Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sic transit gloria mundi

Imperiul Vivani se prăbușește sub propria greutate

În anul 2007, Vivani Salubritate SA inaugura cel mai modern depozit de deșeuri din România. În octombrie 2012, grupul de firme Vivani punea în funcțiune «cel mai modern incinerator de deșeuri industriale, periculoase, speciale și medicale din sud-estul Europei». La începutul anului 2014, angajații incineratorului erau neplătiți de trei luni, incineratorul e nefuncțional de luni bune, cele 3 celule ale depozitului «ecologic» de deșeuri din incinta firmei se revarsă incontrolabil, iar datoriile firmei către stat au depășit 1,5 milioane de lei... Iar acesta este doar începutul!

Declinul unui imperiu
Vivani Salubritate SA este compus, potrivit pliantului de prezentare al firmei, dintr-un grup de 8 firme care se ocupă cu decontaminarea, eliminarea și managementul deșeurilor menajere și industriale. Practic, un imperiu care domină piața românească de profil, dar care dezvoltă relații economice cu parteneri din Europa, Asia și Africa. Acționar majoritar în cadrul acestui grup de firme este Janos Kalman care deține, potrivit declarațiilor oficiale ale reprezentanților societății, aproximativ 80% din acțiuni. La sfîrșitul săptămînii precedente, acesta a prezidat succesiv ședințele adunărilor generale ale acționarilor în fiecare dintre firmele grupului... Potrivit informațiilor pe care le deținem la acest moment, rezultatul acestor întîlniri creionează un tablou dezastruos al situației financiare a societății, dar și existența unor tensiuni între asociații principali. Potrivit informațiilor noastre, acționarii, respectiv Vasile Iancu și Janos Kalman, și-ar fi împărțit atribuțiile de administrare, primul pentru o perioadă cuprinsă între 2003 și 2012, iar celălalt între aprilie 2012 și prezent... Revenind, după o primă perioadă de «bum economic» pînă în anul 2011, cînd a înregistrat un profit de peste 10 milioane de euro, Vivani Salubritate SA a ajuns la un profit, la sfîrșitul anului 2013, ce abia depășește 1 milion de lei. Pe lîngă scăderea drastică a profitului, Vivani Salubritate se confruntă, de asemenea, cu o lipsă acută de lichidități financiare. Din această cauză, contractele cu furnizorii societății au fost sistate (din punct de vedere al plăților!), incineratorul nu este funcțional (contrar contractului de finanțare nerambursabilă încheiat cu Guvernul României), iar salariile angajaților nu au mai fost plătite de luni bune... Situația pare fără ieșire, iar angajații societății fac acuzații de-a dreptul panicarde.

Omerta a fost spartă
Din 2007 și pînă în prezent, problemele cu care s-a confruntat Vivani Salubritate SA au fost rezolvate cu discreție, iar rufele murdare au fost spălate în interiorul firmei. De această dată însă, exasperați de situație, angajații societății au decis să facă publice problemele cu care se confruntă: «Nu ne-am luat salariile de trei luni. Kalman ne duce cu vorba de la o lună la alta, iar cînd nu mai are încotro, dă vina pe domnul Iancu... Da’ eu pe Iancu nu l-am mai văzut de hăt și, din cîte știm, nu mai are atribuții în firme de cel puțin un an... Nici nu mai știu dacă mai are acțiuni la firmă! Într-un timp se zvonise că e bolnav... Problema noastră e că nu ne primim banii! Incineratorul l-au tras pe dreapta că lipsește nu știu ce piesă și n-au bani să o aducă din Ungaria, platformele sînt pline și se revarsă, senzorii nu mai funcționează... Primim gunoi de dă pe-afară, dar nu sînt bani de salarii! Cum vine asta?! Poate dacă n-ar mai primi atîtea amenzi, ar avea de unde să ne plătească și pe noi...» povestește, sub protecția anonimatului, unul dintre angajații societății. Pe lîngă problema salarială, angajații Vivani Salubritate acuză conducerea firmei de faptul că, prin amestecarea deșeurilor periculoase cu cele nepericuloase, s-a creat riscul izbucnirii unor accidente  de proporții. Acuzațiile angajaților par să fie susținute de incidente recente cu care societatea s-a confruntat în trecutul apropiat. Astfel, pe 13 octombrie anul trecut, o hală de 2000 de mp, aparținînd incineratorului, a fost cuprinsă de flăcări... Potrivit oficialilor ISU, cauza accidentului a fost «o scînteie produsă în urma unei reacții chimice dintre mai multe substanțe combustibile». Informațiile noastre sînt că administratorul societății, respectiv Janos Kalman, nu ar fi permis finalizarea sistemului de stingere a incendiului și nici nu ar fi asigurat amplasamentul, în urma incendiului arzînd 40 tone de spray auto, 13 tone de sulfați și 400 litri de ulei uzat. Cîteva luni mai tîrziu de la acel incident, Vivani Salubritate a fost amendată de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu, pentru încadrarea a 2400 de tone de șlam petrolier, un deșeu periculos, drept «deșeu nepericulos stabilizat». Și exemplele pot continua...

