Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fără vlagă

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Unirea Tîrlungeni 1-2

Fără vlagă

Să ajungi în decurs de 3 zile să bați Rapidul la ea acasă și să te bată Tîrlungeniul la tine acasă reprezintă o performanță greu de realizat și pentru cel mai rotund balon din fotbal. Unirea a jucat bine cu Rapidul, n-a făcut-o rău nici cu Tîrlungeniul, dar a părut lipsită de vlagă și determinare. Singura constantă a reprezentat-o Măstăcan, acest Duckadam al Sloboziei pe care nu îl bate nimeni de la 11 metri, dar îl doboară letargia propriilor apărători.

Noi cu dominarea, ei cu golurile Unirea Slobozia a fost peste Unirea Tîrlungeni din startul meciului. Brașovenii s-au așezat pe două linii în propria jumătate, contraatacînd rar prin Marin, Elek sau Nicolae. Dominarea galben-albaștrilor a fost una sterilă, Bolat, Ibrian, Patrianca sau Stan punînd în pericol poarta lui Stamatin doar atît cît să mai estompeze gheața vîntului care a bătut peste «1 Mai» pe toată durata jocului. Singura ocazie clară a Tîrlungeniului din prima parte a jocului a însemnat în fapt deschiderea scorului. În minutul 43 Marin bate o lovitură de la 25 metri, iar Liviu Nicolae rămîne singur cu Măstăcan și își face datoria pentru 1-0 în favoarea oaspeților.

Gheorghe redevine armă secretă Mihalcea caută redresarea în primul rînd, prin introducerea lui Ursu în locul lui Patrianca, iar apoi, prin aruncarea în luptă a bătrînului Dumitru Gheorghe, în locul lui Emil Nanu. Tînărul Ursu dinamitează partea stîngă a atacului Unirii facînd în multe rînduri din adversari simple jaloane. La una dintre aceste incursiuni ale clujeanului, centrarea îl găsește la locul potrivit pe Gheorghe, iar execuția acestuia naște golul egalizator. Răsturnarea scorului părea doar o chestiune de minute, dar lucrurile nu au stat așa. O nouă acțiune a oaspeților, Liviu Nicolae cade în careu după un contact cu un apărător al Sloboziei, iar arbitrul indică punctul cu var. În poartă Măstăcan care nu a avut probleme cu Daniel Niculae, așa că nu va avea nici cu Elek. Respinge lovitura de pedeapsă, dar apărarea doarme în ghete, iar atacantul Tîrlungeniului Marcăș îi aduce pe brașoveni din nou în avantaj. Se termină 1-2, iar cele 3 puncte ajută echipa oaspete să intre în cursa pentru un nesperat loc în play-off. Slobozenii sînt deja acolo, dar zestrea pe care o vor duce cu ei în următoarea fază a competiției poate spori dacă gașca lui Mihalcea se va impune în ultimul meci din sezonul regulat, miercuri, 8 aprilie 2014, ora 17,00 acasă cu SC Bacău.

Unirea Slobozia 1-2 Unirea Tîrlungeni
Gheorghe (’70)                    L. Nicolae (’43)
                                                    Marcăș (’83)

Unirea Slobozia: Măstăcan-Stan, Hristian (Florea ’88), Soare, Toma-Ivașcă, Coconașu-Ibrian, Bolat, Patrianca (Ursu ’55)-Nanu (Gheorghe ’61)
Rezerve: Dobre, Macare, Tudorache, Drăguț

3 Aprilie 2014, 14:10 (6315 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Au legat două victorii consecutive
Au dat lovitura în prelungiri
Au salvat un punct
Eșec în fața propriilor suporteri

Comentariile cititorilor:


