dero PUTE.Poate-i da Stelian ceva ,,Deval,, ca are la vivani si poate folosi si el ca are acelas defect PUTE si daca nu te feresti,te scuipa cind vorbeste iar daca dai mina risti sa iei multiple bube care nu mai trec. Asta-i adevarul stimati colegi cu Kalman si Stelian.  
Avocat:
(3 Aprilie 2014, 14:22)
Singura problema este ,ca CHINOX baga milioanele si Dl.Iancu scoate
un curios cu intentie:
(3 Aprilie 2014, 12:29)
Se fura la capul gol!?? unde mai exact .. la care punct de lucru ?? care din firme???? ca se pot face poze si astfel se va dovedi ... nu trebuie neaparat sa ajungi cu aceste poze la Garda, ci sa le pui pe masa actionarilor ..... asa se rezolva problema ... "Daca ai soareci in casa, uneori e bine sa dai foc la casa, ca sa scapi de ei".
din vivani:
(3 Aprilie 2014, 12:12)
Da,exista o persoana,hai maxim doua care daca vorbesc vor pleca 15-20 la,,rahova,,
Din zona:
(3 Aprilie 2014, 09:27)
Se invart foarte multe aici si se fura la capul gol, de aceea s-a ajuns unde s-a ajuns. In mare parte lumea nu vorbeste aici decat daca o fac cu unul care nu e pupincurist si sare cu vorba imediat. In urmare firma se stinge incet incet, si toata lumea de aici, neconditionat, il vor pe kalman si pe stelian afara din firma, si pe toti ii auzi: Sa vina iancu inapoi. Deja e agitatie mare aici. Ori vine iancu ori in cateva luni scrie faliment!
Laurentiu:
(3 Aprilie 2014, 09:14)
Domnilor "de la vivani" si "salariat" ... eu sunt un fost angajat - sofer, in firmele astea .... sunt dezgustat de multe ... chiar am prevestit toata TELENOVELA asta care are loc acum, interesant faptul ca Domnul Iancu isi formeaza o noua echipa ... chiar vreau sa fac parte din ea ... in prezent grupul Vivani a ajuns ca parlamentul Romaniei ... numai divergente si oameni incompetenti care se sustin unii pe altii ....
elena:
(3 Aprilie 2014, 08:31)
Domnilor, sa fim corecti, Vivani a fost creata cu sprijinul autoritatilor locale (Ionascu)  pentru deservirea intereselor finaciare ale unor oameni locali. Cand s-a asociat domnul Iancu cu domnul Kalman, era totul foarte ok, fiindca foarte multi bani europeni au venit in buzunarele lor. In momentul in care s-a construit acest incinerator, sora d-lui Iancu a fost pusa director al firmei Vivani si Incineratorul transformat in Pro Air Clean. Atunci au disparut subit milioane de euro in cateva zile, iar  acolo sunt cateva persoane care stiu f bine unde s-au dus banii, au semnat hartii, banii s-au dus in conturi ale multor firme existente pe hartie. Brusc Pro Air Clean nu mai avea bani, avea datorii. Domnul Iancu s-a retras subit din firma, are certificat care il absolva de orice vina, iar acum vine tare din urma ca el a facut totul minunat, totul mergea f bine pe timpul lui, in momentul in care firma este in colaps. Nu vi se pare un plan bine pus la punct de acesti oameni care au pus bazele Vivani?  Eu am toata simpatia pentru domnul Iancu, pentru Kalman, dar adevarul pe hartie il poate sti doar DNA (mafia deseurilor)...Ce ziceti de asta? unde vor duce drumurile daca se deschide o ancheta? 
De la Vivani:
(3 Aprilie 2014, 01:23)
Laurentiu,cat a stat Iancu in fruntea Vivani toata lumea facea treaba buna prin toate cele 8 firme,de cand Iancu nu mai este,nimeni nu mai face treaba nicaieri.Oare asta ce inseamna???
anonim:
(2 Aprilie 2014, 22:14)
Eu cred ca firma VIVANI ar merge mai bine singura decat cu DUMITRU STELIAN la conducere, care nu stie bine nici sa vorbeasca, ce sa mai spunem ca este pe dinafara total cu ce inseamna ecologizari in Vivani si isi face doar interese personale sa-si umple buzunarele. Firma Farkas a crescut datorita Vivani , dar cred ca mai mult au crescut buzunarele lui decat Farkas. De ce oare Kalman nu vede? Sa se duca din Vivani la Gara de Nord de unde a venit si sa lase oamenii competenti sa lucreze. Domnule Stelian Dumitru mai bine ti-ai transmite singur aici demisia din Grupul Vivani ca oricum te-ai facut de cacao, dar cel mai grav este ca ai dus de rapa VIVANI. Intrebarea este daca de prost sau intentionat ? Eu zic ca de taran prost......
Ionel :
(2 Aprilie 2014, 21:07)