Oficialii instituției neagă realitatea
Dată fiind gravitatea acuzațiilor făcute, am solicitat reprezentanților instituției (și personal domnului Janos Kalman!), un punct de vedere oficial vizavi de situația consemnată mai sus. După ce, inițial, ni s-a stabilit o întîlnire cu domnul Janos Kalman, am fost relocați către noul director general al Vivani Salubritate și Pro Air Clean, domnul Dumitru Stelian. Acesta a acceptat să ne ofere o declarație și a demontat toate acuzațiile aduse societății. «Acuzațiile care ni se aduc trebuie susținute cu documente doveditoare. Este adevărat că, la acest moment, societatea trece printr-o situație dificilă, dar nu există niciun motiv de îngrijorare pentru nimeni. Activitatea se desfășoară normal, se lucrează, iar controalele pe care le-am avut au fost unele normale, care presupun măsuri de conformare firești și legale. Revenind, vă pot spune că, într-adevăr, există întîrzieri la plata salariilor, dar ele nu depășesc 5 zile... Contractele cu furnizorii se derulează normal, iar incineratorul funcționează! Nu la acest moment, pentru că stocul de deșeuri periculoase stocate de noi la acest moment asigură funcționarea incineratorului pentru numai două săptămîni... Dar pentru ca acesta să fie eficient economic, e nevoie să funcționeze o lună neîntrerupt. Incineratorul neutralizează 3 tone de deșeuri periculoase pe oră și, conform legii, deșeurile stocate de noi la acest moment vor fi neutralizate pînă la sfîrșitul anului. Va fi pornit, probabil, săptămîna viitoare. Altă întrebare?! Supraîncărcarea rampelor de gunoi?... Da, am ajuns să colectăm mai mult decît am estimat inițial pentru că, de un an de zile, tot județul Călărași vine aici. Este obligația noastră legală să îl primim. Dar există un acord de mediu, semnat la înființarea firmei, prin care Vivani se obligă să construiască 7 celule. Le vom realiza... O celulă nouă în decursul acestui an, care se va alătura celor 3 existente, iar celelalte, conform acordului...» a justificat acuzațiile Dumitru Stelian. În susținerea poziției sale, oficialul firmei a mai declarat că este dispus ca, în maximum 2 săptămîni, să organizeze, în prezența reprezentanților presei locale, o vizită a platformei și facilităților existente.

Iancu refuză să facă comentarii Deși coerente în aparență, declarațiile noului director al Vivani Salubritate SA nu ne-au convins. Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, la finele anului trecut, SC Vivani Salubritate înregistra arierate la bugetului de stat de peste 1,5 milioane de lei. Între timp, aceste datorii au crescut, iar problemele financiare ale firmei s-au acutizat. De asemenea, potrivit agenției de presă Prompt Media, Janos Kalman, principalul acționar al firmei Vivani Salubritate SA, face parte dintre «băieții deștepți» din ecologie care «este dispus să atenteze la siguranța și sănătatea cetățenilor pe zeci sau sute de ani de aici încolo». Potrivit unuia dintre articolele publicate pe acest site, «la jumătatea anului trecut s-a ajuns pînă într-acolo încât pentru 6 milioane de euro obținuți în scop de decontaminare a unor deșeuri, niște cetățeni abonați la contracte cu statul, cei mai cunoscuți dintre ei fiind Dan Besciu, unul dintre patronii Euroconstruct Trading ’98, și Janos Kalman, liderul unei societăți care face legea de mulți ani în domeniul salubrizăriii pe Bărăgan, fac „decontaminarea“ doar prin falsificarea unor acte, depozitînd deșeuri contaminate și extrem de periculoase în halde de steril din diverse județe ale țării, punînd în pericol sănătatea multor generații de români care se află în zonele adiacente locurilor în care se depozitează aceste deșeuri ce ajung să se infiltreze în pînza freatică și să-i otrăvească pe locuitorii din zonele afectate». De asemenea, există amenzi maxime acordate societății de catre Garda Națională de Mediu în anul 2013, pentru amplasamentele societății din Slobozia, Scornicești, Fieni, Neamț, aspecte care infirmă declrațiile actualei conduceri. În aceste condiții, i-am solicitat lui Vasile Iancu, omul de al cărui nume se leagă nașterea și dezvoltarea acestui conglomerat de firme, un punct de vedere lămuritor. Acesta a refuzat să facă declarații legate de situația economică a societății declarînd doar că «din 1 noiembrie 2012 nu mai dețin nicio funcție în niciuna dintre firmele grupului», dar și că «aspectele de care discutați nu au existat atîta timp cît eu am administrat societatea!».