leontin:
(11 Aprilie 2014, 15:10)
microbistu",la echipa asta joaca cine merita,da"ia sunt si rezultate!
microbist:
(7 Aprilie 2014, 22:16)
dle microbist si Eu cred ca nu esti chiar atat de microbist daca gandesti pe termen scurt. Nu trebuie sa am vreo ruda la echipa de juniori sa vorbesti de juniori din propria ograda pentru care nu trebuie sa platim din bani publici si ai mei si ai tai impozit. Daca vrei amanunte  intereseazate de tinerii plimbati pe la echipa noastra cu contract, cazare si masa si  care nu au jucat deloc sau doar cateva minute.EX popescu, antoniev, dedu s.a
Echipa:
(7 Aprilie 2014, 09:46)
Daca voi criticati echipa la jocul de sâmbăta poate aveți dreptate dar numai PTR rezultat PTR ca unirea a dominat jocul iar cei de la tarlungeni au avut 2 ocazii dintre care una a la penalti care eu am văzut clar ca nu a fost PTR ca am stat chiar lângă tabela..... Așa ca hai sa nu mai fim critici si răutăcioși ca încă nu sa inventat echipa care sa nu piardă si sa joace perfect.....așa ca hai sa le fim alături cu bune si rele PTR ca sunt o echipa mica ca si orașul nostru si sa ne mulțumit ca putem veni sâmbăta la stadion sa vedem un meci de liga 2 după 20 de ani de inexistenta pe harta fotbalului... Mulțumit băieți,mulțumit Mihalcea PTR rezultatele obținute.
microbist si EU:
(6 Aprilie 2014, 20:26)
obiectivul este stabilit din vara : clasarea intre locurile 1-6 si dupa cum se vede suntem mai mai mult decat aproape de el ! acum sincer vorbind . . . pe cine ai asa apropiat "de piele" la echipa de juniori ? fiul,nepotul,varul . . . ? ? ?
Miciurin:
(6 Aprilie 2014, 14:03)
Criticile aduse ziarului mi se par nedrepte. Astia santem...!!!
microbist:
(6 Aprilie 2014, 13:19)
Felicitari independent pentru impartialitatea articolului. Osanalele nu fac bine iar cand echipa joaca prost trebuie spus. Ce obiectiv avem pentru acest an ca daca nu este promovarea atunci care este ? Promovati tineretul pe care il aveti la echipa de juniori.
si EU:
(3 Aprilie 2014, 23:41)
miercuri = 9 aprilie = SARBATOAREA GALAERIEI UNIRII SLOBOZIA = ZIUA DE NASTERE A LUI MASTACAN = SPECTACOL IN TRIBUNE ! ! ! OARE INDEPENDENTUL VA FI ACOLO ? ? ?
Eu:
(3 Aprilie 2014, 20:35)
Deja cred ca unirea a realizat prea mult asa ca hai sa fim lângă echipa si cand pierde nu numai cand bate Rapidul....asa ca astia de la ziar mai subțire cu articolele astea răutăcioase ca oricum aveți 3 cititori dintr e care 1 sunt eu:)))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
386 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Piromanii dau foc autorităților

În seara zilei de miercuri, 15 mai a.c., în jurul orei 23,00, o clădire și mai multe anexe ce aparțin Consiliului Local al municipiului Fetești au fost cuprinse de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 12:38
(7800 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

La nivelul județului Ialomița, în primele 4 luni ale anului 2013 s-au înregistrat 176 furturi din locuință, din care 74 în mediul urban și 102 în mediul rural. Cel mai frecvent mod de operare a fost pătrunderea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 11:36
(7420 vizualizări - 2 comentarii)


«Zilele medicale ialomițene», la a II-a ediție

Colegiul Medicilor Ialomița organizează a II-a ediție a «Zilelor Medicale Ialomițene», în perioada de 16-18 mai 2013, la Hotel Ialomița din Stațiunea Amara. Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, ora ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 19:12
(9384 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Concursuri extrașcolare pentru «prietenii pompierilor»

Ca în fiecare an, în luna mai, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează competițiile școlare cu caracter tehnico-aplicativ ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 18:20
(8674 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constănțean prins fără permis pe Variantă

Marți, 14 mai a.c., polițiștii au depistat pe DN2A, pe Varianta de ocolire a municipiului Slobozia, un tînăr în vîrstă de 24 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, care se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 16:23
(6376 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «tîlhărie»

Polițiștii a reținut marți, 14 mai a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, 4 tineri, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani, toți domiciliați în municipiul Fetești, pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 15:22
(9847 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Agenții de securitate au furat motorina

Poliția a fost sesizată marți, 14 mai a.c., cu privire la faptul că în perioada 18 aprilie-7 mai 2013, dintr-un bazin aflat în incinta unei societăți comerciale situată pe raza comunei Movila a fost sustrasă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 12:27
(9508 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Mai 2013, 17:45


anunțuri angajare

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
RECEPȚIONER(Ă)

solicităm
-cunoștințe solide PC
-cunoașterea temeinică a limbii engleze
(obligatoriu)
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
CAMERISTĂ
solicităm
-seriozitate
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

13 Mai 2013, 09:05


Bărcănești: Suspecți de furt minori, identificați

Un bărbat de 37 de ani, din București, a sesizat Poliția  cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa pe care o deține pe raza comunei Bărcănești și au sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 17:02
(9509 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: Copii răniți în accident

Joi, 9 mai a.c., în jurul orei 19,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a doi minori. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 16:37
(8051 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cros pentru toate vârstele

Slobozia: Cros pentru toate vîrstele

Elevii din Slobozia au participat miercuri, 8 mai a.c., la un cros organizat special pentru ei. Evenimentul se înscrie în seria activităților sportive desfășurate la nivelul județului Ialomița cu prilejul ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 18:12
(10560 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia cros


IPJ Ialomița selecționează candidați pentru instituțiile de învățămînt ale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița selecționează candidați pentru concursurile de admitere la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, Școala de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 16:14
(10948 vizualizări - 0 comentarii)


Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Vineri, 17 mai 2013, de la orele 11,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, scriitorul Nicolae Stan va lansa romanul «Ceață pe Tamisa». Evenimentul va fi organizat de Biblioteca Județeană ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:34
(11390 vizualizări - 15 comentarii)


Razie la Căzănești

Peste 20 de tone de deșeuri feroase au fost indisponibilizate și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 22000 lei. Acesta este bilanțul unei razii a polițiștilor ialomițeni desfășurate ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:20
(7295 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 8 ani, acroșat de un autoturism

Marți, 7 mai a.c., în jurul orei 10,00, în timp ce un bărbat, de 66 de ani, din comuna Ciulnița, conducea un autoturism pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, a acroșat un minor care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 14:51
(7153 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


«Biblionet» la Sălcioara și Bordușani

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va inaugura serviciul «Biblionet-Lumea în biblioteca mea» în localitățile Sălcioara și Bordușani. Astfel, miercuri, 15 mai 2013, serviciul va fi inaugurat la Biblioteca ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 12:08
(7849 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Consătenii i-au furat din casă

Poliția a fost sesizată marți, 7 mai a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o locuință situată pe raza comunei Ograda și au sustras mai multe unelte agricole și bunuri de uz ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 11:50
(8176 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda furt


DGFP Ialomița: Peste 1000 de datornici la bugetul de stat

DGFP Ialomița informează că, la data de 31 aprilie 2013, a fpst publicat pe site-ul ANAF un număr de 1063 agenți economici, care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat, la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 17:54
(7512 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente pe DN2, zece persoane rănite!

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier marți, 7 mai a.c., în jurul orei 11,00, pe DN2, la ieșire din Coșereni către Movilița. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar una ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 15:47
(8680 vizualizări - 0 comentarii)


Șef nou la Penitenciarul Slobozia

Biroul de Presă al Penitenciarului Slobozia informează că, începînd cu data de 1 mai 2013, comisar șef de penitenciare Marian Dobrică este noul director al Penitenciarului Slobozia, comisarului șef de penitenciare ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 11:17
(9654 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări pe Autostrada A2

În urma unor scurgeri de combustibil în zona compartimentului motor, un autoturism a fost cuprins de flăcări în dreptul km 144 de pe Autostrada A2. Evenimentul s-a produs în după-amiaza zilei de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 10:13
(8694 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Informații prin SMS despre agenți economici

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că ANAF a lansat un nou serviciu pentru contribuabili, respectiv «Acces date prin SMS». Serviciul este operațional începînd ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 09:30
(5715 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 90 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 7 mai 2013, sînt disponibile 90 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 08:16
(7474 vizualizări - 0 comentarii)


Trupul băiatului înecat în rîul Ialomița la începutul lunii aprilie a fost găsit

În urma unui apel telefonic primit sîmbătă, 4 mai a.c, în jurul orei 13,15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru recuperarea trupului neînsuflețit al unui băiat, în vîrstă de 10 ani, ce plutea ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 07:32
(8613 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două decese!

Două persoane și-au pierdut viața în urma unor evenimente rutiere produse în cursul zilei de joi, 2 mai a.c., pe raza județului Ialomița. Astfel, în jurul orei 18,05, prin 112, Poliția a fost sesizată că ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2013, 16:50
(15808 vizualizări - 16 comentarii)


anunțuri angajare

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
OSPĂTARI
-experiența poate constitui un avantaj
vă rugăm să depuneți CV la recepția Hotel Select Slobozia

Ești o adevărată gospodină?
Hotel Select Slobozia
angajează
BUCĂTAR

-experiența poate constitui un avantaj
vă rugăm să depuneți CV la recepția Hotel Select Slobozia

Admet SA Slobozia
angajează
AGENT VÎNZĂRI

-experiența poate constitui un avantaj
-se oferă un pachet salarial atractiv și
un mediu de lucru profesionist
vă rugăm să depuneți CV la
sediul Admet SA din Slobozia,
Șos. Brăilei, nr. 17

1 Mai 2013, 11:46


Bărbulești: Au furat o turmă întreagă de oi și capre

Polițiștii cercetează doi tineri de 17, respectiv 19 ani, domiciliați în județele Ialomița și Prahova, pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, suspecții în noaptea de 26/27 aprilie a ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2013, 08:25
(7873 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 6600 de fermieri au depus cereri pentru subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Ialomița informează că, în perioada 1 martie-26 aprilie 2013, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2013, 07:23
(9609 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tineri cercetați penal după ce au tăiat cauciucurile unui autovehicul

Efectivele Poliției Orașului Țăndărei cercetează 3 tineri, cu vîrste cuprinse între 21 și 24 de ani, toți domiciliați pe raza localității, pentru comiterea a 6 infracțiuni de distrugere. În fapt, cei în ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2013, 17:33
(6506 vizualizări - 12 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...