Cred ca nimeni nu este in măsura sa vorbească despre aceasta firma Vivani sau celelalte firme din grupul Chinox doar cei angajați si foști angajați știu adevarul despre tot ceea ce este si a fost in aceste firme ! Având in vedere ca Stelian Dumitru a fost singurul care a acceptat conducerea la Sc nova construct srl va puteți da seama singuri de aptitudini -le de conducere ale acestui individ care a falimentat Sc nova comstruct SRL după ce toate camioanele si utilajele treceau prin "sita"de la Farkaș firma la care este in momentul de fata administrator ! Nici pana azi unii angajați nu si-au primit salariile integral de la Nova contruct ! Pentru toți angajații Sc vivani domnul Iancu a fost si v-a rămâne un mare OM un domn in adevăratul sens al cuvântului atât el cât si sora dansului Mariana Iancu ! Chiar dacă pana in 2012/2013 cum relatează unele persoane s-a furat in Vivanii angajați au fost plătiți la timp si firma a fost numai in câștig ! SUSȚIN NOUA COLABORARE IANCU ,si echipa formată de dansul in momentul de fata !
salariat:
(2 Aprilie 2014, 19:17)
Mai Laurentiu stii tu de ce mergea bine Farkas s-ar putea sa nu stii ca nu esti salariat de mult timp dar iti spun eu pentru ca d-l Iancu le dadea de lucru si toate masinile carau deseuri petroliere din contractele Vivani,te rog sa-mi spui si mie cat de bine merge acum si cat asteptati in statiile Peco sa fie achitata alimentatrea. Si Elenuta draga stii tu cati salariati a avut Vivani si cati mai sunt acum stii dumneata ca nu s-a intarziat o zi cu salariile pe timpul D-lui Iancu,stii tu poate strategia de manageament care se abordeaza acum,te rugam sa ne-o spui si noua pentru ca lucram aici inca si am lucrat si pe timpul vechi.Pai sa-ti spun ceva in prizma omului care a vb si cu  d-l Iancu si cu d-l Stelian primul iti dadea solutii legale si realiste si cel de a-l doilea vb in necunostinta de cauza stii ce au facut la Scornicesti de atata ecologizare facut te musca porumbul.
Om care a lucrat la ei:
(2 Aprilie 2014, 19:05)
Da.... Cristian Dragomir la fentat pe dl Iancu, din cauza lui a fost eliminat dl Iancu!!!
Laurentiu:
(2 Aprilie 2014, 18:10)
Domnule "de la vivani" tot respectul .... dar de ce nu spune nimeni nimic si de Cristian Iulian Dragomir????? Toate se sparg in capul domnului Stelian??? Domnul Stelian a facut treaba buna la Farkas!!
salariat:
(2 Aprilie 2014, 18:00)
Mai Elena  eu nu zic ca este angajata Chinox, dar de ce vorbesti tu despre milioanele de euro care le-a bagat Kalman???  vrei sa cunosti adevarul despre ce s-a intamplat? iata-l: statia de epurare a fost comandata de fiul lui Kalman... Kalman nu baga bani....el ia bani de la Vivani si Pro Air Clean. Are un stil iti da bani azi si tii cere maine, dar pana maine tu trebuie sa faci rost de bani ca sa-i dai inapoi. Asa lucreaza acest Kalman. De Iancu ce sa spui este un afacerist care cunoaste acest domeniu care a demonstrat ca atat timp cat a condus firma totul era pe plus, acum ca a fost eliminat de Kalman nu stiu daca mai conteaza in discutii. cum a falimentat Klaman firmele? El personal le-a imprumutat cu bani si apoi le-a luat banii cu dobanda. Documentele din contabilitate reflecta acest lucru. Despre Stelian Dumitru....un sofer!!! numit Ogica de angajatii Vivani si Pro Air Clean. Totusi sper ca aceste firme sa-si revina, dar pt Kalman trebuie sa se puna viza sa mai intre in firme.
De la Vivani:
(2 Aprilie 2014, 16:38)
Mai Elena,pariu ca tu esti angajat Chinox,una din slugile lui Kalman. Vrei sa stii unde e Nova?Intreaba-l pe Stelian,el a dezmembrat firma aia sub indrumarea atenta a lui Janos Kalman.Vrei sa stii unde sunt banii?Intreaba-l pe Kalman cand muta milioane de euro din conturile Vivani in conturile Chinox din Elvetia... Kalman a trait tot timpul cu imoresia ca s-a gasit hotul cu prostul si cand a realizat ca Iancu nu e "de muls" cum sunt restul asociatilor lui din Ungaria si Romania,a crezut ca poate face singur ceea ce facea Iancu...si anume sa tina in spate cele 8 firme din grup...se pare ca nu este capabil si acum cauta vinovati.Aroganta se plateste scump atunci cand crezi ca daca ai bani poti rezolva orice. Mai am o intrebare si pentru Stelian si restul TESA...Cat de rapid ati semnat,sub amenintarea concedierii,acordul impus de Kalman conform caruia nu veti lucra niciodata la o firma administrata de Iancu Vasile???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
199 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Criminalul din Cocora a fost prins