1 Aprilie 2014, 16:15 (223371 vizualizări - 202 comentarii)

Citiți și:
Vivani Salubritate cere pentru tona de deșeuri colectate 72,4 lei
Criza deșeurilor menajere se amînă pentru toamna anului 2016
Prețul pentru colectarea deșeurilor menajere a crescut la 4,3 lei
Vivani Salubritate obligă Polaris M Holding să majoreze tarifele
Vivani a neutralizat 41 mii tone de deșeuri periculoase

Comentariile cititorilor:


mihai:
(15 Mai 2014, 11:29)
am toata stima pentru numele Iancu,indiferent ca este purtat de d-l Vasile sau de D-na Mariana.
???????????:
(9 Mai 2014, 13:13)
Nu mai spun nimic astia pro-vivani si pro-kalman , acum dupa ce a scris domnul "grav" , aceste fraze!!!!!  Are totala dreptate!!!! Toata stima domnule!!!!
etc:
(6 Mai 2014, 21:34)
Pacat
grav:
(1 Mai 2014, 16:34)
Sa se atenteze la siguranta si sanatatea cetatenilor???  Stimate servicii de informatii asta suna a atentare asupra sigurantei nationale!! Nu puneti spionii la treaba? Daca oamenii au probleme de sanatate in timp, asta inseamna mai putini oameni apti de munca, mai departe inseamna mai putini bani la buget, asta inseamna atentare la siguranta nationala din punct de vedere social si financiar!!!!
hauu......:
(29 Aprilie 2014, 17:59)
Si tu mai "eu" ai mancat un "r" ..... lasa "gamatica" si deseurile si "apucate" - , de ... vandut vata pe bat!!!!
Angajat:
(28 Aprilie 2014, 18:29)
Lasati profilul de facebook,nu mai bine nu ne prezentam la lucru pana in momentul in care o sa primim banii?toate birourile si compartimentele,muncitorii din curte.credeti ca daca ne agitam si ne spunem nelamuririle aici rezolvam ceva?in momentul in care primim salariul si suntem cu plata la zi atunci reincepem activitatea.Simplu.
eu:
(28 Aprilie 2014, 14:55)
Pentru ”dna” stange-ti se scrie cu î din a
eu:
(27 Aprilie 2014, 12:07)
de ce scoti la ordin comentariile care nu convin? de ce oare?
astept prop:
(26 Aprilie 2014, 21:29)
Astept propuneri in privinta profilului de facebook!!!!!!
dna:
(25 Aprilie 2014, 14:14)
Stringe-ti ca vin.
mihaela:
(25 Aprilie 2014, 07:28)
domnul stelian printre alte multe nereguli din societate ar trebui sa si adune in curte camioanele inscriptionate farkas care nu stiu ce transporta dar pe unde nu ti trasneste prin cap le gasesti parcate si emana mirosuri de nesuportat. adevarate bombe biologice. daca dinsul nu poate cu siguranta o va face garda de mediu. din cite stiu aceste camioane fac transporturi speciale si nu trebuie sa parcheze prin curti sau prin statii peco. stina fara stapin
De la Vivani:
(24 Aprilie 2014, 18:36)
Kalman tocmai a pierdut primul dintr-o serie de procese menite sa faca lumina...cum comentati acest lucru?? Ii intreb pe astia care scriu pocit romaneste si pomenesc de fabrici din Ungaria....
anonim:
(24 Aprilie 2014, 13:41)
Cea mai mare JAVRA cred ca a fost SORASA.....................
tot eu:
(23 Aprilie 2014, 19:32)
  Singura vina a domnului Iancu este ca a avut incredere in niste javre, care l-au mancat apoi........................ .. Tot eu sunt care am pus problema unei pagini de facebok!!!!
oauuu:
(23 Aprilie 2014, 16:08)
Sa putem umarul??? da.. de ce nu!! putem face o pagina de facebook unde putem "upload-a" poze si documente ... care sa ii puna cu botu pe labe pe golanii care au distrus o firma , un grup de firme cu mare potential la momentul respectiv!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
372 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 42 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 17 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20116, fiind înregistrate 42 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 15:50
(8920 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 80,78 milioane de lei