Miercuri, 16 mai a.c., anchetatorii au reușit să-i dea de urmă celui care a ucis la începutul acestei săptămîni o bătrînă din Cocora. Este vorba despre tînărul de 26 ani, Călin Ionuț, din ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2012, 16:42
(11169 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Peste 800 kg carcase de porc, confiscate

Fetești: Peste 800 kg carcase de porc, confiscate

Polițiștii au depistat în trafic un tînăr, de 39 ani, din comuna Voinești-Dîmbovița, administrator al unei societăți comerciale situată pe raza localității de domiciliu, în timp ce transporta cu o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2012, 16:38
(11915 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: A încercat să vîndă un mobil contrafăcut

Marți, 15 mai a.c., în jurul orei 12,00, jandarmii slobozeni l-au surprins pe S. Romeo, de 29 ani, din comuna Dumbrava-Prahova, în timp ce încerca să comercializeze la suprapreț un smartphone. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2012, 16:36
(5839 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia mobil


Sinești: A adormit la volan și s-a izbit de un autoturism pe contrasens

În cursul zilei de marți, 15 mai, în jurul orei 16,00, pe DN2, în afara localității Sinești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din cercetările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2012, 16:29
(9811 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.

15 Mai 2012, 20:57


Armășești: Și-a «tunat» mașina cu numere false

Isprava îi aparține unui tînăr de 24 ani, din Armășești. Proaspăt posesor al unui autovehicul cumpărat din București, l-a înmatriculat cu numerele unei alte mașini. Respectiva mașină era avariată… Și-a ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 20:10
(10390 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Venituri suplimentare colectate de peste 5,18 milioane lei

Valoarea veniturilor suplimentare colectate la bugetul de stat în luna aprilie a fost de peste 5,18 milioane lei. Din această sumă, peste 1,07 milioane lei le reprezintă majorările și penalități. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 20:02
(6826 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Muncitor căzut de la înălțime

Un tînăr de 32 de ani din Perieți a ajuns în stare gravă la spital în noaptea de luni spre marți, 14/15 mai a.c. A căzut în gol de la o înălțime de peste 3 metri. Lucra la reparația unui acoperiș.
...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 19:54
(11932 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Încă un șofer beat la volan

În cursul zilei de luni, 14 mai a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au identificat pe Calea București un autoturism condus de un localnic, de 46 ani. Întrucît emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 19:34
(8857 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Minori prinși la furat

Trei tineri, cu vîrste cuprinse între 15 și 18 ani, toți din comuna Vlădeni, sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Suspecții au fost depistați de polițiști în cursul ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 19:24
(10303 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni furt


Faliment în mediul de afaceri ialomițean!

Deși mediul de afaceri local arată semne de revenire, criza economică reușește în continuare să lichideze societăți comerciale din Ialomița. Astfel, potrivit datelor statistice ale Registrului Național ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:55
(11445 vizualizări - 6 comentarii)


DGFP Ialomița: 5,29 milioane lei, TVA de rambursat

Peste 5,29 milioane lei reprezintă taxa pe valoare adăugată ce se va rambursa agenților economici în luna mai 2012. Suma reprezintă valoarea aferentă unui număr de 46 deconturi cu sume negative de TVA cu ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:54
(5416 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: I-a spart dinții vecinului

La finele săptămînii precedente, vineri 11 aprilie, jandarmii slobozeni au fost sesizați de un bărbat, prin 112, despre faptul că a fost bătut de vecinul său. Deplasîndu-se la locul conflictului, jandarmii ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:53
(10778 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii și copaci rupți căzuți pe șosea

Vineri, 11 mai a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu din boxa unui bloc din Fetești. Potrivit pompierilor, cel mai probabil flăcările au fost aprinse de proprietar ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:50
(7958 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cioban decapitat de tren

Un bărbat de 51 ani a murit în dimineața zilei de joi, 10 mai a.c., după ce a fost călcat de tren. Victima nu a mai putut fi salvată de paramedicii SMURD. Tragedia s-a petrecut pe șinele de cale ferată ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 14:15
(12597 vizualizări - 4 comentarii)


Primăria orașului Amara, premiată pentru proiectul reabilitării parcului

Primăria Amara s-a aflat pe podiumul Concursului Național de Proiecte din Administrația Publică Locală, competiția fiind organizată de Revista Română de Administrație Publică Locală. În cadrul concursului ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:53
(8696 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cu cuțitul de 21 cm pe stradă!

Polițiștii din Țăndărei au descoperit pe străzile orașului, miercuri, 9 mai a.c., un tînăr de 28 ani ce nu-și justifica prezența în zonă. După ce l-au percheziționat, oamenii legii au descoperit că acesta ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:51
(10167 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Au furat bunuri în valoare de 20000 de lei

Doi tineri de 20 și 24 de ani, din Bordușani, sînt cercetați pentru furt calificat, după ce au sustras mai multe componente de utilaj agricol din curtea unei societăți din localitate.Cei doi hoți au dat ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:44
(7308 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Crăsani de Jos: Doi copii de 14 ani, prinși la furat

Deși au doar 14 ani, doi minori din localitatea buzoiană Cochirleanca sînt certați cu legea. Ei sînt acuzați că au furat mai multe bunuri dintr-o locuință. Cazul este anchetat de către polițiștii din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:44
(6875 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Europei», sărbătorită la Slobozia

«Ziua Europei», sărbătorită la Slobozia

Instituțiile de cultură din Slobozia s-au pregătit temeinic pentru a sărbători ziua de 9 mai, ziua Europei. Programul manifestărilor a cuprins cîntece, poezii tematice, dar și concursuri inedite. Mai mult ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:28
(6696 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractor arestat

Un tînăr de 26 ani, din Manasia, a fost prins de oamenii legii după ce acesta s-a sustras executării pedepsei. El a fost depistat miercuri, 9 mai a.c., pe raza localității de domiciliu.Tînărul primise un ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:21
(9746 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a băgat hoții în casă

Unii hoți au un mod de operare inedit. A simțit-o pe pielea ei o bătrînă, de 75 ani, din Fetești. Femeia a rămas fără bani și bijuterii după ce a invitat în locuința sa o tînără care s-a dat drept comerciant ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2012, 14:17
(8352 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Prins la volan băut

În urma unui control de rutină pe străzile localității Alexeni, polițiștii au descoperit un șofer băut. Acesta s-a ales cu dosar penal. Testat cu aparatul Drager, conducătorul auto în vîrstă de 37 ani avea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2012, 14:16
(12634 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Patroni cercetați pentru evaziune fiscală

Doi administratori ai unei societăți comerciale din Fetești sînt cercetați de polițiștii de Investigare a Fraudelor. Respectivii au adus un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 16600 lei. În fapt ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2012, 14:16
(6244 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Clinica SANTE angajează
-asistent medical (cu experiență în recoltare);
-reprezentant medical pentru punctul de recoltare din Slobozia.
CV-urile vă rugăm să le trimiteți la adresa [email protected]

9 Mai 2012, 15:02


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului înregistrată, la finele lunii aprilie 2012, la nivel județean, a fost de 6,62%. Procentul indică ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:56
(6310 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție de 9 mai, «La mulți ani, Europa!»

Miercuri, 9 mai 2012, Muzeul Județean Ialomița este gazda unei sesiuni de referate cu tema «România europeană-135 de ani de la proclamarea independenței». Lucrările expuse aparțin elevilor Colegiului Național ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:53
(6712 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Situații financiare de sfîrșit de an, obligatoriu de depus pînă la 29 mai

Potrivit unei informări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, contribuabilii al căror exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligația să întocmească și să depună la administrațiile ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:49
(10602 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Miloșești, arestat pentru mai multe infracțiuni

Un tînăr de 23 ani, din Miloșești, a fost reținut luni, 7 mai a.c., de polițiștii Secției Rurale Grivița pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, loviri sau alte violențe, furt ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:39
(8507 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 3 patroni, cercetați pentru evaziune fiscală

Trei administratori ai unor societăți comerciale din Țăndărei au intrat în ancheta Formațiunii de Investigare a Fraudelor din localitate, pentru evaziune fiscală. Cei trei, doi bărbați și o femeie, cu vîrste ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:37
(8712 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...