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în luna decembrie a anului 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 80,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 14:10
(4386 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Ion Roată și Albești, mașină arsă la Munteni-Buzău

Case în flăcări la Ion Roată și Albești, mașină arsă la Munteni-Buzău

Sâmbătă, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 22,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din Ion Roată. Trei echipaje de pompieri ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 13:35
(8756 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Vaccinare antirabică la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță crescătorii și deținătorii de câini și pisici că, în această perioadă, desfășoară prin medicii veterinari de liberă practică ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 13:05
(9867 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grivița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 17 ianuarie a.c., pe DN2C, la ieșire din localitatea Grivița, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 11:15
(5811 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 16 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20074, fiind înregistrate 24 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2022, 15:40
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 36 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20050, fiind înregistrate 36 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2022, 15:40
(9376 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Joi, 13 ianuarie 2022, începând cu orele 13,30, la sediul unității, în sistem videoconferință s-a organizat și desfășurat ședința de evaluare a activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 15:40
(3995 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 61 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 14 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20014, fiind înregistrate 61 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 15:25
(9827 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Joi, 13 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier pe DN 2A-E60, în interiorul localității Bucu au ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 14:50
(2958 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Joi, 13 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 14:40
(2391 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale la legume și fructe în supermarketuri

În ultima perioadă, analizele de laborator au identificat tot mai multe loturi de fructe și legume contaminate cu reziduuri de pesticide,  toate aceste produse având originea în câteva țări din afara ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 12:40
(8388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programarea on-line, serviciu electronic la dispoziția contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor faptul că Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au dezvoltat și implementat serviciul electronic ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 11:10
(3921 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Adâncata, arestat pentru «conducere sub influența alcoolului»

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 5 Jilavele au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 16:20
(3970 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în școlile din Slobozia

Peste 600 de elevi din 5 unități de învățământ de pe raza municipiului Slobozia au primit în cursul zilei de miercuri, 12 ianuarie a.c., vizita la ore a polițiștilor, care au desfășurat activități de prevenire ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 16:15
(9958 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

La acțiunile de miercuri, 12 ianuarie a.c., aproximativ 90 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au desfășurat activități de verificare pentru respectarea măsurilor de ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 15:50
(2722 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 48 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 13 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19953, fiind înregistrate 48 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 15:35
(3199 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fetești!

RAJA Constanța va executa vineri, 14 ianuarie 2022, devierea unui tronson din conducta de alimentare cu apă potabilă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Călărași din Fetești. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 13:25
(6660 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

În după amiaza zilei marți, 11 ianuarie a.c., în jurul orelor 16,30, polițiștii din Urziceni au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe raza municipiului Urziceni. La volanul acestuia a ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 17:15
(1650 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Peste  80 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 17:05
(2424 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 12 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19905, fiind înregistrate 41 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 15:40
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,489 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița-Activitatea de Inspecție Fiscală au efectuat, în luna decembrie 2021, mai multe controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 14:40
(7075 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data 31 ianuarie 2022 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, aferent ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 12:45
(11688 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: 30 tone de furaje, mistuite de flăcări

Orezu: 30 tone de furaje, mistuite de flăcări

Marți, 11 ianuarie a.c., în jurul orelor 13,55, pompierii Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din satul Orezu. Trei echipaje de salvatori ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 12:20
(10082 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat «Broșura privind Declarația unică»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 10:25
(5596 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 6 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

Luni, 10 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat 6 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 22 de persoane care ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 17:20
(3638 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 54 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 11 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19864, fiind înregistrate 54 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 16:05
(1640 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1 martie 2022, termen limită pentru înregistrarea în SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, începând cu data de 01.03.2022, înregistrarea contribuabililor în Spațiul Privat Virtual (SPV) va fi obligatorie. ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 13:05
(11872 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Rovine și Țăndărei

Luni, 10 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,40, pompierii Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din satul Rovine. ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 12:10
(4330 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Pompierii au salvat un porc căzut în beci

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la Condeești, la gospodăria unui localnic. La fața locului, pompierii au descoperit un porc căzut într-un beci. ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 12:05
(9887 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...